La mulţi ani, Nicolae Pogonaru !

ANIVERSĂRI

La mulţi ani,

Nicolae Pogonaru !

Catalogat de critica literară drept „poet citadin”, Nicolae Pogonaru îşi poate revendica şi o altă descendenţă lirică: în umbra lui se zbănţuie, pe uliţele satului, un co-pil obraznic, pus pe şotii, care dă cu tifla lumii. Este ipostaza în care ni-l prezintă Me-moria paşilor (2009), cu uliţa amintirilor rurale: „cu canapele la porţi/ pe care bătrânii aşteptau americanii (…)/ uliţa pe care treceau morţii la cimitir/ şi pe care veneau mirii de la cununie”. În memoria nevindecată de copilărie a poetului „mirosea a galop de cai slobozi” iar cerul „nechează de atâta lumină”

Şi ce lume era, Dumnezeule, dată în scrânciobul vieţii la Paşti, când Iisus se dovedea a fi: „un om cumsecade/ aşa cum scrie prin cărţi/ se oprea din drum/ stătea de vorbă/ cu oamenii pe la porţi/ le punea câte/ o întrebare/ apoi pleca/ să se pregătească/ patruzeci de zile/ pentru Înălţare”.

Curgerea cea mare a râului vieţii se învolburează în albia unui timp - pe atunci - statornic: „Când ni se făcea prea cald ne aruncam/ în valurile de smarald/ ale Buzău-lui”. Asta în timp ce oamenii mari, se lasă corupţi de nostalgia uliţei ce începea să de-vină, din cauze îngereşti, stârnite de jocurile copiilor, centrul satului sau, poate, al uni-versului. Iată câteva „zugrăveli şi chipuri”: Morarul - „când fereca pietrele folosea/ un fel de descântec/ vorbea cu ele le mângâia/ şi chema vrăbiile să ciugulească/ resturile aurii…” Din păcate „într-o zi după colectivizare/ morarul a plecat puţin/ la un loc cu verdeaţă (…)/ volantele s- au desprins singure/ de pe axul motorului/ şi s-au rostogolit/ în memoria lacului morii”.

Dogarul - „pentru vecini era ca un ceasornic/ în ciocanul lui se sculau/ în cioca-nul lui se culcau” - scapă ceva mai uşor de comunism, adaptându- se… profesional: „obligat să muncească pe procente/ nea Traian a rămas într- o doagă”.

Frizerul - „ieşeau oamenii/ raşi cu perdaf/ direct în uliţa/ plină de praf/ şi se-n-dreptau încet încet/ să bea câte un ţoi/ de ţuică la bufet”, lăsându- şi figurile „în oglinda mare de pe perete”.

Asistăm, aşadar, la o poezie „spectacol”, cu un lirism descriptiv, cu enumerări şi tumbe, cu creuzete ale memoriei în care este turnat aurul singurătăţii, cu lampa la-crimilor aprinsă la ferestrele pregătite de colind.

Totuşi, criticii au dreptatea lor, Nicolae Pogonaru priveşte de sus, din turnul de fildeş al azilantului liric, municipiul de curbură: „te uiţi lung în oglindă/ şi vezi pe ci-neva care din ce în ce/ seamănă tot mai puţin cu tine (...) treci în camera de zi/ în pa-ranteză în living/ deschizi fereastra te uiţi/ să vezi cum mai e vremea/ pe vremurile as-tea tulburi/ în drum spre bucătărie/ ai vrea să te întâlneşti/ cu un prieten vechi să bei o cafea/ dar dai tot peste colega ta de dormitor/ ea deja aeriseşte după ce a fumat în exces/ dăunând grav sănătăţii celor din jur” (monoton).

O poezie ocheşă, zvăpăiată şi plină de miresmele vârstelor revolute.

