ANTOLOGIE - NICOLAI TĂICUŢU
ANTOLOGIE - NICOLAI TĂICUŢU
MOTTO
„Satul meu
subteran
prin
fântâni iese la suprafaţă
În
noaptea scurtă a verii” (Secvenţe nocturne)
Pe coperta a IV-a antologiei „Câmpia
ca sentiment” (ed. Editgraph, 2020), scriitorul Ion Roşioru notează: „Câmpi
e modul de a fi şi de a respira al poetului; ea îi este deopotrivă mamă,
iubită, credinţă, stăpână a casei, statornicie, loc geometric, într-un cuvânt,
al fiinţei înfometate de repere transfiguratoare , creuzetul în care ard
neliniştile grave ale devenirii....”
Cumpăna câmpiei lui Nicolae Tăicuţu,
stratificată între cer şi misterioasele iz-voare limpezi ale adâncurilor
reprezintă, în ultimă instanţă, timpul şi spaţiul fiinţei, acea frântură de
eternitate pe care omul încearcă, cu disperare, să o fure din Olimpul Zeilor.
SELECŢIE
DIN VOLUME
SUAV (2000)
CASA
BĂTRÂNEASCĂ
e un amurg prea timpuriu
în tot ce e să ne cuprindă
e un desen doar în crochiu
pe o hârtie de sub grindă
hai să visăm c-am fost,
suntem
părtași egali la împlinire
tu mă consideră totem
iar eu pe tine o psaltire.
PASTEL
azi dimineaţă, prieteni
trăgând la geam năvodul
nopţii
am văzut
cât de omenesc toamnei
îi cădeau pleoapele
iat-o acum
caută ulciorul de lut
în trupurile noadtre
să depună vinul liniştii
SUSUR (2001)
SATUL
fântâna în care mă oglindesc
cu chipul tatălui meu
alături,
mlădierea curcubeului în
sărutul câmpiei,
plutirea cuvântului peste
undele serii,
pace adâncă îmi poartă.
ARMONIA
FAPTULUI ÎMPLINIT
mai mare peste noi e dealul,
spun apele limpezindu-și
pletele în roua dimineții.
mai mare decât noi e dealul
spun câmpiile spălându-și
pletele în roua dimineții.
mai mare decât mine este
aducerea-aminte
spune dealul cuibărindu-se în
căușul palmei mele.
IERI ŞI AZI
în sala tronului
a intrat cu pași înceți iarba.
a ros între rădăcini lespezile
de mozaic
- răsunător pietrișul urcă
în tulpini.
frescele au căzut.
au căzut călăreții în
propriile suluți
- vântul trece prin iarbă și-i
devoră.
lumina - umbra de lumină
rămâne pe tron, ucigătoare.
LA PAS, PRIN CÂMPIE (2003)
ARHEOLOGIE
un cal ce trece în zbor
însoțit de vuietul stolului
de păsări
strunit doar de raza de lună
îmi spune că pe colină
mai jos cu o zare, în
zvâcnet de ape
e un sat în noapte
PAS CU PAS
tentativa mi-a reușit
parțial –
am încrucișat spadele iuți,
lucitoare
și-acestea s-au topit în
bobul de rouă.
am înălțat îndemnuri și
urale:
de-acolo, din înalt
s-au prăbușit în tril duios.
iată, am cupa plină cu sevă
iată, are cupa plină cu suflet.
firul de iarbă mi s-a predat
și m-am predat firului de
iarbă –
din cupa lui se prelinge o
lacrimă
din cupa mea se prelinge
polen.
LIRICELE (2004)
CÂND
FIRESCUL ÎŞI FACE GIMNASTICA DE-NVIORARE
pe prispa zorilor
a tropotit calul din vis
nu i se vedeau aripile
nici copitele
și totuși
era un poem cabrat
așa cum îi stă bine
oricărei dimineți.
RĂSFĂŢ
atunci când plec puiţin câte
puţin
câmpia mă strigă încet, cu
sfială:
- hei, fiule, să-mi aduci
dropsuri mentolate
că tare mai sunt bune după
arşiţă!
