Şedinţa de lucru a Cenaclului "V. Voiculescu"

ŞEDINŢA DE LUCRU A CENACLULUI „V. VOICULESCU”

Joi, 26 aprilie a.c., la Biblioteca Judeţeană, a avut loc şedinţa de lucru a Cena-clului „V. Voiculescu” la care au participat (în ordine alfabetică): Laurenţiu BELI-ZAN, Stan BREBENEL, Didina CONSTANDA, Onea GHEORGHE, Valeria MANTA-TĂICUŢU, Lucian MĂNĂILESCU, preot Mihail MILEA, Nicolae POGO-NARU. Jean Mihail POTERAŞU şi Nicolai TĂICUŢU.

A citit (pentru prima dată într-un astfel de cadru, Jean Mihail Poteraşu un debutant care anunţă o evoluţie promiţătoare şi care are, indiscutabil, talentul modelării cuvântului şi curajul introspecţie.

„Îți mai amintești?... Eu îmi amintesc mereu. M-am lipsit să-ți mai dau un nu-me... Ai schimbat mai multe. Mai multe pentru că niciodată nu ai rămas, altfel ar fi fost unul singur. Mi-aș dori uneori să-l pot schimba și pe al meu în felul acela, însă eu am rămas, tot aici. Ca și cum aș aștepta un autobuz după orele de circulație. Ca și cum aș căuta soarele pe un cer unde domnește luna. Ca și cum dacă aș închide ochii și aș întin-de mâna te-aș găsi undeva... Și mi-ar fi teamă să deschid iarăși ochii, să nu dispari încă o dată. Iar dacă ar fi doar un vis, întreaga mea viață ar părea un vis pentru acele clipe pe care le-am căutat atât. Pentru ce aș mai deschide ochii înapoi?... Nu exiști de fapt decât în mine, acolo unde te-am găsit și de unde nu am putut niciodată să te scot, oricât aș fi vrut.” (Fragmente din textele citite de Jean Mihail Poteraşu)

Stan Brebenel, în postura de prezentator al lectorului, a „lucrat” pe text, subliniind discrepanţa dintre poeziile autorului (deficitare mai ales la nivelul prozodiei) şi textele în proză, dense, bine structurate în „jocul” sartrian, în care „infernul... sunt ceilalţi!”

„Sufletul este o culoare, poate fi superb și dacă este negru, chiar dacă nu toți sunt în stare să înțeleagă asta sau nu au trăi destul încât să-și poată traduce ce văd. Sufletul este o culoare, iar oamenii poartă în ei mai multe culori decât cunosc, uneori nu sunt în stare multă vreme să-și recunoască propria lor culoare și o viață întreagă o acoperă cu stra-turi după straturi ale altor culori, în care nu se regăsesc. Sufletul este o culoare...”

Valeria Manta Tăicuţu, redactor-şef al revistei „Spaţii culturale”, realeasă recent în conducerea Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, remarca dificultatea de a în-cadra aceste texte într-un gen literar, apreciind că doar eseul, prin cameleonismul său formal şi le-ar putea, eventual, revendica. Dincolo de aspectul teoretic autorul demon-strează o bună cunoaştere a turnării cuvântului în forme limpezi şi fluente, reuşind să pună, în faţa cititorului, oglinzi existenţiale, întrebări vecine cu eternitatea sau, alteori, cu clipa destinului uman

 „Câteodată îți poți descoperi adevărata față, cea pe care o negi sau refuzi să o recunoști, acolo unde te simți mai bine. Da, eu mă simt mai bine în tren noaptea, anonim și neînsemnat, decât la mine acasă. Poate așa este și sufletul meu, călător, în trecere prin multe gări, fără să fi găsit încă una în care să se oprească definitiv. Poate că noapte este și în sufletul meu... Și nu în sensul rău al cuvântului. Ci rătăcesc căutând ceva, fără să știu exact ce.”

Laurenţiu Belizan a reuşit - credem noi - să în-cadreze exact literatura lui Jean Poteraşu, într-un „ro-mantism” recognoscibil prin atmosferă şi atitudine. Ceea ce nu înseamnă, obligatoriu, un lucru rău. Există, nu-i aşa post-modernism şi o mulţime de alte „post”-uri; de ce n-ar exista şi postromantism? Sau, de ce n-ar avea dreptate Benedetto Croce atunci când scrie despre „Scle-rozarea genurilor literare şi destrămarea lor.”

„Unde se nășteau râsetele înainte acum plouă cu frunzele galbene ale părerilor de rău, iar de-aș îmbrățișa întreaga lume într-o clipă locul tău tot nu l-ar umple. Uite așa cânt la amintiri în dormitorul gândurilor mele, cu ușa bine închisă, să nu mă audă vecinii. Și tu ești me-reu acolo, dar curios rămâi în spate, te simt întruna dar nu te găsesc când mă întorc, deoarece te întorci odată cu mine. Dar gara se apropie, locul unde tu trebuie să te dai jos din tren și să te lepezi de visele frumoase pentru a îmbrățișa înapoi coșmarul pe care trebuie să-l trăiești. Libertatea ta înlănțuită... Îmi doresc enorm ca într-o zi să greșesc gara...”

