REMEMBER - ADRIAN DINIŞ

ANIVERSĂRI

REMEMBER - ADRIAN DINIŞ

„şi ne ducem departe, departe/ singuri, singuri.”

Dacă ar fi trăit, Adrian Diniş - unul dintre cei mai talentaţi poeţi ai generaţiei sale - ar fi împlinit 33 de ani. L-am cunoscut în anul 2009, la un festival de literatură, am schimbat câteva cuvinte despre poezia lui, prin care zburau fluturi negrii cu aripile în flăcări, descriind în volute blânde, inefabilul premonitoriu al morţii. Atunci când i-am propus să realizăm un interviu, mi-a răspuns senin: „Câteodată e mai bine să taci şi să laşi poezia să vorbească pentru tine”.

Anul trecut, în prima zi pe care o petreceam în infernul alb al unui spital din Bucureşti am citit  ştirea năucitoare semnată de Radu Vancu:

„Ultima oară l-am văzut pe Adrian Diniș acum vreo lună. Am petrecut cu el, Claudiu Komartin, Eugen Ciurtin, Cosmin Ciotloș & Ana Toma o noapte albă în localul Library. Ca de obicei, era luminos & vesel: a vorbit numai despre literatură, mi-a examinat din memorie, dar foarte aplicat, vers cu vers, vechile mele traduceri din Berryman, a rîs cît noi toți la un loc, cu rîsul lui atît de bun, încît îl făcea să pară delicios de naiv, n-a pomenit nici o secundă de vreo răutate a lumii ăsteia. Pentru el, răutatea zilei pur și simplu nu exista.

Iar azi aflu că a murit azi-noapte, de la un AVC. Avea 32 de ani.

De data asta, răutatea lumii a ales pe cineva cu totul nonaderent la rău. E în asta o formă de înfrîngere și pentru răul însuși. Lumina aia, în care și Adrian era atît de evident învăluit, rămîne.”

MAMĂ, MAMĂ

Pat de bebeluși din care am încercat și eu
să evadez ca dintr-o închisoare. N-am să mint,
căzăturile n-au fost întotdeauna ușoare.

Eu am investigat uciderea micii sirene.
Răpirea micului prinț. Mi-a ocupat toată copilăria.
Mint! Copilăria mea n-a durat mai mult decât
somnul întrerupt al părinților mei, decât scâncetul meu
liniștit de sânul cald și apoi de biberon.

Încerc să-mi dau seama dacă s-a petrecut ceva
în afara terenului de fotbal al copilăriei mele.

Nu am făcut niciun om de zăpadă,
dar am crezut în Moș Crăciun. Am investigat
și uciderea lui.

Toți mint când vorbesc despre mame.
Eu n-am să. Mama nu mai e frumoasă, dar a fost
frumoasă. Cea mai, mai ales când era însărcinată
cu mine. A fost și mai când m-a sărutat.

Pentru că atunci când m-a sărutat la maternitate
am fost cel mai fericit bărbat și se poate ca până și tata
să fi fost gelos pe mine și să nu-i fi trecut nici până azi.

O, ce mint! Mama a fost doar frumoasă
și acum e doar bună ca pâinea caldă
are glasul obosit și se supără din orice.

Și pe bune că mama se poate să se transforme
între-un aspirator gigantic. Mama încerca
să ne vindece de iubiri ratate cu ceaiuri,
plăcinte cu brânză sau orice alt fel de mâncare.

Cu toții i-am trântit ușa în suflet și am înjurat-o.
Și tot ea a luat cârpa uitată în colțul camerei
ca să spele singură pe jos și uneori o vedeai
când spăla cu rochia de pe ea.

Poate ar fi mai bine să mint
să spun că mama s-a transformat într-o zână
și toate obiectele casnice au prins viață
și au făcut toate treburile în locul ei. Că eu
n-am să mă transform într-o și mai mare dezamăgire.

Cine ar avea inima să șteargă cu mopul lacrimile ei?
Cine altul n-ar avea inimă în afară de mine?
Am crescut. Năzbâtiile mele n-o mai bucură,
iar poeziile mele o fac să plângă.

Mama plânge cu vin și tatei îi plăcea să bea
dar nu-mi explic de ce și eu fac asta.

