TEATRU / SFINXUL DE LA BĂCIN (Iuliu Maniu) de Ioana Teodora Toderescu

ROMÂNIA CENTENAR

Ioana Teodora Toderescu

Sfinxul de la Bădăcin

(TEATRU)

PERSONAJE

COMEMORATORI - tineri adunați la casa memorială

OSKAR JASZI - prim-ministrul  minorităților

IULIU MANIU - erou al Marii Uniri

OLIMPIA ZAMFIRESCU- martoră la ultimele clipe ale lui Maniu

IVOR PORTER - ambasador și autor britanic

ALEXANDRU TODEA - șeful măturătorilor din închisoare

VASILE CIOLPAN - comandantul închisorii de la Sighet

UN BĂTRÂN

JUDECĂTOR

UN DEȚINUT

UN GARDIAN

GARDIANUL-ȘEF - prieten bun cu Ciolpan

(Scena prezintă două planuri temporale diferite ce urmează să fie luminate succesiv)

ACTUL 1

TABLOUL 1

Casa din Bădăcin a marelui politician țărănist Iuliu Maniu, despre care acesta spunea că ,,parcă aerul este mai proaspăt. În liniștea grădinii uit greutățile zilnice”.  În dreptul intrării sunt trei copaci bătrâni. Pereții casei sunt scorojiți, iar geamurile sparte. Cele trei corpuri ale casei au culoarea spălăcită, iar câteva țigle sunt căzute. Este o după-amiază de februarie. A nins greu în zilele anterioare, iar acum mai mulți tineri se adună printre nămeți în dreptul casei.

SCENA 1

COMEMORATORI

(Câțiva tineri entuziasmați, îmbrăcați gros și murdari de noroi, se străduiesc să ajungă cu coroane de flori în dreptul casei, împiedicându-se prin nămeți.)

COMEMORATOR 1 (se urcă pe prima treaptă a casei și își drege vocea): ,,Dacă privim îndărăt la suferințele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu știm cum să mulțumim lui Dumnezeu că ne este dat nouă, din gene-rația de acum, să trăim aceste timpuri de înălțare. În aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe care le trăim. Vrednicia națională se judecă după înțe-lepciunea cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră.”

         COMEMORATOR 2 (cu vocea tremurându-i din cauza frigului și frecându-și palmele): Sunt cuvinte rostite de un erou, căruia îi datorăm onoarea de a trăi într-o Ro-mânie unită și liberă. Îl comemorăm, în această zi, pentru a-i înnobila sacrificiul. Hai-deți să fim vrednici de tot ceea ce a făcut Maniu pentru noi, căci pentru el Patria a fost un trup și-un suflet!

         COMEMORATOR 1:„Istoria ne-a învățat că nu trebuie să așteptăm nimic de la împărații străini și de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzește acum e că singura noastră forță care nu poate ținea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal și Ungaria, suntem în drept să cerem această unire, fiindcă aci  este leagănul românismului... Cine poate să conteste ființei noastre naționale dreptul de a-și croi singură soarta, de a se conduce ea insăși și de a-și constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur și întreg?”

           COMEMORATOR 2 (cu mâinile împreunate, privind în jos): Cei mai în vârstă decât noi au fost pedepsiți pentru încercarea de a-i aduce un omagiu lui Iuliu Maniu. Au fost legați lângă câinele poliției și chinuiți, pentru că au îndrăznit să strige numele unui ,,trădător”. (ridică privirea spre mulțime): A venit rândul nostru să-l strigăm în cor și să-i curățăm onoarea de om politic exemplar și erou al Unirii de la 1918. (oftând, cu ochi triști): Câți cunoașteți chinurile prin care a trecut, atât el cât și colegii lui? De la Galați a ajuns la Sighet, unde drumul către moarte a fost deschis în fața lui Maniu!

TABLOUL 2

Biroul lui Iuliu Maniu, cu masa de lucru în fața bibliotecii cu volume îmbră-cate în piele. Pe masă se află o veioză mare, cu abajur alb, o fotografie de familie, o vază cu flori nemuritoare și câteva teancuri cu documente.

SCENA 1

OSKAR JASZI, IULIU MANIU

(În timp ce Maniu semnează câteva documente, pe ușa din dreapta își face apariția prim-ministrul și ia loc în dreptul biroului, la invitația lui Maniu.)

