Vă propunem un poet - GEO GALETARU

VĂ PROPUNEM UN POET - GEO GALETARU

CE ÎNSEAMNĂ SĂ SCRII POEZII

Geo Galetaru, poet remarcabil, om de aleasă cultură şi truditor la promovarea valorilor literare, director fondator şi redactor-şef al prestigioasei reviste „Sintagme li-terare”, ne trimite, la începutul nostru de drum, un grupaj de poezii, pentru care îi mul-ţumim din suflet. Publicăm, în cele ce urmează o selecţie din întreaga operă poetică a lui Geo Galetaru şi grupajul despre care am amintit mai sus.

Geo Galetaru s-a născut la 8 septembrie 1947, în comuna Cenad, judeşul Timiş. A absolvit, în anul 1972, Facultatea de Filologie (secţia română-franceză) a Universi-tăţii Timişoara. După care s-a dedicat carierei didactice, fiind profesor de  limba fran-ceză la Şcoala Gimnazială Dudeştii Noi, jud.Timiş (1992-până în prezent).

Debutul literar, girat de poetul Ion Caraion, are loc în 1969, în „România lite-rară”. Ulterior colaborează la majoritatea revistelor literare importante din ţară: „Lu-ceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa Românească”, „Familia”, ,,Poesis”,  „Actualitatea lite-rară”, „Convorbiri literar” etc.

Debutează editorial în volumul colectiv „Popas între poeţii tineri”, îngrijit de Victor Felea (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974).

Din anul 2011 este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Arad.

Iată şi câteva titluri, din cele aproximativ 40 de volume, publicate de-a lungul anilor: Inefabila ninsoare (poezii - Ed. Facla, Timişoara, 1981); Vară de crin (poezii - Ed. Mirton, Timişoara, 1997); Înduplecarea nopţii (poezii - Ed. Mirton, Timişoara, 1998); Colivia de aur (roman - Ed. Eubeea, Timişoara, 2009); Lecţia despre îngeri (poezii - Ed. Eubeea, Timişoara, 2010); Utopia umbrei (poezii - Ed. Eubeea, Timişoara, 2010); Bucuria şi singurătatea (poezii - Editura Eubeea, Timişoara, 2011); Dincolo de nerostire (poezii -  Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011); Apele nopţii spre dimineaţă (poezii - Ed. Eubeea, Timişoara, 2012); Memoria fulgerului (poezii - Ed. Eurostampa, Timişoara, 2013); Umbra şi timpul (roman - Ed. Eurostampa, Timişoara, 2014); Fericirea ca o dimineață ploioasă (poezii – Ed. Limes, Florești, 2016); Al-fabetul de piatră (poezii – Ed. Eurostampa, Timișoara, 2017); Amnezia (roman – Ed. Eurostampa, Timișoara, 2017); Iarna cireșelor amare (poezii – Ed. Eurostampa, Ti-mișoara, 2017); Fotografia unei duminici amânate (poezii – Ed. Eurostampa, Timi-șoara, 2018); Cuvintele și așteptarea (poezii – Ed. Eurostampa, Timișoara, 2018).

Dintre premiile literare obţinute menţionăm: Premiul Festivalului de poezie ,,Lucian Blaga” şi al Casei de cultură ,,Lucian Blaga” din Sebeş (1994);  Premiul revistei ,,Sud” la Concursul Naţional de Creaţie Literară ,,Vasile Voiculescu”, Sec-ţiunea Proză, Buzău (2005); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad, pentru volumul de poezii „Calea spre lume” (Editura Eurostampa, Timişoara, 2013).

SELECŢIE REALIZATĂ DE AUCTORIALE

*

Cei care

ascultă vântul pe cărările nopții

cei care ucid cu ambele mâini

și sărută rana unui copac înflorit

de-aici începe neputința

de-aici se vede păianjenul negru al verii

îmbătrânim trecând atâtea punți

ca-ntr-un vis în care cad păsări de pe crengi

CEVA RĂMÂNE

Decapitările s-au amânat,
dimineața aceasta e ca o piele încinsă.
Închid ochii și trec prin camerele orbilor,
tatonez nimicul cu o lopățică de aur.
Păsările sunt în noapte, limpezimea cade pe neașteptate
și apa are silabele rupte în două.
Nu știm de unde vine și lovește pereții,
se strecoară în geografia densă a pietrei.
Cândva eram pe dealuri, un singur cuvânt
mișca din loc amiaza ca o libelulă rănită.
Cine sunt cei care nu cunosc spaima
și se despart în somn cu gesturi acide?
Ar mai fi o-ntâmplare de agățat în copac,
un premiu uitat pe malul tău desuet.
Ceva rămâne, ceva se tulbură ca un fruct neatins.
Am inventat peisajul ca să nu fim singuri.