Cu toții i-am trântit ușa în suflet și am înjurat-o
și ea ne-a ținut pe toți sub masă ca în pântec
deasupra străluceau un cuțit și tinerețea
și lucrurile care rămân mai bine nespuse.

DRAGĂ MOŞULE,

Georgiana vrea să se înalţe câţiva cm

ca să nu mai râd pentru că e mignonă

fă mai bine brăduţul meu artificial

să crească şi lasă-mi piciul meu aşa.

vreau să-mi aduci un ferrari

un cal alb din poveşti cu feţi-frumoşi

sau o bicicletă pegas cu care să zbor

s-o conduc seara până acasă.

un trenuleţ care să adăpostească

cerşetorii din gări să nu le mai fie frig

celor înghesuiţi în case de carton

să ai grijă de fetiţele care vând chibrituri

şi mai ales de Georgiana mea.

multă pastă de dinţi de pus pe clanţă

multe bomboane de pus în pom

pe care să le mănânc şi un tort

cu o stripteuză de care să nu afle ea.

cu mâinile îngheţate,

                                             Adrian

P.S. să nu uiţi să-i duci cadoul meu

câţiva meteoriţi împachetaţi

în celofan împreună cu cerul

şi dac-o prinzi trează aminteşte-i

cât de mult o iubesc.

P.P.S. şi să mă fac bine

şi Georgiana să mă iubească.

FLORI DE CANCER PENTRU TINE.

DEDESPĂRŢIRE

Plouă, nu mai trebuie să spăl maşina.

dede scoate şi ea farfuriile nespălate

afară în ploaie. Vezi, nu e un motiv

de tristeţe ploaia prin care mă plimb

cu mâinile în buzunarele hanoracului

unde te port ca într-un marsupiu.

Şi mă gândesc că, da, aş putea fi

un monstru de tată care să aibă uter

doar pentru tine ca să te nască

pe tine şi copii pe care n-o să-i ai.

Malformaţia mea congenitală

putea să înflorească şi în altceva

decât cancerul.

Pe RMN - Flori de cancer pentru tine.

Nu te uita la mine ca la un monstru.

Loveşte-mă.

Din mine cad bomboane ca dintr-un pińata.

Din mine cade ploaia. Dedică-ţi ploaia.

Am făcut să plouă pentru tine

aşa cum odată o femeie mi-a zâmbit

şi eu am făcut să ningă.

Copacul îţi întinde la fereastră

un buchet de flori de cireşe,

preferatele tale, chiar dacă eşti alergică

la căpşuni - eu tot cred că pierzi ceva

ursoaica mea tristă, înnebunită

de cântecul ăsta

ca de un câine care aleargă-n juru-i

dede e genul care se va urca în copac

fără să-i pese că nu va mai putea

să se dea jos,

fără să-i pese de logica poemului meu

ursoaicele nu se pot urca în copaci

dede, mi-ai adus circul în poezie

şi ursul care merge pe bicicletă

pe un fir de sârmă jonglând cu portocale

Despina, mi-ai spus

că o să mi te arunci în braţe când ai tu chef

te-ai hotărât în care prăpastie?

tu eşti departe, departe

eu sunt singur, singur

singur ca un cuvânt neinventat

aici tot timpul îmi dau ceasul înainte

sau înapoi cu o lună

şi nu se întâmplă niciodată nimic

hai să terminăm totul

moartea e cel mai puternic afrodiziac

în loc de taxi luăm un inorog sau un centaur

şi ne ducem departe, departe

singuri, singuri.

TRISTEŢE ÎN SPIRITUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

mă doare partea stângă a creierului

toţi cred că sufăr

pentru vreo iubire imposibilă

de obicei poate dar e unde am fost operat

şi acum doar mă doare capul

totuşi e bine că nu ochii

în metrou am ridicat o fată

împreună cu mama ei după ce leşinase

era grea ca mortul din mine

care se ridica din sicriu

şi se lovea mereu de moarte

încercând să-i spună fato eşti ca mine

şi asta n-o să-ţi fie motiv de bucurie

am luat puţin din durerea ta

până la următoarea întâlnire cu cei ca noi

fata şi-a mai revenit a coborât ajutată

la următoarea staţie

iar eu nici n-am întrebat-o pe maică-sa

dacă ştie ce are

pentru sufletul meu

ce importanţă au toate astea pentru tine?

