Gânduri ascunse în inimă

 GÂNDURI ASCUNSE ÎN INIMĂ

Motto:  „Vara asta a fost una în care fiii acestui pământ s-au întors pentru Patrie și chiar dacă nu au fost primiți, se vor întoarce, căci aici e casa, aici sunt străbunii, aici sunt amintirile, aici e sămânța din care au încolțit ca bobul de grâu. Toate aceastea nu se văd, dar se simt, se trăiesc, toate acestea te întorc acasă.” (Puşa Roth)

După evenimentele din 10 august, răspândacii patrihoţi au emis o serie de ipo-teze  tulburătoare: că românii din Diaspora au venit pregătiţi să dea o lovitură de stat, plătiţi fiind de Soroş şi de Occidentul decadent, că aveau tancuri şi rachete balistice ascunse în buzunare, că au ridicat mâinile în semn de ameninţare la adresa jandarmilor paşnici, că patru ucigaşi plătiţi, cazaţi la un hotel de lux din centrul Bucureştiului, l-au urmărit pe nemuritorul Gambetta şi că aveau gânduri ascunse (da, aveau - în inimă, de-sigur!).

Iată o parte din aceste gânduri, reproduse în primul număr al revistei „Levia-than”, o publicaţie a Diasporei (director fondator - Rudy Roth)

ROMÂNIA CELOR 100 DE ANI VĂZUTĂ DIN DIASPORA

Y Dori Lederer (Portugalia)

„Cei ca mine, plecați departe, au coborât fruntea în fața lumii și-n fața acuzați-ilor de lașitate venite din neputința înțelegerii și din impulsul judecării aproapelui. Află tu, frumoasa mea țară, că ai oameni care te iubesc ca pe iubitele lor, te arată lumii cu drag, ca pe copiii lor și te apără ca pe o mamă. Că tu curgi prin noi cu fiecare datină pe care o păstrăm, cu fiecare cuvânt românesc pe care îl rostim, și mai află că iubim românește și simțim românește chiar dacă trebuie să spunem asta străinilor, în limbile lor.”

Y Cornelia Bartels (Germania)

„Două lumi, două vieți complet diferite, dar care s-au completat, s-au împletit ca o liană în jurul meu și m-au ajutat să exist dimpreună cu ele. Este acel adânc sen-timent de a fi român, de a rămâne român oriunde te afli. Un sentiment care-mi face bi-ne, cu toate că nu-l pot descrie, dar îl găsesc și-l recunosc mereu în străfundurile gân-durilor mele…”

Y Mirela Corina Chindea (Italia)

„A comunica în limba română, indiferent în care colţ de lume, înseamnă res-pect de sine. E singurul mod în care se poate rosti „mi-e dor”. Puterea noastră stă în modul în care ne trăim limba. Viaţa sufletească, gândurile, vorbirea cu sinele se fac în limba maternă. Nu există o altă limbă în care să trăieşti ceea ce comunici, fiindcă nici o altă limbă nu e cea maternă. Şansa poporului nostru de a fi peste încă un veac neam românesc este cultivarea ei.”

Y Veronica Pavel Lerner  (Canada)

„Trăiesc printre canadieni de diverse origini și pe toți ne unește dorința de a o duce bine în țara de adopție. Dar fiecare „canadian” păstrează în suflet meleagurile de unde a venit și, în ciuda faptului că suntem cu toții într-o țară prosperă și împărțim valori  comune, fiecare individ duce dorul locului în care s-a născut.”

Y Adriana Bennett  (Marea Britanie)

„O lungă perioadă, noi ca popor am avut frustrări, pentru că între noi și cealaltă parte a lumii era Cortina de Fier (...) Trăiam cu speranța că într-o zi granițele vor dispărea și vom deveni cetățeni liberi și egali celorlalți. (...)

Avem acum posibilitatea să ne vedem pe noi înşine la adevărata noastră valoare iar ceilalţi, străinii, descoperă talentul, inteligența, abnegația și forța naţiunii noastre. Cu puţin noroc transmitem înapoi ţării câte ceva din experienţa noastră personală, în speranţa că cineva va lua câte ceva în consideraţie. Legătura cu ţara este profund per-sonală şi permanentă. Este motorul care ne face să ne gândim la ea tot timpul şi să re-venim, mereu să revenim.”

Y Letiția Vladislav (Spania)

„Am plecat și-mi plânge același suflet, cu toate răsăriturile uluitor de frumoase. Nu cred că sunt o super-patrioată. Sunt Eu. Cu latura mea bună sau rea. Toți avem laturile noastre. Falsul patriotism nu încolțește în mine. Ce zace în adâncul meu este Dragoste. Îmi iubesc locurile natale. Am aceiași prieteni de când mă știu. Străinătatea nu m-a rupt de nimic. Duc țara în mine, ca pe o a doua inimă. Fără ea nu voi putea trăi nicăieri.”

Y Gabriel Rechițeanu (Franţa)

„Prea multe lucruri nu sunt de spus, au spus alţii mult mai bine şi mai adevărat. Marele şi bunul meu prieten, nenea Iancu Caragiale, a spus tot şi eu cred că nu trebuie să mai adaug nimic: «Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai aşa, altul, mai aminterea; dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi  dă-le pace!

Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea româ-nească ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade.

E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni... Fript cu lapte, suflă şi-n brânză.

N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, şi astfel, încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi pe de-a-ntregul de ea – păcum e drept şi păcum are să şi fie odată.

În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-şi răfuiască socotelile cu binevo-itorii lui epitropi. Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta; trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.»

Îmi este dor de România la care visa amicul meu!”

Y Daniel Onofrei (Statele Unite)

„Noi, nu cred că după 100 de ani de stat național unitar român, putem să identi-ficăm un aspect al structurii statului de drept în care cu toții să avem încredere! Și, cu excepția unor reușite individuale, asta se simte în toate structurile sociale din țară, în falimentul pe termen lung al majorității proiectelor de grup din orice sector de activi-tate, în picajul liber al învățământului românesc, în nebuloasa din sistemul sanitar, în debandada din justiție, în amatorismul și în lipsa de respect pentru semeni, care tran-spar aproape de fiecare dată când ești nevoit să interacționezi cu vreo instituție în Ro-mânia. (...) Suntem deci într-o mare dilemă (și veche, și contemporană și, cred, chiar și viitoare) în ceea ce privește răspunsul la întrebarea: ,,Oare ce ne leagă pe toți, de ce spunem toţi că suntem români?”

Nu am reușit să răspund la întrebare, încă... însă, câteodată, mai importantă și mai dificilă este formularea întrebării și apoi înțelegerea ei! Suntem deci într-o mare dilemă (și veche, și contemporană și, cred, chiar și viitoare) în ceea ce privește răspun-sul la întrebarea pusă mai sus: ,,Oare ce ne leagă pe toți, de ce spunem toţi că suntem români?”