CENACLUL GLYKON - Constanţa

CENACLURI   LITERARE

ANTOLOGIA CENACLULUI GLYKON – CONSTANŢA

Am primit antologia de poezie a Cenaclu-lui Glykon, din Constanţa, prin amabilitatea poe-tului George Mihalcea, realizatorul ediţiei (Ed. „Ex Ponto”, 2018), care notează, pe coperta a IV-a a volumului: „În cuprinsul cărţii sunt adunaţi în-tru spirit autori cu niveluri diferite de consacrare, dar, cu toţii, au un numitor comun: aspiraţia către sferele rarefiate ale poeziei de clasă înaltă, iar faptul că găsim printre ei şi mulţi tineri nu poate decât să ofere o maximă satisfacţie, ei fiind viitorul în care credem.”

Aşa a încolţit ideea unei noi rubrici, în ca-re să prezentăm creaţiile membrilor unor cenacluri literare din ţară. Autorii sunt prezentaţi în ordinea din antologie (alfabetică)

VIOLETA ELENA ANCIU

CONCEPŢIE

te doare să scri din fericire eşti ca un

autist dus la meeting pentru socializare

nu vrei nu poţi nu-ţi trebuie

tu scri în gând cu ploaia pe faţă

fracţii echivalente lumină supra întuneric

paşi egali stângul e întotdeauna impar

mergi drept pe trotuarul din dreapta

vorbeşti despre femeile altora

absenţa iubirii sex versus romantism

aprinzi o ţifgară urmăreşti cum se frământă

cel de lângă tine când arunci ultima gură

de alcool ce risipă te gţndeşti la vreme

te micşorezi până încapi într-un punct

ţi conturezi cu degetul în aer

fericirile despre care nu ştii să scrii

dar nu contează pentru că în piept îţi bate

o inimă de hârtie din care ştii să faci origami.

PETRU BRUMĂ

DUBLA SCHALTINIENĂ A ÎNTÂLNIRII DIN COPOU

MARILOR NOŞTRII JUNIMIŞTI

I.

Înfăşurat în mantie stelară,

Trudit de drum, sub tutelarul Tei

Din urbea Sfinţilor Ierarhi – Cei trei,

A poposit un pelerin spre seară

Plecase dintr-o margine de ţară

Trecând pe la Hotin, pe la Orhei

Şi Cernăuţi să lase-o lăcrimioară...

Ca dincolo de munţi, în Blaj şi Schei

Să-ajungă abătându-şi paşii grei

Spre anii care n-or să vină iar

II.

În cămăşoi, încins cu un curmei,

Lăsându-şi pana-nfiptă-n călimară,

Să-şi tragă sufletul, oleacă doară

Veni Bădia la acelaşi Tei-

– Bădiţă, frate! Tu aici? Ehei,

N-ai mai trecut prin Iaşi de astă vară.

Cum stai cu Timpul. De-i pofti, nu vrei

Să mergi la Bojdeucă? Bunăoară

Om mai sporovăi pe prispă-afară.

Cu-n vin la o puicană în mujdei.

OANA CĂTĂLINA BUCUR

VIS

Când am ajuns în deșert

i-am spus mamei: "mi-e foame!".

Atunci smochinul și-a ridicat

brațele până la mine și m-a hrănit.

Când am ajuns în peșterile

din centrul pământului

i-am zis tatălui: "mi-e sete!".

Atunci soarele m-a îmbrățisat

și mi-a potolit setea.

Când am ajuns la sfârșitul lumilor

i-am zis fratelui meu: "mi-e tare somn!".

Și atunci timpul a suflat

praf de aur argintat

peste tot trupul meu.

Odihnindu-mă.

FLORINA SANDA COJOCARU

BILET SPRE O MARE

În gara mea din târgul Nicăieri,
În trenul meu ce duce spre Niciunde,
Te-aştept de-o viaţă, parc-ar fi de ieri,
În dimineţi geroase şi flămânde.