UTRENIE
SPUSĂ ÎN LIMBA CÂMPIEI ROMÂNE
dis-de-dimineață
câmpia se-apleacă peste
fântână
din ciutură să-și spele fața
și-agheasmă să împrăștie
peste cele și cei adormiți
decuseară
cădelnițat de râset de
copil.
FALS TRATAT
DE ÎNSINGURARE
spinii privirilor tale
însângerează poemul
cu ce ți-am greșit?
ARGUMENT
ARHETIPIC
geometric privint
acest capăt de câmpie este
intrarea în sat.
la fel cum, după reguli
sticte
este ieşirea din sat
şi, totodată, răstignirea
mea pe zare.
FI-VOI
CÂMPIE (2006)
CĂLCÂND PE
LUMINĂ
câmpia nu are umbră
precum are dealul
precum are muntele
ea are
o înțelegere simplă cu
soarele
- cel dătător de umbre –
să o uite
așa ca din nebăgare de seamă
în veșnică lumină.
DESCĂLECAT
ÎN IARBĂ CRUDĂ
pe locul acesta am șezut
noi, caii trapului verde
aici a venit câmpia și
cu floare violet-țepoasă
contur și-a desenat pe
oglinda cerului
aici s-a înălțat cetate cu
turnuri întoarse
adânc înfipte pe zare
cu metereze prin care
doar ochiul fântânii
veghează
în timp ce războinicii
unii căzuți de moarte bună
alții uitați/ luați
de Domnul în slujbă
îmbrățișați peste regnuri
se retrag să întâmpine micul
dejun în iarbă.
CASA
PĂRINTEASCĂ
intru în satul în care m-am
născut
cu siguranţa că nici măcar
gândul
nu poate ajunge înaintea mea
pe prispa casei dragi...
mă aşez pe prima laviţă
(un bolovan rotunjit de apa
curgătoare)
la prima poartă
şi-mi trag sufletul, pios
aplecat
cât mai aproape de pământ
precum gânditorul de la
hamangia.
PASĂMITE (2008)
ARAR, DIN
CE ÎN CE MAI RAR
la orice revenire din somn
în câmpie
lumina îmi intră în ochi
fără să ridic pleoapa
răcoarea dimineții
e cea care mă ridică-n capul
oaselor
de sub talpa mea iarba
înverzește
când merg să dau drumul
credinciosului câine
legat de stâlpul putred al
porții.
CĂDEAU
FRUNZE ÎN NEŞTIRE
între casa părintească şi
câmpul nearat
a-ncărunţit liniştea
întinsă la soare pe
stinghiile gardului...
noaptea a uita să mai cadă
ziua a uitat să mai vină
... aşa, cum am revenit,
îmbrăcat doar
în somnul iepurelui, nu pot
s-o tulbur
DIALOG
FIRESC ŞI LA LOCUL LUI
mă întâmpină salcâmul: mă,
tu ai început
să semeni din ce în ce mai
mult cu mine
ai avut pe cineva în familie
salcâm?
după câte-mi amintesc, îi
zic
străbunica din partea tatei
a fost salcie
aha! conchide și redevine
ce-a fost –
prieten dătător de umbră
binecuvântată.
