Ileana Todoran - Adevărat am înviat

Ce e timpul? Asta e o întrebare tâmpită din lunga și glorioasa serie de întrebări metafizice, fără răspuns:

„ Ce faci? Ești bine? De ce nu răspunzi? Ce s-a întâmplat? Ce-ai pățit? Pe unde și cu cine umbli?” (pe care le pun și eu, desigur, adică probabil, că nimic nu e sigur). În loc de asta, mai bine vă spun o poveste.

⧫

Mai exact, cum am parcurs eu negurile memoriei, mlaștinile stagnării, vârte-jurile și labirinturile timpului, toate meandrele sale (bine că nu erau meandrele con-cretului).

Mai întâi, am rătăcit prin negurile memoriei până acestea au devenit dintr-o ceață ușoară, străvezie, albă-trandafirie, în care se estompa urâtul și se ascundea mi-zeria, unde contururile aspre și grotești se topeau (și noi, împreună cu ele, de prea multă iubire), una tot mai densă și mai apăsătoare, opacă și strivitoare precum niște Ziduri impenetrabile.

Ile, unde ești? Promy (titanul Prometeu, vechi prieten, iubirea mea și eroul meu), unde ești?

Care Promy? Care Ile?

Am uitat și numele și figurile zeilor de peste tot (asta nu mă supără), deși încă le percep fără să vreau statuile, tablourile și bannerele.

Jos cu ele! Nu le mai suport.

Deodată, am izbucnit în plâns și atunci Zidurile negurii s-au topit în lacrimi.

Genele mele umede nu se mai zbat în piatră, ci în obrazul tău, iubire. Acum, negura s-a transformat iar într-o ceață albă-trandafirie, vaporoasă și pufoasă ca un puf de lebădă. Ne topim încet în ea, lipiți unul de altul, cu degetele și genele îngemănate,

zâmbind împăcaţi

………………………………………………………………………………

Către Promy, Meme, Luca (mail)

9 februarie 2017

„Yeah, yeah, am câștigat, am câștigat”, facem și noi ca Geoană când țopăia fericit că reușise să câștige alegerile prezidențiale (numai că era vorba de Băse atunci): ordonanța 13/2017 a fost abrogată. Nu-i ca la Geoană, e pe bune. Am câștigat ceva, dar trebuie să rămânem treji și vigilenți pentru a continua lupta cu sistemul (și lupta in-terioară, propria (r)evoluție). # rezist. România, trezește-te! Pământule, trezește-te! Eu mă duc să dorm. Dulce răzbunare! Pot să dorm liniștită acum? Nu cred, mai niciodată nu pot, sunt genul de boșorog terminat „tânăr și neliniștit”, nu „tânăr și liniștit” ca Hrușcă, ăsta care cântă „ler-i ler” și vara, la mare, în Vamă.

Dar de ce-mi fac atâtea griji? Încă înainte de abrogarea ordonanței 13/2017, se deschisese o fereastră pentru a opri legea grațierii și a proteja statul de drept: mai întâi sesizările la Curtea Constituțională, apoi, la nevoie, referendumul, propus de Santa Klaus (problematic pentru că trebuie atins pragul de participare de 30% din 18,2 mi-lioane de votanți, adică circa 5,5 milioane de electori, PSD și ALDE vor boicota, PNL, USR și PMP au doar vreo 2,5 milioane de voturi, însă Santa Klaus a reușit să mobilizeze lumea și să strângă 6 milioane de voturi pentru el la alegerile din 2014). Să nu zboare cumva pe fereastra din zidurile pușcăriilor tocmai marii penali și torționari de treabă, să le oferim o șansă să-și continue operele literare și științifice, mi-e teamă că altfel nu vor avea inspirație și nu vor fi stimulați suficient. Bune și (unele) ziduri la ceva!

Că tot vorbeam de plângeri la CCR, CSM și Santa Klaus sesizaseră deja Curtea Constituțională, iar DNA anchetează eventualele acte de corupție asociate impunerii legii grațierii. Până și Avocatul Poporului, Victor Ciorbea (dubios în alte demersuri pro-penali), declarase că va ataca ordonanța la CCR. Procurorul general Augustin La-zăr a spus și el că va ataca ordonanța în instanță. Miercuri, CCR a respins sesizările primite de la Santa Klaus și CSM (pe motiv că nu e conflict între instituții (guvern versus parlament), guvernul nu s-a băgat peste parlament și are dreptul constituțional să emită OUG-uri), iar joia asta a dezbătut-o pe cea de la Avocatul Poporului (a res-pins-o și pe aceasta, fără dezbatere pe fond, pentru că ordonanța 13 a fost abrogată deja de guvern prin OUG 14). Acum ordonanțele 13 și 14 se mută la parlament.

Între timp, pe plan internațional, reacțiile au fost prompte. Ca de obicei, bă-găcioșii de la Consiliul Europei și Departamentul de Stat al SUA își manifestă în-grijorarea față de subminarea statului de drept. Oare de ce s-or băga ei, de ce nu lasă sărmanul guvern și sărmanii parlamentari („săraci și cinstiți” cum zicea odată Iliescu) să-și vadă liniștiți de treabă? Da, fac multă treabă, într-adevăr. Ordonanțe pe ascuns, noaptea și minciunele pe bandă rulantă. Master-chefi doar la minciunele.

