POEŢII LUNII AUGUST ION ROŞIORU

Poeţii lunii august

La mulţi ani ! - Ion Roşioru

Ca să nu strivească „corola de minuni a lumii” poetul Ion Roşioru acoperă toate florile nevăzute cu lacrimile ploilor sale repezi de vară, risipindu-se, în cer şi pe pământ, lăsându-se murmurat în izvoare sau zburat în păsări.

L.M.

Născut la 14 august 1944, în satul Grunj, judeţul Buzău, Ion Roşioru este, din 1995,  membru din 1995 al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea şi, din 2010, al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec.

A absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi, în acelaşi an, a fost repartizat ca profesor de franceză şi latină la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din oraşul Hârşova, unde a fost „dascăl de suflet şi minte” pentru generaţii şi generaţii de elevi, din localitatea de pe malul... antichităţii  dunărene.

A debutat cu poezie în anul 1976, în revista Tomis, debutul editorial producându-se în 1988, cu volumul de poezie La ţărmul grânelor. Colaborează la multe reviste literare din ţară şi străinătate  („Tomis”, „Luceafărul”, „România literară”, „Arcadia”, „Steaua”, „Revue Roumaine”, „Metafora”, „Dynamis”, „Orfeu”, „Orion”, „Amurg sentimental”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Analele Dobrogei”, „Tribuna”, „Sud”, „Helis”, „Pro Saeculum”, „Oglinda literară”, „Plumb”, „Poezia”, „Poesis”, „Citadela”, „Litere”, „Târnava”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Fereastra”, „Axioma”, „Spaţii culturale”, „Renaşetrea culturală”, „Conta”, „Bucovina literară”, „Arcadia”, „Vatra veche”, „Singur”, „Timpul”, „Hyperion”, „Crai nou”, „Solteris”, „Contrafort”, (Chişinău) „Constelaţii diamantine”, „Dunărea de Jos”, „Ex Ponto”, „Agora”, „Euro Poésie” (Franţa), „Albatros”, „Zbornic” (Croaţia) ş.a., se implică în activităţi culturale diverse, traduce din şi în limba franceză, scrie proză scurtă, roman , critică literară etc. A obţinut numeroase premii si distincţii, dintre care amintim: Premiul I „Panait Cerna”, Tulcea (1976); Premiul special al juriului la „Moştenirea Văcăreştilor”, Târgovişte (1988); Premiul oferit de „Revue française” pentru versuri scrise direct în limba franceză; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea” şi al revistei „Tomis” pentru aport deosebit la susţinerea actului de cultură scrisă, în cadrul ediţiei a cincea a „Colocviilor tomitane” (1999); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala „Dobrogea”, pentru volumul de poezie Pur (1999); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala „Dobrogea”, pentru volumul de proză scurtă Luceafărul de ziuă (2004); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala „Dobrogea”, pentru volumul de versuri Recviem pentru secolul meu (2005); Premiul oferit de „Biblioteque Internationale de poésie” (Franţa, 1999); Premiul pentru calitatea traducerilor de poezie românească în alte limbi şi spaţii culturale, conferit de Revista Convorbiri literare (2003) etc.

POEME

Ai promis că vii la nuntă

Prima vrabie-şi ia zborul. Portativu-i fără do:
Întru mântuirea clipei n-ai mişcat un deget s-o!

Bate vântul în rafale. Musulmanca-i fără văl:
Spre a stăvili blestemul n-ai rostit o rugă să-l!

Calul s-a pierdut în lună. De arat era sătul:
Să-l aduc la vechea iesle ai făcut orice să nu-l!

Urlă lupii. Cad fantome în viroaga de pe plai:
Ai promis că vii la nuntă cu rădvanul tău şi n-ai!

Focul nu mai scoate fum...

Viperele violete pe sub ferigi s-au pierdut:
Noaptea a băut hulpavă din cafeaua cu năut!

