POETUL ROBERT ŞERBAN A ÎNPLINIT 50 de ani

 LA MULŢI ANI !

 

POETUL, ESEISTUL ŞI OMUL DE TELEVIZIUNE ROBERT ŞERBAN

A ÎMPLINIT 50 DE ANI

Robert Şerban este port scriitor, jurnalist, editor și om de televiziune,  realizator și moderator al emisiunii de televiziune Piper pe limbă (TVRTimișoara), redactor al re-vistei Orizont, editorialist al revistei 24 FUN, publicist şi comentatorl ucrează la Aquatim, pe postul de consilier.

Licențiat al Facultății de Arte și Design, secția Istoria și Teoria Ar-tei, Universitatea de Vest Timișoara (2011), și licențiat al Facultății de Construc-ții, Universitatea Politehnica Timișoara (1995). 

În 2009, i-a apărut, în Germania, volumul de poezie Heimkino, bei mir (Pop Verlag), în 2010, în Serbia, volumul bilingv Биоскоп у мојој куђи/ Cinema la mine-acasă (Meridijani), în 2012, în Ungaria, volumul de poezie Illatos koporsó (L'Harmattan), iar în 2015, în limba franceză, volumul La mort parafinne (Vinea Editions).

Despre poezia sa autorul măturrisea: „Îmi place să cred ca scriu o poezie neîmpovarată de cuvinte, fără emfaze, fără acute.  Sunt un om direct. Şi cred că la fel e şi poezia pe care o fac şi care aşa a şi fost percepută, ca una a firescului şi a autenticităţii. Nu vreau să par altul decât cel care sunt. Pâna la urmî, poezia poate fi drumul cel mai scurt spre celalălt. Dar poate că nu şi cel mai bun, nu şi cel mai lipsit de hârtoape, de lighioane, de tristeţi”

 

SĂ FAC ACELAŞI LUCRU

 

să fi avut vreo trei ani

când am văzut pe stradă o femeie

cum se opreşte

îşi duce mâna la frunte la coşul pieptului

la umărul drept şi la umărul stâng

am crezut atunci

că a cules ceva cu degetele

am alergat acasă

m-am oprit în faţa oglinzii

n-aveam nimic de luat

nici de pe frunte

nici de pe tricoul cu care eram îmbrăcat

aşa m-a găsit tata

încercând să prind ceva cu mâna dreaptă

orice

m-a mângâiat pe cap dar nu mi-a spus nimic

am aflat mai târziu

că femeia înfipsese în ea patru cuie

şi că venise vremea

să fac şi eu acelaşi lucru

 

MĂ ASCUND

 

Mă ascund în clopotul cel mare al bisericii
Şi mă rog să nu moară nimeni şi să nu fie sărbătoare
să nu crească dintr-o dată râul
şi focul să nu răbufnească

 

mă ascund
lipit cu spatele de bronzul zgrunţuros
cu ochii ţintă la limba care atârnă imobilă şi ucigătoare

 

în clopotul cel mare e negură
dar simt cum palpită o singurătate mai groaznică decât a mea

 

aburi se ridică din mine şi se condensează pe limba de bronz
o umezesc şi o sărează
iar ea începe să se mişte încet
ca un mort înviat de ploaie

 

PUŢINĂ INDISCREŢIE

 

mă plimb într-un cimitir

printre mormintele unor necunoscuți

mă uit la cruci

privesc pozele de pe ele

citesc nume

uneori fac scăderea dintre anul sfârșitului și al

nașterii

oftez din când în când

dar nu pot spune că sufăr

căutați pe cineva anume?

mă întreabă de la distanță un domn cu ochelari rotunzi

ce mă urmărește de când am venit

mă gândesc că aproape la fel sunt chestionat

când intru în magazinele de pantofi

ca să mă uit la modelele noi sau le cele cu prețuri

reduse

căutați ceva anume?