Potrivit stenogramelor aferente ședințelor de guvern, Iordache, ministrul „altă întrebare”, l-a mințit pe Grindeanu că ordonanța are toate avizele necesare (nu-l avea pe cel CSM). Hm, asta era o constatare, un enunț afirmativ sau o interogație... altă în-trebare fără răspuns? Să nu uităm, întrebarea este la baza gândirii și a filosofiei, și nu răspunsurile. Nu o să vedeți niciun răspuns de la politicieni, mari filosofi și gânditori. Altă întrebare? Niciun răspuns. Altă întrebare? Niciun răspuns. Altă întrebare? Niciun răspuns.

Ne-am obișnuit cu master-chefii de minciunele și cu non-răspunsurile și, de aceea, ne surprind o reacție și un gest de normalitate cum au fost protestele anti-legea grațierii (cu o participare uluitor de mare). Susținute și de cântăreți ca Tudor Chirilă, trupa Voltaj (care a compus un imn), formația Robin and the Backstabbers, de polițistul Marian Godină ori de centenarul Mihai Șora, protestele au continuat, ajungând la sute de mii pe străzi (duminica trecută peste 600.000 în țară, respectiv 300.000 în Piața Victoriei).

În ciuda gerului, a imprecațiilor și a acuzațiilor absurde de la Antena 3 și Ro-mânia TV şi chiar în pofida obstrucțiilor Ministerului de Interne care a pregătit o listă neagră a persoanelor publice implicate în promovarea protestelor pe Facebook: Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Emilia Şercan, Lucian Mândruţă, Nicuşor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan sau Andrei Gheorghe. Nu se poate așa ceva, lista e mică, vă rog să o completați cu numele care lipsesc. Vă rog să-i includeți pe toți, cu copii, câini, pisici, papagali și hamsteri.

Stați un pic, cred că papagalii erau la Antena 3, RTV și Ministerul de Interne. Centenarul Mihai Șora a ieșit și el la proteste, în numele statului de drept la care visează unii, după cum se știe: „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democraţiei“, al poporului… În numele „democraţiei populare“. Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil şi îşi dovedeşte, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minţii guvernanţilor. Este prea mult şi prea periculos pentru a-i lăsa să-şi facă în continuare de cap!“, a postat acesta pe Facebook.

Apoi filosoful Șora, ne-a făcut o confidență: „Bietul domn Soros: încă nu a aflat că sunt tatăl lui.” Mihai Şora şi-a pregătit și o pancartă pentru mitinguri și mar-șuri: „Biblioteca pentru toţi/ Nu îi publică pe hoţi“. Umorul popular e, la rândul său, savuros: pancarte cu „Dragnea – connecting people”, „we don’t beLIVIU”, „ţi-am adus lumină, Dragnea / să lucrezi mai bine noaptea” (o pancartă cu beculețe) etc. Apropo de focul sacru, un moment sublim de iluminare: Piața Victoriei luminată de telefoanele mobile. Arză-v-ar focul sacru să vă ardă până vă treziți și vă iluminați!

Nebuna din lună

Din ochii orbi și goi

săgetez raze de lună.

Străpung cu ele scoarța copacilor,

mă înfig în ea

cu colți ca de vampir

și mă cațăr așa

prin copacii din pădurea de argint.

Mă întreb: oare de ce mă chinuiesc astfel

să traversez pădurea de argint?

Nu puteam trece altfel?

Păi, am uitat parola de trecere.

Sau poate nu era niciuna

sau parola era „am uitat parola”

sau ar trebui, pur și simplu, să dau șpagă.

O rază de lună măcar.

Ce-i asta? Altă întrebare? Alte întrebări?

N-are a-face.

Am obosit.

E târziu.

Îmi răsucesc un pic razele de lună

și trag cu ele

în miez de noapte,

prelung,

clopotele bisericii.

Mai bine așa în loc să strig.

Și ce anume?

Nu-mi mai iese nimic articulat,

nici o șoaptă duioasă,

nici un urlet cutremurător,

ci numai un geamăt anemic și inform

ca un schelălăit de fiară.

Sunt un animăluț ieftin și absurd,

nazist, comunist și jihadist,

catastrofă de vampir mutant,

maimuță posedată,

câine turbat,

șobolan râios

și șarpe cu ochelari,

un animăluț simpatic pe care l-ați lăsa

la grătar în curte sau pe canapea la televizor.

Vă mulțumesc pentru ospitalitate.

Și voi sunteți la fel.

Zâmbesc.

I’m happy, zicea Droopy,

când zâmbea

cu rânjetul ăla larg,

tras cu lăbuțele până în colțurile obrajilor,

pe fața placidă.

Așadar, fericită că am tras clopotele

cu tot cu un ultim zâmbet de scenă,

îmi pregătesc picioroange din raze de lună

și încerc să fac parkour de pe blocuri.

Însă, de frică să nu le dărâm,

ca într-un joc de domino,

fug cu picioroangele mele din raze de lună

în noaptea adâncă,

pe câmp,

în pustiu.

Epilog

Altă întrebare? Altă întrebare? Altă întrebare și niciun răspuns în afară de minciunele atât de prost preparate și de scârboase că nu le mănâncă nici copiii din Alep? Să-mi bag pumnul în gură și să tac? Aș tăcea și v(m)-aș scuti de predica de Nana, numai că tocmai mi-au venit două vești: una bună și una proastă. Încep cu cea proastă.