PRIMĂVARA POEŢILOR - EDIŢIA A XI-A

PRIMĂVARA POEŢILOR

(Ediţia a XI-a)

Joi, 29 martie a.c., în aula „Bazil Iorgulescu” a  Bibliotecii Judeţene, a avut loc manifestarea finală a Festivalului „Primăvara poeţilor”, organizată, pentru al unspre-zecelea an consecutiv de cea mai prestigioasă instituţie culturală a judeţului Buzău.

În  deschidere, doamna Angela Mihaela Stan a prezentat un scurt istoric al festivalului, spunând, printre altele: „Le Printemps de Poètes a fost creat și inaugurat în Franța la 21 martie 1999, de către Emmanuel Hoog și André Velter, la inițiativa lui Jack Lang. Scopul inițial a fost acela de a revitaliza cultura legată de Poezia din Fran-ța, proiectul devenind repede unul de anvergură națională. Sub impulsul dat ulterior de Alain Bo-rer în 2001 și de Jean-Pierre Siméon, din 2002 până în 2017, a fost creat și Centrul Național de Resurse pentru Poezie, care a susținut efortul cre-atorilor și a contribuit neîncetat la impunerea me-sajului lor în Franța și, ulterior, în peste 60 de ţări din lume. În România festivalul a fost «importat» la mijlocul anilor 2000, prin de-mersurile poetei şi traducătoarei  Linda Maria Baros, stabilită la Paris.

După un intermezzo muzical, susţinut, la flaut, de Irina Dăscăloiu, a urmat o scurtă trecere în revistă a regulamentului de jurizare din acest an, pentru cele două secţiuni: Volume publicate şi Creaţii literare ale elevilor buzoieni fiind prezentat juriul, format din: Nicolai Tăicuţu (preşe-dinte), poetul Laurenţiu Belizan şi doamna Marce-la Chitriţă, bibliotecar şi cercetător literar.

Un moment cu rezonanţe deosebită l-a constituit evocarea celor doi mari poeţi buzoieni, Radu Câr-neci (14 februarie 1928 - 9 decembrie 2017) şi Gheorghe Istrate (11 mai 1940 - 2 septembrie 2017), trecuţi recent în eternitate, aportul lor la cul-tura buzoiană  însemnând, pe lângă valoarea intrin-secă a operelor, şi implicarea neecondiţionată în ac-tivităţile literare buzoiene şi în promovarea aces-tora, fiind - printra altele - primii preşedinţi ai Cenaclului „V. Voiculescu” al scriitorilor buzoieni, de pe lângă Biblioteca Judeţeană.

Despre Radu Cârneci a vorbit doamna Didina Marin Constanda, care, pe lângă elementele din biografia poetului şi traducătorului supranumit „poetul iubirii” a citat câteva „dedicaţii” mai puţin cunoscute, inserate de Radu Cârneci în Cartea de Onoare a Bibliotecii.

Vom şti să păstrăm, în memoria buzoienilor, „ave-rea” inestimabilă a lui Radu Cârneci. Este o întrebare, pe care, parcă, poetul ne-o şopteşte, acum, dintre stele: „În le-gătură cu poezia şi cu celelalte arte, surori bune ale sale, mă sperie adeseori un gând, un gând ciudat, un gând negru aproape şi anume: ce s-ar întâmpla, cum ar reacţiona lumea, dacă o măsură de timp - o săptămână, nu o lună, o săptămână doar - nu s-ar mai scrie, nu s-ar mai publica, nu s-ar mai citi, nu s-ar mai transmite poezie şi muzică, iar celelalte arte nu s-ar mai ve-dea. Nu mă gândesc neapărat la un război nimicitor, nu, ci doar la o temporară şi trecătoare mânie a creatorilor de frumos, nemulţumiţi de ei înşişi şi de cei de jur împrejur. Ce s-ar întâmpla? ”

Radu Cârneci

  

POEME

de Radu Cârneci

CE IERBURI FI-VOM

Privindu-te, eu uit că mai exiști,
se iscă-n mine ceea ce tu eşti:
un timp în care timpul crește bun
si fericite pajiști îl adun
iar ochii mei de bucurii par trişti:
privindu-te eu uit că mai exişti…

