ANOTIMPUL IUBIRII de GHeorghe ONEA

Cărţi în curs de apariţie

ANOTIMPUL IUBIRII de Gheorghe ONEA

POEZIA SPAŢIULUI ONDULATORIU

Gheorghe Onea s-a născut la 24 octombrie 1956, în comuna Cislău, judeţul Buzău. A absolvit Liceul de cultură generală din Pă-târlagele (azi - Liceului Teoretic „RaduVlădescu”), promoţia 1975. A urmat apoi studii postliceale de biblioteconomie şi Facultatea de Limba şi literatura română.

Membru al cenaclurilor literare: „Al. Odobescu” - Nehoiu, „Astra” - Braşov, „Opinia”, „Viata Buzăului” şi „Vasile Voiculescu” - Buzău, a debutat în revista „Albina”, iar ulterior a colaborat la majoritatea publicaţiilor buzoiene şi la mai multe reviste naţionale. În 1992 a obţinut Premiul II la Concusul national de poezie „Panait Cerna“ de la Tulcea, iar în 2003 a debutat editorial cu volumul Mesteacănul din suflet (Editura „Şi” – Buzău).

În prefaţa amintitului volum, regretatul scriitor şi animator cultural George Băiculescu îl prezintă astfel pe poet: „Poet şi ziarist, Ghe. Onea coboară de pe me-leagurile Cislăului din Curbura buzoiană a Carpaţilor, de sub umbra pădurilor de mesteceni, de stejar şi de vis. El trăieşte aproape de cer şi de stele, în lumina aspră, dar şi mirifică, a pădurenilor; respiră în fiecare dimineaţă aerul tare, ozonat al înăl-ţimilor miresmele de iarbă crudă şi de ferigă sălbatică. (...) Gheorghe Onea scrie aşa cum simte, aşa cum trăieşte: simplu. Scrie dintr-o necesitate interioară imperioasă, acută de a-şi exprima gândurile, emoţiile, tristeţile, spaimele. Scrie cu bucurie, tul-burat. Dar şi cu durere.”

Volumul aflat acum sub tipar - Anotimpul iubirii - păstrează, desigur, eco-urilor orizonturilor lirice de cândva, la care se adaugă „limpeziri” ale „izvoarelor” din adâncuri, al căror murmur stârneşte îngerul poeziei. Modelele sunt şi ele prezente, ca vibraţie, livrescul luând în posesie gânduri şi sentimente auctoriale, fără a deveni însă pastişă ci doar transfigurare în propriul univers, fapt ce demonstrează asimilarea fiin-ţării intelectuale.

Aici l-am putea invoca, în primul rând, pe Esenin, muzicalitate versurilor de-terminându-ne să credem că adolescentul Gheorghe Onea a ajuns la poetul rus prin in-termediul traducerilor lui George Lesnea: „Te mai citesc, Esenin, câteodată/ și îmi apari în față băietan,/ cu părul blond, cu față bucălată,/ visând ninsorile din Riazan.” (Dor de Esenin). Mai puţin evidentă - la prima vedere - pare a fi afinitatea cu Bacovia, sugerată de Ploaia bacoviană: „Se vaită iar, bacovian,/ claviru-n geam...// tot aș-teptând/ să-mi umple clipa/ cohortele de gânduri/ stârnesc materia plângând.”

Structural însă, după părerea noastră, Gh. Onea este mai aproape de „cenuşiul” băcăuanului, decât de luminozitatea de gheaţă a lui Esenin, elementele din „recuzita” poetului rus (zăpada, viscolul, mestecenii) luminând în contrast disperarea şi singu-rătatea.

Blaga reprezintă „ghidul” pentru intrarea în peştera lui Platon, acel spaţiu za-molxian ondulatoriu ce stârneşte nostalgii, dar şi întrebări, adresate „Marelui Anonim”: „Asculți și tu cum picură/ lumina dulce între noi.../ Sau, poate, doar,/ ne mângâie pe suflet Dumnezeu!?!” (Dimineţi de rouă)

În sfârşit, nu poate să lipsească din această „listă”, a modelelor, poetul din Mă-lini, „ctitorul” copilăriei poetice a lui Gheorghe Onea, „Moartea căprioarei” însem-nând, în egală măsură, locurile natale ale celor doi, depărtate geografic dar teribil de asemănătoare, prin peisaj, datini şi sentimente arhetipale: „Mă doare mamă, noaptea/ prin care trece-acum,/ o pasăre rănită de-ntuneric,/ cărările pierdute în crânguri de alun/ foşnesc în amintirea copilului himeric.// Mi-e dor de codrii mei cu căprioare,/ de munți și de tăcerea dintre stânci/ de setea murmurată în şipot de izvoare/ de piscurile-înalte, de ochii tăi adânci.” (Cărări pierdute - o scrisoare închipuită a lui N. Labiș către mama sa)

Părăsind palierul modelelor estetice, cititorul va descoperi însă o poezie uni-tară, cu indiscutabile şi originale tonalităţi personale: „Şi-o lacrimă e ochiul stâng/ şi-n ochiul drept se surpă marea,/ când un copil, ce-am fost, nătâng,/ se joacă, printre nori, de-a zarea.” (Mi-e seară).

Fără a apela prea des la sofisticările postmodernismului, Gh. Onea impresio-nează, prin sinceritate: „Să fii bolnav de fericirea clipei,/ să înserezi şi stelele să doa-ră,/ şi viscolit, sub streaşina aripei,/ să-ţi faci din zbor ispită şi povară.” (Tăceri cu ochi căprui).

În acelaşi timp, în discursul poetic sunt inserate temele majore ale poeziei moderne: timpul, trăit în „interior”: „ceasornicul își mută/ bătăile în carnea mea” (Lumina florii de cireş); trecere prin viaţă: „Şi tot singur și sărac,/ o să urc cerul de tină,/ pe Golgota unui veac/ să-mi duc crucea de lumină.” (Vina), iubirea şi „ano-timpurile” ei: „ne dăruim unul-altuia/ zborul de toamnă/ al frunzelor” (Aripi de toamnă); alteritatea: „În fiecare zi/ călătorim incognito/ pe sens interzis.// În echi-libru perfect/ cu surâsul amar/ uitat pe marginea /unui gând,/cu un alterego/ la braț/ și-n fiecare ochi/ doar un strop/ de lumină târzie.” (Echilibru) şi căutarea sensului vieţii: „Şi m-aş duce, tot m-aş duce/ într-o noapte fără cruce,/ doar cu umbre de mes-teceni/ şi cu dorul de prieteni.// Cum m-aş duce, m-aş tot duce/ să mă pierd într-o răs-cruce/ să mă-închin, din când în când/ doar la chipul tău din gând// Să mă duc, să mă tot duc/ moartea să n-o mai apuc.”( Să mă tot duc, să mă tot duc)

Desigur, rândurile de mai sus abia dacă schiţează „portretul” poetului, singurul care ar putea să-şi asume întregirea sa fiind... cititorul.

Lucian Mănăilescu

PS.  – Săptămâna viitoare volumul, în format PDF, va putea fi descărcat, (ca şi alte cărţi şi reviste editate de Cenaclul „V. Voiculescu” sau de membri acestuia) gra-tuit, de pe o adresă ce va fi comunicată. Cartea va fi lansată la proxima întâlnire a cenaclului, amânată din motive obiective, data urmând să fie anunţată în curând.