Demonu-i bătea potcoave inorogului furat:
Bani în contul nemuririi tale nu s-au mai virat!

În Grădina Ghetsimani s-a ivit un stâlp de sare:
Îngerii topesc argintul unui corn de vânătoare!

Morții fără pomenire s-au pornit la drum duium:
Cerul nu mai are stele, focul nu mai scoate fum!

Mâncam cireşele pietroase...

Flori de măceş lega bunica la toarta oalei

de pământ:

În ziua Moşilor de vară ne pătrundeam de

Duhul Sfânt!

Bunica-şi potrivea cofeiul sub un ciuciur

ce astăzi nu-i:

Surâsul perlelor de rouă ne-nveşmânta-n

argintul lui!

Ardea-n căţuiul ei bunica un grunj de smirnă sfărâmat:
Ştiam că-n frunza tremolată de dor cei duşi s-au înturnat!

Bunica ne-mpărţea castroane de lut cu margini conabii:
Mâncam cireşele pietroase convinşi că-n veci vom fi copii!

Nu va mai fi defel nevoie...

Amarul zilei care vine va fi mai dens decât e azi:
Presimt că n-o să ne mai pierdem pe sub pădurile de brazi!

Apa fântânii părăsite va fi mai rea decât e-acum:
Nu vom avea nicicum motive spre ea să ne mai facem drum!

Va fi mai tânjitoare luna după o boltă de cleştar:
Iluzia că-ţi plâng pe umăr va fi de-a pururi în zadar!

Va tatona-nceputul timpul din ceasul reflectat în lac:
Nu va mai fi defel nevoie să-i vin neantului de hac!

Mi-e dor de dansul tău astral...

Cu pechinezul ei în lesă se-ntoarce doamna de la trei:
Mi-e dor de câinii de la stână, mi-e dor de tulnicele ei!

Ceasornicaru-i demontează hangiţei moarte ceasul rău:
Mi-e dor de calul din poveste, mi-e dor de tot trecutul tău!

Un glonţ înşurubat în aer se vrea-nturnat din drumul lui:
Mi-e dor de zâmbetul bunicii, mi-e dor de geamul cu gutui!

Castelul în ruină-şi cheamă - valpurgic - Ielele la bal:
Mi-e dor de visul meu cu tine, mi-e dor de dansul tău astral!

S-o mai amân nu ştiu...

 Tristeţea mă apasă cu verdele-i coclit:

Te-am aşteptat aseară. Nici astăzi n-ai venit!

Un cal sălbatic frânge-n copite nişte crini:
Mi-s tâmplele mai ninse. Mi-s anii mai puţini!

Din zi în zi mai stinse-s miresmele de tei:
Mă simt pustiu de tine. Mi-e dor deja de ei!

Zefiru-i spune serii că s-a făcut târziu:
Mă părăseşte vara. S-o mai amân nu ştiu!

Am ştiut c-aveam s-o caut...

Venustina lăsa-n urmă un parfum discret de mosc:
Am ştiut că va fi musai într-o seară s-o cunosc!

Venustina de ruşine se pierdea printre pistrui:
Am ştiut că e prezentă şi-n momentele când nu-i!

Venustina din cireşe îşi punea râzând cercei:
Am ştiut că-n altă viaţă o să mor de dorul ei!

Venustina-n joc de Iele se prindea pe grui de zor:
Am ştiut c-aveam s-o caut deghizat în Zburător!

Pantum

Doar drumurile cu oprelişti duc undeva cu-adevărat.
Doar casele-ncuiate zdravăn ascund posibile mistere.
Doar sub fântâni inexistente foşneşte şipotul curat.
Doar cei bogaţi realizează că sărăcia-i o avere.

Doar casele-ncuiate zdravăn ascund posibile mistere.
Doar cei puternici în războaie de circumstanţă nu se bat.
Doar cei bogaţi realizează că sărăcia-i o avere.
Doar duhul secetei acerbe desparte apa de uscat.

