Jurnal de Curbură

GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI   Lucian MĂNĂILESCU ➽   Cel care a inventat   REALITATEA  se numește George (Orwell). A făcut-o cu un an înainte de a muri și, de atunci, aproape toate zilele pe care le-a trăit omenirea au făcut parte din Anul 1984 . El spunea:   „ Într-un anume fel, concepția despre lume a  Partidului   prinde cel mai bine la oamenii incapabili de a o înțelege. Numai asemenea oameni pot fi făcuți să accepte cele mai flagrante încălcări ale bunului-simț, pentru că ei nu pricep și pace enormitățile care li se cer și, nefiind interesați de evenimente, nici nu observă ce se pe-trece de fapt. Neînțelegând, oamenii aceștia rămân normali. Ei înghit, pur și simplu, totul, iar ceea ce nu înghit nu le face practic nici un rău, pentru că nu lasă nimic în ur-mă, nu lasă reziduuri, așa cum, uneori, câte un bob de porumb trece nedigerat prin stomacul păsării ” ➽  Între Cioran şi Dumnezeu: „ Dumnezeu  este , chiar dacă nu este ” „ Cine ştie dacă anonimatul în Dumnezeu nu

UN TALENT DE EXCEPŢIE NOI SUNTEM AMINTIRILE TRECUTULUI POEME de Victoria-Maria PRIPON Copilăria este o vârstă în care imposibilul nu există, un rai cutreierat de fluturii inocenţei şi ai plenitudinii fiinţei. De aceea formularea: „Copiii spun lucruri trăsnite!” este, de cele mai multe ori, o justificare a adulţilor încarceraţi în realitate.   „Rostirea”, în copilărie, transcede cuvântul tocit, rămas fără „miez”, comunicarea convenţională a universului, înstrăinarea de „duhul” care plutea, la început, peste „ape”. De aici şi forţa neobişnuită a limbajului poetic accesat cu atâta dezinvoltură de cei mici, chiar dacă, de cele mai multe ori, urechile „tăbăcite” de sunete ale interlocutorilor maturi nu sesizează culorile şi nuanţele vorbitorilor de limbi multicolore, care sunt copiii. Amintiţi-vă prima poezie a lui Nichita Stănescu: „Într-o zi cam pe la prânz/ Gheorghiţă mergea cu-n mânz./ Cum mergea cu mânzu-agale/ îi ieşi un hoţ în cale./ Hoţul fiind bandit din fire/

La mulţi ani ! Laurenţiu Belizan s-a născut cândva - AZI Laurenţiu Belizan POEME IMAGO MORTIS s-au spânzurat de lumină palmele noastre cum se anină oraşul noaptea de cer să ne ţinem strâns mâinile să nu se vadă nimic! cuvintele sunt doar geamanduri sub care se unduiesc străzile copiii au furat verdele lăsându-ne o gutuie pe fereastră aş vrea să adormim la umbra unui melc într-o nucă îţi voi întoarce fiecare bătaie a inimii cei întorşi povestesc despre tunelul irizat noi ne vom pregăti contemplând toate apusurile SĂ NU NE UCIDEM FRUMOS PREA DEVREME toamna îmi strângea trupul ca un teasc prelingându-mi tristeţea din oase când plecasem de la tine abia răsărea soarele galbenul se insinua cobră printre copaci pândind verdele oamenii păreau străini de lupta tăcută numai eu vedeam moartea cum intră în ei era atât de blândă! le punea o eşarfă la ochi înainte de a-i exila în rădăcini pomii se decolorau ciudat şi neuniform