Romeo Aurelian Ilie

Lucian Mănăilescu

Însemnări de lectură

MINUNATA LUME A REALISMULUI MAGIC

(„Patruzeci şi unu. Eu, surdomutul” – Romeo Aurelian Ilie)

Volumul de debut semnat de Romeo Aurelian Ilie - „Patruzeci şi unu. Eu, sur-do-mutul” - apărut la Editura  „Tracus Arte”, 2018 – este volumul premiat de editură (Premiul Naţional pentru Poezie „Traian T. Coşovei”), în colaborare cu Asociaţia Culturală „Direcţia 9”, Agenţia de Carte.

Autorul, aflăm dintr-o scurtă notă inserată pe coperta interioară: „...s-a născut la 27 februarie 1988 în Slobozia, județul Ialomița. A absolvit Facultatea de Teologie Or-todoxă, Secţia Pastorală, în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. A publicat poezii, cronici de carte sau eseuri în revistele Ex Ponto, Convorbiri literare, Tim-pul, Cenaclul de la Păltiniș, Dilema Veche (ediția on-line) și pe site-urile Cartepe-dia.ro și BookHub.ro etc. Este prezent în diverse antologii (Student Creation, Jurnalul unui câmp de aripi, Totem de vise etc.).

Revenind la povestea debutului editorial, iată ce scria, în cronica de lansare, doamna Ştefania Coşovei: „Debutul în poezie al lui Romeo Aurelian Ilie se citește cu sufletul și se rostește cu șoapta discretă a rugăciunii. Volumul Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul confirmă tensiunea, autenticitatea, viziunea și, deopotrivă, amprenta sti-listică ce fac din Romeo Aurelian Ilie un glas poetic distinct, ce folosește autorefe-rențialitatea ca pe o oglindă în mișcare. (…)

Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul este o carte ca un număr de înger. O carte în care îngeri surdo-muți vând iconițe în tramvai, pleacă în războaie, reconstruiesc lu-mea, sparg becuri ca să vadă lumina, cutreieră deșerturi și cârciumi, complotează cu ursitoarele, se împrietenesc cu frunzele, dar plâng de dorul crucii. Din fiecare vers, Dumnezeu le face complice cu ochiul îngerilor surdo-muți și le spune că poezia me-rită...”

Romeo Aurelian Ilie

Într-un interviu, poetul dezvăluia resorturile creaţiei sala lirice, mărturisindu-şi: „pasiunea pentru antropologia creştină, pe care am încercat tot timpul să o îmbogăţesc cu «poveşti despre oameni», culese din domenii cât mai diversificate de cunoaştere: is-torie, psihologie, filozofie, dar mai ales literatură, pentru că în ea se contopesc uneori toate formele de cunoaştere. Am îmbinat dintotdeauna lecturile teolo-gice cu scrierile marilor clasici ai literaturii române şi universale. Dar în tot acest timp, marea mea dragoste a rămas poezia. În ultima perioadă, o sinteză pe care nu am reuşit să o controlez, lăsându-mă mai degrabă furat de ea, mi-a condus paşii spre minunata lume a realismului magic şi a suprarealismului.” 

Pe această linie „funcţionează”, conform spuselor autorului, şi „cheile de decriptare” cuprinse în insolitul titlu: Patruzeci şi unu. Eu, surdo-mutul: „numărul «41», căruia eu i-am dat o nouă semnificație prin aducerea la un loc a lui 40, număr cu puternice semni-ficații transcendente și 1, ca un simbol al umanului, astfel încât 41 a devenit un simbol al teandriei, al neîntreruptei colaborări dintre divin și uman; și de asemenea, surdo-mu-tul, care este un personaj alegoric, simbolizând omul ce nu reușește să se facă înțeles și care se străduiește să-și astupe urechile pentru a nu se lăsa marcat de nebunia lumii în care trăiește, a Babiloniei acesteia cotidiene (de aici și pictura de pe copertă); și, da, surdo-mutul acesta sunt chiar eu.”

Lecturând cele 41 de poeme numerotate (fără titlu) ale cărţii, vom constata că cifra 41 (40+1)  se alcătuieşte din succesiunea imuabilă a trecutului, prelungită în ipo-teza unicităţii imperfecte, dar tinzând spre absolut. Apar, în poeme: „41 de săgeți/ 41 de gloanțe/ 41 de săbii/ 41 de pumnale/ 41 de grame de vitriol/ 41 de grame de arsenic/ 41 de grame de cucută/ 41 de grame de furadan.”;  „o beznă de 41 Nisan”; „41 de frunze”; „Aşa visez/ eu, surdo-mutul,/ de 41 de nopți”; „Cu 41 de noduri marinăreşti / m-am legat de catargul/ de fum al frumuseții.”; „eu, surdo-mutul,/ mi-am scos cele 41 de zboruri/ în oraş.”; „Au urmat 41 de zile / de beție continuă/ şi surdo-mutul/ s-a aşe-zat la start.// Trebuia să-şi întreacă/ cele 41 de frici / evadate din închisoarea coastelor sale.”: „Un zeu cu 41 de capete.”; „capitolul 41 al cărții lui Iov” etc.