şi că ne-am despărţit pentru ultima oară

sună mai trist

şi că am murit pentru ultima oară

şi că dacă după o noapte petrecută prin club

mă duc dimineaţa la biserică neodihnit

şi că dacă aş muri acolo

ar avea vreo importanţă

pentru sufletul meu

e ca atunci nici nu mai contează răspunsul

odată ce-am pus întrebarea

de-atunci ştii pentru totdeauna că te iubesc

ieri am rămas singur acasă

pentru sufletul meu

nici de crăciun nu-mi lustruiesc ghetele

cum nici iarna asta nu vrea să mai ningă

pentru sufletul meu

VINDICATIVĂ

Georgiana, cum de m-am îndrăgostit

de o ratată ca tine cum de nu ştii să continui

o discuţie cu mai mult de trei cuvinte.

mănânc cozonac şi aştept

să revină conexiunea la internet

îţi plâng amintirea care-mi colorează sângele

am licurici în palme îi îndes

în cutia de bomboane în formă de inimă

pe care vroiam să ţi-o dau până când

din plexul meu irump implozii de lumină.

mă trântesc în patul surorii îi îmbrăţişez

păpuşile rupte şi privesc resemnat

cum le cresc mâinile în jurul gâtului meu

cum le cresc unghiile tot mai adânc.

alături sufletul meu se zvârcoleşte

prins într-un cearşaf.

mă întreb cum de ai ajuns o păpuşă

cu ochii scoşi pe care o îmbracă

şi o dezbracă fiecare gâde al meu în parte.

ţi-am spus problemele noastre trebuie

să rămână doar între noi n-ai înţeles niciodată

şi acum scriu doar despre tine.

lumea te arată cu degetul pe stradă

toate indicatoarele cu atenţie şi interzis

îţi sunt atârnate pe frunte pe spate pe buze

fiecare metrou duce spre mine.

privesc din metrou tramvaiul 34 cum

se gândeşte la tine din periferie în periferie.

cerşetorii arată la fel

atât înăuntru cât şi la suprafaţă.

piciule te vei face tot mai mic şi îţi vei aminti

că Georgiana vrea să întâlnească bărbaţi

cât mai mulţi şi să-i învârtă pe degete

să le spună s-a terminat rămânem amici.

ea nu pierde timpul mută iubirea

dintr-un buzunar într-altul are nouăsprezece

ani ascultă manele şi înnebuneşte bărbaţii.

îi place să fie mereu în centrul atenţiei.

Georgiana a fost şefa clasei în liceu

merge de sărbători la zilele aniversare unde

cunoaşte bărbaţi cu care flirtează şi atât.

nu pierde timpul are nouăsprezece ani e la ase

şi deja ştie ce vrea de la viaţă

zâmbeşte mereu şi plânge ca să fie consolată.

adrian se teme să cunoască pe cineva

i-ar putea stinge dragostea pentru Georgiana

el e un prost şi un visător incurabil.

adrian se simte tot mai singur

şi îşi plânge de milă în balcon.

el n-a făcut niciodată dragoste

n-a atins niciodată buzele unei femei

nu ştie dacă iubeşte nu ştie să iubească.

adrian e frumos. adrian nu ştie chiar dacă

fetele i-o spun singura în faţa căreia

şi-a deschis sufletul nu i-a dat nicio şansă.

el îşi repetă în fiecare zi

eşti urât orice ţi s-ar spune.

adrian râde fals. el nu ştie ce înseamnă

dragostea dar scrie în fiecare zi despre ea.

ÎNTOARCEREA DIN INFERN

Cameră plină de oameni reali

cu inimi imaginare

cameră plină de flori ca un spital,

ca un cimitir

cu tapet alb peste ziare

cu atentatele din lume şi cu fotbal

cu soneria scoasă şi o uşă metalică

pe care n-o deschid decât dacă merg la pâine

cândva cineva va spune cuiva despre mine

aici n-a locuit nimeni