        

OSKAR JASZI (pe un ton sever, preocupat): Domnule Maniu, cu toate că nu ne leagă o prietenie, de când ați plecat de la Budapesta am ținut să vă anunț că social democrații v-au pus gând rău.

IULIU MANIU (mirat): Cine, mă rog, și de ce?

OSKAR JASZI: Batthany și ceilalți miniștri! Vor arestarea și judecarea dumi-tale deîndată!

IULIU MANIU (vizibil enervat de informația primită): Domnule Jaszi, dar asta este strigător la cer! Pe ce temei să ceară arestarea mea?! Nu am făcut decât să urmă-resc interesele poporului român!

OSKAR JASZI: Din câte am înțeles, pentru înaltă trădare.

IULIU MANIU (mirat): Imposibil și de-a dreptul inacceptabil!

OSKAR JASZI (ușor amuzat, cu un zâmbet discret în colțul gurii): Imposibil?! Vă rog! Poate nu vă dați seama de interesele ce stau la mijloc! Probabil le stați în drum!

IULIU MANIU (foarte hotărât, lovind cu degetul arătător în birou): Pe mine nu mă va intimida nimeni! Voi sta în drumul oricui încearcă să nesocotescă interesele românilor!

OSKAR JASZI (cuprins de curiozitate): Dar în definitiv, ce vor românii?

IULIU MANIU (îl fixează pe prim-ministru cu privirea și răspunde prompt): Desfacere totală!

TABLOUL 3

În sala de proces, cu ușile închise, păzite de doi miliţieni, mai mulți martori as-cultă acuzațiile aduse lui Maniu și argumentele aduse de acesta pentru a se apăra.

SCENA 1

JUDECĂTOR, IULIU MANIU, MARTORI

(Martorii se adună în sală, iar murmurul se liniștește când judecătorul își ocupă locul. Iuliu Maniu se ridică în loja acuzaților și apoi începe procesul.)

        

JUDECĂTOR (trecându-și privirea de la dosarul de pe masă la Maniu și îna-poi la dosar): Acuzat Maniu, pe fondul procesului de astăzi se află mai multe capete de acuzare care privesc interesele directe ale patriei, interese pe care dumneata le-ai dezo-norat în vederea îndeplinirii obiectivelor personale, de defăimare a regimului. Ai inten-ționat să înlăturați prin forță armată guvernul condus de tovarășul Petru Groza!

IULIU MANIU (cu mâinile la spate, relaxat): Exclus! Lupta mea a avut un caracter eminamente politic!

JUDECĂTOR (citind): În perioada dominației ungare asupra Transilvaniei, ac-tivitatea dumitale politică s-a desfășurat în termenii de colaborator al autorităților de la Viena și Budapesta, mai exact o politică de oprimare a poporului român!

IULIU MANIU (începe să se încordeze și să își spună opiniile apăsat): Sunt incapabil de compromisuri! Aproape că nici nu m-aș putea numi politician. Pentru mine respectul față de țară este un principiu de moralitate! Aceste acuzații sunt nefon-date!

JUDECĂTOR (continuând să citească cu ochelarii pe vârful nasului): Nu am terminat, acuzat! La unire, ai încercat să împiedicați actul istoric, punând numeroase condiții, pe care procurorii și social democrații le-au considerat, în urma unei analize amănunțite, ca fiind rău intenționate! (ridică pentru o secundă privirea spre Maniu, apoi continuă să citească): De asemenea, înainte ca războiul să ia sfârșit, ai dovedit că eşti un reacționar și un sprijinitor al fascismului!

IULIU MANIU: Intențiile mele nu au fost nicio secundă împotriva intereselor țării, iar întreaga mea activitate politică s-a desfășurat în jurul cerințelor cetățenilor ro-mâni.(își pune mâinile pe balustradă, se apleacă ușor în față și privește spre instanță, fără să clipească): Cum se poate să fiu numit sprijinitor al fascismului?

JUDECĂTOR (cu ton ușor ironic): Foarte simplu! În jurul datei de 23 august ai adunat în jurul dumitale toți fasciștii, reacționarii, trădătorii de țară și agenții imperia-lismului, după ce în perioada războiului l-ați susținut pe Ion Antonescu și lupta împo-triva Uniunii Sovietice!

