ANIVERSĂRI - SIMINA MARIA SIMA

ANIVERSĂRI

TINERI SCRIITORI BUZOIENI

Simina Maria Sima

Fata împăratului

A fost odată ca niciodată, o cutie cu vopsele.

A fost odată ca niciodată, o cutie cu vopsele, iar în jurul ei se rotea un glob de cristal în mijlocul căruia ardea un foc.

A fost odată ca niciodată, o cutie cu vopsele, iar în jurul ei se rotea un glob de cristal în mijlocul căruia ardea un foc nestins, care exista de la începutul universului. Iar Dumnezeu a vărsat cutia cu vopsele peste globul care se învârtea, şi culorile s-au întrepătruns, şi a apărut un glob care nu putea fi\

asemănat cu niciunul dintre miliardele de globuri ce plutesc în imensitate…

Spuneam: Nu vreau să mai dansez niciodată printre nori, căci m-e teamă să nu se spargă sub tălpile mele însângerate de încercarea de a ajunge la marginea cerului. Pe rănile mele se ghiceşte geamul care desparte perfecţiunea de rest. Mi-am lipit acum ceva timp obrazul de sticla lui şi am văzut cum oamenii se mişcă numai înainte şi înapoi, niciodată în sus sau în jos.

…Trecuseră generaţii întregi şi povestea creării lumii a cunoscut multe variante, dar singura autentică rămăsese în ţinutul minunat, unde se amestecaseră culorile. Acolo domnea un rege bătrân – bătrân, care avea trei fete…

Spuneam: Nu-mi pasă de drum, nu-mi pasă de pietre, nu-mi pasă de căruţa care trece şi nici de bătrânul care se holbează la mine de parcă aş fi mai ştiu eu ce. Sunt un om. Cât se poate de normal, cât se poate de ca voi.Totuşi, domnilor juraţi, luaţi seama la tot ce mă poate trăda… Da, trădaţi-mă! Trădaţi-

mă toţi! Părăsiţi-mă! Nu mai aveţi nevoie de mine! Nu mai am nevoie de voi! Plecaţi din sală! Dar întâi ascultaţi-mi povestea!

…Surorile mai mari sperau să domnească într-o zi peste locurile acelea unde, spuneau mulţi, ar fi fost odată raiul, şi se priveau cu ciudă. În schimb mezina îi mulțumea lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru acoperământul cerului şi promitea să se bucure de culorile vii, de cer şi de minunile Pământului...

Spuneam: Moartea o să-mi bată într-o zi la uşă: roagă-te să nu mă îndrăgostesc de ea, să nu-mi miroasă ori a scorţişoară, ori a lămâie sau a migdale

prăjite, să nu-mi intre pe nări, să nu-mi alunece-n plămâni, roagă-te să nu mă-ndrăgostesc de ea...

... Mezina împăratului a venit pe lume precum un cuvânt ce se naşte pe buza de sus a unei fecioare. Nu îşi mai amintea momentele acelea, ci doar mirosul durerii care o străbătuse când prima aromă, aroma mamei, îi intrase în piele...

Spuneam: Nu mai contează nimic în afară de cerul care ar putea să fie. Dar nu. E abisul, e genunea genunilor care s-a deschis special pentru a-mi întuneca chipul. Sufletul nu mai are sentimente, acum e o bucată de plastilină în mâinile necunoscutului, care l-a modelat până a ajuns la forma lui actuală. Niciuna.

... Când a venit pe lume mama ei a acceptat, resemnată., să se alăture visului. Ultima ei suflare a fost prima a micuţei. De aceea Ziua de naştere a fetei nu era o bucurie pentru nimeni, ci doar un prilej de plânsete şi amintiri...Cer. Pământ. Cer... Soare şi lună în acelaşi timp. Pe obrazul fiecăruia

se prelinge acelaşi număr de lacrimi.Asta e lesne de observat, căci plâng în acelaşi timp. Poate una-două lacrimi în plus din ochii împăratului, dar nimic altceva...

Spuneam: ce faci desculţ printre rânduri de morţi când seara se lasă din adânci văgăune de cer? printre nori de amurg, printre suflete de sfinţi, printre râuri de cuvânt rupt, sfărtâmat. căutai aseară rime. le puneai într-un coş şi le aşezai pe trepte. ce trepte? – te-întrebi. ce rime visezi? ce faci desculţ printre rânduri de morţi când seara se lasă din adânci văgăune de cer?

...Aşa cum se întâmplă în poveşti, mezina a avut un vis care a luat-o prin surprindere. „Alergam pe malul unui râu. Alergam pe malul unui râu care vuia. Alergam pe malul unui râu care vuia din toate puterile lui. Vieţi umpleau valurile. Treceau...”