Doar cei puternici în războaie de circumstanţă nu se bat.
Doar ipocritu-i spune până şi morţii lui la revedere.
Doar duhul secetei acerbe desparte apa de uscat.
Doar sâmburele vrajbei oarbe în vecii vecilor nu piere.

Doar ipocritu-i spune până şi morţii lui la revedere.
Doar pasărea în colivie visează-un zbor ilimitat.
Doar sâmburele vrajbei oarbe în vecii vecilor nu piere.
Doar drumurile cu oprelişti duc undeva cu-adevărat!

Pax

Motanul negru se alintă dormind pe smocul de lucernă

Din care și-a făcut, șăgalnic, și caldă laviță și pernă.

Răcoarea serii stă să cadă peste grădină-n lung și-n lat

Cad frunze galbene din sălcii ce-n miez de vară 

s-au uscat.

Un sentiment adânc de pace mă prinde lent în 

mreaja lui

Și văd cum sare-o veveriță din nuc pe-o creangă 

de gutui.

Își arcuiește coada-i lungă cernând crepusculul prin ea,

Apoi se face nevăzută ca dragostea din viața mea!

Pantum

Dansase goală prin zăpadă și tot așa s-a spânzurat

Un medic o asigurase recent că se făcuse bine

De moartea ei intempestivă mă simt extrem de vinovat

C-o lună-n urmă îmi ceruse arginți să-și cumpere botine

Un medic o asigurase recent că se făcuse bine

Scria poeme bizantine, o părăsise un ingrat

C-o lună-n urmă îmi ceruse arginți să-și cumpere botine

Nu avusesem bani la mine, apoi s-o caut am uitat.

Scria poeme bizantine, o părăsise un ingrat

Probabil n-avusese forță să-și poarte propria-i rușine

Nu avusesem bani la mine, apoi s-o caut am uitat.

Blestemul îi urmase rugii pe buzele-i sfruntat-carmine

Probabil n-avusese forță să-și poarte propria-i rușine

Vânase prin Coran proverbe, visase-o casă într-un sat

Blestemul îi urmase rugii pe buzele-i sfruntat-carmine

Dansase goală prin zăpadă și tot așa s-a spânzurat!

Poezia-mi poartă paşii

E duminică. Mireasma teilor adie sfânt:

Poezia mea albastră se întoarce în pământ!

E duminică. Se umflă vântul serii în perdea:

Poezia mea neleapcă se propteşte-n cafenea!

E duminică. Fântâna-şi cerne-n aer stropii fini:

Poezia mea febrilă vrea de mine s-o dezbini!

E duminică. Lăstunii pregătesc un nou asalt:

Poezia-mi poartă paşii spre tărâmul celălalt!

Împacă-te cu gândul

S-a scorojit vopseaua pe băncile de lemn:

Să ne-aşezăm alături eu nu te mai îndemn!

Miros de mir aduce zefirul din pustiu:

De la o vreme-ncoace încep să nu mai fiu!

Pe laviţa din izbă pelinul s-a uscat:

Eu nu mai merg cu sacii de grâu la măcinat!

Pe cerul numai noime clipeşte steaua mea:

Împacă-te cu gândul că voi zbura spre ea!

Întruchipai cândva norocul

Ce-ar fi putut de fapt să fie când absolut nimic n-a fost?

Trăim de-a pururi într-o lume în care ne ieşim din rost!

Oricărui drum pornit spre stele îi iese-n faţă-un ţintirim:

A fost prea mare amăgirea încât în praf să n-o strivim!

De-a latul dorului albastră e-o zare fără de acum,

Silfida mea cu ochi de şarpe, undina mea cu trup de fum!

Se prăbuşeşte zilnic cerul învârtoşat de noapte grea:

Întruchipai cândva norocul ce zi de zi mă sorcovea!