IULIU MANIU (începe să gesticuleze, lovind cu degetul arătător în bara de lemn de care se sprijină): Îmi asum răspunderea pentru toate actele mele politice, iar aceste acuzații care mi se aduc sunt numai scorneli are partidului social democrat!

JUDECĂTOR (relaxat,aproape plictisit, căscând): Voi da citire rechizitoriului întocmit de tovarăşul procuror militar: ,,Acțiunea trădătoare și criminală a acuzatului Maniu, a acuzatului Mihalache și a celorlalți acuzați nu este decât o încoronare a tră-dării naționale, care caracterizează întreaga activitate politică a Partidului Național-Țărănesc”. (ridică privire peste ochelari, fixându-l pe Maniu): Luând în considerare cele spuse în cadrul procesului de azi, 11 noiembrie 1947, (se ridică în picioare, cu mainile făcute pumn pe hîrtiile de pe pupitru) îl condamn pe Maniu Iuliu, la temniță grea pe viață, pentru faptele de (ridică în dreptul ochilor o coală și începe să enumere): trădare națională, tentativă de surpare a ordinii constituționale, răzvrătire, insurecție armată, instigare la trădare prin necredință și instigare la trecerea frauduloasă a frontierei!

ACTUL 2

TABLOUL 4

 

STRIGĂTUL - Edvard Munch

Închisoarea de la Sighet, întunecată, cu celulele aliniate de-a lungul peretelui, de o parte și de cealaltă, pe trei etaje. Mai mulți gardieni se plimbă pe holuri. Pe jos domnește mizeria, iar în aer se simte un miros greu. Câțiva șobolani aleargă printre cizmele gardienilor.

SCENA 1

DEȚINUT, IULIU MANIU, GARDIAN

(Pe holul închisorii se aude vocea unui deținut care anunță moartea cuiva. Gardienii urmeză să îi scoată pe toți la muncă.)

DEȚINUT (cu vocea răgușită): S-a mai stins o lumină!

IULIU MANIU (rugându-se și privind spre fereastra înconjurată cu sârmă ghimpată): Doamne, s-a mai dus un suflet judecat nedrept! Dă-ne putere, Doamne, ca să putem răzbi prin adevăr!

         GARDIAN (în batjocură, mergând apăsat, cu mâinile la spate de-a lungul culoarului): Hai! La muncă, bandiţilor, până la 10 nu aveți voie să vă odihniți! Tova-rășul Ciolpan a dat ordine clare ca toată lumea să iasă la muncă! Cine se opune, va fi tratat ca atare!

SCENA2

OLIMPIA ZAMFIRESCU, IVOR PORTER

(Ca o incursiune în timp, Olimpia oferă diplomatului britanic Ivor Porter infor-mații despre ultimele clipe din viața lui Iuliu Maniu.)

        

IVOR PORTER: Olimpia, știu că-ți poate fi greu, dar îți mai amintești ceva de la Sighet?

OLIMPIA ZAMFIRESCU (privește în jos și oftează): Din păcate, da. Îmi amintesc noaptea în care m-au mutat în altă celulă, în care se afla un om foarte bătrân și foarte bolnav.

IVOR PORTER: Fost membru PNȚ?

OLIMPIA ZAMFIRESCU: Maniu însuși, sau... ceea ce mai rămăsese din el. (începe să își frece palmele): Era pe jumătate paralizat și nu se mai puea ridica din pat.

IVOR PORTER (ton tremurat): Probabil l-au torturat (înghite în sec) până au scurs și ultima picătură de viață din el.

OLIMPIA ZAMFIRESCU (cu privirea pierdută și mâinile împreunate): Nu-l torturaseră, dar fusese lăsat să moară încetul cu încetul, fără să i se acorde îngrijire medicală. Devenise subnutrit.

IVOR PORTER (cu ochii umezi): Nu aveau sanatoriu la Sighet?

OLIMPIA ZAMFIRESCU (zâmbind ironic): Dacă aveau, cu siguranță nu-l foloseau. (oftează din nou): Deținuții mureau pe capete. Pe Maniu l-am îngrijit, l-am spălat și l-am hrănit până a închis ochii pentru totdeauna.

