ANIVERSĂRI - ION ROŞIORU

La mulţi ani ! 

Ion Roşioru

Născut la 14 august 1944, în satul Grunj, judeţul Buzău, Ion Roşioru a absol-vit, în 1972, Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi, în acelaşi an, a fost repartizat ca profesor de limba franceză la Liceul Teoretic din Hârşova.

Plecat din Curbura Carpaţilor cu o ghindă ascunsă în buzunarul stâng de la piept. s-a acomodat, în cele din urmă cu unduirea valurilor de piatră ale Hercinilor, dar stejerul copilăriei i-a înfrunzit pe dinăuntru, făcându-l să devină un înger foşnitor.  

A debutat cu poezie în anul 1976, în revista TOMIS, debutul editorial pro-ducându-se în 1988, cu volumul de poezie LA ŢĂRMUL GRÂNELOR. Colaborează la majoritatea revistelor literare importante din ţară, cu poezie, proză, traduceri şi cri-tică literară, în această ultimă ipostază literatura buzoiană datorându-i enorm, domnia sa fiind un neobosit promotor al scriitorilor buzoieni, pe paginile cărora a trudit, încer-când, să le promoveze şi să le facă accesibile cititorilor din ţară.

În prolifica şi atât de diversa activitate literară, Ion Roşioru (membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec) a obţinut numeroase premii si distincţii, dintre care amintim: Premiul oferit de „Revue française” pentru versuri scrise direct în limba franceză; Premiul Uniunii Scri-itorilor din România, Filiala „Dobrogea” şi al revistei „Tomis” pentru aport de-osebit la susţinerea actului de cultură scrisă, în cadrul ediţiei a cincea a „Coloc-viilor tomitane” (1999); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala „Dobrogea”, pentru volumul de poezie PUR (1999); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala „Dobrogea”, pentru volumul de proză scurtă LUCEAFĂRUL DE ZIUĂ (2004); Premiul Uni-unii Scriitorilor, Filiala „Dobrogea”, pentru volumul de versuri RECVIEM PEN-TRU SECOLUL MEU (2005); Premiul oferit de „Biblioteque Internationale de poésie” (Franţa, 1999); Premiul pentru calitatea traducerilor de poezie româneas-că în alte limbi şi spaţii culturale, conferit de Revista Convorbiri literare (2003) etc.

 POEME

CALUL ŞTIE EL CE ŞTIE…

Calul ştie el ce ştie când îmi cere să-i dau jar:
Ce fantastică-i pădurea seculară de stejar!

Calul ştie el ce ştie când începe-a fremăta:
Ce fantastică-i pădurea până dau de moara ta!

Calul ştie el ce ştie când s-aşterne peste vânt:
Ce fantastică-i pădurea unde beat de tine cânt!

Calul ştie el ce ştie când îmi trage timpu-n cer:
Ce fantastică-i pădurea unde prins de Iele pier!

MĂ TEM ÎNVERŞUNAT DE CLIPA…

În nopţile de Sânziene la noi pe dealuri ard comori:
Să le zăresc stăteam la pândă din faptul serii până-n zori!

Miresme roşii şi albastre ţâşnesc adormitor din flori:
Te aşteptam cu-nfrigurare cântând din nai sub sicomori!

Dă iarba fiarelor în floare sub stăvilarul fostei mori:
E prea târziu s-o pun la deget cum am visat de-atâtea ori!

Spre schit călugărul îşi mână cei doi asini îndurători:
Mă tem înverşunat de clipa când vei uita să mă mai dori!

· CRED CĂ ÎNTR-O ALTĂ VIAŢĂ…

Capul meu deplin pe umeri niciodată n-a prea stat:
Cred că într-o altă viaţă am sfârşit ghilotinat!

Uneori pricep că n-are rost de mine să mai fug:
Cred că într-o altă viaţă am sfârşit trosnind pe rug!

Cu toptanul şi-n detaliu îmi visez urcarea-n rang:
Cred că într-o altă viaţă am sfârşit condus la ştreang!

Păsării din basmul negru-i simt în carne roşul clonţ:
Cred că într-o altă viaţă am sfârşit străpuns de glonţ!

S-O PĂSTREZ AURORALĂ…

Fata devenită ştimă are ochi adânci de jad:
S-o zăresc măcar o dată ca Orfeu cobor în iad!

Fata devenită ştimă are păr de grâu în pârg:
Să mă fulgere o clipă nopţi în şir vâslesc cu sârg!