ÎNCĂ O ZI
câmpia a venit la primărie
îngândurată
lotizată şi-mbrăcată
ca vai de capul ei
în buruieni
să-şi ceară dreptul la
dăinuire
neinspirată alegere! uşile
erau închise –
funcţionarii erau plecaţi la
judeţ
să primească însigne de
polistiren, viu colorate
cu ocazia tidicării comunei
la rang de oraş
la o poartă, pe o laviţă, o
bătrână oarbă
surprinsă de foşnete, ăşi
făcea semnul crucii
DINCOLO DE SEMN (2009)
IZ
PATRIARHAL
…pentru că aici la capăt de
tărâm
am în față inscripția scrijelită pe salcâm
cu jar de pe tava din care iese fum subțire…
la mine-n câmpie pesta casa
străbunicului
fiul rămas acasă adică
bunicul
și-a construit casa
cu material din demolările
primului război mondial
peste casa bunicului tatăl
meu
și-a construit casa cu
material din demolările
celui de-al doilea război
mondial
și pentru că nimeni până
acum
nu a mai ținut cont de
ordinea
altor războaie mondiale
peste casa tatei mi-am
construit eu casa
cu material aparent din
demolarea
unor curți interioare
și-acareturi poleite
în răcoare de-argint
în momentul acesta
pe un scăunel scund-circular
pe trei picioare
moștenit din tată-n fiu și
la o măsuță asemenea
stau în casa străbunicului
și prin fereastra
arhetip (piele de batal
ciuruită de nisip mare)
contabilizez gradul de
responsabilitate
al fiului meu care deja a
ridicat doi pereți
peste casa mea
… pentru că-n spatele meu
o perdea semitransparentă acoperă
un peisaj cu o samă de fotografii
înrămate-n ferestre.
FOTOGRAFIA
singura pretenție a
bunicului
când l-am scos la pozat
pe taburet
în fața blocului
a fost să se distingă foarte
clar
la developare
aroma florilor de câmp
din săculețul legat
la-ncheietura mâinii drepte
cea purtătoare de toiag.
PIATRA PIATRĂ DE E PIATRĂ (2011)
CÂMPIA
DE-ACASĂ. O AGLOMERARE DE PIETRE
a venit tânărul la masa mea
de scris
ca și când mi-ar fi bătut în
poartă
și eu, cu drag, l-am chemat
în curte
și-a scuturat sandalele de
praf
și-a dat jos ranița din
spate pe masă a pus-o
și-n stânga mea s-a așezat
a desfăcut ranița, pietre a
scos din ea
mai mari mai mici cu forme mai mult sau
mai puțin rotunjite aspre la
pipăit și
le-a așezat pe masă, pe masa
mea de scris
vorbindu-mi despre fiecare
dintre ele
ca și când ar fi vrut să mi
le vândă pe bani puțini
am dedus asta cât el îmi
vorbea de locul
unde piatra a fost găsită, de
apa care a spălat-o
de apa care-a purtat-o
până-n câmpie...
de apa retrasă în adânc, de
apa retrasă în mare
pentru a da formă câmpiei
și pentru a putea fi numită
prin aceste puncte distincte
reașezate acum pe masa mea
într-un fel anume, doar de
mine știut
temător tânărul a privit
noua față a mesei de scris
vorbele, din ce în ce mai
rare, parcă
i se ascundeau după pietre,
după însemnele câmpiei...
și-a plecat privirea spre
sandalele vechi
și a gândit că mai bine-ar
fi înapoi
să fi plecat desculț peste
câmpie...
în clipa mea zilnică de
neatenție
tânărul a plecat lăsându-mi
masa plină
și o pereche de sandale pe
care altădată
le-aș fi folosit cu
sfințenia cuvenită
acum, e prea târziu
POEMA RÂMNICEANĂ (2012)
FOTOGRAFIA
DIN CURTE
stau în faţa casei pe două
scăunele
cu spetează dreaptă
ţanţoşi stau el şi ea,
bunicul şi bunica
cu picioarele bine fixate pe
pământ
(unghi drept fac la
îndoitură genunchii)
de parcă mâine ar urca
pământul în ei
nicicând coborârea lor în
pământ
în spatele primului rând, în
picioare
ca şi când ar fi în
continuarea spetezei-
nora în dreptul tatălui
socru
fiul în dreptul tatălui-
tatăl meu şi mama mea-
toţi îmbrăcaţi în costume
naţionale
din lână, in şi cânepă
şi cu privirile aţintite
asupra aparatului
ca nu cumva fotograful să-i
scape-n altă eră.