Te creionez în partea mea de cer
Şi te îmbrac cu ţărmurile mării.
În ierni îţi cânt, iubite, leru-i ler
Şi-n vară încă nu te dau uitării.

Provincială cu miros de tei,
Cenuşăreasă fără de poveste,
Te-aştept să vii în gara mea, de vrei,
În trenul meu ce este şi nu este.

Nu am palate şi nu am nici bani,
Am doar un colţ de cer lângă o mare.
Culoarea o-mprumut de la castani
Şi lacrima îmi are gust de sare.

În gara mea din târgul Nicăieri,
Provincială, mult prea visătoare,
Mi-am luat bilet spre alte primăveri,
Spre colţul meu de cer şi spre o mare.

ION CORIN CULCEA

SCRISOARE CĂTRE MAMA 

Aceea pe care nu o mai pot vedea
împărțind pâinea în şase,
cu tot cerul strivit între pleoapele umede,
rămânând întotdeauna la urmă,
atât de senină în sacrificiul sângelui…
Aceea pe care am sărutat-o
în lumina obrazului atât de puțin
şi atât de târziu,
pe care am părăsit-o mereu,
fără să întorc privirea,
să îi văd rugăciunea muşcându-i genunchii…
Aceea pe care am lăsat-o
cu iubirea la tâmplă,
cu sufletul îmbrăcat într-o biserică
şi într-un trandafir,
iertându-mi de fiecare dată zborul,
cărând încet,
arsă de soare,
sacoşa cu pâine,
din care va mânca, şi în rai,
doar ceea ce va rămâne…

DANIEL DINCĂ

***

Mai ai răbdare. femeie din vis şi de-aproape,

Mai aşteaptă o noapte lâng-o cană cu vin,

Să m-apropii de sloiuri fără teama zăpezii,

Şi te cer de iubire, mai aşteaptă puţin!

Împleteşte-mi fularul pentrui nopţile albe,

Pescăruţii de gheaţă mă vor prinde din zbor,

Lângă templul de apă lasăţţi tainele mării

Şi din ciobul de scoică prinde-ţi visele-n păr!

Gheaţa tristelor taine ne-a legat de tăcerea

Unei aripi ascunse lângă maluri de lac,

Printre flori de cicoare unde-n fiece noapte

Îngeri albi se sărută lângă pietre şi tac

Printre aripa zilei şi răbdarea cu timpul,

Mai aşteaptă o noapte lângă cerul senin,

Să m-apropii de stele fără taina luminii,

Să te cer de la focuri, mai aşteaptă puţin!

DANA ENE

CÂNTEC ALUNGIT

se asfaltează...

uliţele satului meu natal

miros a zmoală.

acum

ochii nopţii sunt scoşi

de indicatoare.

unde cad stelele

când cad?

unde?

pe buza de piatră a fântânilor

nu s-a mai aşezat de mult timp

nicio pasăre

în oglinda tremurătoare a apei

nici un chip nu s-a mai privit.

unde cade albul zăpezii

când cade?

unde?

lăptarii-n faetoane au trecut pe-ndelete.

se asfaltează

peste umbra-mi alungită

şi friptă de sete.

Planeta nimănui

Planeta asta

pe care locuiesc

de la o vreme

este a nimănui

aici apa

are gustul copitei de cerb

în ea se mai scaldă

câte o stea

ca-ntr-un Gange

până dimineaţa

când zdrenţele zorilor

îmbracă deopotrivă

povârnişurile de bolovani

şi ţărmuri

şi alge.

aici semăn jăratec

îmblânzesc salamandre

la urechi port cercei lungi

de mixandre.

Pe planeta asta

a nimănui

pietrele atârnă în livezi

mă trezesc deseori

că-ntind mâna

şi rup piatră cu piatră

toate merele verzi...

GEORGE ŞTEFAN FARCAŞ

OHM

Când îţi înalţi privirile rebele
la naufragiul dintre viu şi sfânt,
nu-ţi va-încapea în nici un zăcământ
întreaga sevă prinsă între ele.

