POETUL ZILEI - NICHITA DANILOV
POETUL ZILEI
Nichita Danilov
ANOTIMP
Această tristeţe sacră a norilor
zugrăvită pe fereastră.
Acest sfîrşit de secol
împroşcat pe pereţi!
Ca o apă grea se scurge pe străzi seara...
...Cine ne-a deschis în frunte aceste ferestre,
cine ne-a zidit în piept
aceste scunde uşi?
Prin mine umblu ca printr-un anotimp bolnav.
Glasul mamei îl aud prin zidul întunecat:
De ce ai venit aici,
pentru ce te-ai întors?
Pleacă, ieşi cît mai ai timp.
Glasul fratelui îl aud stins, ca prin apă:
Ieşi cît mai repede din această lumină
şi lasă-mă singur
să respir în umbra mea...
Feţele cui se păstrează aici,
în această putredă lumină de seară?
O mie de capete retezate
aşteaptă ce anotimp?
Braţele cui vor fi semănate pe cîmp,
dinţii cui vor răsări din iarbă?
Prin mine trec ca printr-un ciudat anotimp.
Cu ţeasta lui Yorick în mîini, mă întreb:
Dacă am secerat,
unde şi ce am secerat?
Şi dacă adun, cînd şi pe cine adun?
Această tristeţe sacră a norilor
zugrăvită pe fereastră.
Acest sfîrşit de secol
împroşcat pe pereţi!
Ca o apă grea se scurge pe străzi seara...
...Cine ne-a deschis în frunte aceste ferestre,
cine ne-a zidit în piept
aceste scunde uşi?
Prin mine umblu ca printr-un anotimp bolnav.
Glasul mamei îl aud prin zidul întunecat:
De ce ai venit aici,
pentru ce te-ai întors?
Pleacă, ieşi cît mai ai timp.
Glasul fratelui îl aud stins, ca prin apă:
Ieşi cît mai repede din această lumină
şi lasă-mă singur
să respir în umbra mea...
Feţele cui se păstrează aici,
în această putredă lumină de seară?
O mie de capete retezate
aşteaptă ce anotimp?
Braţele cui vor fi semănate pe cîmp,
dinţii cui vor răsări din iarbă?
Prin mine trec ca printr-un ciudat anotimp.
Cu ţeasta lui Yorick în mîini, mă întreb:
Dacă am secerat,
unde şi ce am secerat?
Şi dacă adun, cînd şi pe cine adun?
IMAGINI DIN
COPILĂRIE
Copac prins în năvod
cu tot cu rădăcini și ramuri:
îmi înfund, ca în somn,
cu teamă mîinile în scorbura lui
ca în burta unul monstru acvatic
și încep să scot dinăuntru tot felul de
lucruri:
cochilii de scoici, căluți de mare,
dar și de alte mărunțișuri,
cum ar fi: o lingură, un polonic,
o ceașcă de lapte, un ceas deșteptător
cu acele ruginite, o busolă, o ancoră,
o cutie de vioară, mișunînd de crabi,
un ac, o ață, o cutie de bomboane,
o colivie de sticleți (plină de
moluște),
o muzicuță, un scrînciob,
un căluț de lemn și un album
vechi de fotografii de familie,
cu imagini din îndepăratata mea
copilărie...
MĂREŢIA IMPERIILOR
Vechii eleni care
înfruntau
soarele dogoritor și vânturile mării
își legau de frânghii
trupurile lor înnegrite de catarg,
ca sufletul lor să nu cadă
pradă cântecului sirenelor.
Marinarii și conchistadorii lui Fernando Cortes
ajungând pe țărmul Lumii Noi
și-au dat foc la corăbii
ca să nu se poată întoarce acasă,
și astfel au cucerit imperiul lui Montezuma,
lăsând în urma lor piramide de trupuri fumegânde;
mai mari decât piramidele de la Teotihuacán,
au lărgit regatul regelui Spaniei
până dincolo de marele ocean.
