Revista ATENEU, nr 581, ianuarie 2018

REVISTA REVISTELOR LITERARE

ATENEU

F Nr. 55 (serie nouă)/ ianuarie 2018 al „Ateneului” băcăuan  se deschide cu poezia  Cântec de rămas bun (Cristina Câmpeanu), dedicată iniţiatorului seriei noi a revistei, poetul Radu Cârneci, trecut în eternitate în ziua de 9 decembrie 2017, din care cităm: „plângea atât de greu un clopot/ şi ploile curgeau în ropot/ când pentru tine s-au deschis/ larg porţile spre paradis/ şi maica ta, putere blândă,/ Te-a-ntâmpinat, de dor flămândă... ”. În cuprinsul revistei, poetul iubirii mai este evocat de: Cornel Galben, Calistrat Costin şi Constantin Călin.

F Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Judeţene Bacău, în „Stancu&Bumbuţ. Călătorie contra ipocrizie” nelămureşte cu o sintagmă: ...autorii „ies din confortul lui Procust al unei vieţi obişnuite”. Probabil, de aici şi înţelepciunea sfatului evanghelic, pentru că-lătorii lumii contemporane: „...Ia-ţi patul tău şi umblă” (Ioan 5-8)

F Nora Iuga, laureata Premiului „Spiegelungen” (de excelenţă) încredinţează revistei „Ateneu” un text liric dens şi fermecător (Era un cal frumos): ... „Acolo (în gară - nota mea - LM)  unde totul e provizoriu, unde sunt sălile de aşteptare, ascunzătorile, sanctuarele. Acolo unde o uşă piuie ca un pui cu gîtul tăiat, unde o femeie se smulge din braţele unui bărbat”... „În acel întuneric orbitor, undeva, cîndva, poate sunt viermi acolo, iubito, îi spunea cînd dormea în somnul meu, şi o să simţi alte plăceri, dar ştiam că numai respiraţia asta... sigur, ca orice femeie, avea şi ea un buzunăraş secret, unde păstra un bilet de tren"

F Marius Manta (în „Aspecte ale «literaturii carcerale») invocă un Decalog pe care, din nefericire, românii l-au tot repetat pe parcursul istoriei şi... Doamne, fereşte!: „De-a lungul opresiunii, jertfa intelectualilor români este indisolubil legată de valorile creș-tine, până la urmă de un triptic axiologic (adevăr, bine, frumos) ce era înrădăcinat în chiar valorile omului simplu. Cărțile lui Ernest Bernea argumentează poate cel mai potrivit o asemenea constatare. Consecința ar fi aceea că din punctul meu de vedere nu se poate impune o distincție extrem de clară (pentru acele vremuri) între intelectualitate și omul fără o «creștere» universitară. În celulele penitenciarelor, se găsesc nenumărate exemple de fericită  întovărășire, frăție. Simt că e nevoie să aduc în fața cititorului ce-lebrul decalog al deținutului politic român, scris într-un ludic amar, amintind de cele-brul motiv al lumii pe dos: 1. În pușcărie să nu faci azi ce poți face mâine. (poruncă defensivă, recomandând pasivitatea înțeleaptă) 2. Tăcerea e cel mai mare rău al tem-niței. 3. Să nu vorbești multe, ci mult. (o strategie pentru comportamentul la anchetă) 4. În pușcărie există doar două categorii: cei morți, de afară, cei vii, dinăuntru. (o miză soteriologică – închisoarea ca microcosmos este amplasată în închisoarea-țară) 5. În temniță, Dumnezeu se poate ascunde sub orice uniformă de milițian, iar dracul în hainele vărgate ale oricărui deținut. 6. În celulă nu ai decât un singur dușman: pe tine însuți. 7. Orice mâncare e bună cu excepția celei care lipsește. 8. Dacă-ți vine să plângi, nu consuma toate lacrimile. 9. Nu căuta speranța atârnată de pereții temni-ței. Ea are aici un singur locaș: în obișnuința de toate zilele. 10. În temniță te elibe-rezi în fiecare zi. ”.

Iată şi câteva versuri, excepţionale, citate în comentariu: „De sunt bolnav, de-i arşiţă sau ninge,/ Tăcut eu port osânda dată mie,/ Prelinge sângele, mereu prelinge,/ Din palme răstignite fără cuie” (Petre C. Baciu; subliniere LM)

F Un eseu critic de ţinută  („Sacrul camuflat în profanul comunist”) semnează istoricul literar Vasile Spiridon, eseu vizând volumul Danielei Varvara „Mituri şi simboluri bi-bilice în poezia românească neomodernistă (Ed. Eikon, 2016): „Cartea (...) se numără printre printre rarele abordări din perspectiva propusă de autoare, cele mai multe dintre studiile de până acum oprindu-se asupra unui singur autor şi neputând să ofere o pano-ramare a problematicii luare în discuţie” - scrie V. S.

F În „Sertarul cu fişe” al lui Constantin Călin găsim această tristă (într-o ţară plină de umor) constatare: „S-a spus că (Bacovia) era aplaudat îndată ce apărea în faţa audito-rilor. Cunosc din situaţii similare acest gen de aplauze cu parfum de clacă. Aşadar, cred că a fost aplaudat mai degrabă pentru «legenda sa» ori pentru înfăţişarea sa timidă, ca să prindă curaj, nu în semn de aşteptare şi de recunoaştere. Oricum, simpatiile atrase cu aceste ocazii nu s-au reflectat în tiraje.”

F În rest, ce să mai spunem, revista are de toate, cam învălmăşite printre muze şi arte, lipsind, poate, coerenţa unui eşafodaj programatic.