Te-ai strâns cu teamă, fără o cădere;
azi seva a rămas doar în cuvânt.
Şi îţi înfigi piciorul în pământ
şi trunchiul înălţării tale piere.

CONSTANTIN GHIŢĂ

***

vulturul lui Zeus

împrăştie cu fiecare zbor

prinre muritori

încă un Prometeu

MARIA IEVA

CEL MAI FRUMOS DAR

Cea mai frumoasă grădină cerească –
Mâinile tale ce ştiu să iubească,
Cel mai frumos izvor de lumină –
Şoaptele tale-n tăcerea deplină.

Cel mai frumos dar ce-l am de la tine –
Iubirea ce-mi umblă desculţă prin vine.
Ce ne rămâne, ce-avem, ce lăsăm:
Aripa sau pasul spre cer când urcăm?

Ce rost ar avea să-mi pun întrebări,
Când arc mă întind departe spre zări
Şi simt cum mă nasc la tine în piept,
Ce altă minune mai pot să aştept?

GEORGE MIHALCEA

ÎN SEARA ASTA AM SĂ MOR PUŢIN

în seara asta am să mor puțin
mușcat de dinții nopții ca de-un șarpe

să nu mai știu o vreme c-am fost viu
și să adorm pe coarda unei harpe

la care cântă Doamna de Nisip
visându-mi viața dusă pe-o galeră

plecată pe oceanul subteran
încărunțit cândva în altă eră

n-am să mai văd nici ochii de ciclop
ce-mi tot pândesc viscerele cu rândul

nici fluturii de cobalt sângerând
peste păduri cețoase unde gândul

se face pod între amurg și tine
femeia mea sculptată din apusuri

scăldate-n dulce lapte de licoarnă
pe când te învățam din nou să susuri

dar curg prin tine anii mei tomnatici
și vine-o iarnă grea printre cuvinte

acum se sparg de fruntea mea trei nori
iar pietrele ne-au devenit veșminte

de-o fi și vreo întoarcere pe-aici
voi încerca doar să te iau cu mine

și să te-ascund în țipăt de coral
păzit de pești sub ape cristaline

să nu te sperii de-om vedea pe drum
colții de Fiară ascuțiți ca acul

va trebui să-nveți câte puțin
că-n soarele de jad clipa-i cât veacul

OCTAVIAN MIHALCEA

SINGURĂTATEA

 

Am privit, în ochi, singurătatea.
Era aşezată pe podeaua casei.
Ronţăia chipsuri.

Am invitat-o la masa mea.

De atunci, la cină,
Îi spun ce se întâmplă peste zi,
O întreb de unde vine noaptea
Şi îi mai spun că eu singur
Îmi sunt de ajuns.

ANDREEA VALENTINA MIROIU

 

DESPRE VITEZĂ ŞI  PUNCTE CARDINALE

Numai sufletul și inima pot avea viteze mai mari decât lumina. Nimeni nu știe însă, în ce direcții se propagă acestea și dacă pentru ele mai există vreun punct cardinal.

CLAUDIA MARIA MITRĂ

***

Poeţilor li se va ierta, întotdeauna, tot.
Nopţile îmbâcsite de fum,
pierdute în cartiere de la marginea oraşului,
scrisorile de dragoste compuse pe genunchi
pentru femeile altora,
melancoliile sinucigaşe,
pânzele de paiajen de la tocul uşii,
teoriile existenţiale scrise pe şerveţele
mototolite
şi florile rupte, în treacăt, din grădina publică.
Toate aceste lucruri li se vor ierta poeţilor
pentru că ei trăiesc şi mor, de fiecare dată, singuri.