FLUTURI

am strâns în pumni toți fluturii din lume și palmele mi s-au umplut de culoare,
am rupt toate filele din carte și mi se pare nedrept că pietrele
cunosc fluturii mai bine decât pot oamenii să simtă gustul cerului la apus;
i-am strâns pe toți ca să ți-i dau ție la noapte, ca să le prinzi culorile,
ca să am impresia, de fiecare dată când îmi recapăt echilibrul,
că am un fluture înfipt în palmă.

mă gândesc să mă mut de pe strada asta cu bucăți de scoici pe la porți
ca să nu mai văd cum se îneacă submarine personificate

din care ies epistole cu scris mărunt amintindu-mi că am trecut podul
care unește lumile și am căzut de pe el;

mă gândeam că toate scrisorile care ajung la tine au adresa mea pe ele,
e doar greșeala poștașului. dar nu,

mi se pare mâna destinului cea care poartă fiecare pagină
scrisă cu degetele tale mici și cu fiecare zi
ajung tot mai aproape de un mine de hârtie,
un mine care n-a mai vrut să fie bucata ascuțită din noi,
cuvintele pe care le-nmoi în lapte și le guști
cu degetele tale mici.

X

în fiecare zi, pe cerul meu, zboară o pasăre nemaiîntâlnită până acum;
toți se întreabă cine a trimis-o în lumea asta, căci pare mai mult decât străină,
dar numai eu știu că Dumnezeu silabisește în fiecare seară „pa-să-re” de câte ori e nevoie,
până când Pământul adoarme.

m-am urcat pe pervaz în ziua în care am împlinit 8 ani
și am văzut cum o lume anapoda uită să mai iasă din cutia cu jucării ;
n-am mai găsit lemne ca să aprindem focul, iar ziarele vechi s-au udat,
nu mai avem cu ce să ne aprindem sufletele de mini-adulți descreierați,
care nu se mai gândesc la ziua de mâine și la locul lunii pe cer ;

pe vremea bunicilor noștri, soarele începuse să semene destul de bine cu un ochi
care se închidea regulat ca să lase cerul să respire, ca să lase lumea să-și deschidă cadourile,
să spargă farfuriile pline de cornulețe cu răvașe
și să se facă zi.

Y

nu mi-am propus să-i spun cuiva „mamă”,
nu mi-am propus să-i spun cuiva „tată”;
s-a întâmplat să mă trezesc într-o dimineață
și să strig „mamă, tată, de azi, vreau să trăiesc!”

din dulap, a ieșit o arătare albă care se pretindea
a fi imaginea mea în oglinda din hol,
am încercat să-mi agăț mâinile de albul ei,
am căzut cu ochiul într-o deschizătură în podea.

de atunci, mă uit la voi dintre bucățile de parchet
și-mi dau seama că ați renunțat de ceva timp la dulap.

XY

tot ce trăiește trebuie să se sfârșească la un moment dat,
nimeni nu știe când și de ce, nimeni nu știe unde am plecat
chiar în mijlocul micului-dejun, nu i-am spus nici mamei
că aseară m-am regăsit între copacii din livadă, că te-am găsit
la rădăcina unui măr.

dacă ar fi fost orice alt fel de pom, nu s-ar fi împlinit
profeția care zice că universul e un perpetuum mobile,
iar oamenii sunt doar piese de șah cu voință proprie,
care se mișcă în „L” sau în diagonală.

aș fi preferat să mă mișc în sens opus acelor de ceasornic,
doar ca să nu mă trădeze picioarele care se opun
acestei mișcări logice pe care sunt obligate s-o facă,
aș fi vrut să fiu acul unui ceas fără cifre.

APOCALIPSA

apocalipsa o să vină

când n-o să mai existe iubire

să mă salveze de moarte;

atunci o să se audă

vaze sparte

și florile pe care nu mi le-ai

trimis niciodată

o să se ofilească.

n-o să ne ciocnim

cu un meteorit,

n-o să fie un sfârșit brusc,

n-o să fie nimic din ce îți imaginezi,

n-o să fie nimic în plus,

o să fie perfect să trăim sub pământ

până când o să ne îngroape la suprafață,

o să lipsească doar zumzetul țânțarilor,

o să fie o lume

fără tine, fără mine,

fără iubire.

SUFĂR DE AUTISM

când mi-au spus că sunt autistă, deja

îmi construisem, în loc de suflet,

un bloc în care sunt fix 30 de apartamente

(1 în plus m-ar fi speriat),

construcția a ținut fix 62 de zile pe care

le-am împărțit în două perioade

a câte 31, am început să devin anxioasă,

n-am putut niciodată să visez!

îmi smulsesem deja papilele gustative

și totul era fad, mi-aș fi smuls și plămânii,

i-aș fi-nlocuit cu branhii

dacă nu aveam aquafobie,

m-au legat de un pat ca să nu-mi mai tai unghiile

până la sânge ;

pe rafturile mele de celule nervoase, sprijinite

de marginea creierului,

între hipotalamus și pământ,

s-a insinuat un fir subțire de cine-sunt-eu

și am intrat în lumea de ieri, mi-am văzut

sufletul așa cum era când m-am născut,

am început să curăț mucegaiul,

să șterg praful, să spăl bucățile,

dar n-am putut să le lipesc la loc.