Poetul Valeriu Stancu decorat de Ziua Franţei

  

Poetul Valeriu Stancu 

Chevalier des Arts et des Lettres

Adam Puslojic a notat pe facebook: „Bravo, monsieur Valerius Cavaliere et Chevalier Romane! Vous etes un Grand homme et poet aussi! A bientot, Mon amie!”

Cu ocazia Sărbătorii Naționale a Republicii Franceze, joi 12 iulie 2018, scri-itorul român Valeriu Stancu va fi decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de cavaler. Ceremonia va începe la orele 16³⁰ și va avea loc la sediul Institutului Francez din Iași (Bulevardul Carol I, nr. 26), în prezența domnului Christophe Gigaudaut, consilier cultural al Ambasadei Franței la București și director al Institutului Francez din România. 

Prietenii Franței și ai lui Valeriu Stancu sunt bineveniți la ceremonia de decer-nare a prețioasei și rîvnitei medalii!

Nu este prima dată când activitatea de promotor al culturii române în plan in-ternaţional a scriitorului ieşean se bucură de o astfel de recunoaştere, anul trecut, pe 20 octombrie, domnia sa primind, la Muzeul Capitolino din Roma (Italia),  Premio Eu-ropeo Capo Circeo – 2017. 

Poet și prozator, redactor-șef al revistei Cronica (azi, în conservare, din lipsă de finanțare; ultimul număr a apărut în 2014) și al Editurii Cronica din Iași, or-ganizator de festivaluri internaționale traducător din (şi în) franceză, lui Valeriu Stancu i-au fost publicate, după Revoluție, multe cărți în străinătate, în Belgia în principal, dar și în Franța și Germania, sau în Canada și Mexic. Aşa se face că poetul e mai apreciat peste hotare, fiind invitat la toate festivalurile internaţionale posibile.

Unul din proiectele sale de mare anvergură l-a reprezentat traducerea în fran-ceză a volumului „Plumb”, din 1916, al lui George Bacovia, despre care Valeriu Stancu spunea, la Festivalul „Bacovia” (Bacău – 2015): „Traducerea aceasta a fost cu atât mai grea, cu cât ceea ce Bacovia reuşeşte să spună şi să tacă, limba franceză nu re-uşeşte să cuprindă. El rămâne universal prin poezia sa în limba română”.

POEME

de Valeriu Stancu

Valeriu Stancu (dreapta) alături de Adrian Dinu Rachieru (Bacău - 2015)

Balada petalei de roză (adâncul blasfemiei)

Mă părăsesc iubirile pe rând

M-am părăsit şi eu – de ce m-aş teme?

Eram un zeu de lacrimă flămând

Nu învăţasem rugi şi nici blesteme

Azi văd din ceruri îngerii căzând

Autoportret cu singurătatea lui Dumnezeu

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria umbră
O strivesc,
O calc în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea…

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria moarte
Mă striveşte,
Mă calcă în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea…
Şi, Doamne,
Sunt fericit de pe-acum
De renghiul pe care i-l voi juca :
După ce mă va chema la ea,
Nu-şi va mai afla rostul…

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria iubire,
Cu propria credinţă,
Cu propria icoană,
Cu propriile păcate…

Dar de ce, Doamne,
nu-mi este îngăduit
să fiu contemporan
cu însingurarea
veşniciei Tale?

Autoportret cu prăpastie, vis şi exil

Poezia

o trăiesc, nu o scriu.

Valuri de praf concentrice,

îmi sărută fereastra.

Prin voalul tăcerii lor

văd

văd distrugerea

distrugerea caselor

a caselor ce se prăbuşesc

ce se prăbuşesc în hăul tîrziului.

Pe buza prăpastiei

mă-nfior

şi ezit

măcinat de frica

exilului interior.

Scoică de plumb, tăcerea.

Trăiesc propria confesiune.

Fugă de gând

Carte de aur fără cuvinte

Ceasul tăcerii o ia înainte

Ritmuri de noapte, lanţuri de lună

Lumile toate iaduri înstrună

Suntem doar o undă, suntem doar un rol

Iar tâmpla lentorii bate în gol

Ispită

Miroase a cafea, distinsă doamnă, 
Aroma ei prin casă se strecoară 
Îmbătător, precum odinioară 
Te-ai strecurat în sufletu-mi. Înseamnă

Că dimineaţa – sfetnic de tristeţe 
Sosit în taină pe cărări celeste – 
Vrea să ne-ntoarne iarăşi în poveste 
Ori cu ispita morţii să mă-nveţe

HRISTOS A ÎNVIAT!

poem pascal (Înviere)

S-a-ntrupat cel fără de păcat

Ca să spele lumea de păcate

Şi coroana morţii a purtat

Peste bolta frunţii înspinate

În adânc de iad s-a pogorât

Raze-i trec prin urmele de cuie

Răstignit-au Fiul Prea iubit

Cărturarii, fariseii, zbirii...

El, de lemnul crucii ţintuit,

Ne-a-nturnat pe calea mântuirii

(Pelerini pe care drumu-i frânge)

N-ar luci şi picături de sânge

Învierea Lui ne-a fost popas

În vârtejul evilor himerici...

Doar speranţa azi a mai rămas

Să-i zidească umbra în biserici!