ANIVERSĂRI - NICOLAE SILADE

ANIVERSĂRI

La mulţi ani, Nicolae Silade !

Nicolae Silade este, înainte de toate, un truditor  de elită al literelor româneşti, un suflet care se sacrifică, de multe ori, pe sine şi poezia sa, pentru a se dedica operelor şi viselor celorlalţi.

De aceea azi, la aniversare, nu pot decât să-i mulţumesc pentru că există, în sensul pe care îl dăpdea Constantin Noica fiinţării.

LM

CALEA VICTORIEI

de ziua franței iată-mă în micul paris bucuros să vă văd din nou să revăd vechile parcuri clădirile vechi cișmigiu herăstrău lacul tei casa scânteii casa poporului casele o iau pe magheru pe dorobanți spre calea victoriei și iată doamnelor și domnilor calea calea victoriei this way ladies and gentleman da  pe aici urmați-mă și vă voi arăta calea vă voi arăta totul vă voi povesti totul

ești sigur că știi totul mă întreabă țiganca de la magazinul din colț ești sigur că știi mă întreabă stând ciuci pe un covor de semințe fumând havana și scuipând semințe ești sigur că știi ce vorbești și despre ce ne vorbești nouă care știm să citim în ghioc nouă care știm să ghicim viitorul știu cum să nu știu dar eu vă arăt prezentul i-am răspuns eu vă arăt calea calea victoriei da ascultă din cinci în cinci minute sună sirena salvării și mă gândesc la cei bolnavi la cei răniți la cei morți la cei la care nu se mai gândește nimeni

e o căldură infernală aici mă așez la o masă pe terasa belvedere și văd totul și comand (cine sunt eu să comand?) o sticlă de fanta zic vine zice barmanul 9 lei zice e o căldură infernală aici e chiar infernul mă răcoresc și văd și aud alături arabii vorbesc de afaceri 9 milioane de euro zice unul 9 milioane de euro zic eu și mă mir și mă gândesc la cei fără bani fără casă la cei singuri mai ales la cei singuri în postcomunism postmodernism postumanitate din cinci în cinci minute sună sirena salvării pe calea victoriei afacerile arabilor înfloresc europa hotel sir hotel elis grand hotel

aici unde mă aflu e super e intim dar fumatul e interzis trebuie să ies pe balcon să fumez și să beau ăștia vor să facă din infern paradis sărind peste purgatoriu jos în birt doi țigani se ceartă pe un bilet de avion el vrea la londra ea la paris el își face vânt cu evantaiul ea e grasă până peste poate își flutură întruna poalele rochiei e o adevărată șatră aici un spectacol fără gypsy queen și iar se aude sirena salvării pe calea victoriei din cinci în cinci minute se aude și mă gândesc la cei fără mâini fără picioare la cei fără cap fără suflet am văzut animale cu trup mai frumos decât trupul omului mai inteligente decât omul mai sensibile mai altruiste vai ironia noastră cea de toate zilele vai răutăților noastre am văzut păsări cu zbor mai frumos decât zborul gândurilor noastre gândim din cinci în cinci minute iubim din cinci în cinci minute și ne urâm tot timpul

și pe calea victoriei vine salvarea din cinci în cinci minute vine e o zăpușeală infernală aici e chiar infernul și mă gândesc la cei plecați dintre noi la cei de sub pământ la cei ieșiți din pământuri la cei înălțați la cer dar lumina soarelui ne împiedică să vedem lumina am văzut o femeie frumoasă care își pierdea frumusețea am văzut femei urâte câștigând frumusețe laudă generozității îmi vine să zic laudă iubirii da calea victoriei este calea iubirii vino pe calea victoriei vino pe calea iubirii cum?

tu ne chemi în infernul de pe calea victoriei întreabă cineva da vă chem în infern în purgatoriu în paradis altfel cum vreți să fiți veniți pe calea victoriei doamnelor și domnilor să mergem la academie la parlament la președinție să mergem la monarhie să mergem să trântim politichia în boscheții din parcul gării de nord unde vine prostituata să se culce cu tine tocmai când vrei să te trezești și din cinci în cinci minute sună sirena salvării pe calea victoriei vrea cineva să fie salvat? vrea cineva să fie?

