Vă propunem un poet - Alexandru Cazacu

Vă propunem un poet

Alegandru Cazacu

LIMAN

Limpezimea amiezii

precum cea a fluviului de sub un pod înalt

ce a sǎrutat  cu apele lui reci

gura amarǎ a sinucigașilor

iar din glastra roșie

crinii albi lumineazǎ camera

ca niște torțe intrarea în templu

Spații enorme se deschid

în cei treizeci și cinci de metrii pǎtrați ai garsonierei

de la marginea urbei

când jumǎtatea neauzitǎ a glasului

ne spune cǎ suntem iubiți orice am face

dar nu tot ce facem este iubit

când toate gândurile coboarǎ în inimǎ

și am vrea sǎ stǎm lângǎ cel cǎzut

sǎ-l auzim spunând cǎ ne iartǎ

AUGUST

                                                                 

Pielea fructelor strǎlucind în livada de  pruni

ca și cum un cer albastru

se oferǎ concentrat printre ramuri

iar ferestrele casei în care nu ai sosit

sunt ochii unei femei frumoase

care seduce și abandoneazǎ zicându­-ți

cǎ rien n'est si grave pour une jour si belle

unde cantitatea de inacceptabil pe care o admiți

este  semnul distictiv al fiecǎruia

storcând din ceasuri bunǎtatea lor

cu toatǎ  spaima ce o lasǎ

ziua cu fața scobitǎ de ploi

peste masa cu ceștile de cafea înfierbântate

şi peste strǎzile vechi

unde  funzele  aleargǎ din pridvoare și curți

asemeni unui șuvoi de oameni dintr-o clǎdire

supusǎ evacuǎrii

ABIA PERCEPTIBIL

Arşiţa blândǎ de Septembrie

peste tǎblǎria casei

în clipele unde  paralelele ce înfǎşoarǎ pǎmântul

par oasele unei creaturi preistorice

care atârnǎ legate

de tavanul unui muzeu

şi pǎrerile de bine sau rǎu

sunt un stol de fluturi pierduţi

sub bolta salinei

Jocul cu o cutie de chibrituri

ce împinsǎ cu degetul se poate rǎsturna pe cant

Umbra ce mângâie umerii întârzie

şi abia perceptibil se poate auzi

lanţul macaralei tremurând pe dinţii roţilor mici

care ţine soarele deasupra

HOPE  SO

Areal gârbovit  cu blocuri turtite

lângǎ fantoma  coplexului industrial 

unde Octombrie nu s-a abţinut sǎ soseascǎ

şi copii care ţinteau

cu pietrele rǎmase de  la turnarea macadamului

vrǎbille flǎmânde

şi una din ele cǎzând pe asfalt cu o zbatere din aripi

asemeni filelor unei cǎrţi având coperta subţire

printre pletele serii de un alb virulent

şi gustul recunoscut al  turtelor dulci

şi al lacrimilor gustate pe furiş

Rostirea acelui „Hope so” şi a altora

luate din template-urile aplicaţiilor telefoanelor mobile

cu speranţa tulbure ce se dislocǎ rostindu-l

urmatǎ de zgomotul pneumatic

de închiderea uşilor autobuzului 335

dincolo de care îţi zǎream chipul din ce în ce mai mic

îndepǎrtându-se pe bulevardul

asemǎnǎtor cu coada unui balaur

VARA VIITOARE

Început de amiazǎ ce parcǎ te devorǎ clǎdindu-te

când  briza rece ne cautǎ prin toate hotelurile

unui oraş pe care l-am visat cu mult înainte de-al cunoaşte

prin toate camerele de la etajul unsprezece

rǎvǎşind lucruri şi gânduri

ce se încǎpǎtâneazǎ sǎ rǎmânǎ

aşa cum erau în seara aceea de August

când  ţevile ieşite din din nisipul plajei

devin tuburi de nai pentru melodia „El condor pasa”

