O POVESTE DIN PARCUL MARGHILOMAN

iulie 26, 2019

VICA,

O POVESTE ADEVĂRATĂ DIN PARCUL MARGHILOMAN

Înainte de a pune în pagină un serial fotografic, pe care l-am intitulat „Anotim-purile parcurilor buzoiene”, cred că nu e rău să inserez aici o povestea adevărată aflată zilele trecute când, dezamăgit de felul în care arată acum parcul Marghiloman, mai ales grădina de trandafiri, am stat de vorbă cu oamenii din zonă. Majoritarea lor cred că actuala stare de lucruri se explică prin faptul că... a plecat Vica!

Dar, mai întâi, să ne oprim, foarte pe scurt, asupra unor puncte de repere isto-rice:

Se spune că proprietatea a fost câşigată la cărţi de Ion (Iancu) Marghiloman, boierul din Verneşti care avea aventura şi avariţia în sânge, acesta stabilinduşi aici reşe-dinţa sa buzoiană.

În anul 1893, fiul său, Alexandru (viitorul prim-ministru al României în mo-mente grele pentru ţară) modernizează conacul, sub supraveghera arhitectului Paul Gottreau, ținând cont de moda vremii din rândul aristocrației bucureștene. Astfel începe construcţia Vilei Albatros, terminată în 1897.

Locul devine un punct de atracţie pentru mulţi oameni din elita politică a Ro-mâniei, printre aceştia aflându-se şi Regina Maria, care nota în jurnalul său: „Ne plă-cea foarte mult să mergem la vila Albatros. Ne aducea aminte de viața în țările străine, îmi plăceau caii și prețuiam mult căpșunile, precum și frumoșii trandafiri. O zi petre-cută la vila lui Marghiloman era totdeauna o zi plăcută și Marghiloman ne făcea cu totul să uităm că era ministru”.

Dar, după moartea lui Alexandru Marghiloman, soţia acestuia, naivă şi inca-pabilă să administreze ce mai rămăsese din avere, pierde aproape toatul.

În anii 1936-1937 Consiliul orășenesc Buzău votează exproprierea Domeniului Albatros pentru utilitatea publică, însă după disputele dintre moștenitorii lui Marghi-loman și primărie, primii cer intervenția ministrului de interne. Ministru audiază plân-gerea și va constata nulitatea de drept a exproprierii.

În 1938 moare Maria Marghiloman, iar în 1939 domeniul este vândut de către proprietari Ministerului Aerului și Marinei.

Apoi se instaurează regimul comunist şi Vila Albatros devine o ruină.

Lucrările de restaurare, care nu vor include decât vila, nu şi clădirile anexe (casă de oaspeţi, casa servitorilor, grajdurile etc) încep în anul 2011, cu fonduri Euro-pene...

Să ne oprim, deocamdată aici, şi să ne întoarcem la povestea noastră:

Vica s-a născut în preajma trandafirilor, alături de care a copilărit Mai târziu s-a angajat şi a devenit un fel de fac-totum, programul ei fiind... după soare. Scutura roua de pe petale, stătea de vorbă cu fiecare floare în parte, povestindu-i cine ştie ce întâm-plări ale vieţii, certa buruienile şi le dădea afară din grădină, la fel ca pe cei ce cutezau să întindă mâna după culorile care nu li se cuveneau, iscodea lumina şi norii... Ar fi fost în stare să care apă în pumni, pentru o margaretă cu buzele petalelor arse de sete...

Dar îi plăcea şi să dăruiască. Când vedea doi îndrăgostiţi trecând pe aleea dintre cer şi pământ, culegea cu blândeţe flacăra unui trandafir, ce apridea ochii şi inimile ti-nere. Alteori, o bătrână pierdută în gânduri se trezea în mână cu lumina amurgului şi era fericită cum, poate, nu mai fusese de mult. Totuşi, pe Vica puţini o vedeau, la fel cum foarte puţini ştiau că există.

Curând vine toamna. Pe alei va trece umbra Reginei Maria, în rochie cu trenă galbenă. La un capăt de alee, o copilă desculţă, cu ochii în pământ, îi va întinde, sfi-oasă, un buchet de trandafiri.

- Iertaţi-mă, bună Regină, eu sunt Vica, cenuşăreasa, şi vreau să vă dăruiesc trandafirul de cleştar care a înflorit mereu în sufletul meu!...

Grădina de trandafiri în anii trecuţi...