10 poezii de Matei Vişniec

CALENDAR LIRIC (aniversări) SUBIECTIV

LUNA IANUARIE

1 ianuarie

Ştefania Oproescu

BOCET

Aspră floare de oţet

mă sufoci încet încet

din fundul butoiului

din pierderea boiului

vinul dulce s-a gătat

se aşterne de iernat

de iernatul sângelui

în carnea pământului

dulce floare de salcâm

ce n-aş  da să mai amân

despărţirea de pârjol

să mai stau cu trupul gol

soră macilor din grâu

ştimă apelor din râu

floare –amară de măceş

falsă umbră de cireş

n-am pe cine păcăli

să se ducă în pustii

să se ducă-n locul meu

unde toţi se duc mereu

să mă lase aşteptând

să-mi vii tu din când în când.

1 ianuarie

Daniel Bratu

Irina Loghin era nimic

n-am cunoscut pe nimeni
să cânte mai frumos decât mătuşa mea de departe
la sfârşit de masă bogată
cu salamul de soia în valuri şi creveţi vietnamezi

de se umpleau paharele până la înălţimea ochilor mei
printre bărbaţii cântători de romanţe
se făcea aşa
ca un vid suflat dinspre cosmos
când se aşeza pe scaun minunea
mureau toţi pe spate scaunul spunea mulţumesc
şi înviau şi mai mulţi
cu sentimentele înălţate
televizorul se închidea de la sine
Mihaela la şapte Ceauşescu pe câmp
floarea din grădină ţara mea toată
Irina Loghin era un punct negru

o rolă pe covor un casetofon spart

atunci când începea
cea mai frumoasă mătuşă de departe din lume să cânte
îi tremurau sânii cât visul de bebe
în dreptul ochilor mei
şi tata plângea îmbrăţişat de toţi unchii
câteodată şi popa era cuprins
de farmecul vieţii lumeşti
călugărul fugea din vechiul schit urmărind
ochi albaştri
ca o corabie se legăna masa pe valuri
spre spiritismul înaintat al glasului de sirenă
cu buzele arc peste vremi umezind dinţii alb-infinit
şi toată mierea din corzi

plecau toţi legănaţi de un vis
rămânea până la cântatul cocoşilor vraja
din veacul trecut

unul în care lumea habar n-avea de ce
i se pregăteşte
din o mie de zări şi tunele
cu mese de plastic afară şi insule goale

vă spun eu
Irina Loghin era nimic

10  ianuarie

Ion Nicolescu (1943 - 2009)

ELEGIA

mă cunoaşteţi lume

ăla-s care scrie

ăla ce-ndulceşte

lemnul de sicrie

ăla ca deşertul

şi ca arabescul

suflet de cămilă

ionnicolescu

fac negoţ cu moartea

ochii mei sunt hoţii

care fură fluturi

din neantul nopţii

ăla spânzuratul

teatrul de paiaţe

de-un simbol de paie

gata să se-agaţe

ăla cu iluzii

trist antropofag

sunt sătul de oameni

şi mă cam retrag

mi-am trăit mumia

şi cred că-i firesc

cu o crizantemă

să vă mulţumesc

am iubit odată

marea şi mareea

m-am ales cu sarea

şi cu de aceea

scriu aceste rânduri

şi vă las cu bine

nu ştiu ce-o să faceţi

însă fără mine

fără ca deşertul

şi ca arabescul

suflet de cămilă

ionnicolescu

Rococo

Rococo, ah, rococo. N-aţi văzut ceva maro?

N-aţi văzut o herghelie pe un petec de hârtie?

Erau anii mei fugari deghizaţi în armăsari,

În imagini încarnate, gânduri paricopitate.

Doamne, numai peteci cu lumină, nicio zi –

Întunericul mi-ar spune unde-s pleoapele nebune,

Unde-mi sunt podoabele, orele, potcoavele

Furate de îngerii răi din valea plângerii?

Ia-mi cu moarte viaţa, colorată hoaţa

Lasă-mi negativul, capului captivul.

Poate or să revină, caii fără vină

Să îmi pască doagele geniului, oloagele.

11 ianuarie

Leonid Dimov (1926 - 1987)

Elegie

În magazii cu şobolani bătrâni

Unde îţi intră orele-n plămâni

Mă preumblam c-o dulce gravitate

Pe lângă pompele de flit stricate.

Cutii cu cremă neagră pentru ghete

Sufletul pur ştiau să mi-l desfete

Şi mă-mbătau cu-aroma lor sublimă

Butoaiele adânci cu motorină.

