ANIVERSĂRI - SPIRIDON POPESCU

ANIVERSĂRI

LA MULŢI ANI !

POETULUI SPIRIDON POPESCU

Următit de Securitate pentru poezia sa vitriolantă la adresa regimului Ceau-şescu, poetul Spiridon Popescu (născut la 4 septembrie 1952, în Bălănești-Gorj) a fost (şi este) o conştiinţă rară, arzând până la lacrimă pe rugul Păsării Phoenix.

Şi dacă Securitatea s-a temut de versurile sale, înseamnă că ceva nu este în re-gulă cu indiferenţa guvernanţilor de azi pentru cultura şi valori...

L.M.

CÂNTEC

Foaie verde de trifoi

Sau, mai nou, de sălcioară,

Stă poetul printre voi

Ca un bob de grâu la moară.

Foaie verde de trifoi

Sau, mai scurt, doar: foaie verde,

Stă poetul printre voi.

Ce frumoşi şi puri vă crede!...

SUNT MAI PUŢIN CU-UN VERS

Sunt mai puţin cu-un vers decât zăpada,
Alminteri tot la fel de alb ca ea,
Căci uneori nici eu nu-mi pot da seama
De stau în preajma iernii, sau a mea.

Sunt mai puţin cu-un vers ca luna plină,
Alminteri strălucirea mi-e la fel,
Căci uneori nici eu nu-mi pot da seama
De-s luminat de mine sau de cer.

„Spiridon Popescu porneşte, temerar, din straturile originale ale poeziei: sentimentul nă-valnic, cruditatea existenţială, expresia fără ocol. Ferindu-se, din instinct, de excesul de artificiu, el scrie stihuri de-o naturaleţe tăioasă, aşa cum ar şuiera, ori ar chiui, ori ar plânge. Cele mai bune dintre ele sugerează acea nebunie solemnă a vân-tului, a ploii, a furtunii, în care, ne place a ne oglindi ca-n forme fantaste ale sufletului nostru”. (Gheorghe Grigurcu – Contemporanul/ 7 august 1997) 

POEM

A fost cumva o pasăre pe-aci
Care-ngâna mereu un cântec gri?,
O pasăre ce se-nălţa spre soare
Nu dând din aripi, ci bătând din gheare?

Aceasta pasăre e moartea mea,
Să n-o ucideţi dacă daţi de ea.

DOAMNE DACĂ-MI EŞTI PRIETEN

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum te lauzi la toţi sfinţii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

N-asculta de toţi zurliii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum susţii în gura mare,

Moaie-ţi tocul în cerneală

Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,

Când şi-o ascuţi pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

Şi să lase-n viaţă calul.

„Poeziile lui Spiridon Popescu se citesc cu mare plăcere, autorul fiind nu numai visător, tandru, ci şi inventiv, paradoxal, capabil să-l ia mereu prin surprindere pe cititor”. (Alex Ştefănescu -  „Zig-Zag”/ dec. 1993)

BALADĂ

Zise moartea către mine:
„Mă, când crezi c-ar fi mai bine
Să te iau, acum ori mâine?”
O rugai: „Fii omenoasă,
Moarte, măcar mă mai lasă
Să-mi fac iubita mireasă.”
„Bine, mă, te voi lăsa,
Dar să ştii, la nunta ta
Voi veni şi voi juca.
Să ma ierţi de s-o-ntâmpla,
Beată, să dobor vreo stea”.

APELUL BĂTRÂNULUI NATURALIST

Oameni buni,

Sa facem ceva pentru ocrotirea poeţilor!...

Dacă dispar,

Echilibrul ecologic se surpă –

Ei sunt

Singurele insecte din lume

Care se pricep să facă polenizarea îngerilor.

„Fragil, puternic, polemic, histrionic, tandru, dar niciodată melodramatic, Spi-ridon Popescu posedă arta compoziţiei pe spaţii scurte, arta de a resuscita banalul din degradarea sa semantică”. (Geo Vasile - „Luceafărul” nr. 32/ 16 sept. 1998.)

CA SĂ EVIT SCANDALUL

Revin în mine, Doamne, după un lung turneu,

Făcut c-un cor de îngeri prin Cerurile Tale,

Însă aici, surpriză: constat că un alt Eu

Se instalase-n mine și-mi stă mereu în cale.

Ca să evit scandalul, am luat în piept nămeții

Și am plecat din mine pentru tot restul vieții.

DIALOG NOCTURN

„Ce faci, stimate domn,

De ce ești treaz?”

(Mă-ntreabă-n câte-o noapte

Câte-o stea)

„Scriu poezii…

(De fapt, bat niște cuie –

Nu-n palma lui Iisus

Ci-n palma mea)”.

DISCURSUL ÎNGERULUI VESTITOR

Fâl! Fâlll!

«Am venit aici să vă spun

Că mâine pe la ora prânzului, poate chiar mai devreme,

O să treacă Dumnezeu prin satul vostru -

Închideţi-vă-n case şi trageţi storurile la fereşti,

Altfel,

Strălucirea aurei sale ar putea să vă ardă retinele

Şi să vă nenorocească pe toată viaţa

Aşa cum i-a nenorocit pe cei din satul vecin

Care, nemaivăzând să iasă la câmp,

Sunt obligaţi să-şi câştige existenţa născocind Iliade»

TRISTEŢE

Eu m-am născut (o spun cu scârbă mare)

În ţara cu prea multe semafoare.

Cum înverzeşte unul puţintel

Se şi-nroşeşte altu’ lângă el

Strigându-mi cinic: „Stai, nu traversa!”.

Aceasta e, probabil, soarta mea –

Să nu pot niciodată reuşi

Să scap de trotuarul ăsta gri.

DOAMNE, BINE-I SĂ FII RÂMĂ

Doamne, bine-i să fii râmă:

N-ai nici şefi, nici creditori,

Prin pământul plin de găuri

Mult mai lesne te strecori

Decât omul pe deasupra

Înglodat în datorii…

De mă schimbi în râmă, Doamne,

Toată viaţa te-oi slăvi!

„Mereu surprinzător, delicios, desfăşurând jucăuş un polemism tandru, ispitit de dedublări, captând adierile thanaticului, Spiridon Popescu e îndreptăţit să noteze: «E toamnă-n Dumnezeu: cad frunze-n mine» […] Poezia lui adevereşte un talent care, sub masca ludismului, înstrunează cu naturaleţe o coardă gravă”. (Adrian Dinu Rachieru - „Convorbiri Literare”/ oct. 2004)

 SUNT DE ZĂPADĂ

Sunt de zăpadă, oamenii mă pot

Topi, în clipa lor de înnoptare,

De-aceea, Doamne, fără supărare,

În locul meu alege-ţi un robot.

El e făcut din fier; şi fieru-i tare;

Şi fieru-i plin de fiare peste tot;

Şi fiecare fiară are-un bot

Întins spre lume, ca o săgetare.

SFAT

Fereşte-te să cazi din tine

E înalţimea de la care

Cel ce alunecă, iubito,

Aproape totdeauna moare.