Peste un tobogan ruginit alunecǎ doar frunzele

unui anotimp invizibil

şi roţile skatebordului

ruleazǎ zgomotos deasupra plǎcilor betonate

precum un mǎrfar nesfârşit cu amintiri

ce nu au dorit sǎ se nascǎ

iar empatia ne ajutǎ sǎ trecem de la orǎ la orǎ

cu pumnii  încleştaţi asemeni unor miride

aflând cǎ vara viitoare

a fost cu o zi în urmǎ

PRESCHIMBARE

Acele ore când îţi spui rǎspicat totul

urcând spre amiazǎ

ca şi cum ai merge spre vârful  muntelui Ararat

într-un cartier unde nimeni nu­-şi mai aduce aminte

de parfumul provensal al cuvintelor

ce aduceau adevǎruri vǎtǎmǎtoare

arǎtându-ne cum puţine dureri se hrǎnesc

cu revolta trupului

iar pendula se bǎlǎngǎne în ornic

ca un laţ de vânǎtoare

peste asfaltul  ce înainteazǎ

într-un câmp de lavandǎ

iar  aşteptarea ne preschimbǎ chipurile

Ne vom recunoaşte aşa cum lavrioţii

purtau în locul numelor

litere greceşti

MARTIE A DOUA OARĂ

 

Edvard Munch - Strigătulk

Semne cuneiforme

peste zǎpada muribundǎ erau vrǎbiile

în acel Martie sosit a doua oarǎ

când teracotele sobei

dogoreau de bucuria reîntoarcerii

„Caisul va înflori la amiazǎ ” spuneai tu

rostind cuvintele  precum un verset

şi un somn-nesomn aducea mirosul de verbinǎ

Dealurile ca nişte lacrimi ale unui uriaş de piatrǎ

se îndepǎrtau  de ferestre

Cunoaşteam de-a-fir a pǎr cotloanele casei

şi parcǎ le vedeam pentru prima datǎ

fiind nevoiţi sǎ întocmim o hartǎ

pentru a nu ne rǎtǎci în labirintul odǎilor

Torsul pisicii era identic cu sunetele scoase la incantaţii

iar animalele împǎiate din salonul de vânǎtoare

începuserǎ sǎ ne înveţe

straniul mecanism al ascultǎrii şi încurajǎrii

sub veiozele cu abajur albastru

MILIMETRIC

Nu ceri ajutorul nimǎnui

Târziu cǎtre orele 23:45 

pe strada ce ai fi dorit sǎ-ţi aducǎ aminte de altceva

auzind de la un etaj intermediar

muzica de jazz

lângǎ o salǎ de pariuri sportive cu ferestrele opace

şi farmacia înghesuitǎ ce îşi tremurǎ crucea ei verde

luminând intermitent peste luciul hanoracului

Frigul muşcǎ din cearcǎnele lunii

şi din vârful degetelor lipsite de mânuşi

când toate frazele ce continui sǎ le remomorezi

a nu ştiu câta oarǎ

par nişte frânturi dintr-o discuţie aprinsǎ

auzitǎ dincolo de peretele camerei de oaspeţi

în rest doar gustul amar

al aceluia care a fost apropoape milimetric

de ceva dorit cu înfrigurare

asemeni fumului înecǎcios al primei ţigǎri

simţit în trahee

Nu ceri ajutorul nimǎnui

SĂ NU MĂ IERŢI

Crengile ne ţintesc ca nişte suliţe

iar seara urcǎ în spirala de nori

ieşitǎ din Furtuna lui Giorgione

printre furgoanele ce alimenteazǎ

supermarketul de la subsol

şi nevoia de a realiza un bilanţ

când auzi cuvintele filtrate de

receptorul unui interfon

iar ecranul plat al televizorului

împrǎştie imagini ce se amestecǎ

cu lumina frigiderului deschis

în garsoniera cu bucǎtǎrie americanǎ

unde de atâtea ori

sufletele se scufundǎ şi se ridicǎ

iar zgomotul lor îl auzim şi ne vindecǎ

când îţi cer sǎ nu mǎ ierţi

iar de dragul nostru

crizanteme  înfloresc în vaze cilindrice

DIORAMĂ

Suntem întodeauna altfel

decât ne trǎdeazǎ chipul și vocile

într-o zi de renaștere

ca-ntr-o dioramǎ

La fereastrǎ begonii

și pâine și sare pe un trepied

ce ne aduce aminte

de fotografii oficiali

din palatele Vienei

logiile Veneției

minaretele Constantinopolului

și un fel de crepuscul a început sǎ iasǎ din lucruri

La cina din zori soarele se ridicǎ

în capul oaselor

pǎtrarul lunii se topește în cǎni

iar relieful trupului tǎu dǎ un sens

clipelor pierde-varǎ rǎtǎcite-n geografie