SCENA 3

IULIU MANIU, OLIMPIA ZAMFIRESCU

(Un gardian împinge o farfurie cu câteva resturi prin crăpătura ușii. Maniu ca-de, sleit, în rugăciune.)

OLIMPIA ZAMFIRESCU: Hai să-ți dau să mănânci, Iuliule!

IULIU MANIU (indiferent): Ce rost are? Oricum mă așteaptă moartea după colț.

OLIMPIA ZAMFIRESCU (îi ia mâna în a ei și îi zâmbește): Dumnezeu îi pe-depsește numai pe cei vinovați! Nu-ți mai consuma puterile scrijelind peretele și lasă-mă să-ți dau să mănânci!

IULIU MANIU (cade în genunchi): E rugăciunea mea! E ultima mea speranță, dar în zadar!

OLIMPIA ZAMFIRESCU: Iuliule, te rog!

IULIU MANIU: Vreau să mă împărtășesc!

OLIMPIA ZAMFIRESCU (mirată, aproape panicată): Dar ce-ți veni? (ridică tonul și gesticulează): Ciolpan nu aude cum urlă durerea în oameni și crezi că-ți aduce ție preot?

IULIU MANIU (foarte calm, își împreunează mâinile sub bărbie): Trebuie! Nu mai am mult, simt!

IULIU MANIU (cu ochii închiși și capul plecat): Doamne Dumnezeule, dă-mi sănătate, putere de muncă, rezistență morală și fizică. Curăță-mi, Doamne, gândurile, îndreaptă-mi judecățile, apără-mă de griji, necazuri și schingiuiri. Alungă de la mine lenea, neștiința și uitarea, micimea de suflet și nesimțirea împietrită.Doamne, Dum-nezeule, îndură-te spre noi, omenirea păcătoasă și iartă-mi, Doamne, păcatele. Ajută-mi, Doamne, să-Ți mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai dat. Nu mă lăsa Doamne! Isuse Cristoase ia-mă sub scutul Tău, Spirit Sfânt luminează-mi mintea, întărește-mi voința, arată-mi țintele nobile și mijloacele potrivite. Prea Sfântă Maria, roagă-te pentru noi, Arhangheli Mihail și Gavril, îngeri păzitori și spiritele bune, ru-gați-vă pentru mine și pentru ai mei! (se închină și rămâne nemișcat câteva momente)

SCENA 4

OLIMPIA ZAMFIRESCU, ALEXANDRU TODEA

(Prin crăpătura ușii, Olimpia se destăinuie, în șoaptă, lui Todea.)

OLIMPIA ZAMFIRESCU (oftând disperată): Alexandrule, ce mă fac?

ALEXANDRU TODEA (se apleacă pentru a auzi mai bine, privind în stânga și în dreapta pentru a nu fi văzut): Ce-ai pățit Olimpio?

OLIMPIA ZAMFIRESCU: Mai încet, să nu ne audă gardianul! (coboară vo-cea) Maniu zice că trage să moară și ține neapărat să se împărtășească!

ALEXANDRU TODEA (își pune mâinile în șold și se miră): Ce-ți e și cu bietul om! (dând din cap): Atâta s-a zbătut pentru interesele țării și uite unde a ajuns!

OLIMPIA ZAMFIRESCU: Cum facem să strecurăm un preot aici?

ALEXANDRU TODEA (foarte mirat, strâmbând din nas): Preot? Pe plantația lui Ciolpan? De-abia pot eu să-mi văd de măturat fără să se uite gardienii după mine de zici că urmează să dau vreo lovitură de stat.

OLIMPIA ZAMFIRESCU (neliniștită, gesticulând revoltată): Păi și ce-i fac? Îl las așa, pe bietul om, să moară?

ALEXADRU TODEA (se asigură din nou că nu îl vede nimeni): Tu încearcă să-l trezești că știu eu ce am de făcut! Așteptă numai să scap de gardian. O să-l împăr-tășesc chiar eu.

SCENA5

ALEXANDRU TODEA, IULIU MANIU

(Prin aceeași deschizătură a ușii, în același mod.)

ALEXANDRU TODEA: Maniule, te-ai trezit?

IULIU MANIU (vocea îi tremură de durere, în timp ce pe frunte i se scurg sudori): Mor!

ALEXANDRU TODEA: Vino lângă ușă!