LA ÎNCEPUT A FOST CÂMPIA /2013)
VADUL
am convocat prietenii la o-ntâlnire de suflet
la locul de baştină, la locul preasfânt
din economie de timp şi de spaţiu
i-am rugat să fie
reprezentaţi
doar prin distincţia lor în relaţia cu mine
eu, asumându-mi funcţia de responsabil
al întreprinderii şi şef al vămii totodată
aşa cum i-am anunţat - pe
calea aerului
pe calea gândului - aşa s-au prezentat şi-aşa
mă lasă să-i percep: pe
calea aerului
pe calea gândului
iată-i adunaţi pe islazul comunal
de pe malul nelocuit al râului
tăifăsuind: sprijiniţi în cot, cu tâmpla în mână
pe terasa râului, întinşi pe nisip sau
în buchete-grupuri mici
completându-se întru firea omului
pe fiecare îl recunoşti: într-o aripă deprinsă
anume să ţină-n plutire bucuria revederii
într-un picior ce ştie urmă să lase în nisip
în sânul, colină armonioasă în
relieful trupului şi încă dedat adierii
în neliniştea sexului ascunsă după evantai
sau în cel adumbrit de toamnă
într-un şold prea rotund să fie adevărat
sau într-o gleznă fină uitată de Dumnezeu
în glasul mieros sau în altul baritonal
în bineţele date, în vorba rostită în hău
în zborul planat peste priviri admirative
în semnul de înot al amfibiei în propriul ochi
în urma lăsată în rouă
în felul în care unduie iarba cu gândul...
se recunosc între ei, se ating a-mbrăţişare:
tu al cui eşti? cel mare sau cel mic?
cel din deal sau cel din vale?
dar taică-tu unde este? dar maică-ta?
...undeva mai încolo, aha
sunt undeva mai încolo...
aşa nerostiţi pe buza zilei
nemuriţii mei prieteni mă aşteaptă
RETROCEDARE CU RESPECT
mândri sunt, Doamne, demni şi frumoşi
bărbaţii din nicolae fleva, satul meu :
maican, alecu şi fiul său ovidiu
milea, preotul nicanor, tatăl meu
nenea valerică, nenea mitu, moş gheorghe
frumoşi sunt, Doamne, dimineaţa
când se ridică din dunga mormântului
verticali. cu braţele desfăcute a cruce
să apere drumul străbătut de mine
din literă-n literă mare, printre literele mici
de la puiţul lui mo lupaşcu
până dincolo de podul de pe valea bătrână
semn că nu m-au uitat, semn că ei există,
paznici ai mei din turnul de veghe al dimineţii
şi-s mândru, şi-s mândri de asta
SAT ÎN CÂMPIE
la mine-n satul copilăriei zarea
este limitată pe trei părţi de vecinătatea a trei sate
două sate se desfac în câmpia română
ca şi satul meu, cu capetele uliţelor
sprijinite pe zare, iar celălalt coboară
în josul colinei şi se-nfige-n rama câmpiei
(în zilele clare în spatele acelui sat se vede şi
muntele(
pe consătenii mei nu-i deranjeaza faptul că
în orientare, găseau greu cele patru
puncte cardinale , ci incertitudinea pe care
le-o dădeau pietrele de hotar
și, mai ales, lipsa pietrelor mici, pe care
ar fi trebuit să le folosească la consolidarea
normalității, a dreptății, adică
să le arunce în cel care a furat
în cel care, din lăcomie, își înșeală prietenul
în cel ce uită de buna vecinătate
în cel care a picat beat în șanț
în cea care a rămas borțoasă în preziua
pomenii de nouă zile a soțului mort
în cel care uită să spună poezia rugăciunii
şi se înfruptă lacom. orbeşte ddin lumină
ARIPI DE PLOAIE (2014)
RITUAL
dis de dimineaţă, poetul
opreşte calul la fântână
ca şi cum brusc s-ar fi
lovit
piept în piept cu soarele
oglinzile întoarse, cele din
vechile biblioteci ale
câmpiei
au început să respire
pasărea se opreşte şi ea
în palma întinsă pentru a-şi
sorbi
picurii de rouă destinaţi
de pe pleoapele poetului
A FOST
BOLNAVĂ
in memoriam Ioan Stanciu
ioane, ne.-a fost bolnavă
copillăria
din satul nostru şi nu numai
fără să ştim am trăit-o
cu cravată roşie la gât
la cules de muşeţel şi
coada şoricelului şi
brusture
şi contra pojarului am
purtat
cravată roşie
în felul ei, copilăria
noastră
a avut cireşe puţine
şi nici caise li nici mere
şi nici măcar
agude n-a avut îndeajuns
ci doar câţiva nuci la
capătul
viilor de la ghergheasa,
câţiva
în legiuire cu frunzele
tămăduitoare
cu miez gras şi coji
pentru ceaiul iernii.