(…topiri de trup în arderea de tot,
vag desenate umbre care pot
amețitor învinge gând și dor,
semințe-n viul lung legănator
în sus, în jos, amețitor înot:
topiri de trup în arderea de tot…)

… ce ierburi fi-vom, ce pământ duios,
ce glezne săruta-vom luminos,
ce fiare îmblânzi-vom, ce azur
vom răsturna în chipul nostru pur
când clopote vor bate-armonios
ce ierburi fi-vom, ce pământ duios!…

LA PARADISUL BIBLIC…

…când florile-şi închide mandragora

şi noaptea-şi licăre în sine ora

vin iarăşi la câmpiile tăcerii:

râu Eufrat vuind prin vechi imperii

şi sunt al meu fiind al tuturora

când florile-şi închide mandragora

(…la Paradisul biblic timpul zace

în mine strig: tăcerea se desface

renasc mulţimi din pulberi, timpu-n tâmple

adâncul gol cu gând adânc îl umple

şi clipele de trup devin sărace –

la paradisul biblic timpul zace…)

…o, toate cum se duseră-n sfârşire:

iubiri şi uri; abis-nemărginire

apuse neamuri, străluciri în sânge

şi-i Eufratul singurul ce plânge

când moartea cu blândeţe-mi intră-n fire -

o, toate cum se duseră-n sfârşire…

Despre Gheorghe Istrate a confe-renţiat doamna Marcela Chiriţă, domnia sa amintind principalele repere bio-bibli-ografice ale „poetului ritualurilor”, despre prietenia dintre acesta şi Al. Oproescu, regretatul director al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”, la rugămintea căruia po-etul născut la Limpeziş a acceptat să fie preşedintele cenaclului bibliotecii şi re-dactor-şef al revistei acestuia, Buzăul literar.

„Gheorghe Istrate - nota în anul 2010 Dumitru Radu Popa  - scriitor şi critic literar, Directorul Bibliotecii de Drept la New York University - iată un nume de care, fără cea mai mică umbră de îndoială, vom avea să dăm seamă la judecata din urmă a poeţilor, când, cum şi unde va fi să fie ea! Şi o operă ce şi-a câştigat rândul întâi chiar şi în cele mai selective, severe biblioteci!

Foto: Vasile Blendea

POEME

de Gheorghe Istrate

RITUAL (CE SĂ REFUZ)

ce să refuz şi ce să mai accept

toate cuvintele miros a moarte

bat clopotele-amurgului în piept

mirosul lor copile ne desparte

încep o floare şi-o termin în zori

mi-e îngerul bolnav şi mă refuză

dă-mi Doamne plânsul unei mari candori

şi dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză

dar nu mai sunt cuvinte ca să spui

o spadă se sfărâmă între oase

mi-e îngerul bolnav şi boala lui

în cerul tot a moartea mea miroase.

MARELE CÂNTAR

hai să vâslim copile înapoi

să-mpingem calul din cuvânt în sânge

să rupă umbra care ne tot strânge

în hamurile-i aspre pe-amândoi

acolo-n rouă iarba tot mai plânge

ea ne aşteaptă cu cearşafuri moi

să ne desprindă talpa din noroi

să ne ferim de-ngheţul ce ne-ajunge

hai să vâslim spre calul tutelar

prin el destinul nostru luminează

alunecarea-n marele cântar

ce ne măsoară pururea o rază

vai pruncule zăpada n-are rost

noi mirosim a păsări care-au fost

A urmat prezentarea câştigătorilor, la secţiunea elevi, preşedintele juriului, poetul Nicolai Tăicuţu, anunţând următorul „clasament”:

Elena-Monica CHIVOIU - MENŢIUNE

ALFABETUL NOPŢII

Din alfabetul nopţii
Noi am format cuvinte,
Pe care le păstrăm
Sub umbra sclipitoare a constelațiilor,
Și încercăm încetișor,
Să le găsim un sens al lor.

...............................................

Păstrăm cuvintele până când,
Zorii cei plini de dor se vor revărsa,
Până când fiecare vibrație a inimii,
Ne va trezi la realitate,
Cu un amalgam de cântece rătăcitoare,
Vii ca niște întrebări de cleștar.