IULIU MANIU (tot mai greu de înțeles, pierindu-i glasul și respirând greu): Nu mai vreau mâncare! Nu pot! Nu mai pot!

ALEXANDRU TODEA (privește spre gardienii care îl bat pe deținutul de la celula șase): Sunt eu, Todea, am venit să te împărtășesc! Apropie-te de ușă!

IULIU MANIU: Da preot unde-i?

ALEXANDRU TODEA (grăbit și panicat): De une preot? N-am patrafir, dar o să bag coada măturii prin ușă și o să te împărtășesc!

IULIU MANIU (se târăște jos din pat și se așază sub coada măturii în mătanie): Să-ți dea Dumnezeu sănătate, Todea!

ALEXANDRU TODEA: Hai, Maniule, că nu mai e timp! O să ne prindă! (cu lacrimi în ochi): Spune-ți păcatele!

TABLOUL 5

Vasile Ciolpan stă la birou și semnează actele de execuție. Lasă stiloul și își pu-ne secretara să cheme doi gardieni. Aceștia intră pe ușa din dreapta și se opresc, cu cas-chetele în mâna dreaptă, în fața comandantului, așteptând ordinele.

SCENA 1

GARIENI, VASILE CIOLPAN

(Comandantul dă ordinul de execuție, iar gardienii părăsesc încăperea simultan, făcând stânga-mprejur, pe aceeași ușă pe care au intrat, cu caschetele sub mână.)

        

VASILE CIOLPAN (așezând hârtiile de pe birou): A venit momentul! (ridică privirea spre gardieni) Pregătiți-l pe Maniu (gesticulează din arătătorul drept), dar fiți cât mai discreți. Să nu știe nimeni.

GARDIENI (în cor, privind înainte): Da, domnule!

SCENA 2

GARDIAN-ȘEF, VASILE CIOLPAN

        

(Ușa celulei se lovește de perete, iar cei doi gardieni îl iau pe brațe pe Maniu până la căruța din fața închisorii. Este incapabil să mai stea în picioare. Are 80 de ani și nicio urmă de putere. Nechezatul cailor face ca discreția să devină aproape imposibilă, iar vestea că celula a rămas goală se răspândește ca un fulger. ,,Maniu pleaca spre groa-pa comună și spre gloria eternă”. Este târât într-un sac, după ce îi sunt rupte piciorele pentru a încăpea, și aruncat într-un neant de unde nimeni nu o să-l mai găsească vreo-dată)

        

GARDIANUL-ȘEF (bătând ritmic în birou): Ciolpane, băieții și-au făcut treaba!

VASILE CIOLPAN (cu fruntea transpirată, dregându-și vocea): Foarte bine!

GARDIANUL-ȘEF (zâmbind de sub mustață): Avem doar o problemă! (deja rânjund) S-au cam prins.

VASILE CIOLPAN (scoate o batistă și începe să se șteargă pe frunte): Transmite-le doar atât: în celula numărul...s-a stins lumina! (oftând) Mi-a fost teamă de la început de moartea lui Maniu!

TABLOUL 6

Înapoi la adunarea din curtea casei lui Maniu.

SCENA1

COMEMORATORI, BĂTRÂN DIN MULȚIME

(Cu toții lasă privirile în jos și își împreunează mâinile pentru un moment de tăcere, în timp ce unul dintre tineri mai spune câteva cuvinte.)

        

BĂTRÂN (cu ochii în lacrimi): Iuliu Maniu a fost întruchiparea cinstei, a neînfricării și a iubirii de neam!

COMEMORATOR (aceeași atitudine solemnă, acoperind cu privirea mulțimea): Unirea n-ar fi avut loc fără Maniu, iar românii, la atâția ani de la libertatea de exprimare, personalitatea lui a fost dată uitării complet. Nu doar trupul, ci și sufletul au dispărut undeva, într-un loc neștiut. Și, chiar de ar vrea să se întoarcă, nu ar avea unde, căci nici casa, nici familia, nu-i mai sunt! Haideți să ne trezim acum, după 100 de ani, la valorile care ne-au dat prilejul de a avea țara pe care o avem astăzi! Maniu și-a lăsat averea, curajul și verticalitatea moștenire societății, iar noi, putem lăsa moștenire generațiilor ce vor urma, amintirea eroilor reîntregirii neamului românesc!