Iar cazacii lui Ermak,
care în timpul țarului Ivan cel Groaznic
au cucerit Siberia,
își împărțeau logodnicele și chiar nevestele între ei,
apoi le tăiau beregatele
împingând cu ajutorul vâslelor
trupurile mlădii și tinere în apele reci ale Volgăi,
tocmai ca să nu audă tânguirea lor
și să nu cadă pradă
slăbiciunilor și mustrărilor de cuget
pe care le încearcă orice bărbat
atunci când aude tânguindu-se în urmă un glas de femeie.
Așa s-au clădit imperiile,
cu cruzime, cu vărsare de sânge și sacrificii,
iar noi cei care cucerim nimicul
dintre spațiile literelor goale,
ne sacrificăm deseori semenii
și chiar pe noi înșine,
cârtind în deșert medităm la măreția apusă a imperiilor de altădată.
soarele dogoritor și vânturile mării
își legau de frânghii
trupurile lor înnegrite de catarg,
ca sufletul lor să nu cadă
pradă cântecului sirenelor.
Marinarii și conchistadorii lui Fernando Cortes
ajungând pe țărmul Lumii Noi
și-au dat foc la corăbii
ca să nu se poată întoarce acasă,
și astfel au cucerit imperiul lui Montezuma,
lăsând în urma lor piramide de trupuri fumegânde;
mai mari decât piramidele de la Teotihuacán,
au lărgit regatul regelui Spaniei
până dincolo de marele ocean.
Iar cazacii lui Ermak,
care în timpul țarului Ivan cel Groaznic
au cucerit Siberia,
își împărțeau logodnicele și chiar nevestele între ei,
apoi le tăiau beregatele
împingând cu ajutorul vâslelor
trupurile mlădii și tinere în apele reci ale Volgăi,
tocmai ca să nu audă tânguirea lor
și să nu cadă pradă
slăbiciunilor și mustrărilor de cuget
pe care le încearcă orice bărbat
atunci când aude tânguindu-se în urmă un glas de femeie.
Așa s-au clădit imperiile,
cu cruzime, cu vărsare de sânge și sacrificii,
iar noi cei care cucerim nimicul
dintre spațiile literelor goale,
ne sacrificăm deseori semenii
și chiar pe noi înșine,
cârtind în deșert medităm la măreția apusă a imperiilor de altădată.
ÎN DRUM SPRE DANEMARCA
De
la zece mii de metri înălţime
privesc
prin hublou cum grămada
de
nori ce pluteşte deasupra oceanului
ia
forma arhipelagului Gulag
(printre
crăpături apa, pe rînd, chipul,
barba
şi mîna dreaptă a lui Soljeniţîn:
mîna
arată drumul spre est,
drum
bătătorit de tălpile
celor
care au îndurat teroarea şi exilul...)
Eu
însă îmi continuu calea spre vest
închipuindu-mi
clar în minte cum aceiaşi nori
ajungînd
deasupra curburii Carpaţilor
vor
semăna cu Pietà
sculptată
cîndva de bătrînul Michelangelo,
cel
care întins pe schele,
cu
ochii orbiţi de vopsele
a
pictat bolta Sixtină...
Fecioara
Maria ţine în poalele sale
trupul
coborît de pe cruce al lui Isus
şi
picioarele sale acoperite de fulgere
atîrnă
pînă-n pămîntul făgăduinţei...
...Aud
în dreapta un glas melodios,
rostind
în daneză:
„Domnul
doreşte bere sau whisky?”
„Whisky
cu tunete şi fulgere”, răspund...
CLEPSIDRA SIAMEZĂ
Momesc
clepsidra
cu
găleţi de nisip
ca
şi cum aş momi
un
cîine aşezînd în jurul lui
bucăţi
de carne:
mă
aştept să latre,
să
mîrîie, să urle la luna plină
răsărită
dincolo de geam,
ea
însă mi se ghemuieşte
pe
piept şi toarce, blînd,
ca
o mică panteră...