Alexandra BUCUR - MENŢIUNE

TU RAVEN...

O pană de corb venită
Odată cu mângâierea
Vântului.
Unde-i moartea mea?
Corbii aduc moartea.
Unde-i moartea mea?
Tu ești tot ce văd.
Tu ești moartea mea?
Stai acolo pe marginea pervazului.
Parcă aștepți să vin să îți spun
Ceva care să te slaveze.
Nu mă vezi că sunt pe un pat de spital
Conectată la perfuzii
Cu versuri, alcool și vise?
Întinde mâna și prinde-mă!
Lasă zeii să ne lege
Cu jurăminte sacre
Și binecuvântări.
Scoate-mi perfuziile
Dar lasă-mi versurile
Și hai să ne împlinim visele împreună
În timp ce îmbătați de dragoste
Călcăm pe poteca aurită
Până în Valhala!
Hai să îmbătăm zeii
Cu iubirea noastră!
Apoi să ne continuăm drumul
Până moartea va veni
Până când pieptul meu
Îți va zdrobii coastele,
Iar inima-mi va seca,
Şi voi striga zadarnic:
„Te iubesc!”

Angela DRAGU – PREMIUL III

RĂSĂRIT

Și, când mă trezesc în noapte

tu nu ești aici.

Pentru că iarna te-a răpus

și te-ai ascuns printre alți ochi.

Oare ți-e frig?

Mâinile mele nu ți-au ținut de cald

și alte buze-ți spun acum secrete și cuvinte dulci,

eu nu mai am.

Dar iar e dimineață.

E frig.

Tu unde ești?

APUS

  

Îmi vezi oare ochii în sclipiri de întuneric?

Sau poate în noaptea

dinainte

sau poate de după

a ceea ce a fost cândva?

Zilele se transformă în clipiri,

și ca gene ce sărută

și buze care plâng,

plouă cu noapte.

Îmi vezi oare ochii în picături de răsărit?

Arse în focurile zilelor celor dintâi,

pe mine mă vezi

cu pistrui de brumă

ori doar simți

gândul despre ceva de mult apus?

Sara VOICA – LOCUL II şi PREMIUL SPECIAL „ANTE PORTAS"

ZECE TIMPI ŞI O SPERANŢĂ 

unu:

Am tras pisica de coadă,

am spart vaza preferată a mamei,

am murdărit hainele cu mâncare,
am pictat toți pereții.

  

doi:

Am privit lucrurile mărunte

în toată splendoarea lor

şi-am râs fără oprire

la ce mă făcea fericită.

  

trei:

Am privit stelele de pe cer

şi mi-am pus o dorință.

Am udat florile din grădină

şi-am căzut din cireș.

  

patru:

Am supărat-o pe bunica,

am mâncat aguridă

și mi s-au strepezit dinții.

  

cinci:

Mi-e frică de întuneric

şi mănânc biscuiți.

şase:

Am aflat că toți oamenii mor,

chiar și mama și tata.
Lacrimi îmi inundă fața.

  

şapte:

Sufletul meu e încă un soare,

cerul nu e numai albastru,

lui Doamne-Doamne îi place să deseneze.

opt:

Încă alerg după fluturi

şi fac oameni de zăpadă.

nouă:

Nu mai am două codițe,

dar julitura de pe piciorul drept

e tot acolo.

Îmi place înghețata.

  

zece:

Apăs pe butonul ,,back”,

înapoi la mușuroaie de furnici

şi bălți și vată de zahăr,

dar nu mai pot să mă-ntorc.

Nu mai e timp.

Maria NICULAI – LOCUL I

CÂNDVA LA APUS

mi-am pus buzele peste soare

așa cum le pui peste o icoană

și din ochii luminii s-au scurs cuvinte

sfinții întorceau capul spre nord

tremurând la ideea că vor fi martorii

unei nașteri

despre care nu vor avea voie să vorbească

se va trezi un Toma Necredinciosul să întrebe

dacă într-adevăr s-a născut

și sfinții vor da din cap. 

am vrut să simt gustul

soarelui la apus

de atunci nu-mi mai știu numele

îi întreb pe sfinții care se închină lângă mine

și ei îmi repetă mereu

Toma.

