ANIVERSĂRI - MIHAI NIOCOLAE - un poet de elită al Bacăului

La mulţi ani !

Nicolae Mihai – UN POET DE ELITĂ AL BACĂULUI

Zilele acestea poetul băcăuan Nicolae MIHAI   (născut  în Cosmeşti - Galaţi) a împlinit 69 de ani. Aş  putea spune că îl cunosc pe poet de vreo trei eternităţi (la Bacău, eternităţile, cu excepţia celei a lui Bacovia, trec foarte repede), timp în care  m-am lăsat nins de poezia lui de o extremă sensibilitate.

Precum un înger aflat în ilegalitate, poetul îşi cizelează zborurile interioare, dăruindu-le cititorului cu modestie şi discreţie.

A debutat editorial în anul 1993, cu volumul  Înserare în straie de călugăriţă (Ed. Plumb, Bacău). Au urmat: Întâmplări de atins cu mâna, poeme(Ed. Plumb, Bacău, 1994); Păcatul ochiului deschis (versuri, Iaşi, Ed. Junimea); Capcane pentru ploi, poezii, Iaşi, (ed. Junimea, 1998); Închisori fără răspuns, versuri, (Ed. Junimea,1998).

În 1998 a fost primit în Uniunea Scriitorilor (Filala Bacău). A continuat să publice în revistele de profil din ţară, în antologii sau în volume: Piramida de aer, poeme, Bacău (Ed. MELIOR, 2003);  Clopote în exil, antologie (Ed. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005 – pentru care a primit Premiul U. S. , Filiala Bacău); Fântânarul din stele (Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2010, pentru care a primit  Premiul U. S. Filiala Bacău); Epilog sau in amneziile unui condamnat la viaţă, antologie de versuri (Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2011); Insomnii scoase la licitaţie, poeme (Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2017)  şi volumul de proză scurtă Mireasa din sicriu (Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2017).

Iată câteva referinţe critice despre sărbătorit:  

„Poemele lui Nicolae Mihai propun un amestec permanent de misterioasă opţiune pentru un incert senzual şi o austeritate aproape „călugărească” a imaginii. Rezultatul este divers în funcţie de preponderenţa unuia sau altuia dintre elemente. De sensibilitate romantică, Nicolae Mihai propune expresii peisagistice, de culori contrastante acestea descriind toate spaţiile, chiar şi acel intim, subiectiv.”  (Mihaela Ursa - «Steaua », iunie, 1994 )

„Există  oameni, astăzi rari, care îşi pun întreaga existenţă sub semnul ambiguu al Poeziei. Ei o trăiesc clipă de clipă, o visează şi se lasă subjugaţi de vraja ei toxică. Unul dintre aceştia e Nicolae Mihai. El nu-şi pune versul în slujba vreunei mode poetice, nici nu ţine să se înregimenteze în vreo generaţie poetică în vogă. Ţine la identitatea lui poetică, rareori exibată, drapată în desfăşurări imagistice simbolistice.” (Ion Tudor Iovian - Poesis, nr. 70-71, 1995).

„De îndată ce intri în colimatorul poemului, obiectul, simţământul, senzaţia afectivă, primeşte o coloratură tare, făcută în linii tăioase. Nicolae Mihai are obsesia regăsirii unui limbaj adevărat şi posibil, fără artificial, pentru o comunicare veritabilă. Lumea înfăţişată este una a extremului şi a tăcerii. Pentru poet sunetul este izgonit total, gesturile desfăşurându-se într-o perpetuă lipsă a sa. Că Nicolae  Mihai este poet, suntem convinşi, rămâne ca viitoarele volume să-i traseze o personalitate mai clar individualizată, ieşită puţin din contingent.” (Victor Cubleşan - Steaua, nr. 11-12, 1997)

„Versul lui Nicolae Mihai trădează maturitate şi reclamă trăiri interioare deosebite, într-o continuă căutare a ceea ce este esenţial. Figurile de stil aproape că lipsesc dar tocmai acesta este artificiul care ridică creaţia lui Nicolae Mihai către excelenţă.. Cu siguranţă, inteligenţa lirică a lui N. Mihai dublată de un bun simţ al formelor ce lipseşte esteticii contemporane vor reuşi să impună modul acestuia de a se raporta la ceea ce este cu adevărat valoros.” (Marius Manta - Ateneu, iulie, 2003)

POEME

de Mihai NICOLAE

CÂNTECUL CELUI APUS

Spune, Doamne, o, hai spune,

Celui care sunt, şi-apune

Trup în umbră, gol zidit,

Mult mai am eu de murit?

Flori de rouă -ochii mei-

Arde liniştea în ei

De la nord, la infinit,

Mult mai am eu de murit?

Straie reci, din lut subţire,

Port pe mine ca un mire;

Şi miros a somn cosit,

Mult mai am eu de murit?

ÎNSERARE LA ŢARĂ

La ţară, înserarea

are chip de maură.

Sătenii o arată cu degetul,

vântul îi dă târcoale,

iar eu,

ca un somnambul,

păşesc, fără

să mai aud

întunericul

băltindu-mi sub

picioare...

EXIL ÎN PENUMBRĂ

Ţi-am aşezat înserarea

în braţe

şi câinii amurgului

o latră ca pe o hoaţă.

Fără astâmpăr,

ispititoarele zvonuri

îţi vor tăia calea.

O, mi-ai spus,

de-aş putea

închide ochii cu atâtea

păsări mâzgălind aerul,

lăsând în urma lor drumuri

cu sufletele goale!

CHEF DE CHEF

Dimineaţa se face frig în privire

şi un fel de întuneric

toarnă ciment

peste tot ce-i ascuns

şi hidos

cuvântul şoptit încearcă să ierte

sticlele golite de votkă şi muzica

dată la maxim

plimbată dintr-un loc în altul

prin odaie

de cei ridiculi şi fără apărare

braţele împrăştiate prin aer

nu înţeleg ce se întâmplă

dar pregătesc la lumina becurilor

clipocitoare

tristeţea zilei ce urmează

ca pe o mireasă trasă la sorţi

ÎNDOIALĂ ŢINUTĂ LA VEDERE

Între două vorbe de ocară

ea seamănă din ce în ce mai mult

cu tine

nu ştiai că poate să adune

în jurul tău

furia ochilor şi transparenţa

unei aşteptări în care nici lacrima

nici strigătul nu mai încape

niciodată pusă în încurcătură

înalţă în dezordine absenţa

voluptoasă fără s-o atingă

oferindu-ţi de fiecare dată

aceeaşi adresă şi număr de telefon

PISICILE NEGRE

Ea adoră pisicile negre

pentru că în privirea lor poate afla

ora exactă

şi ploaia care cade în Bosfor

Ea adoră pisicile negre

mai ales cele care taie calea

au zece ochi şi o mare slăbiciune:

să se plimbe cu coada evantai

prin faţa poliţistului

de la circulaţie

Ea adoră pisicile negre

cu inima grăbită

închisă în cercuri bizare:

urmele netrăitelor spaime

AMANTA DE RÂND

Între multe duminici şi două

războaie mondiale

amanta de rând merge în vizită

coboară Himalaia asistă

neputincioasă

la exilul ultimei ploi

scoasă în afara legii

ascunde cu grijă linia

curbă a vântului sub bluză...

ei bine am cu ce să mă laud

zice ea acoperind

cu privirea triumfătoare

hotarele acestui poem

CA O PIATRĂ

Despre durere

mai nimic nu ştiu

ea cade în mine

aşa

ca o piatră

făcând cercuri,

cercuri …