![]() |
Nichita Danilov şi Grigore Chiper (Republica Moldova) |
TIMP
Iubirea ta există există îmi spun
pe străzi trec Crişti disperaţi
cu trupul înfăşurat în ziare:
faceţi din apă vin şi din sînge cuie de lemn pentru orbi
Femeile îşi despletesc părul
verde la geam îşi rujează
buzele albastre în baie
Păsările zboară şi zboară
dinspre duminică spre luni şi înapoi
duc cleşti şi ciocane în gheare
poartă în cioc ochelari şi peruci
Ziua de miercuri e ca un zar aruncat
şi vineri o mînă-n mănuşi
ce împarte cărţi de joc pentru voi
Iubirea ta va veni va veni îmi spun
pe şine de tramvai trec Crişti disperaţi
cu trupul scăldat de reclame:
Caută să-şi ţină echilibrul
unul după altul se prăbuşesc în gol
Tramvaiul vopsit într-un galben strident
- culoarea sinucigaşilor -
goneşte într-un oraş pustiu
în care oamenii atîrnă ca nişte tablouri
în cuiele rămase-n pereţi.
Nu se văd decît mese şi scaune
pe care stau animale ciudate
cu patru mîini şi patru picioare:
din cupe de aur beau vin
de pe platouri de aur
ciugulesc monezi şi smochine
Eu însumi nu sînt decît
un tablou pictat de mine:
atîrn pe un perete galben
mişcat de vînt.
Iubirea ta există există îmi spun
pe străzi trec Crişti disperaţi
cu trupul înfăşurat în ziare:
faceţi din apă vin şi din sînge cuie de lemn pentru orbi
Femeile îşi despletesc părul
verde la geam îşi rujează
buzele albastre în baie
Păsările zboară şi zboară
dinspre duminică spre luni şi înapoi
duc cleşti şi ciocane în gheare
poartă în cioc ochelari şi peruci
Ziua de miercuri e ca un zar aruncat
şi vineri o mînă-n mănuşi
ce împarte cărţi de joc pentru voi
Iubirea ta va veni va veni îmi spun
pe şine de tramvai trec Crişti disperaţi
cu trupul scăldat de reclame:
Caută să-şi ţină echilibrul
unul după altul se prăbuşesc în gol
Tramvaiul vopsit într-un galben strident
- culoarea sinucigaşilor -
goneşte într-un oraş pustiu
în care oamenii atîrnă ca nişte tablouri
în cuiele rămase-n pereţi.
Nu se văd decît mese şi scaune
pe care stau animale ciudate
cu patru mîini şi patru picioare:
din cupe de aur beau vin
de pe platouri de aur
ciugulesc monezi şi smochine
Eu însumi nu sînt decît
un tablou pictat de mine:
atîrn pe un perete galben
mişcat de vînt.
ŢĂRM
Un curcubeu de clopote:
seara
îşi spală rănile-n Rîu,
curge o roşie apă,
curge o roşie apă
dinspre Am Fost spre Am
Să Fiu.
Un curcubeu de clopote:
seara
îţi picură dangăte reci
pe obraz,
curge o limpede apă,
curge o limpede apă
dinspre Ieri spre Azi.
Pregăteşte-te, suflete,
e tîrziu, ah, e tîrziu!
Curcubeul de clopote,
curcubeul de clopote
a băut tot sîngele
nostru,
toată liniştea noastră
din Rîu.
Un curcubeu de clopote:
seara
îşi lipeşte tălpile albe
de geam,
curge o tulbure apă,
curge o tulbure apă
dinspre Am Fost spre
Eram.
CEVA
Ceva
se ascunde
în
spatele acestui copil
desenat
pe asfalt cu cărbune:
poate
o ploaie
poate
un nor –
o
aripă, o fereastră,
o
uşă sau poate chiar
această
scară
ascunsă
în umbră
pe
care ba urc, ba cobor…
Comentarii
Trimiteți un comentariu