Paianjenii muiaţi în lămpi cu gaz

Îmi lunecau cu grijă pe obraz,

Primusuri mari, lucioase, de alamă

Mă-nţelegeau şi mă luau în seamă

Priveam uimit cum lucrurile-apar

Şi se scufundă-n hăuri de mărar

Cum ruginesc vechi cercuri de 

la plită

În maldăre de lână părăsită

Cum arcuri frânte mor în canapele

Ce-au clătinat sufragerii pe ele

Şi cum prin colţuri îngeri diafani

Suflau cu-amurg mărgica la curcani.

Şi-atât de mult doream în bulioane

Să lenevesc, visând sub celofane

Femei subţiri şi tandre ce-or să vie

Când prafurile cad de-o veşnicie,

O, sticlă-n care sufăr s-o desfunde

Spre-a mă turna în cratiţe rotunde…

Tramvaiul 2

Nu-ţi pierde cumpătul. Cetatea

Decolorată ne-a-nşelat:

Străzile, turlele, etatea

Sunt parcă dintr-un alt veleat.

Suind alee alburită

Clădirile parc-au oftat.

În jur, pădurea-i înnegrită

De plante dintr-un neam ciudat.

Dar, iată, ocolind pădurea

E chiar tramvaiul nostru 2

Şi chiar Iisus zâmbind aiurea

Sus, pe platforma dinapoi.

18  ianuarie

Silvia Bitere

Grigore

Grigore este un copil simpatic

Locuieşte la mine în bloc pe scări

Merge cu liftul când are chef ascultă 

pe la uşi

Du-te dracului mâine dau divorţ de tine

m-am săturat

Viaţa lui Grigore începe în fiecare

dimineaţă

În boxă pe scări în lift

Are tot timpul cu el un motan jucăuş 

din pluş

Îl trage de mustăţi

Tanti Silvia pe el nu-l doare

Se preface îi spun ia gâdilă-l pe burtă

Râde şi mă ia de mână

Îşi face jucării din miez de pâine

Şi apoi le mănâncă cu poftă

Azi am mâncat un cozonac şi un avocat

Ce ştii tu ce este ăla avocat Grigore

Ştiu că tata a plecat de acasă într-o zi

Mi-a spus rămâi cu mă-ta şi mama a plecat şi ea strigând

Ne vedem la avocat

Când vine seara Grigore are o pătură cu lei

E rege doarme visează că se dă în tiribombă

Nu ameţeşte

Ce curajos eşti tu Grigore!

Ştie să-l citească pe verde în frunze

Ce culoare are părul meu Grigore?

E negru ca marea albastră

Cântă-mi ceva copile atunci

El plânge plânge plânge

Plâng şi eu

Ieri şi-a uitat viaţa la uşa mea

Am alergat să-i prind mirosul

În boxă am găsit urma mânuţelor lui

impregnată în vopseaua proaspătă de pe pereţi

A doua zi a treia zi mereu aşa

Grigore se ascunde în umbra mea

20  ianuarie

Valeria Manta - Tăicuţu

biblică (Abel şi Cain)

sunt eu păzitoarea fratelui meu?

mă uit în oglindă şi nu-i mai găsesc chipul, 

în locul lui

e doar conturul unui pom cu flori

mari de sânge prinse direct pe trunchi.

era o vreme când mă uitam la mine şi-l vedeam 

pe el,

gura mea se potrivea perfect cu a lui,

acum mii de guri se răsfrâng în luciul

lacom de culori stridente, roşul pulsează înaintând

cărnos şi smucit spre scorbura cea neagră 

din frunte,

acolo unde-mi ţin albinele şi porunca pedepsei.

în curând nu voi mai fi decât

o pată păzind altă pată de sânge.

23  ianuarie

Ileana Mălăncioiu

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

29  ianuarie

Matei Vişniec

Mă iartă, nu mă iartă

Supărată pe mine rău rău ea cânta
când m-am aşezat la masă
nu tu cuţit, nu tu lingură, nu tu pahar
pâinea era netăiată, supa rece, vinul înăcrit

eu nu făcusem însă nimic, de câte ori să-ţi mai spun
că n-am făcut nimic, i-am spus
jur cu mâna pe inimă, mâna mea n-a atins altă inimă

şi ca să vadă ea mai bine că inima mea n-a atins altă inimă
îmi smulg cu delicateţe inima şi i-o pun pe masă
lângă pâinea învechită brusc în faţa mea
lângă farfuria cu supă neagră
lângă vinul care făcea spume în sticlă

cinci minute am stat aşa, cu mâna pe inima mea palpitândă
abia reuşind să-mi stăpânesc inima palpitândă excitată de
imensa zonă de libertate întrezărită brusc pe faţa de masă
cinci minute am stat aşa aşteptând ca ea să-şi termine cântecul
întrebându-mă cu inima strânsă
mă iartă, nu mă iartă 

* Fotografiile cu: Ştefania Oproescu, Valaria Manta Tăicuţu, Ileana Mălăncioiu şi Matei Vişniec au fost realizate de Lucian Mănăilescu