II

am spus că trebuie să ne întoarcem la natură înainte ca natura să ne întoarcă în natură cum a făcut-o în șaptesprezece septembrie douămiișaptesprezece când ne-a trântit la pământ șandramaua pentru că nu mai știm să prețuim frumusețea nu mai știm să prețuim adevărul e de ajuns să se-ntrerupă curentul e de ajuns să se oprească apa gazul internetul
și ne trezim rupți de lume ce ne vom face noi fără curent fără apă fără gaz fără net în această beznă prin care orbecăim cu lanternele telefoanelor descărcate în această beznă în care așteptăm să răsară soarele și el nu mai răsare și ne rugăm să răsară și el nu mai răsare pentru că i-am ignorat răsăriturile și apusurile și am uitat cu totul binefacerile lui doamne

dar lumina soarelui ne împiedică să vedem lumina și în a opta zi în al cincilea anotimp trebuie să fii ca un bebeluș care vine pe lume și lumea îl ridică în slăvi & slava lui se pierde în lumea în care vine în ziua a opta te vei vedea așa cum ai fost la facerea lumii și în al cincilea anotimp îl vei vedea pe cel care ești și-l vei cunoaște pe cel ce te cunoaște

să nu te temi de moarte nu pentru că moartea a murit de mult și dacă ești viu ești viu pentru că trăiești într-o țară moartă în țara uitării în țara nepăsării ce importanță are dacă mori de moarte naturală sau luat de uraganul irma sau ucis în nu știu ce război pentru putere sau de o boală incurabilă sau împușcat din gelozie mortul nu mai știe că e mort

păcatul nostru doamne iartă-ne e că nu vrem să știm că există un timp al sosirii un timp al plecării nouă ne place să zăbovim să zăbovim între timpul sosirii și timpul plecării să chefuim să iubim să urâm să ucidem dar din timpul zăbovirii să faci timpul izbăvirii ehei din timpul zăbovirii să faci timpul izbăvirii de timp asta e o artă doamnelor și domnilor

III

ce să-i mai spui acestei lumi care știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin că nu poți să nu te gândești la nimic nu poți să nu simți aerul tare al dimineții de vară cum îți inundă încăperile nu poți să nu vezi cum se face ziuă între cinci și șase când ieși pe balcon la o cafea dallmayr la o țigară sobranie nu poți să nu-i spui că nimic nu se compară cu liniștea înviorătoare a zorilor

și ce poate fi mai frumos după o noapte de dragoste decât o zi care începe la fel ca prima zi a lumii ce poate fi mai frumos după un concert de greieri decât o liturghie de păsări migratoare sau sunetele de clopot ale unei biserici elvețiene în duminica schimbării la față a domnului ce poate fi mai frumos după ieșirea din ape decât un răsărit de soare din mări la fel ca întâiul
răsărit când nu te gândești la mișcarea de rotație a pământului nici la întâia zicere a lui dumnezeu dar începi să vezi pentru că se face lumină și începi să vezi lumina începi să te luminezi și realizezi că ești singur da la fel ca dumnezeu înainte de facere la fel ca dumnezeu după apocalipsă începi să înțelegi de ce el care ne vede pe toți el care se vede pe sine nu poate fi văzut

nu poți să nu te întrebi dimineața de unde vine acest aer curat după atâta poluare nocturnă de unde liniștea asta înviorătoare după atâta forfotă a zilelor și nopților te speli pe ochi pentru a vedea mai bine îți speli ochelarii pentru a vedea mai bine dar creierul tot îmbâcsit o mulțime de gânduri gândite de alții o mulțime de gânduri negândite și negre și albe străine mărunte

spală-te pe creier așadar scapă de gândirea inutilă de conjugările lui a avea și a ști înlocuiește-le cu a iubi a cunoaște a fi
aerisește-te în întregime înnoiește-te ca să poți iubi și să te bucuri de iubire să poți cunoaște și să te bucuri de cunoaștere
să poți să fii și să te bucuri de ființă altceva ce ce să-i mai spui acestei lumi care

știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin

IV

hotel marconi padova piața san marco veneția și patru anotimpuri într-o singură zi și toată viața într-o singură clipă așa să trăiești spune un poet suedez cu dorul ironic după o vecie ironică după lucrul în sine şi materia indestructibilă cu ura împotriva prostiei generale a statului şi a legilor cine să-l contrazică? fii

calm şi taci şi aşteaptă mai spune el gunnar ekelöf și mai zice:

aşteaptă mântuirea ce vine când nu mai e vreun izbăvitor […] când soarele va intra în pământ şi luna în piatră da trebuie să speri sau să crezi sau amândouă altfel e greu pe pământ cum spune bacovia și viața ta nu e viață e moartea ce se ispășește trăind cum a spus ungaretti dar să revin am pornit așadar pe un drum singurul drum care duce din noi înșine spre noi înșine

era primăvară când am pornit și am ajuns primăvara după zece ani zece zile zece ore zece minute la fel ca ulise cel de nota zece dar nu timpul nu el e important aici nu timpul ci să ajungi la timp sau înaintea timpului cu patru anotimpuri într-o singură zi zi de toamnă ploioasă la szeged și iarnă de vis în slovenia vară în piața san marco și ploaie de primăvară în padova da

ai văzut cum ne culcă luna la pământ cum ne ridică soarele din ape și dumnezeu din cuvânt spre cuvântare și binecuvântare dacă ai văzut patru anotimpuri într-o singură zi și ziua aceea e a opta zi și anotimpul în care ajungi e al cincilea anotimp atunci înseamnă că semnele s-au adeverit înseamnă că ai înțeles neînțelesurile și mai înseamnă că ești cel care trebuie să fie

și nu mai urmează decât învierea acea înviere despre care toți vorbim acea înviere în care toți credem dar nimeni nu vrea să o mărturisească să o încerce pentru că e un excercițiu spiritual la urma urmei doamnelor și domnilor și îți arde creierul îți arde sufletul în timp ce trupul tău călătorește prin cele patru anotimpuri padova san marco liubljana și szeged și calea victoriei

 

NU TE-AM DORIT ÎN LUMEA MEA CIUDATĂ

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată,
Deşi, ca mine, nimeni nu te-adoră,
Nici n-am gândit c-o să te am vreodată
Mai mult decât în inimă, ca soră.

Iar de cobor în lumea ta măruntă,
În cafenea, pe lângă mateloţi,
Nu pot, în tinereţea mea căruntă,
Să înţeleg de ce te dai la toţi.

Când numai eu pot să îţi dau putere
Să redevii ce-ai fost, cândva, regină,
Să-ndupleci ani şi chiar să naşti noi ere
În care doar iubirea să ne ţină.

Dar cu-un sărut tu intri-n mine toată
Şi lumea mea devine trup de fată.

CEA MAI FRUMOASĂ VIAŢĂ DIN CÂTE SUNT POSIBILE

Cea mai frumoasă viaţă din câte sunt posibile, mie mi-a fost dată.

Şi am venit să o trăiesc cu voi. În vremea mea. Nu vremea voastră. Iubire. Revoluţii. Comunism. Democraţie. Pe iarba ce se-mprumuta de rouă păşeam spre roua-n lacrimi preschimbată. Speranţe. Bucurii. Istorie. Cutremure.

Şi flori. Flori lângă flori. Şi peste flori. Ce vise! Ce iubiri! Ce împliniri!

Era în mine toată lumea mea. Şi eu în lume. Aveam pe bolta înstelată doar o stea. Şi i-am dat nume. Iubire. Bogăţii. Capitalism. Milenii. Rai pe pământ. Şi sufletul în rai. Această viaţă mi-a fost dată. Cea mai frumoasă din câte sunt posibile! Şi am murit în timpul vieţii mele. Şi moartea mea murise toată.

CARTIER

câtă liniște dimineața în cartierul muncitoresc după ce a murit
comunismul dacii ruginite bălării cât casa și blocuri fără uși fără
ferestre fără locatari ca un cimitir fără morți și alei pline de gropi
și tomberoane de sârmă cu peturi de bere și bătrâna aceea care
adună deșeuri stau într-un opel și-o privesc îi tremură mâinile

dar tot nu se lasă mai are doi dinți dar încă mai caută și părul
ei alb și hainele negre spun totul despre ea despre noi dar cine
o vede cu mâini tremurânde adună deșeuri cu mâini tremurânde
adună gunoaie un gunoi și comunismul a fost și capitalismul la
gunoi va ajunge dacă n-o vede pe bătrâna care adună deșeuri

iat-o cu o cutie sub braț cu două peturi în pungă se-ndepărtează
acum printre blocuri fără uși fără ferestre fără locatari o privesc și
mă gândesc la tinerețea ei și mă gândesc la frumusețea ei deșeuri
ale vieții deșeuri ale morții pe care nimeni nu le mai adună un cimitir
fără morți cum v-am spus un cimitir fără morți veți spune numai că

morții nu au plecat la înviere sau aiurea morții au plecat din moarte
să construiască visul de aur al omenirii în lada de gunoi a istoriei

