POETUL ZILEI - NICHITA DANILOV

POETUL ZILEI

Nichita Danilov

 

FOTOGRAFII DE LUCIAN MĂNĂILESCU

ANOTIMP

Această tristeţe sacră a norilor
zugrăvită pe fereastră.
Acest sfîrşit de secol
împroşcat pe pereţi!
Ca o apă grea se scurge pe străzi seara...

...Cine ne-a deschis în frunte aceste ferestre,
cine ne-a zidit în piept
aceste scunde uşi?
Prin mine umblu ca printr-un anotimp bolnav.
Glasul mamei îl aud prin zidul întunecat:
De ce ai venit aici,
pentru ce te-ai întors?
Pleacă, ieşi cît mai ai timp.

Glasul fratelui îl aud stins, ca prin apă:
Ieşi cît mai repede din această lumină
şi lasă-mă singur
să respir în umbra mea...

Feţele cui se păstrează aici,
în această putredă lumină de seară?
O mie de capete retezate
aşteaptă ce anotimp?
Braţele cui vor fi semănate pe cîmp,
dinţii cui vor răsări din iarbă?

Prin mine trec ca printr-un ciudat anotimp.
Cu ţeasta lui Yorick în mîini, mă întreb:
Dacă am secerat,
unde şi ce am secerat?
Şi dacă adun, cînd şi pe cine adun?

IMAGINI DIN COPILĂRIE

Copac prins în năvod

cu tot cu rădăcini și ramuri:

îmi înfund, ca în somn,

cu teamă mîinile în scorbura lui

ca în burta unul monstru acvatic

și încep să scot dinăuntru tot felul de lucruri:

cochilii de scoici, căluți de mare,

dar și de alte mărunțișuri,

cum ar fi: o lingură, un polonic,

o ceașcă de lapte, un ceas deșteptător

cu acele ruginite, o busolă, o ancoră,

o cutie de vioară, mișunînd de crabi,

un ac, o ață, o cutie de bomboane,

o colivie de sticleți (plină de moluște),

o muzicuță, un scrînciob,

un căluț de lemn și un album

vechi de fotografii de familie,

cu imagini din îndepăratata mea

copilărie...

MĂREŢIA IMPERIILOR

Vechii eleni care înfruntau
soarele dogoritor și vânturile mării
își legau de frânghii
trupurile lor înnegrite de catarg,
ca sufletul lor să nu cadă
pradă cântecului sirenelor.
Marinarii și conchistadorii lui Fernando Cortes
ajungând pe țărmul Lumii Noi
și-au dat foc la corăbii
ca să nu se poată întoarce acasă,
și astfel au cucerit imperiul lui Montezuma,
lăsând în urma lor piramide de trupuri fumegânde;
mai mari decât piramidele de la Teotihuacán,
au lărgit regatul regelui Spaniei
până dincolo de marele ocean.
Iar cazacii lui Ermak,
care în timpul țarului Ivan cel Groaznic
au cucerit Siberia,
își împărțeau logodnicele și chiar nevestele între ei,
apoi le tăiau beregatele
împingând cu ajutorul vâslelor
trupurile mlădii și tinere în apele reci ale Volgăi,
tocmai ca să nu audă tânguirea lor
și să nu cadă pradă
slăbiciunilor și mustrărilor de cuget
pe care le încearcă orice bărbat
atunci când aude tânguindu-se în urmă un glas de femeie.
Așa s-au clădit imperiile,
cu cruzime, cu vărsare de sânge și sacrificii,
iar noi cei care cucerim nimicul
dintre spațiile literelor goale,
ne sacrificăm deseori semenii
și chiar pe noi înșine,
cârtind în deșert medităm la măreția apusă a imperiilor de altădată.