MEMORIA PAŞILOR

uliţa mea bifurcată la răspântie

uliţa cu doi craci uliţa morii

sau uliţa cooperativei săteşti

uliţa bătătorită sau noroioasă vara

uliţa patinoar uliţa derdeluş iarna

uliţa însorită uliţa noroioasă

uliţa plină de praf când

trecea maşina ceapeului

uliţa cu poteci ierboase pe margini

uliţa cu canapele la porţi

pe care bătrânii aşteptau americanii

uliţa plină de baligi aburinde

rămase în urma vacilor duse la suhat

uliţa pe care treceau morţii la cimitir

şi pe care veneau mirii de la cununie

uliţa pe care veneau băieţii şi fetele

noaptea de la bal

uiliţa pe care alergam desculţi

uliţa adumbrită de lună

uliţa cu miros de caişi

uliţa cu arome de porc pârlit

cu paie de Crăciun

uliţa pe unde trecea moş Ion

cu seminţe de susan şi acadele

uliţa pe care treceau şatrele de ţigani

uliţa pe care ne jucam pitita

cal de rege cal de prinţ

uliţa plină de culorile copilăriei

uliţa tristă uliţa veselă

uliţa cu case înalte când eram mici

şi invers

uliţa pe care s-a tras electricitatea

prin 1962

uliţa cu cablu TV şi canale porno

uliţa pe care trecem rar pe la părinţi

uliţa care urca la cer

uliţa care va păstra

doar memoria paşilor mei.

MICA EVADARE

poate ar trebui să te gândeşti

că oraşul în care locuieşti

este un fel de penitenciar cu străzi

cu magazine instituţii publice

parcuri locuri de agrement

care la rândul lor sunt nişte puşcării mai mici

în care oamenii se mişcă relativ liber

uneori în weekend sau în concedii

ei pot evada dincolo de zidurile imaginare

dar condiţionat de sumele de bani

de vouchere sau de întoarcerea la serviciu

gândeşte-te că eşti un cetăţean supus permanent

unor reguli pe care doar şefii au voie

să le încalce sau să le ignore

gândeşte-te că te afli sub un fel

de control judiciar fără să fi încălcat vreo lege

şi gândeşte-te că acasă

eşti în arestul tău preferat

de unde poţi fugi unde vrei şi când vrei

prin ecranul televizorului

care oricum îţi influenţează deciziile cotidiene

în rest ce-ţi mai trebuie

ORIENTARE PROFESIONALĂ

când o să fiu mare

eu o să mă fac rege al asfaltului

și o să realizez lucrări

care să țină doar câteva luni

pentru a-mi asigura front de lucru ani în șir

eu o să mă fac dezvoltator

o să construiesc apartamente în patrie

și o să le vând la suprapreț

eu o să devin om de afaceri cu statul

o să finanțez campanii electorale

o să câștig licitații trucate

eu o să mă fac damă de companie de stat

cu salariu mare și indemnizații

de la mai multe consilii de administrație

eu o să mă fac pește

pentru a asigura locuri de muncă

la o mulțime de fete fără serviciu

eu o să mă fac parlamentar

și o să dau legi pentru mine

coana Joițica noi și-ai noștri

eu o să mă fac interlop

și o să am o casă așa de mare

încât din sufragerie până în dormitor

să merg cu atv-ul

eu o să mă fac baron local

cu cât mai multe dosare penale

că altfel nu mă mai votează lumea

eu o să mă fac denunțător

să mi se diminueze pedeapsa

dar să rămân și cu toți banii furați

eu vreau să devin cetățean de onoare

să-mi dea primăria loc de veci gratuit

cu piscină și vedere spre rai

când voi fi mare

eu voi accesa fonduri europene

pentru reabilitarea centurilor patriei

și din loc în loc

vor fi amenajate adăposturi speciale

ca să nu mă mai chinuiesc și eu ca mama

prin cabinele tir-urilor

pentru bani de caiete și fondul clasei

eu o să mă fac ministrul muncii

și o să joc kendama cu salariile

și pensiile bugetarilor

eu o să mă fuck you all

analfabeților funcționali care veți fi

și o să ajung procurorul dna-ului

o să vă confisc averile banii

și-o să-nfund pușcăriile cu voi

în așa fel încât România să fie bine

și tot românul să prospere

și în final după ce voi fi pus

ordine în popor

o să-mi permit și eu să Prosper Mérimée

eu o să mă fac mami

o să învăț karate kung-fu și alte alea

și când o să vină soțul meu beat acasă

și-o să-njure o să spargă farfuriile

că nu-i place mâncarea

și-o să zică fă ia-ți copiii și du-te la mă-ta

eu din câteva fente să-l și pun la pământ

să-l ia 112 pentru violență domestică

și după ce-o ieși din pușcărie

să se spele mă-sa cu el pe cap

în loc de șampon

în concluzie copii

zise doamna învățător

a fost o lecție care și-a atins scopul

și vreau să vă mai spun

că și eu încă de mică mi-am dorit

să ajung învățătoare

ca atunci când vin nervoasă de la școală

de la neajunsuri

să am pe cine să mă descarc

și dacă mă mai filmați

atunci când dau în voi din când în când

ca să vă vină mintea la cap

vă ia mama dracului

și vă bag și telefoanele-alea mobile

în wc-ul turcesc din spatele școlii