DOAR EU ŞI DUMNEZEU

Dacă aşezi o floare pe mormântul meu

Să o stropeşti cu lacrimi de iubire

Căci te-am iubit doar eu şi Dumnezeu

Îmbrăţişând puţină fericire

Niciun sărut măcar, nici mângâiere

Nu am primit în viaţă de la tine

Dar dacă totuşi crezi în înviere

Aş vrea prin rai să rătăceşti cu mine

Când vei citi aceste reci cuvinte

Scrise curat la căpătâiul meu

Să îţi aduci atunci aminte

Că te-am iubit doar eu şi Dumnezeu

MINIEPISTOLE

67

mă tot uit la niște poze pe net o galerie foto cu trei sute șaizeci și

cinci trei sute șaizeci și șase imagini din țară afară e frig și noros nu

prea ai ce vedea pun pe slideshow și urmăresc fotogramele ce țară

frumoasă avem am avut parcă aș călători în trecut iată locomotiva

cu aburi mocănița din bucovina ce mult mi-a plăcut s-o aud șuierând

printre case să o văd pufăind printre brazii încărcați de zăpadă iată și

sania trasă de cai în urma ei o mașină din secolul nostru iată-i pe copii

la săniuș la colinde cu steaua cu plugușorul ce obiceiuri ce rai ce magie

iarna în sat drum de oi prin nămeți și sunete de clopoței la stână care

cu fân trase de boi de bivoli de vaci nu pot să uit nu am uitat de capra

neagră din munții carpați de lupii urlând în pădure dar ce mult ce mult

ne-am schimbat după două războaie și un comunism eșuat afară tot

frig și noros nu prea ai ce vedea numai natura se întoarce-n natură

iar pe facebook dacă bine traduc iubirea de neam e zaț peste ură

69

nu e timp să te uiți pe un alt perete nu ești într-un cinema city

chiar dacă sala pare a fi chiar a fi palace cotroceni nu urmărești

un 4dx unde proiecția vine întotdeauna din spate iar efectele da

efectele vizuale sonore tactile de peste tot din jurul tău nu e timp

de privit ecranul din față chiar dacă porți ochelari 3d lumea se vede

și altfel viața se vede și altfel nu ai venit aici să urmărești un filmuleț

de doi lei cu actori de duzină să-ți intre bine în cap ai venit aici să fii

eroul principal într-o superproducție și toată regia e în mâinile tale

și toate decorurile îți aparțin ai grijă dar cum îți alegi personajele

ai grijă cum interpretezi totul în această peliculă mereu în derulare

nu sunt acestea învățăturile unui regizor către fiul său sunt sfaturile

fiului către el însuși să-ți intre bine în cap asta și scoate-ți din cap

pe cel ce gândește în creierul tău așează-te confortabil în fotoliul

imax și proiectează și urmărește acele imagini unice cu tine însuți

[INSERT]

în parcarea din fața blocului sosesc întruna limuzine bmw audi opel volkswagen și dacia roțile lor desenează un labirint pe zăpadă și zăpada îngheață în acel labirint prin care trece femeia care se întoarce de la muncă femeia de șaizeci de ani și bărbații care se întorc de la muncă bărbații de șaizeci de ani pentru ei ninsoarea e o precipitație obișnuită urmele lor pe zăpadă sunt doar niște urme iar zăpada o altă formă a apei care circulă în natură și dă viață vieții și îngheață cum îngheață toate când dispare lumina când dispare căldura când dispare speranța înghețat e și scrâșnetul roților pe zăpada înghețată înghețat și mersul femeii de șaizeci de ani și sunetul pașilor ei și lătratul câinilor de cartier și cântecul cocoșilor care anunță primăvara dar cine se gândește la primăvară când ninge și ne înzăpezim în ninsoare și ninsoarea continuă da continuă

Nicolsae Silade, Florentin Popescu, Ovidiu Genaru, Adrian Dinu Rachieru (de la stânga la dreapta - fotografii LM)