Dan DINU - un nume pentru literatura buzoiană

UN NUME PENTRU LITERATURA BUZOIANĂ – DAN DINU

SURPRINZĂTOAREA ÎNTOARCERE A SCRIITORULUI LA UNELETELE SALE

Complice, în adolescenţă, la cenaclurile literare oficiale sau - mai ales - neofi-ciale, chiar dacă pereţii aveau ochi şi urechi clăpăuge, Dan Dinu, care se visa prozator de forţă şi eseist, gândea „cu voce (prea) tare” ceea ce, evident, nu putea decât să de-ranjeze politichia de mărgăritar a vremuitorilor.

După rotaţia numită revoluţie D.D. s-a lăsat dus de valurile mass-media, lu-crând în presa buzoiană şi impunându-se drept unul din ziariştii echilibraţi şi veridici, lăsând impresia că a renunţat la visurile sale literare.

Dar... surpriză: la Festivalul Internaţional de Carte „Titel Constantinescu” (Râmnicu Sărat - 2019) Marele premiu îi revine „evadarului” din turnul de fildeş, pentru romanul  IUBIRE ŞI ABJECŢIE SUB PLOAIA DE AUR

A doua surpriză a fost şi mai mare: zilele trecute am primit mai multe texte pentru Almanahul „Renaşterea Culturală”, pe care îl tehnoredactez şi, printre ele, un grupaj de... poeme, semnat de Dan Dinu. Am lecturat, cu oarecare neîncredere, primele versuri, dar, pe măsură ce citeam, am descoperit un poet original şi profund, o voce lirică distinctă, cu largi orizonturi metaforice, despre care, sunt convins, vom mai avea ocazia să vorbim.

L.M.

 Din volumul în pregătire

„Poeme de şoptit la telefon”

POEM CU DUMNEZEU

                            motto : „...pe mine, Mie redă-mă!” - Mihai Eminescu

– Uite, nepricopsitule, ia-ţi viaţa şi mergi!   

ţi-am împachetat una nouă

într-o cutie goală de bomboane

 lucioasă de zile legate cu fundă!

– Dar cu ce Ţi-am mai greşit, Doamne!?

de-Ţi pui mâna norocului pe capul meu

n-au văzut ochii ăştia destule

la ce ruletă să mai pariez

cu cine să mai împărtăşesc vorba vodka boemia

cei dragi inimii mi s-au grăbit la senin

mă ştii stingher prin colţuri

de ce mă mai rătăceşti în lume?

– Nu-ţi zburli barba la Mine, nesocotitule

pune mâna şi curăţă câmpul

să coboare îngerii Mei!

– Îngăduie, Doamne!, dar fix aşa grăit-a Nichita

stai de vorbă cu el

e pe acolo la dreapta Ta...

– Cârcoteşti, nefericitule, ce mă mai fac Eu cu voi

V-am văzut apărând cu cenușa în porți

Semănând cum se seamănă grâul, cenușa

Și n-am mai putut, și-am strigat: Ce faceți? Ce faceți?

Pentru voi am nins toată noaptea deasupra orașului

Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă

Ați pricepe ce greu e să ningi!...

– Nu mai pot eu cu Tine, Doamne

tragi cu ochiul la versurile-versetele Anei Blandianei

adaugă pe furiş urieşeşti ghilimele de aer

ca nişte aripi de îngeri

că nu-i de glumă cu plagiatul

nu conta pe mine să Te ajut

eu, mă ştii, cu proza dulce-amarului

cu tristeţile şi splendorile frazei

na, că şi p'asta a mai spus-o cumva cineva...

– Între şerpi, neisprăvitule, acolo ţi-e pătimirea

îţi iau totul şi te condamn la scris

să nu poţi să te lepezi în apa uitării

străine să-ţi fie Iubirea şi Credinţa!    

– Trăsneşte-mă, Doamne, sărutmâna, ştiu că se scrie despărţit

dar mie aşa îmi place, într-un cuvânt...

– Ah, şi să nu uit, Doamne, zic, mai zăboveşte

ţi-aş spune visul meu

ăla cu o colibă pe malul apei

cu butoiul acoperit cu crenguţe de salcie

cu o prăjină de obleţi uscaţi

un săculeţ de mălai, un samovar de ceai

niscaiva fructe pădureţe, singur liber departe

Şi dacă Dumnezeu e femeie, poate

mai trece uneori pragul pustiului meu...

Dar ştii asta, Doamne, că nimic nu trece ochiului Tău

şi eu doar am citat un fragment din Cartea mea

şi Tu deja erai plecat şi m-ai lăsat să vorbesc la pereţi

Bogdaproste, facă-se voia Ta!