doar că aici nu pot răspunde ca la pantofi

mulțumesc, mă uit puțin

aici sunt o mulțime de morți care se cunosc între ei

sunt rude unii cu alții

sunt prieteni vecini dușmani

au copilărit împreună au iubit aceleași fete

pământul pe care mă plimb e într-un fel al lor

omul care așteaptă un răspuns de la mine e de-al lor

iar să mint într-un cimitir nu se cade

domnule

îi spun

pe mine mă caut

 

PREGĂTIREA

Scot cuvintele

din poem

cu îndârjirea cu care

bunicul scotea cu securea

bucăţele de lemn dintr-un par

până când îl ascuţea atât de bine

încât putea să-l înfigă

dintr-o lovitură

între coastele mistreţului

în burta lupului

a dihorului

 

scot din poem

versuri întregi

şi

cuvinte

 

unul

după

altul

îl pregătesc

îi fac vârf

 

O DORINŢĂ

 

vreau să scriu

ca şi cum m-aş naşte

plin de sânge de bucăţi de piele şi resturi de carne

cu un ţipăt gros

prelung

de barbar lepădat de ai lui

într-o pădure de statui romane

ce-l privesc îngreţoşate şi cu dispreţ

 

vreau să scriu

cu un tăvălug de cuvinte

versuri care să iasă din pagini

şi să se agaţe de pereţi de ferestre de uşi

ca firele unui păianjen care a prins o insectă uriaşă

ce tocmai se pregăteşte să-l devoreze

şi

înnebunit de frică

ţese într-una într-una într-una

până când se topeşte

în aţele ce se întind – o cămaşă a morţii

prea mare

şi

prea subţire

 

PESTE UMĂR

 

viața m-a făcut

om bun

cum jugul

îl face harnic

pe animal

 

TEHNICI DE CAMUFLAJ

 

uneori

ca să nu fii recunoscut

e suficient să-ți lași barbă

plete

să te îngrași

să-ți îndeși o șapcă pe cap

să mergi puțin aplecat

cu privirea în pământ

 

sunt atâtea și atâtea

tehnici de camuflaj

dar cea mai bună

tot dragostea pentru aproapele

se dovedește a fi

 

CUM

 

cum ar fi

să mergi prin nisip

iar în urma ta

să nu rămână

nimic.

 

ÎN SCAUNUL DE FIER

 

noaptea

visez uneori chelnerițe

sute și sute

toate severe

încruntate

cu buzele țuguiate

frumoase

dar ale dracului

aprige

de parcă n-aș fi clientul lor

de parcă n-aș avea o lețcaie în buzunar

 

mă visez la o masă rotundă

de tablă

m-au fixat cu privirea

și vin spre mine hotărâte

 

mă fac mic

în scaunul de fier forjat

tot mai mic

iar ele vin și vin

sute și sute

în fuste negre și cămăși albe

strâmte

 

vin

și nu ajung

nu ajung

nu ajung

dar vin

vin

 

mă trezesc

chircit

cu genunchii la gură

ca un fetus ce știe

că dacă s-ar naște

ar avea o mamă

ruptă pe din două.

 

ACATIST

 

Doamne Dumnezeule
ce bine că eşti sus
tot timpul
ca să mă pot agăţa
de Tine
din când în când

 

LOCUL ÎN CARE EŞTI

 

Dumnezeu stă tot timpul

cu mâna întinsă

 

din locul în care ești

nu-ți dai seama

dacă cere ceva

ori dacă dă ceva.