Fata devenită ştimă are trup de hidrargir:
Să n-o pierd o strâng în braţe şi în suflet abitir!

Fata devenită ştimă are buze roz-carmin:
S-o păstrez aurorală pe retină mă închin!

PANTUMURI

***

Bătrânul unchi s-a stins, dar spaima de el intactă ne-a rămas.

Ţâşnea din zidul casei noastre grădina lui întunecoasă.

Venind pământul să şi-l vadă îl străbătea în lung la pas.

Privirea-i sta s-aprindă parcă înfricoşata noastră casă.

Ţâşnea din zidul casei noastre grădina lui întunecoasă.

Pe tata îl considerase nu frate vitreg, ci pripas.

Privirea-i sta s-aprindă parcă înfricoşata noastră casă.

Vai şi amar de-acela care de măru-i ar fi fost atras.

Pe tata îl considerase nu frate vitreg, ci pripas.

Pentru găini purta mălaiul cu sare-n traista lui soioasă.

Vai şi amar de-acela care de măru-i ar fi fost atras.

Capra intrată printre leaţuri nu revenea nicicând acasă.

Pentru găini purta mălaiul cu sare-n traista lui soioasă.

De câte ori i-a venit bine hotarul mai spre noi l-a tras.

Capra intrată printre leaţuri nu se-ntorcea nicicând acasă .

Bătrânul unchi s-a stins, dar teama de el intactă ne-a rămas !

***

A tot făcut Nea Anghel oale până-a trecut şi el în ele.

Îi transportam cu boii clisa din lutăria de pe prund.

De Moşi îl însoţeam la piaţă cu nestematele-i modele.

Se înfunda în prima crâşmă şi mă lăsa să i le vând.

Îi transportam cu boii clisa din lutăria de pe prund.

Veneam la el cu flori alese să le imite pe ulcele.

Se înfunda în prima crâşmă şi mă lăsa să i le vând.

Pentru frumoasa-i meserie urmau să vină vremuri grele.

Veneam la el cu flori alese să le imite pe ulcele.

Aş fi dorit să-nvârt la roata-i însă eram destul de scund.

Pentru frumoasa-i meserie urmau să vină vremuri grele.

Priveam vrăjit ce forme suple lua un boţ de lut rotund.

Aş fi dorit să-nvârt la roata-i însă eram destul de scund.

Îmi permitea, câteodată, să-i dau la râşniţă vopsele.

Priveam vrăjit ce formă suplă lua un boţ de lut rotund

Şi-a tot făcut Nea Anghel oale până-a trecut şi el în ele !

***

Trăiesc tristeţi nemărginite când cineva din preajmă moare.

Orice plecare-i o fărâmă din cea care va fi de tot.

Copilăria-i o fântână ce strop de apă nu mai are.

Din nucul falnic altădată a mai rămas un singur ciot.

Orice plecare-i o fântână din cea care va fi de tot.

În urmă casa părintească plânge cu lacrimi rugătoare.

Din nucul falnic altădată a mai rămas un singur ciot.

În mâna mamei arde încă înfricoşata lumânare.

În urmă casa părintească plânge cu lacrimi rugătoare.

Presimt că nu mai este vreme ca din paragină s-o scot.

În mâna mamei arde încă înfricoşata lumânare.

Primesc fără să vreau sărutul perfidului Iscariot.

Presimt că nu mai este vreme ca din paragină s-o scot

Şi nici nu-mi pot opri urmaşii să dea anunţuri de vânzare.

Primesc fără să vreau sărutul perfidului Iscariot.

Trăiesc tristeţi nemărginite când cineva din preajmă moare!

***

Crescuse-n colţul fast al casei salcâmul sfânt şi l-am tăiat.

Grădină mea cu umbră deasă a devenit de-odată clară.

Brusc s-a deschis o perspectivă cu totul nouă către sat.

Turla bisericii-am zărit-o de-aici pentru întâia oară.

Grădina mea cu umbră deasă a devenit de-odată clară

O boare de mister se stinge cu orice zid escaladat.

Turla bisericii-am zărit-o de-aici pentru întâia oară.

M-a potopit melancolia şi spaima şi m-am închinat.

O boare de mister se stinge cu orice zid escaladat.

Salcâmul mă ferise parcă de răutatea din afară.

M-a potopit melancolia şi spaima şi m-am închinat

Şi-am înţeles că libertatea e numai cea interioară.

Salcâmul mă ferise parcă de răutatea din afară.

Se uită mustrător la mine opt pari din gardul reparat.