puţine, puţine au fost
acestea
în satul copilăriei noastre
... de voie de nevoie
te-ai rupt de satul
copilăriei
să te bucuri de fructele
altor plante
să trăieşti într-un alt fel
cu trupul, dar nu cu
sufletul
te-ai rupt de sat
de-aceea
din desele reveniri
ai sctis despre uimire
despre uimirea ta în faţa
uimirii noastre, a celor de
seama ta
uimirea în care am trăit
împăcaţi
până târziu, încoace în fiinţa concretră
pe care ai părăsit-o, Ioane...
UN PUNCT
am revenit om bătrân în sat
–
şi nimeni nu mă recunoaşte
o-ntrezărire apare doar:
surdo-muta satului, tânără
încă
vine la mine cu pruncul
şi mi-l pune în braţe –
pruncul e-o tulpină uscată
de mac
învelită în spice galbene de
grâu
şi vreo trei scutece de troscot
şi muşeţel –
în jurul acestui fapt
grădina nu se înfioară
câinii nu hămăie a prietenie
vecinul se face că nu vede
mai scoate o găleată de apă
şi-o aruncă în vânt
surdo-muta pleacă
cu o indiferenţă nespecifică
mamei
eu rămân cu pruncul în braţe
într-o stare nespecifică
morţii
PESEMNE CĂ NU DESPRE MINE ESTE VORBA
(2016)
RÂMNICU SĂRAT
poetul tatuează
cu sarea fină, albă a nopţii,
în pielea dimineţii
numele oraşului
şi-nscrisul se-arată
ca din rouă făcut
cu cele două capete în pierdere
ca şi când lucrarea a fost greu începută
ca şi când lucrarea se dă greu terminată
poetul transcrie, de fapt,
un poem căruia nu-i este clar începutul,
dar nici sfârşitul nu i-l întrevede
ȘI CUM VĂ SPUNEAM… (2017)
DESPRE
SEARA CARE VA VENI
departe sau aproape
nu-s în stare
să apreciez distanţele
pe zare sau mai aproape
oricum
în spatele grădinii
pierduţi în lumina obscură
dragii mei părinţi
împing o poartă înaltă
din lemn de ulm, uşoară
în calea soarelui
să-miţină seara dincolo
CONFORNITATE
stan a’bărăgăniţei a căzut
de-a curmezişul drumului
- aşa i-a fost să fie
să-l lase inima-n amiaze
mare
în toiul verii, de unul
singur
în praful înalt până la
gleznă
fierbinte
stan a’bărăgăniţei, cel
atentr
la mersul câmpului de-o
viaţă
stă acum, fără jenă,
răscrăcănat
în haine subţiri,m
decolorate, tocite
căzut la doi paşi de fântână
se răcoreşte
de fapt, se răceşte precum
apa pe care-a băut-o hulpav
direct din găleată
precum apa care se scurge
din bota de lemn greu, umed,
rămasă într-o rână şi ea
peste el
.... încet
umbra cumpenei fântzânii
cruce-i ridică
LEGĂNAT DE CUMPĂNA FÂNTÂNII
mi-am rezervat o insulă solitară
în câmpie și nu oriunde
ci în câmpia română
e o insulă mică
ce se arată doar
printr-o fântână cu cumpănă
și un salcâm
de fapt salcâmul
e cumpăna fântânii
iar fântâna e
rădăcina salcâmului –
se susțin reciproc
de ani buni, dar
numai simțindu-mi prezența
iar eu, din respect
în fiecare zi
trec cu gândul pe-acolo
și mai scot o găleată de apă
pentru păsările cerului
PLOAIE
CU SOARE (2018)
PLOAIE CU SOARE
în tăcere
a fost fătați puii de iepure
instantaneu
ploaia cu soare
le-a indus îndoiala
în osul neformat/ cartilaginos