Nicolae Pogonaru aprecia că există, la Poteraşu, zone de concentrare, remarcabile, dar şi o anumită lentoare, o anumită com-plicitate contemplativă cu sine însuşui, ce destramă, în parte, dina-mismul monologului interior. Oricum, pentru un debut, lucrurile sunt mai mult decât încurajatoare

Raiul și Iadul nu sunt în afara vieții cum cred oamenii, ci este exact invers, doar în neființă nu mai există, pentru că le purtăm în noi în fiecare zi a existenței noastre, fără să realizăm în timp ce rătăcim în căutarea lor că au fost aici tot timpul, iar ce căutam noi de fapt sunt cheile cu care să le încuiem sau să le descuiem.

Preotul Mihail Milea a ţinut să-i reamintească autorului că, dincolo de talent, scriitorul mai are nevoie, pentru a evolua, de truda minţii, de aplecare asupra căr-ţilor esenţiale şi de curajul de a „retopi” aurul înţelep-ciunii într-o magmă pe care să o toarne în retorta pro-priului suflet.

Părintele Milea a prezentat apoi o carte cu o ţi-nută grafică excepţională, intitulată Abecedarul Marii Uniri. „Am ales acest titlu şi o formulă de esenţializare a evenimentelor desfăşurate în urmă cu 100 de ani, pentru că această carte va ajunge la Chişinău, pătimitul meleag românesc, unde mai ales copiii au nevoie să cunoască ci-ne sunt ei şi unde le sunt rădăcinile”

„Mi-am dorit mereu să zbor atât de sus încât să înlocuiesc albastrul cu negru și curcubeul cu liniște, cred că și în jos pot găsi același lucru. Iar dacă shot-ul acesta este cheia, promit să îi chem rude să-l petreacă. Dansul pe care îl facem împreună este de departe cel mai reușit pe care l-am avut vreodată, de fapt nici nu știam că pot atât de bine! Oh, ce frumos alunecă peste crăpăturile prin care curge sufletul meu, cât de bine umple găurile acelea în spatele cărora bătea cândva inima mea!”

Poetul Nicolai Tăicuţu, vorbind despre incontestabilele calităţi ale lectorului a ţinut să adauge că, de fapt, adevărata carieră literară a lui Jean Poteraşu, dacă şi-o asumă, abia acum începe. Este important să opteze pentru o formulă, să dinamizeze spaţiul epic, să-i găsească personajele şi relaţiile acetora cu lumea, pe axa fragilă dintre real şi ficţional.

N.T. a încheiat oferindu-le colegilor de cenaclu volumul de poezie „Ploaie cu soare”, apărut zilele acestea la „Editgraph”), şi ultimul număr al revistei „Spaţii culturale”

„Povestește-mi cum tu niciodată nu ai nevoie de nimeni, învață-mă să fiu rece. Rece precum o stâncă și la fel de indiferent. Învață-mă să găsesc în mine tot ce am căutat în ceilalți. Fură-mi mințile, pune mâna pe inima mea și ține-o bine! Ține-o strâns, nebuna mereu vrea să fugă, iar eu m-am plictisit să o tot recuperez, aș abandona-o dar se pare că sunt obligat să o urmez. Unde?”

Gheorghe Onea, aflat în „febra” pregătirii unui volum de poezie, şi-a structurat „discursul” pe latura metaforică a textelor ci-tite şi pe valenţele lirice ale acestora, subliniind că o evoluţie spre poemul în proza poate fi una din opţiunile de viitor ale autorului.

„Și uite așa, fără să clipesc, mi-aș întinde aripile și aș zbura în cădere către brațele tale care nu mă vor prinde. Chiar dacă știu asta, tot în ochii tăi mă voi căuta. Iar gândul meu se va mula pe tine în continuare, chiar dacă nu ești acolo să mă prinzi. Într-o glumă fără înțeles, din umbra ta mă voi renaște, pentru că tot acolo am pierit, iar tu vei râde chiar dacă nu vei știi precis de ce.”

Lucian Mănăilescu a vorbit la „timpul viitor”, convins fiind că ieşirea din „monologul” interior în spa-ţiile epice, unde alteritatea auctorială poate construi „cea mai bună dintre lumile posibile”, are toate şansele să reuşească.

„Mi-am dorit mereu să zbor atât de sus încât să înlocuiesc albastrul cu negru și curcubeul cu liniște, cred că și în jos pot găsi același lucru.”

În final s-a aprobat primirea în cenaclu, cu statut de membru corespondent, a poetei Daniela Şontică, primirea ca membru a artistului Traian Popescu şi colaborarea permanentă cu revista „Spaţii culturale”.

Următoarea şedinţă de lucru va avea loc joi, 24 mai a.c. Vom reveni cu amănunte legate de această întâlnire.

Cronicar