Şi-am înţeles că libertatea e numai cea interioară.

Crescuse-n colţul fast al casei salcâmul sfânt şi l-am tăiat.

***

Doar drumurile cu oprelişti duc undeva cu-adevărat.
Doar casele-ncuiate zdravăn ascund posibile mistere.
Doar sub fântâni inexistente foşneşte şipotul curat.
Doar cei bogaţi realizează că sărăcia-i o avere.

Doar casele-ncuiate zdravăn ascund posibile mistere.
Doar cei puternici în războaie de circumstanţă nu se bat.
Doar cei bogaţi realizează că sărăcia-i o avere.
Doar duhul secetei acerbe desparte apa de uscat.

Doar cei puternici în războaie de circumstanţă nu se bat.
Doar ipocritu-i spune până şi morţii lui la revedere.
Doar duhul secetei acerbe desparte apa de uscat.
Doar sâmburele vrajbei oarbe în vecii vecilor nu piere.

Doar ipocritu-i spune până şi morţii lui la revedere.
Doar pasărea în colivie visează-un zbor ilimitat.
Doar sâmburele vrajbei oarbe în vecii vecilor nu piere.
Doar drumurile cu oprelişti duc undeva cu-adevărat!

***

Dansase goală prin zăpadă și tot așa s-a spânzurat

Un medic o asigurase recent că se făcuse bine

De moartea ei intempestivă mă simt extrem de vinovat

C-o lună-n urmă îmi ceruse arginți să-și cumpere botine

Un medic o asigurase recent că se făcuse bine

Scria poeme bizantine, o părăsise un ingrat

C-o lună-n urmă îmi ceruse arginți să-și cumpere botine

Nu avusesem bani la mine, apoi s-o caut am uitat.

Scria poeme bizantine, o părăsise un ingrat

Probabil n-avusese forță să-și poarte propria-i rușine

Nu avusesem bani la mine, apoi s-o caut am uitat.

Blestemul îi urmase rugii pe buzele-i sfruntat-carmine

Probabil n-avusese forță să-și poarte propria-i rușine

Vânase prin Coran proverbe, visase-o casă într-un sat

Blestemul îi urmase rugii pe buzele-i sfruntat-carmine

Dansase goală prin zăpadă și tot așa s-a spânzurat!

***

În casa cu obloane trase a stat cândva iubita mea.

Deasupra porţii mai veghează şi astăzi vişinul uscat.

În seara despărţirii noastre n-am înţeles de ce plângea.

În zorii zilei următoare aveam să plec de tot din sat.

Deasupra porţii mai veghează şi astăzi vişinul uscat.

Pânze de paingi ţin azi locul perdelelor de catifea…

În zorii zilei următoare aveam să plec de tot din sat.

Destinul nostru-a fost identic cu cel din ceaşca de cafea.

Pânze de paingi ţin azi locul perdelelor de catifea.

Fântâna veche din grădină de ani şi ani s-a colmatat.

Destinul nostru-a fost identic cu cel din ceaşca de cafea

În noaptea-n care luna plină să mai apună a uitat.

Fântâna veche din grădină de ani şi ani s-a colmatat.

Prispa de lemn e povârnită şi carii macină în ea.

În noaptea-n care luna plină să mai apună a uitat.

În casa cu obloane trase a stat cândva iubita mea!

***

Cam zece ani la ruşi stătuse prizonier Costache-al Linii.

Intervenise Dej şi bietul ţigan fusese graţiat.

Sosise-acasă ca un spectru şi-şi speriase crunt vecinii.

Închiriase-o bivoliţă cu-al cărei lapte s-a-ntremat.

Intervenise Dej şi bietul ţigan fusese graţiat.

Să-şi pună casa pe picioare îl ajutaseră creştinii.

Închiriase-o bivoliţă cu-al cărei lapte s-a-ntremat.

Contra cirozei învăţase să fiarbă-n  jintiţă ciulinii.

Să-şi pună casa pe picioare îl ajutaseră creştinii.

La câte un botez să cânte era ici-colo invitat.

Contra cirozei învăţase să fiarbă-n jintiţă ciulinii.

I se păruse într-o noapte c-a fost de Iele-mpresurat.

La câte un botez să cânte era ici-colo invitat.

La-ntoarcere după vioara-i s-au prins în horă mărăcinii,

I se păruse-n acea noapte c-a fost de Iele-mpresurat:

Cam zece ani la ruşi stătuse prizonier Costache-al Linii!