DINCOLO

erai la celălalt capăt al lumii 

(o umbră cu nuanțe de alb)

unde Dumnezeu a uitat să pună lumină

era mare și nisip și întuneric.

eram de cealaltă parte

(o proiecție compusă din griuri) 

la polul unde Dumnezeu m-a vizitat

era zăpadă și mare și lumină.

când mi-ai scris pentru prima dată cu sângele 

cuvintelor smulse din timp

am crezut că nu exiști

(chiar dacă spuneai că vrei să vezi zăpada). 

nu știu pe unde plutești

căutând Polul Luminilor.

NOTĂ

Premianţii acestei secţiuni demonstrează faptul că poezia tânără românească are resurse fabuloase şi că, probabil, această generaţie va aduce, în sfârşit, un NOBEL pentru Literatură României. Dacă, evident, nu o vor face pentru cine ştie ce Franţă sau Anglie în cazul în care ne vom izgoni, iarăşi, poeţii din cetate. Despre Sara Voica şi Maria Niculai, vom revreni în zilele următoare.

PREMIILE PENTRU VOLUM


Înainte de anunţarea premiilor, au citit din volumele pe care le-au prezentat în concurs: Carmen Muşat, Luminiţa Cristina Leşevschi şi  Viorel Dodan, acesta din urmă primind şi un PREMIU SPECIAL „ANTE PORTAS”

PREMIULCenaclului „V. Voiculescu” a fost obţinut de foarte tânărul scriitor şi ese-ist Petruţ DINU, care, sperăm noi, după pregătirea universitară va deveni un nume de referuinţă în cultura autohtonă.

Tata

Tata-mi tăia unghiile până-n carne,

se înroșeau, mă ardeau și plângeam,

tata-mi tăia unghiile până-n carne,

ne priveam, tată, și tăceam.   

Trebuie să crești, îmi spuneai,

dar la mine doar unghiile creșteau,

iar tu tăiai, mă dureai și nu te mai opreai,

unghiile mele albe cădeau în timp ce trăiau.

Unde ești acum, tată?

Unghiile mele au crescut,

și eu odată cu ele.

Unde ești să mă vezi

cum îmi promit de fiecare dată

că fiului meu, până la sânge,

nu-i voi tăia unghiile niciodată.

Braţul care a chemat iarna

Se luminează o fereastră în mine.

Întind mâna care străluceşte

asemenea braţului de marmură

pe care l-a pierdut

Venus din Milo.

Un fulg mi se topeşte în palmă

şi nu mai ştiu sigur

cine în cine se stinge.

Simt iarna aceasta atât de rece…

O las să ningă prin mine în mine,

îi las cerul alb ca părul bunicii

înainte să moară

să se deschidă

şi mă întreb dacă Dumnezeu

a cunoscut vreodată

zăpada.

