MARI POEŢI ROMÂNI - Rodian Drăgoi
Mari poeţi români Rodian DRĂGOI sub piele îmi foşnesc dureros manuscrisele adie vântul se aude cum sub piele îmi foşnesc dureros manuscrisele cândva aveam un perete și îl iubeam noapte de noapte desenam fluturi pe el dimineața fluturii se trezeau și începeau să zboare femeia mea a murit de aproape doi ani dar cafeaua ei încă aburește pe masă de atunci în carnea mea este numai întuneric și frig și nicăieri nicio ușă deschisă ninge peste un trup în care nu e nimeni de aseară ninge abundent peste un trup în care nu e nimeni se aude cum gândurile clatină vântul doar părul tău încă verde adie prin arbori de nicăieri vin păsări fără trup eu un mormânt albastru în mine aş purta ți-am spus mereu că tu eşti între ieri şi-ntre mâine un nod eu scriu cu sângele unei păsări încă necunoscute apoi privesc pe fereastră cum un copil desenează o viaţă uriaşă pe ziduri acum sunt s