Sunt tot atâtea ieşiri din labirint, care deschid orizonturile unei mitologii a sub-conştientului, o călătorie în derivă pe oceanul furtunilor existenţiale, bântuit de levia-tan.

Iată şi câteva din alterităţile „surdo-mutului”, care se caută pe sine: „Ursi-toarele au venit neîntârziat/ şi mi-au urat:/ O să fie surdo-mut,/ dar va schimba culoarea lumii.”; „Sunt surdo-mutul/ ce vinde iconițe / în tramvaiul 41,/ ce trece zilnic/ prin centrul/ somnului lumii.”; „La început am fost 41./ Ceilalți 40 au avut curajul/ mărturisirii/ şi s-au învrednicit/ de cununa martiriului.// Am rămas doar eu,/ surdo-mu-tul,/ să cutreier deşerturi/ şi cârciumi,/ plângându-mi umbra rătăcitoare/ prin cele şapte veacuri.”; „Bine ai venit, surdo-mutule!/ Iată, ai ajuns pe tărâmul/ insuficienței eter-ne./ Locul unde nimic nu este terminat...” ; „De ziua fericirii,/ eu, surdo-mutul,/ mi-am pus toată speranța/ în oglindă./ Poate mă va învăța ea/ să zâmbesc din nou”; „În fiecare seară,/ înainte de culcare,/ eu, surdo-mutul, citesc/ capitolul 41 al cărții lui Iov/ și plâng/ ca atunci când,/ după mulți ani,/ te uiţi la pozele vechi/ din albumul de familie.” (*trimiterea la această excepţională carte ezoterică este una plurivalentă, amintind de tainele creaţiei dar şi de extensiile ei livreşti, dacă ne gândim la căpitanul Ahab al lui Melville şi la Moby Dik. În context, considerăm că nu e lipsit de interes să reproducem aici textul biblic: „1. Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?; 2.Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?; 3. Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe?; 4. Ori va face cu ti-ne legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată viaţa?; 5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ţi înveseleşti fetele?; 6. Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi negustorii să-l vândă cu bucata?; 7. Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc?; 8. Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată!; 9. Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; 10. numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ; Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine?; 11. Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.; 12. Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădu-larele lui şi despre tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire.; 13. Cine a ridicat pul-pana din faţă a veşmântului lui şi cine poate pătrunde în căptuşeala armurei lui?; 14. Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori!; 15. Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic.; 16. Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele.; 17. Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.; 18. Din strănutul lui sca-pără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor.; 19. Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei.; 20. Din nările lui iese fum, ca dintr-o căl-dare pusă la foc şi care fierbe.; 21. Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări.; 22. Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte groaza.; 23. Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă.; 24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt.; 25. De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui.; 26. Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul.; 27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.; 28. Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca nişte pleavă.; 29. O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară.; 30. Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa.; 31.Când se afundă, apa fierbe ca într-o căl-dare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii.; 32. El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu plete albe.; 33. Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.; 34.El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice”.)

Eul (surdo-mutul) moare „cu fiecare cuvânt nerostit” şi înviază „odată cu fie-care om ce-a înțeles taina”, sau încearcă să-şi înfrângă „cele 41 de frici/ evadate din închisoarea coastelor sale.”. În timp ce: „Aude râsul copiilor şi plânsul femeilor,/ jalea săracilor durerea bogaților, (...)/ plăcerea amanților./ Și tot ce aude/ absoarbe imediat în sânge,/ tot ce aude/ îl străbate apoi prin toate măruntaiele.”

Unitară, aşadar, ca viziune, cartea lui Romeo Aurelian Ilie, îşi trasează labi-rintul oglinzilor între personajul liric – Eu, surdo-mutul, sau (de ce nu?) Eu, supremul – şi ritmul numerologic al trecerii.