O DISTANŢĂ TRUFAŞĂ

Acest linşaj al silabelor horă a

angoasei imaginare

legile explodând în venele noastre docile

focuri şi tăceri ca uşile închise

cărăuşii neantului într-o implorare

definitivă ca însăşi salvarea din

tenebre din pânza freatică a sensului

o distanţă trufaşă în

micile întâmplări fără chip

aşa ne vom obişnui

cu formele lipsite de apărare cu

respiraţia secundei victorioase

DA SE ÎNTÂMPLĂ

da se întâmplă asemenea lucruri chiar în inima splendorii

pe un atol albastru sau într-o grimasă anonimă

ai vrut să treci apa cu o floare roşie în gură

ai inventat silabe necunoscute în sălbăticie

când seminţele întunericului

pluteau în veacul despre care nu se mai aude nimic

da se întâmplă asemenea lucruri şi noi suntem departe

visăm la animalele din ţinutul cu iarbă şi ploi

oh şi mâinile care cad peste surâsul nemilos

mâinile care nu ştiu până unde merge străinul

ALŢII NE-AU SPUS

Viitorul e o nucă fierbinte

în zori ne-au crescut mâinile

din când în când ne obişnuim

cu aceste vulnerabilităţi calculate

unii au râs spre seară

ascunzându-şi sufletul în pumni

alţii ne-au spus

că lumina vine pe urmă

PLÂNSUL ÎN INIMA ACELUI CÂMP

cu această oroare

aş mai umple câteva pagini

cum ar trece puntea

pe un câmp înflorit

ah plânsul în inima acelui câmp

un animal orb

o cuminţenie mutilată

o moarte care priveşte din spatele îngerului

vor veni stelele şi ne vor vorbi

SAU POATE ÎNGERII

Cineva moare în somn

la noapte va cădea şi pasărea din turn

o aritmetică simplă

decesul glorios al improvizaţiei

cât să mai suport

solilocviile rigolei din vis

era o rană acolo

apoi au venit păianjenii sau poate îngerii

UNDEVA

Iluzii

mâna cunoaşte poveştile atroce

am avut o grădină în cer

am crescut pitici în salonul cu oglinzi

trupul se umple de întrebări

o pasăre fără nume

pe un mal fericit

apune şi inima

pipăim spaţiul

cad stele

AM SOSIT

Am sosit am sosit

spuse nenumitul

inclementul uzurpator

apele în matca de ieri

pe sub ferestrele sinucigaşului fericit

aproape un cuvânt

în schimbul fulgerului din ochii maimuţei

ce bizar

alunecă adevărul în orbire

vinovăţiile se fac mici de tot

moartea e forma acestei silabe tăcute

rănile noastre sunt ierni vulnerabile

cantităţi fără acoperire

în lumea jucăuşă

am sosit am sosit

cărţile au spus demult asta

dar voi nu aţi crezut

am sosit am sosit

învingeţi-mă

AM SPUS ŞI AM VĂZUT

nimic

nimic

prietene, aici e ceea ce se pierde

aici vieţile noastre sunt păsări uzurpate

prin nisip auzim mierlele

prin nisip

o mie de paşi fără umbra celui plecat

culoarea trădării şi lumea care uită

nimic nimic

hai, vino şi rosteşte cuvintele

fiinţa mea aduce azur în silabele tale

fiinţa mea e un cântec

şi buzele cad

ca o mirare în întuneric

ca o mirare

prietene, aici e ceea ce se pierde

şi tu ştii asta

tu ascunzi axiomele dimineţii sub piele

adulmeci vulturii pe cerul altui solstiţiu

nimic nimic

vino şi tu, trecătorule vânt

am spus şi am văzut ceea ce îngerul vede

am spus şi am văzut ceea ce îngerul vede

NIMENI NU ȘTIE

ce înseamnă să scrii poezii
ce înseamnă să te lovești
cu capul de zid
în momentele privilegiate
ale existenței tale din ultima sută de ani
(silaba decentă a unei atrocități fără cusur)
să stai cu gura lipită de țevile caloriferelor
să aspiri impudoarea unei zile în orașul de fosfor
când îngerii ies din canale și fac tumbe
pe epiderma ta tăbăcită
ce înseamnă să scrii poezii
să saluți din mers dinastia felinarelor
viața care continuă mereu în altă parte
și nimeni nu știe
nimeni nu știe
unde se sfârșește drumul
unde începe ceața

GRUPAJUL AUTORULUI

CE SĂ VĂ SPUN

Ce să vă spun
cred că nici nu mai are importanță
de vreme ce dorința de bine inundă camerele goale
crește ca o apă freatică până în dreptul ochilor
aici e cazul să inventez o poveste cu zâne și coridoare întortocheate
pe care merg ținându-se de mână anii mei bisecți
cândva spuneam că salvarea vine
de la ultimul fum de țigară
sau de la piticii care bat în tobele lor imaginare
o sărbătoare improvizată contra cronometru
în ultimă instanță o demonstrație de virtuozitate
a memoriei scăpate din lesă
viața mea vine din urmă odată cu închiderea ușilor
se conectează la micile vulnerabilități ale clipei
un rest de echilibru în această anatomie trezită la realitate
ce să fac dacă fotografiile din copilărie
mi-au luat-o cu mult înainte
se așează instantaneu în balansoarul cu păsări
de unde trimit semnale cu risc seismic ridicat
ce să vă spun
în această după-amiază a tuturor posibilităților
când ascultăm prelegerile savante ale fluturelui vanessa
și bucuriile explodează sub piele ca niște gândaci aurii
o utopie bonomă cutreieră cartierele sărace
unde pisicile zboară prin aer ca niște proiectile glorioase
în zilele cu miros de gutuie înțeleaptă

și îngerul negru doarme în pace
doarme în pace

LUCRURILE SUNT INVENTATE

Sunt așa până când trece și el, nu ne separăm.

