EMIL BRUMARU A PLECAT

Emil Brumaru

(25 DECEMBRIE 1938 – 5 IANUARIE 2018)

PAHARUL CU FLUTURI

În noaptea mea, cu somn în serpentine,

ai năvălit, mai palidă ca varul,

să ningi cu crini şi-înlăcrimări feline,

spunându-mi c-a murit Emil Brumaru.

Mi-a-mbătrânit iubirea dintrodată,

uitând adolescenţa de o vară

în care mi-ai citit, înmiresmată,

poema lui perfidă şi amară.

De-atunci parc-a trecut o nemurire...

Mai toarnă fluturi, umple-mi iar paharul,

afară e un viscol de iubire,

prin care trece trist Emil Brumaru.

LM

POEME

de Emil Brumaru

Ultima elegie

 

A fost un timp când vă spuneam și vouă

Umila mea părere despre rouă

Și chiar purtam, topită-n fragi, pe scuturi

Umila mea părere despre fluturi,

Iar uneori v-a speriat puțin

Umila mea părere despre crini

Și parcă și acum plutește-n burg

Umila mea părere despre-amurg...

SCRISOARE

O, Leonid Dimov, e seară

Şi trec femei cu trupuri lungi

Ca nişte viespii uriaşe

Pe care nu poţi să le-alungi

Cu mîna leneşă din minte,

Femei cu sîni licenţioşi

Umflaţi de-un înger pneumatic

Pîn' la absurd în pluşuri roş,

Femei ce ne-ar lăsa-n burice,

Plutind pe pîntec, să murim

Fără speranţe, fără apă,

Cum pe corăbii Gordon Pym

Halucinînd vechi etichete

Pe butoiaşele cu spirt.

O, Leonid Dimov, e seară

Şi eu beau singur într-un birt.

CÎNTEC NAIV

Fecioarele se încurcau în gene,

Motanii se frecau de damigene

Şi ne era la toţi atît de lene...

Torceau femei de angora în pat!

Şi-ncet sufletul nostru-a căpătat

Ape adînci cu lustru-ntunecat.

IDILĂ

E-atîta linişte şi-atîta nemurire

În pietrele ce nu ştiu să respire.

Boii se-adună galbeni lîngă apă

Şi se gîndesc de unde s-o înceapă.

Măgarii cresc uimiţi şi cruzi din rouă

Să vadă cum ţestoasele se ouă.

Vacile cad trîntite de ugerele lor

Nemulse, şi cu ochii limpezi mor.

SCRISOARE

Pentru ce se duc, Nichita,

Trenurile lungi pe linii

Tremurînd de infinita

Gingăşie a luminii?

Şi de ce se iau la harţă

Îngerii lîngă cantoane?

De ce are rouă scoarţa

Şi amurgul vechi bidoane

De ulei pentru elita

Leuşteanului grădinii?

Pentru ce se duc, Nichita,

Trenurile lungi pe linii?

[Femeia mea frumoasă ca scriptura]

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpşună
Cu mirosu-nţelept şi carnea bună

Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,

Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinereţea ta să-şi culce,

Când ziua-ţi cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede şi mare

CÎNTEC DE FAUN

Scaieţii se sărută uşor cînd bate vîntul,

E-o sfîşiere crudă de fluturi în lumină,

Izvoarele spre alte izvoare se înclină

Şi Chloe după maluri îşi leapădă veşmîntul.

Ascuns în buruiene n-o să-ţi mai cînt din flaut.

N-o să-ţi mai scriu poeme. Poemele-s cuvinte.

Sînt faun şi e timpul prin scorburi să te caut

Ca să te frîng în iarba înaltă şi fierbinte.

BALADA CRINILOR CARE ŞI-AU SCRIS FRUMOS

Trăia într-un oraş din miazăzi

Un crin înzăpezit în datorii

Care primea, scrise pe pluş cu lapte,

Scrisori de la alt crin, din miazănoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenţă

Aveau cea mai naivă diligenţă!

Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre

Miresmele-ntre dînşii să le schimbe,

Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile,

Cîntînd din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adînci pudra, sculat din zori,

Însuşi directorul caleştilor!

Dar crinul ce trăia în miazăzi,

Fiind înzăpezit în datorii,

Îi răspundea din ce în ce mai rar

Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.

Apoi tăcu de tot. O rouă grea

Strivi parfumul amîndurora.

Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris,

Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton

Prin bulion un vechi poştalion...

UN DISTIH CU IZ ETERN

PENTRU MAIA MORGENSTERN

Apollinaire mi-a spus: „Cînd Maia

Trece prin ploaie, ia foc ploaia!“

CÎNTEC NAIV

Spre-a simte timpu-ntr-adevăr

Ţi-ai agăţat ceasuri în păr

Scobite dintr-un miez de măr.

Vechi orologii, limbe dulci

Îţi trec pe faţă cînd te culci

Făcîndu-ţi genele mai lungi.

Rotiţele-n parfumul lor

Năuc şi ademenitor

Ţi-aduc aminte de-un popor

De îngeri care, cronţa-cranţa!,

Duc păpădii cu tărăboanţa

La ghilotinele din Franţa!

DETECTIVUL  ARTHUR

Detectivul Arthur va sosi împreună cu umbrele serii, precaut,

Avînd în valiza-i uşoară motanul lui leneş pe care-o să-l lese puţin,

Înainte de-a-ncepe ancheta, să cînte-n fotoliu din flaut

În vreme ce dînsu-şi va umple, trist, pipa cu crini.

Şi-a doua zi, plin de candoare, la micul dejun,

Cînd fluturii beau catifea şi căţeii mănîncă dantele de feţe de masă,

Va îmbrăca cel mai moale şi fraged costum

C-un înger brodat sub rever şi cu nasturi ucişi în mătasă.

Apoi va citi elegii dintr-o veche revistă

Şi sprijinindu-se-ncet cu o mînă subţire, prelungă şi stranie

De pianina pensiunii, deodată, spre-a-şi dovedi că există,

El va muia, surîzînd dureros, o caisă-n şampanie!

PRIMA ELEGIE A DETECTIVULUI ARTHUR

Ţii minte orăşelul acela de munte

Cu ganguri subţiri şi prepelicari lătrînd de-ncîntare?

Treceau pelerini. Fecioarele-aveau jartiere de pluş cu nostalgice funte

Cînd, pajişti scoţînd din corsaj, către-amurg, ieşeau la plimbare.

Călătoream (ţi-aminteşti?) în cea mai frumoasă caleaşcă

C-un flutur miop, între noi, privind fericit înainte.

Eram pe atunci detectivul tău trist şi cuminte

Care-ţi turna la popasuri laptele dulce în ceaşcă.

Apoi într-o seară (caută-adînc în memorie!)

Ne-am dezbrăcat, neştiind întîmplarea aceasta ce-nseamnă,

Şi renunţînd la găsirea pisicilor tale, la glorie,

Oh, ne-am pictat unul altuia, palizi, pe coapsele calde, vechi peisaje de toamnă...

SCRISOARE DE DRAGOSTE

Zilele-acelea largi şi înalte

Le-am trăit fără tine. Plecasem departe.

Mă strigai pe numele meu de copil:

„Să vedem un salcîm, măcar unul, Emil!“

Nu puteam să-ţi răspund, de cît drum ne desparte,

În zilele acelea largi şi înalte.

Şi mi te-aminteam, şi călătoream,

Privind din caleaşca albastră, pe geam,

Pădurea, castelul cu turnuri ciudate,

Atît de pustii, de întortocheate.

Iar cînd am ajuns şi-am oprit se-nserase.

.............................................................

În salcîm atîrna rochia ta de mătase...