PETRUŢA NIŢĂ

BĂIATUL CU GĂURI ÎN PALME

Luni – ora 10:00 a.m.
m-am întâlnit cu Iisus în gară
nu i-a plăcut coafura mea
dar i-am arătat unghiile îngrijite
pesemne că nici asta nu i-a plăcut
fiindcă a dispărut
cineva povestea altcuiva că
a dormit în barul de vis-a-vis de

casa unde locuia cu chirie
un câine adulmeca mirosul unei pungi
abandonate de un aurolac
mirosul de cafea m-a trezit
oraşul se trezea treptat
vine trenul

Marţi – ora 11:00 a.m.
a sosit
mă întorc în acelaşi loc de la fereastră
îl bănuiesc pe conductor de alcoolism
judecând după cum se clatină
şi nu e de la hurducăiala trenului
o fată îşi saltă sânii pe sub puloverul lălâu
miroase a peşte aici
azi Iisus a pierdut trenul

Miercuri – ora 12:00
mi-am trecut degetele prin
părul proaspăt vopsit şi
mi-am privit unghiile
am uitat că mi-e sete dar
cafeaua e bună
oare cât m-ar costa un bilet
pentru o vizită în rai

Joi – ora 01:00 p.m.
băiatul care locuieşte cu chirie
a fost concediat
barmanul i-a dat o bere
eu i-am întins mâna într-un salut
totuşi cineva trebuia să-mi vadă
unghiile

Vineri –ora 02:00 p.m.
aşteptam trenul în gara pustie
nu nici câinele nu era acolo
mi-am imaginat că trenul
va sosi pe calea aerului
voiam să zbor

Sâmbătă – ora 03:00 p.m.
băiatul fără serviciu m-a întrebat
dacă mi-e sete
avea un pahar plin cu sânge
l-am ignorat şi i-am întors spatele
până să-mi dau seama că-i observasem
găuri în palme
please

Duminică – ora 00:00
au trecut 365 zile de când am scris
ultima dată în jurnal
mă întreb dacă nu cumva câinele acela
a murit de foame sau drogat
nici acum nu ştiu dacă se vând bilete spre rai
dar îmi trec mâna mereu prin păr şi da
am unghiile perfect îngrijite
miroase a cafea
Iisus mă ţine de mână
vine trenul

DAN NOREA

EŞTI MOARTE, ÎNSETATĂ ŞI FLĂMÂNDĂ

Eşti moarte, însetată şi flămândă,
Să-nghiţi de-a valma pruncul cel curat,
Mireasa albă, baba tremurândă
Şi tânărul ce n-a ajuns bărbat.

Îţi place, moarte, să-ţi anunţi sosirea,
Cu groază să-i hrăneşti pe muribunzi,
Dar vreau să înceteze hărţuirea
Ce-o răspândeşti cu ochii tăi imunzi.

Pe fruntea-ţi odioasă şi infamă,
Pe faţa nemişcată, ca o mască,
O să-ţi cioplesc adânc o epigramă
Pe care ochii ultimi s-o citească

Şi când la ei te-opreşti pentru popas
Să-ţi dea cu tifla şi să-ţi râdă-n nas.

EMANUEL PĂTRĂŞCIOIU

UBERMENSCH

Aș cânta pentru tine numai piese de pian de Mendelssohn,

Numai de aș avea certitudinea unui etern Felix...

Am învățat până și Marșul nupțial,

Dar nu pe cel al lui Wagner, iubito...

nu am vrea să rănim orgoliul iubirii noastre față de Nietzsche, nu?

Ne-a grăit atâtea înțelepciuni,

Nouă, spiritelor libere...

Ne iubim asemenea unor „ubermensch”, așa cum i-ar fi plăcut lui,

Iar romantismul este doar o punte.

EUGEN POHONŢU

ACEA STARE

de fiecare dată când privesc o piatră

strălucesc.

mă visez înţelegându-i risipa

ce bine ar fi dacă trupul mmeu

ar înveli inima precum o scoică

piatra

fiindu-i frigul.

cum ar fi dacă aş înveli cu creierul

deşertîciunile?

ar ţine de cald

cel mult o viaţă.