 

O POSESIUNE PERICULOASĂ

 

scriitorii poartă cu ei

carnețele caiete agende

au prin buzunarele de la pantaloni

cocoloașe de hârtie scrisă

în cele de la cămăși

coli împăturite și răsîmpăturite

în buzunarele de la haine

au petece de șervețele și colțuri rupte în grabă

pe care sunt mâzgălite

tot felul de înscrisuri ciudate

 

scriitorii au tot timpul hârtie asupra lor

și niciunuia nu-i pasă

că hârtia se aprinde ușor

și arde repede

 

FĂRĂ MILĂ

 

din palma cerșetorului

nu ciugulește

nicio pasăre

 

ULTIMA ŞTIRE

 

afli că s-a sinucis un poet

și te întrebi

unde a găsit omul acela

atâta putere

încât

să fie poet

 

EX LIBRIS

 

tot mai mulți oameni

își pun cărțile vechi

în plase rezistente

de la Lidl Carrefour Kaufland

și apoi le așază încet

lângă tomberoanele de gunoi

 

nu-i lasă inima să le arunce pur și simplu

dar nici să le mai țină în casă n-au cum

așa că le pregătesc un fel de culcuș

cu gândul că dacă au cu adevărat un destin

se vor descurca ele cumva.

 

ASONANŢĂ

 

clopotul morții

și

clopotul sărbătorii

sunt același

dar

niciodată

nu bat

la fel

 

VEDERE DE SUS

 

dacă urci un deal şi priveşti de-acolo

lumea ţi se pare mai frumoasă şi mai bună

totuşi

simţi o poftă nestăvilită să arunci cu pietre

 

te aşezi pe un bolovan care

oricât ţi-ai dori

e imposibil de clintit

sub el se ascund câteva vietăţi lipicioase

le tulburi chiar în timp ce-ţi cauţi liniştea

dar ele te iartă

 

casa nu ţi se vede

e ascunsă de altele mai înalte

mai solide

pline de viaţă

însă focul uitat aprins

îţi face semne cu mâna

printre acoperişuri

iar tu-l recunoşti şi zâmbeşti puţin

 

vezi

nu eşti chiar aşa de singur

cum ţi se pare

 

FAŢĂ ÎN FAŢĂ

 

şi tu ai vrut să sari

într-un marfar şi se fugi cu el

până când liniile se-ntâlnesc

într-un ghem din care

bunica ta ar fi ştiut să facă nişte şosete straşnice

 

şi tu ai vrut să mănânci din furate

şi să bei de la alţii

să te speli în ochii pământului

întotdeauna orbi de câteva zile

să-ţi sufleci pantalonii şi să alergi de pe un picior pe altul

ca şi cum ai măsura lumea

 

ai vrut toate astea

cu disperare

în faţa oglinzii mari de pe hol

 

priveşte-te

priveşte-te

priveşte-te până când

din oglindă

va ieşi urlând o locomotivă şi o va face ţăndări

 

TATA N-A FOST EROUL MEU

 

tata n-a fost niciodată eroul meu

am fost un fiu slab

care s-a ascuns în covercile crescătorilor de lubeniţă

aşteptând să vină hoţii şi să-i văd cum fură

ca să ţin apoi secretul în mine

până se coace

 

i-am admirat verigheta lată cât jumătate de inelar

pantofii împletiţi făcuţi la comandă

scrisul de caligraf

şi bulele de aer

în care mai tot timpul intrau cu uşurinţă cuvintele

vezi-ţi domne de treabă

lasă-mă-n pace

dar n-a fost eroul meu

 

chiar şi atunci când aruncam amândoi cu pietre în apă

ale mele făceau mai multe valuri

şi-ajungeau întotdeauna mai departe

mult mai departe

 

ŞTANŢA DIN ARGINT VIU

 

ai trecut strada

mai întâi însă

te-ai uitat la stânga și la dreapta

nimeni

nici într-o parte

nici în alta

niciunde

 

cu fiecare pas făcut

a urcat în tine

încet

încet

ca mercurul

singurătatea

 

înainte

înapoi

nimeni

absolut nimeni

te-ai oprit

mercurul

nu

 

AMPRENTE

 

ce bărbat puternic am

şopteşti

și mă atingi

cu vârful degetelor

ca pe un geam aburit

prin care nu se vede mai nimic

tac

asemenea unui învingător

asemenea unui laș

nici eu nu-mi dau prea bine seama