Realitatea astfel transfigurată fisurează memoria, apropiind-o de tainele uni-versului. O zi de 41 de ore (În fiecare zi,/ la fiecare 41 de ore/ se întâmplă/ firescul absolut:/ noaptea nu mai adoarme/ de teamă că visul/ ar putea asmuți lupii/ să soarbă din pocale/ lacrimile de sânge/ ale Împăratului.”) sugerează un spaţiu extraterestru, unde sunt valabile doar legile imaginarului: „Uneori mor, alteori trăiesc,/ iar când fac de veghe/ între două suspine/ am acelaşi coşmar,/ o urare bizară:/ Bine ai venit, surdo-mutule!/ Iată, ai ajuns pe tărâmul/ insuficienței eterne./ Locul unde nimic nu este ter-minat,/ unde nimic nu este crezut definitiv,/ unde nimeni nu este nici mort, nici viu; (...)/ Apoi vei fi trimis înapoi în lumea ta,/ nu înainte de a ți se tăia mâinile,/ ca să nu poți mărturisi/ despre ce vei fi văzut aici.”

Desigur, nu pot lipsi din arhipelagul memoriei surdo-mutului temele exis-tenţale: iubirea „La Ştiri au anunțat că o femeie,/ dispărută din ea însăși,/ a fost găsită lângă un râu, / alăptând 41 de ramuri de salcie plângătoare./ Au internat-o la spitalul de plânși/ și toți cei de acolo au învățat limba surdo-mutului.”), cosubstaţialitatea veţii şi a morţii: „Moartea nu se poate mima./ Se trăiește. Atât.”; „Şi chiar de va veni,/ eu, surdo-mutul,/ cunosc vicleşugul:/ mă voi preface orb/ şi-n găvanele ochilor mei/ moar-tea se va furişa,/ îşi va face culcuş/ şi va învia,/ molipsindu-se de duhul vieții” sau: „E beat de viață/ cum a fost până acum beat de moarte./ Acum simte că trăieşte cu ade-vărat,/ acum a cunoscut moarte,/ acum a cunoscut şi învierea.”; omul, în care sunt „crucificaţi”  şi IIsus şi Barabbas: „De la desfacerea lumii încoace/ au fost ucişi 41 de elefanți/ doar pentru a li se colecta fildeșii,/ 41 de armăsari/ doar pentru a li se fura libertatea,/ 41 de câini/ doar pentru a li se uita lătratul./ Și nimeni nu a vărsat o lacri-mă./ Doar surdo-mutul/ a săpat o groapă de 41 de stânjeni/ și a îngropat în ea, crești-nește, /41 de cruci.”; „Când a început războiul cel mare! i-au pus o mitralieră în mână şi l-au trimis pe front./ dar el, neînțelegând nimic, a rămas pe loc/ cu arma în mână.// În jurul lui mureau oameni şi se năşteau morminte,/ în jurul lui durerea îşi construia re-gat,/ în jurul lui frica moşea monştrii. (...)/ Când s-a oprit războiul,/ l-au găsit nemişcat, cu arma plină, nearmată şi rece,/ cu ochii goi, neînnoptați reci,/ cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.// L-au judecat conform legilor războiului / și l-au numit trădă-tor, fricos, mucos, puțoi,/ mână moartă,/ mort.” şi, mai ales, căutarea divinităţii, care presupune suferinţă şi aşteptare: „Cea de-a 41 biserică surâde:/ Pe mine mă vei cons-trui aici,/ în sufletul tău,/ din zâmbete și din lacrimi/ și mă vei îmbrăca în lumină neîn-serată./ Dar toate se vor face la vremea cuvenită.”; „În răstimp,/ Dumnezeu se-apleacă asupra sa,/ îi ia surdo-muțenia/ şi-Și face mantie/ pentru durerile Sale de fiecare noapte./ El vorbeşte atunci/ cât să plătească prețul tăcerii.// Dar Domnul, surdo-mut fiind,/ nu îl mai aude,/ și nici nu se mai roagă/ în inima lui cu voce tare,/ ca de obicei.”; „Într-o zi,/ Dumnezeu a creat sfera/ și i-a dăruit-o surdo-mutului,/ zicându-i:/ Ia-o și fă-ți din ea chip cioplit / după chipul și asemănarea ta./ Ia-o și fă-i urechi și gură/ ca să audă și să grăiască în locul tău.// El a luat-o,/ a mulțumit de morții cei vii/ și a început să sculpteze.// Când a terminat,/ l-a chemat pe Dumnezeu și i-a zis:// Ia Tu, Doamne, acest cub/ cu 41 de pereți,/ pe care l-am zidit după chipul/ și asemănarea tristeților Tale,/ să se joace ascunsa în el/ surzenia și muțenia lumii,/ căci iată, de acum eu vor-besc cu Tine,/ cum aș vorbi cu un prieten.”

Densitatea ideatică a poemelor îngăduie şi alte unghiuri şi deschideri, asupra cărora ne vom opri, poate, cu altă ocazie. Deocamdată râmâne, pentru autorul acestor rândurt, ceritudinea întâlnirii cu un poet original, a cărui evoluţie este mai mult decât promiţătoare.