Manuela Camelia Sava - PREMIUL III

POVESTEA TA

Instantaneele dimineții caută drumul spre tine

Prin lanul aprins de gânduri pădurea se înclină

când treci sunând din cornul dorințelor

floarea soarelui este mireasă –

toți îi sărută tălpile târziu

găsești în secundarul orologiului

vălul ridicat de mesenii avizi

tăcerea e fecundată de ospățul

anilor hulpavi tu ești mirele dansezi

tăcerea se lipește de trupul tău

oricât încerc să mă ascund

la nunta aceasta știu că brațele tale flămânde

mă vor găsi numărând câteva secole

***

îmi lipeam fruntea de pietre

muzica lor mă acoperea ca un pled uscat

pielea rugoasă mă sufoca

din toate părţile mă inunda tăcerea

purtam acest costum uzat al metaforei

şi lumina îmi apărea plastifiată albicioasă rece

numai pietrele te păstrau înăuntru

ca să mă poţi iubi

Gina Zaharia – PREMIUL II

pentru astăzi

acum știu că păpădiile înfloresc

doar lunea după crepuscul

când agonia îmbracă stâncile

apoi mai suflă o dată norocul în munți

de alte ori fără să-i pese de milimetrul

acela dintre mine și cer e ca și cum

un pumn de aur s-ar strecura pe furiș în tine

și l-ai pierde în podoabe pe care n-ai ști să le porți

de ce-aș fixa filigranul sub roata carului

m-a plimbat în zigzag în defileul inimii

nu aveam aer strângeam sforile să nu par sălbatică

mi-am revenit când orizonturile îți scriau umbra

de parcă un verb încruntat trecuse prin dreptul soarelui

era nevoie de multe grădini să-mi răsădesc pulsul

toate ale mele din loc în loc statui și leagăne pentru fluturi

te-aș fi lăsat să treci prin dreapta mea odată la zece ani

o dată să mă respiri incandescent și nedumerit

pentru astăzi

Icoana

Mi-e dor de amintirea

copilăriei,

de ciutura care a scos

cândva vise pline

din cerul îngropat

în fântână...

Mi-e dor de icoana

unde se odihneau îngerii

înzăpeziţi de lumină

în timp ce bunica

le împletea din lacrimi

tăcerea unui surâs.

Mihaela Roxana BOBOC – PREMIUL I

... A DRAGOSTE

Tu nu ești din lumea asta. Dacă ai fi de aici, 

cum te-aș mai iubi

din creștetul poeziei până în tălpile copilăriei
așteptând soarele să apună fără timp
ating iarba și miroase a bujori și nemurire
a stele aninate-n părul verii, când toate în jur 

își desfac aripile

femeile împletesc vise pe buzele lui cireșar
le strâng în brațe și mâinile lor miros a cer

norii își țin ascunse poverile

în desaga călătorului cartea poemelor nerostite 

se preface în pâine -

ai gustul sării pe brațele nopții
inima mea înalță zmeie și cerul 

se gâdilă a dragoste

cred în semne și de-mi cobori în adâncurile mării
scoate și talismanul ca o pisică neagră în calea profeților
nimic nu arde din ce nu trece întâi prin pielea cuvintelor,
nici tu nu ești din lumea asta. De ce ai locui în seceta zilelor
când rugul nopții te naște înger alb în ochii lui Dumnezeu
și sângele urcă pe creste nebănuit de înalte?
Versurile acestea se vor duce pe apa cuminte a iluziei
se vor întoarce corăbii de lemn dulce și lumea

va pluti măcar un timp fără luntre.

GENUNCHII RAIULUI

Prind gândurile între degetele mâinii drepte
în semnul crucii, părinte,
veghez și scriu
scriu și dor
dor și împart
pâinea poeților încape în cinci coșuri pline
firimiturile rămase hrănesc păsările din cuget
probabil exist –

m-ai văzut ducând la râu cerul
te-ai aplecat deasupra apei și
Dumnezeu zâmbea pe malul celălalt;
poezia suflă anilor lumina
și luminează întunericul până acesta devine rob al luminii
iar tu,
eu,
acela care uită pașii grăbiți spre nicăieri
se oprește desculț
plecând genunchii raiului -
mamele plâng,
poeții tac
au răbdat vreme de sute de poeme
ochii lor ustură, mâinile lor tremură
dar scriu –

dacă mă opresc
te iau în valea cu mesteceni
dacă te oprești pe drum
vei cere poezie în loc de apă
așa lovesc piatra și îngerii sărați eliberează durerea din ce în ce mai flămândă;
E noapte,
poeții dorm sub haina cuvintelor –

dorm și scriu
scriu și dor
dor și împart.

A urmat şedinţa de cenaclu, despre care vom scrie în curând. A citit Valeria Manta Tăicuţu (prezentare Lucian Mănilescu), toţi cei prezenţi fiind de acord că poezia domniei sale este una specială, înzestrată cu harul rar de a topi în chihlimbarul durerii aripi de fluturi. Au vorbit: Lucian Mănăilescu, Laurenţiu Belizan, Gheorghe Onea, Marcela Chiriţă, Gina Zaharia, Stan Brebenel, Didina Constanda, Sava Manuela Ca-melia, Poteraşu Jean Mihai (care va citi în şedinţa din aprilie)

Tot în aprilie, membri cenaclului vor participa la mai multe întâlniri cu scriitorii din ţară, şi la o lansare de carte... surpriză (invitat de onoare poetul Rodian Drăgoi)