în ochi se aşează multă amintire

care ninge

CARMEN SECERE

***

dacă ți-aș cuprinde întregul
ar trebui să-nnebunesc de-atâta dragoste
să mușc din fiecare așteptare
până la tine

și nici atunci n-aș putea zidi
lumea ta de ape

te aștept sub cireș
să ne iubim sălbatic în anotimpul
sânilor înmuguriți

AMELIA STĂNESCU

***

libertatea nu este la îndemâna oricui

libertatea nu te face mai puternic

libertatea nu te învaţă să iubeşti

când eţti liber nu ai mai multe amante

nu bei mai multe cafele în oraş

şi nici prietenii nu te vor vizita mai des

când eţti cu adevărat liber

libertatea este o pasăre în colivie

libertatea este un mototol de hârtie

uitat în pupitru la şcoală

pe care scrie citeţ o iubesc pe Maria

libertatea este un cuvânt inventariat de dicţionare

libertatea este un cuvânt...

libertatea este...

jocul murdar al singurtăţii.

IONUŢ DANIEL ŢUCĂ

RONDEL ANTIPUBLICITAR

Reclama viaţa ne-o inundă;
Prin nesfârşitele canale -
Ingenioase ori banale -
Ea se revarsă furibundă.

Tot împroşcând, cu reci rafale,
Minciuni la fiece secundă,
Reclama viaţa ne-o inundă,
Prin nesfârşitele canale.

De magma ei arid-imundă,
Ce pârjoleşte totu’-n cale,
Se tot aude cum, cu jale,
Şi moartea fuge să se-ascundă.

Reclama viaţa ne-o inundă.

FLORIN CONSTANTIN VERDEŞ

CÂNTEC PENTRU STELE VERZI!

Iubito, eşti în mine cântec mut,

cu cheia sol distorsionată de uitare,

am multe note grave-n glas, pierite în chemare,

şi-andante-mi plânge chipul slut.

Iubito, ştii tu oare că îmi eşti murire,

solfegiu trist de note sinucise,

un gol arpegiu de sunete metise,

eşti clopot ce-mi  bate în  neştire?

Îţi cânt acum de pe un pat de frunze,

o doamnă toamnă-mi ţine loc  e-arcuş,

la tine-n suflet e ca pe derdeluş,

şi gheţuri nordice îţi cresc pe buze!

Cu toate astea, e încă primăvară-n mine,

sunt echinoxul tău de peste anotimp,

îmi resetez clepsidrele-n destin de timp,

şi –mi construiesc o uşă a vieţii doar cu tine!

LIVIU VIŞAN

FOTOGRAFIE SEPIA

Ce huruit nostalgic de trăsură
târa tramvaiul noaptea spre macaz,
luna părea pe cer o iapă sură
cu hamul clămpănindu-i pe grumaz

Un trist efeb se tolănea-ntr-o brișcă
visând că este curtezan de viță,
la hopuri chipul lui părea că iscă
un licăr pe o mască de halviță

Nu se zărea nici vizitiu-n capră,
nici drumul potcovit cu stropi de ploaie,
doar iapa se-auzea în cer cum trapă
și trupurile-n geam cum se despoaie

Pe caldarâmul ud trecea-n suspine,
lividă de atâta așteptare,
cu lacimi grele-n gene levantine,
o fată logodită-n postul mare

Iar vizitiul trase scurt de hățuri
văzându-i părul roșu și mijlocuʾ
și pe un ton ce-ndeamnă la ospățuri,
stăpâne-zice-scoală, e ca focuʾ!

EDUARD ZALLE

DE LA SFÂRŞITUL LUMII

fiului meu, Tiberiu

       

Orașul din ochii mei s-a șters.

A rămas câmpul de la marginea lui,

câmpul copilăriei mele dintr-o vară

fără oameni.

Acum, în ochii mei aleargă

femei cu părul despletit de vânt și

nisipul clepsidrei curge atât de fluid,

încât mi-a subțiat sângele cu vene cu tot.

După cum vezi, memoria îmi este intactă

în ciuda faptului că ți-am uitat chipul;

probabil, mi se trage de la vara aceea

pe care am păstrat-o numai pentru mine.