POEŢII LUNII AUGUST - CEZAR IVĂNESCU

POEŢII LUNII AUGUST

Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu s-a născut la 6 august 1941, în Bârlad. A aboslvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Debutează cu poezie în revista „Flacăra Iaşului” (1959), primul său volum (Rod - 1968) fiind încununat cu Marele Premiu al Festivalului național de poezie „Mihai Eminescu“, Iași, 1968, ediția întîi.

Personalitatea complexă, originală şi incomodă, Cezar Ivănescu traduce din marea poezie a lumii, scrie teatru, compune muzică pentru propriile versuri, dar şi pen-tru poeme de Pindar, François Villon, Charles Baudelaire, Mihai Eminescu, George Bacovia etc.

Constantin Noica îi împărtăşeşte gândurile despre „La Baaad” şi „Muzeon”, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul să transcrie de mână, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru următoarele stihuri din „Rosarium” (Muzeon): „!stau în pământul sterp fără noroc,/ cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop,/ gropar al vieţii mele fără viaţă/ trăită-n scârbă, în dezgust şi greaţă,/ plătit cu Timpul care mă omoară/ dator vândut celui ce mă plăteşte/ din groaza mea nu pot ieşi afară/ cum Soa-. rele arzînd se osândeşte!”

Se stinge din viaţă la 24 aprilie 2008, după o operaţie aparent banală, în condiţii cel puţin bizare.

Doină (Tatăl meu Rusia)

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eşti, ca Dumnezeu şi Sfîntul Soare,
cîţi pumni în inimă-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui pereche !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineţitele ei unghii,
mi-s mîinile tot străvezii, nevinovate, albe prunce,
putea să mi se-oprească-n loc cu totul inima atunce !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tu numărai şi-ţi întindeam palmele-nsîngerate ţia...
Te-ai fi oprit de-ai fi văzut că fiul tău de-al doilea plînge
ţi-aş linge cizmele şi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !

! Tu erai tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia...
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama,
că ni l-ai pus tu pe pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
mai mult pe mine mă băteai, spre mine-ţi abăteai urgia...
pînă spre miezul nopţii mult în casa noastră luminată
se auzea cum tu loveşti cu vrednicia ta de Tată !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
ne-ai îngrozit cu groaza ta copiilor copilăria...
m-ai prigonit, m-ai alungat din părinteasca noastră casă,
de-aceea azi picioarele mi-s tari ca fierul şi frumoasă !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
genunchii azi mi-i plec şi-ţi plîng singurătatea, nebunia...
mă poartă azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii,
la Noua Sofie să-ajung pe crucea Albelor Siberii !

! nimic nu poate-a mă-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme...
de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am văzut de-atîta vreme,
dar nu bătrîn, dar nu dement, n-aş vrea să-mi pari acum un altul,
Tu care trupul mi-ai făcut tare şi neted ca asfaltul !

! poate de-acum, nu mai e mult şi în Siberia ni-i drumul,
la tine doar mă mai gîndesc cît ţine şi ne-o ţine-acumul,
fiul vîndut şi schingiuit ce gînd să-ţi mai trimită ţia?
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată...
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura...
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

Doină - Melodie fara sfîrșit

! într-o noapte am murire,
într-o noapte am murit,
fără teamă de orbire
pre Domnul l-am întâlnit,
fără teamă de orbire
pre Domnul l-am întâlnit!

sufletu-mi vârtej ca hăul
stătea gol în faţa lui,
spune-mi, Doamne, care-i Răul,
tot Răul Pământului ?
spune-mi, Doamne, care-i Răul,
tot Răul Pământului ?

! dacă tot murim cu totul,
înviem apoi de tot ?
spune-mi, Doamne, care-i rodul
încarnării noastre-n Tot ?
spune-mi, Doamne, care-i rodul
încarnării noastre-n Tot ?

nu suntem doar un nimica
mai uşor ca negura ?
numai groază-ne şi frica
poartă Sfânta Vergura ?
numai groază-ne şi frică
poartă Sfânta Vergura ?

! dacă ne-ai zidit, zidire
Doamne, Tu, cu mână ta !
o iubire doar iubire
sufletul mi-l lumina,
o iubire doar iubire
sufletul mi-l lumina,

o lumina cu aroma
ca unul mirabil mac
pântece-matern-pleroma,
leacul neaflat în veac,
pântece-matern-pleroma,
leacul neaflat în veac !