nu peste mult timp
frica
le-a dezlipit pleoapa
și li s-a arătat
în privire
în toată splendoarea sa
POEM SIMPLU
privindu-mă
în oglinda cerului
dintr-o pornire narcisiacă
îmi ofer chipul
poem simplu
precum
m-aș dărui prietenei
crenguță de cireș
înflorită
în zi de iarnă
INADVERTENŢĂ
după ceaiul de dimineață
câmpia a dat tonul la cântec
la mine-n grădină
a dat tonul
e un cântec vioi
e un cântec de mai
prin care eu trec
la braț cu vârsta a treia
și tac
A VENIT TIMPUL
deunăzi, spre seară
a sosit acasă bătrânul poet
s-a așezat sub salcia pletoasă
pe bolovanul de gresie
rotunjit de vremuri
de pe malul crovului-lac
în privirea sa dusă departe
crovul și-a pierdut apa treptat
vegetația de baltă și păsările și peștii
au dispărut odată cu apa
spre dimineață
legănați în balansul zorilor
au dispărut
și salcia
și bolovanul de gresie
și bătrânul poet
acum
câmpie-i de jur-împrejur
numai câmpie
TOTUŞI
nici mai mult nici mai puţin
mi se vrea moartea!
(mi se sugerează numai)
mi se dă pe la nas
c-un vărf de salcie uscată
mi se suflă aer rece
sub privirile reci
brusc sunt împins pe noroiul
lunecos spre buza gropii....
fără să se vadă că
în această a doua parte
a unei zile calde
la sfârşit de octombrie
din flore-n floare de trandafir
un fluture alb traversează grădina
cu mine ăn spate
VITREGII
SUPORTABILE (2019)
DESPRE DEVENIREA APEI
pe drumul întoarcerii
se peridă fântânile satului meu
cele rămase în istoria locală:
puţul lui moş lupaşcu
puţul mamei costiina
puţul lui nea neagu
puţul lui nea dică
puţul lui calcan
puţul lui neculai stanciu
puţul lui gălăgea
lângă ele, cu nu peste ele
s-au ridicat alte fântâni necesare
din care, din păcate
nu se mai bea
aceeaşi apă bună
ca a copilăriei mele
UMBRE
după lapte zile de mers
la pas, prin câmpie
umbra păsării de pe zare
trece în umbra mea
umbra mea puţin adusă de spate
trece în umbra cumpenei fântânii
umbra cumpenei se pierde
picătură cu picătură
din găleată înapoi în freatic
să dea lumină, cale dexschisă
peştelui argintiu şi orb
CU STINGHEREALĂ SCRIU
în prima parte a zilei
în drum spre crâşmă, la ţoiul cu ţuică
întâlnesc tineri duşi
din ce în ce mai mult înapoi
spre copilărie
mî salută, îi salut
şi fiecare-şi vede de ale lui
îmi spun, mai în glumă mai în serios,
că ei au strigat prezent dimineaţa
în locul meu la grădiniţă
şi mi-au ţinut hangul la joc
ei au mers în locul meu la muncile grădinii
ei sunt cei care m-au locuit cândva.
după plata infamei îndatoriri la tejghea
cu ţoiul în mână
mă aşez la un colţ de masă stingher
nevoit sunt şi de data asta
să-mi beau raţia de ţuică singur
70
– o biodiversitate în gri (2020)
JOCUL
de la un capăt la altul al grădinii
pe alei închipuite de alte generaţii
aleargă copilul cu cercful
cerc înegrit de apă şi de vânt
cerc înroşit de foc
şterpelit de la ochiul plitei
din casa părintească
ca fiind acum, în joacă, soarele lui.
Comentarii
Trimiteți un comentariu