ÎN DRUM SPRE DANEMARCA

De la zece mii de metri înălţime

privesc prin hublou cum grămada

de nori ce pluteşte deasupra oceanului

ia forma arhipelagului Gulag

(printre crăpături apa, pe rînd, chipul,

barba şi mîna dreaptă a lui Soljeniţîn:

mîna arată drumul spre est,

drum bătătorit de tălpile

celor care au îndurat teroarea şi exilul...)

Eu însă îmi continuu calea spre vest

închipuindu-mi clar în minte cum aceiaşi nori

ajungînd deasupra curburii Carpaţilor

vor semăna cu Pietà

sculptată cîndva de bătrînul Michelangelo,

cel care întins pe schele,

cu ochii orbiţi de vopsele

a pictat bolta Sixtină...

Fecioara Maria ţine în poalele sale

trupul coborît de pe cruce al lui Isus

şi picioarele sale acoperite de fulgere

atîrnă pînă-n pămîntul făgăduinţei...

...Aud în dreapta un glas melodios,

rostind în daneză:

„Domnul doreşte bere sau whisky?”

„Whisky cu tunete şi fulgere”, răspund...

CLEPSIDRA SIAMEZĂ

Momesc clepsidra

cu găleţi de nisip

ca şi cum aş momi

un cîine aşezînd în jurul lui

bucăţi de carne:

mă aştept să latre,

să mîrîie, să urle la luna plină

răsărită dincolo de geam,

ea însă mi se ghemuieşte

pe piept şi toarce, blînd,

ca o mică panteră...

Nichita Danilov şi Grigore Chiper (Republica Moldova)

TIMP

Iubirea ta există există îmi spun
pe străzi trec Crişti disperaţi
cu trupul înfăşurat în ziare:
faceţi din apă vin şi din sînge cuie de lemn pentru orbi
Femeile îşi despletesc părul
verde la geam îşi rujează
buzele albastre în baie
Păsările zboară şi zboară
dinspre duminică spre luni şi înapoi
duc cleşti şi ciocane în gheare
poartă în cioc ochelari şi peruci
Ziua de miercuri e ca un zar aruncat
şi vineri o mînă-n mănuşi
ce împarte cărţi de joc pentru voi
Iubirea ta va veni va veni îmi spun
pe şine de tramvai trec Crişti disperaţi
cu trupul scăldat de reclame:
Caută să-şi ţină echilibrul
unul după altul se prăbuşesc în gol
Tramvaiul vopsit într-un galben strident
- culoarea sinucigaşilor -
goneşte într-un oraş pustiu
în care oamenii atîrnă ca nişte tablouri
în cuiele rămase-n pereţi.

Nu se văd decît mese şi scaune
pe care stau animale ciudate
cu patru mîini şi patru picioare:
din cupe de aur beau vin
de pe platouri de aur
ciugulesc monezi şi smochine
Eu însumi nu sînt decît
un tablou pictat de mine:
atîrn pe un perete galben
mişcat de vînt.

ŢĂRM

Un curcubeu de clopote: seara

îşi spală rănile-n Rîu,

curge o roşie apă,

curge o roşie apă

dinspre Am Fost spre Am Să Fiu.

Un curcubeu de clopote: seara

îţi picură dangăte reci pe obraz,

curge o limpede apă,

curge o limpede apă

dinspre Ieri spre Azi.

Pregăteşte-te, suflete,

e tîrziu, ah, e tîrziu!

Curcubeul de clopote,

curcubeul de clopote

a băut tot sîngele nostru,

toată liniştea noastră din Rîu.

Un curcubeu de clopote: seara

îşi lipeşte tălpile albe de geam,

curge o tulbure apă,

curge o tulbure apă

dinspre Am Fost spre Eram.

CEVA

Ceva se ascunde

în spatele acestui copil

desenat pe asfalt cu cărbune:

poate o ploaie

poate un nor –

o aripă, o fereastră,

o uşă sau poate chiar

această scară

ascunsă în umbră

pe care ba urc, ba cobor…