Poezii de Lucian Mănăilescu

Lucian Mănăilescu

DIN VOLUMUL FRACTALI

(în curs de apariţie)

Cântec de leagăn

Ce roşii sunt macii din inima mea!

Roşii ca asfinţitul, roşii ca tăcerea,

roşii ca ochii păsărilor ce migrează

în cârduri spre continentele din cer…

O mare nestatornică mă sărută pe buze,

doar atât mi-a rămas, o mare în flăcări

legănând amintirea fiului meu:

– Nani, nani, moarte! Nu plânge!

Aleargă prin somn, joacă-te de-a tristeţea,

şi de-a păsările… Nani-nani!...

Zidire în lacrimi

(soţiei mele)

În biserica în care te-am zidit

stai pe cioburi de întuneric...

O, Doamne! în genunchi stai,

strivită de aşteptarea zorilor,

şi umbra copilului nostru

se joacă prin preajmă

de-a v-aţi ascunselea

şi râsul lui e albastru

şi ţie ţi-e frig şi sfinţii

din lacrimile mele

se scurg pe catapeteasma

întâmplărilor de demult.

Ocrotirea Minotaurului

Eşti fiul meu, ascunzişul din Knossos

nu mă lasă să uit asta…

Îmi recunosc în tine chipul de fiară,

pe care l-am pierdut sub faldurile regale.

Şi numai aşa pot să te apăr,

numai zăvorându-te în întuneric,

numai rătăcindu-mi zi de zi amintirile

în poftele tale hulpave,

numai aşa, ascultând cum îmi sfărâmi oasele,

de fiecare dată ale altui chip,

sfâşiindu-mi măştile şi adulmecându-mi

sângele prelins pe lespezi…

Până voi fi o mie de tineri morţi,

până când oasele mele vor albii vuietul mării,

până când voi deveni Iason

şi mă voi sinucide râzând.