POEMUL DIMINEŢII TALE

Tu mi-ai trimis în căsuţa mail-ului Jurnalul de Călătorie

dădeam să adorm să mă lepăd de nelinişti după ce

cu răbdare de paratrăsnet

mi-ai descărcat of-urile până-n târzie şi am o regulă

nu deschid laptop-ul peste noapte never never nevermore

şi vream să te citesc în zori,  la minte şi la trup curat

am mai butonat pe la ştiri  m-am mai uitat prin telefon pe FB

ai pus şi un Păunescu de iubire m-ai buimăcit năucit

nu mai înţelegeam nimic am încercat să-ţi răspund neutru

– noapte bună, neodihnă a nopţilor trecute

m-am abandonat în apa somnului

şi m-am trezit la 2,⁰⁰ fix cum ai proorocit sfântă păgână

hai să fi fost 1,⁵⁹  jur pe ecranul ceasului electronic

cu abaterea lui de secunde luminând stingher camera-mi pustie

m-am foit prin telefon mai erau pe acolo febrili insomniaci

Raluca Faraon picura vorbe într-o poezie i-am lăsat o inimă semn de trecere

am pus un comentariu la Dana Mastan  la o dulceaţă de ardei iuţi

haioasă foc subscriu păţit

am dat să zâmbesc mă suceam în sine înduram în lentoare de pleduri

şi ce făceam la 2,⁴¹ la laptop cu Jurnalul tău

şi să nu crezi că au şi cărţile destinul lor?

am pus un Janis Joplin Cry Baby în surdina boxelor

am tot citit recitit minunat zăbovit pe fraze sensuri suflet

şi lasă că vom dormi destul când va fi timpul lui

al somnului

Doamne, câte semne de punctuaţie trebuia să pun

de întrebare mirare puncte puncte

oricum nu le văd rostul

şi, da, Jurnalul tău e o Carte, by...       

SEARĂ FĂRĂ POEM

Io cu tine nu mă mai scriu

hoaţa cărămizilor de vorbe

spion din messenger cu mitralieră

Ya tyebya lyublyu!

Butonezi la focul meu automat

şi eu rămân agăţat pe liane de adjective

rătăcit prin jungla fiarelor seducătoare

Nu mai pot io de Sinele tău

pun o cărămidă şi te rog să ne înălţăm pe ea

să ne ridicăm în vârful picioarelor

peste nelinişti

Tu o şterpeleşti cu iuţeala de prestidigitator

o dobori ca-n jocul acela din copilărie

acela cu 9 cărămizi ciobite

Când aruncam mingea de cârpă

spre baza grămezii

parcă de teamă să nu devină un zid

între noi

Ajungă-ţi o mănăstire, Ană!

fură-i cărămizile meşterului de vorbe

să alerge după tine până la sfârşitul lumii

Scrie-te-ar Cartea să te scrie

doamnă cu ochii tăi mari

suflet dezvelit peste armura

de solzi

POEM ASTENIC

motto: Interzis fumatul în locurile publice!

A muşcat vara din toamnă

Câinii au în coadă iarnă

Strigă Bacovia-n gară:

- Astenii de primăvarăăăă!

- Astenii de primăvarăăăăăă!

Iar Urmuz din colţul lui

- Du-te-n cubul cercului!...

Narghilea împleti Ali

Din mustaţa lui Dali

Să fumeze în secret

sub lac la Ada Kaleh

POEM CU BALCON
„...S-o tai, se strică! S-o las, mi-e frică/ De vine altul şi mi-o rădică” –

Ienăchiţă Văcărescu (Într-o grădină)

era în anul în care am pus pe foc
manuscripte acte poze cărţi desene
le-am făcut muşuroi în fundul grădinii
învârtind cu furca să ardă mai repede mai repede
de parcă îmi ştergeam vinovat/ urmele trecerii prin lume

se ridicau pluteau se agăţau în crengi şi viţă
negre aripi de hârtie sfărâmicioasă mai ghiceai
litere cifre figuri un titlu strigau aminteşte-ţi de noi
dar vreau să vă uit ce mai vreţi v-am dat tot dispăreţi
luaţi-mi şi sufletul cu voi/ devoraţi noţiunea asta abstract banală

doar planta din balcon se mai agăţa de ochii mei
apăruse într-o primăvară dintr-un gol de beton şi marmură
mă uitam mirat nu avea pământ apă rar o rază din ce din cum
trecea iarna peste ea se făcea mică dispărea se ascundea în sine
şi reapărea de fiecare dată/ mai înaltă zveltă aproape trufaşă

nu dă nu cere sfidează legile fotosintezei
respiră vid eliberează peste noapte mistere
uneori dacă priveşti mult timp atent
frunzuliţele i se aşează în alcătuiri bizare
iau forme de rune uitate
şi dacă priveşti şi mai atent
desluşeşti un mesaj secret/ - noli me tangere!

***
era în anul în care mi-am pus viaţa pe foc
şi buruiana din balcon parcă râdea de mine hei eşti bine?
am răzuit cu o şurubelniţă am râcâit cu unghiile am pus apă fiartă
trebuia să dispară şi ea nu avea pentru ce trăi ce mai demonstra
... şi tot apare an după an mai zveltă aproape trufaşă