Lucrurile sunt inventate: inventăm case și

paradigme cu o grimasă indestructibilă pe chip.

Dar este al nostru? Stăm la aceeași masă,

ne ucidem cu aceeași tandrețe de duminică?

Pur și simplu, gargariseală decodată în

locuri și gesturi care nu ne mai modelează, nu

ne mai ascultă.

Singurătatea este un aer mai simplu.

CHIPURI ȘI VOCALE

Pentru tot ce s-a întâmplat și

locul e șters, aidoma rolului avut

de congregația fierului. Fierbinte

ca această utilitate

vestimentară. Chipuri și vocale,

chipuri ale unei expuneri curajoase,

jos, lângă textul meu abandonat.

Apoteoze ciclice, vom inventa

o viață care nu se vede.

EU ÎNCERC SĂ SPUN CEVA

Spectrele, de aceea va fi această luminiscență

tardivă. Suntem buni, escrocăm fără

pudoare, până aici se poate și nu știm

sterilitatea grilei. Am fost chemați să

jucăm un rol, ei și? Vi se pare corect?

Vi se pare o vivisecție la locul ei? Cât

adevăr și când aruncăm oprobiul asupra acestui

cerc vicios? Dar asta e o problemă reală,

inhalăm realitatea și realitatea e o expectorație

dincolo de lucruri, în interiorul unei

onomatopei serioase. Va veni lumea la noi,

în noi, sau cum? Verticalități drăgălașe,

acești omuleți cu saci subțiri în spinare, unde

ne-a invitat melancolia. Eu încerc

să spun ceva, sunt tot aici, pedeapsa

nu e ușoară, dar încă nu simt

strălucirea ta de aproape. Poate în

creierele goale ajunge liniștea? Vedem

cum cineva se salvează și cineva urăște.

Oare nu e totuna? Am întrebat, nici tu

nu ai răspuns încă.

NUMAI ÎN PAUZE

Am fost perturbat, am înțeles că

ei trec, dar nu în acest interval. El spune:

un viitor e la mijloc și perfect asigurat,

perfect asimetric din partea care nu se vede.

El simbolizează ceva, el construiește

viciul în simbioza sa: vor fi schimbări,

dar nu pe cât se prevede, contractele vin

mai târziu.

De ce se teme el, originea e singulară,

mașinile parchează și omul mulțumește

pentru tot. Aproape același plan,

o simulare care comprimă aparențele.

Se duc și iarăși sunt spirale

ca niște onomatopei de circumstanță.

Un moment și noi considerăm o superioritate tristă,

cu nori și atavisme ca în marile ambianțe.

Sau cinic. Sau fără entuziasmul tău de prisos.

Gândirea de la margine, se poate și așa,

dar numai în pauze, când nu așteptăm nimic.

CĂTRE CEEA CE ESTE

Aducem

așa cum am spus

și

un pahar se lovește,

până aici cicatricile tac.

Dispunem fără simplități abstracte,

asta e,

supunerea se realizează în iarnă

și altfel sunt emoțiile, descrierile

exacte.

Dar nu avem nevoie,

lovitura se simte în ape, de sus,

un vertij colorat.

Am inventat, am văzut anticiparea,

căutăm explicații și

conturul ne părăsește.

Vigilența se măsoară, dar

nu contează. Locul se duce

către ceea ce este.

DA

Da, să începem,

el apasă încet, aduce descrieri în

pauzele imaculate: un cerc și

dispersările de ieri. De atunci?

Ceea ce se produce e atât,

nu în argint sau calcar stă patosul dimineții,

oricât am încerca, oricât de partea cealaltă.

Pentru retrageri avem o mână de semințe,

o mână puternică ar însemna ceva,

să celebrăm destinul translucid.

Sau negru, fără foc și limite,

așa credeam în timpurile care nu se vindecă.

Da, vom răspunde mai rar

și nu vom urî cicatricile.

VA FI CUM A FOST

Am ajuns

și cândva va fi cum a fost,

dar nu începeți, nu începeți.

Oricum acolo e un experiment,

și visul, trecerile în penumbre

subțiri, cineva e acasă.

Un pas mai departe

și riscul de-a fi printre ei,

nevăzuți, nenumiți. Doar ei.

Un corp se va umple de umbre

și cândva va fi cum a fost,

dar nu începeți, oh, nu începeți.