Poetul zilei - Alexandru Cazacu

POETUL ZILEI

Alexandru Cazacu

MESAJE PENTRU IULIA

3.

Te rog să-mi laşi Iulia

liniştea pelicanilor plutind peste lacuri

şi indigoul serilor ploioase

să rămân ascuns în ele

tandru şi ameninţător

ca un băţ de chibrit

aprins într-o benzinărie

când senzaţionalul ştirilor din prime-time

este cel mai prescris somnifer

să mă ofer galant şi benevol

victima de care oricum are nevoie veacul

plictisit de revoluţii

şi iubiri născute în captivitate

să traversez desculţ covorul roşu

presărând puţină sare

pentru sufletul despicat al nopţii de gală

şi să privesc cu încetinitorul

toate filmele lui Chaplin

6.

Atunci eram sigurui, Iulia că o să avem

o mie de vieţi înaintea noastră

şi astăzi realizăm că ne putem baza

doar pe ce a rămas din una singură

Ceasuri mecanice acompaniază

făşâitul celofanului ce îmbracă

mobilierul stradal al urbei

ce zgârie biografia noastră

Un bătrân sommelier ne mai îmbie

cu un târg de şarade

şi nu cumpărăm nimic

Egretele zboară chinuit

către marginea etanşă a zilelor

ce se rup din noi

precum filele dintr-un chitanţier

Un vieux jeu devin superbele noastre insomnii

gata să creadă că după o mare victorie

mai poate urma ceva

13.

Zi de zi chipul tău, Iulia

face să lăcrimeze de invidie

fotografiile vedetelor din revistele glossy

iar urmele tale produc panică

prin infrastructurile critice ale câtorva continente

Privindu-ţi palmele

ce-mi acoperă în joacă ochii

am început să cred în chiromanţie

tocmai acum când

primăvara cade între noi

ca un armăsar împuşcat de aproape

şi viaţa intimă a oraşului

invadează propria noastră intimitate

Emoţiile se înscriu pe lista mercenarilor

şi par a înţelege că o admiraţie

deschide un drum şi închide altele

În hainele caselor de modă

rămase anonime

trecem prin aşezări racordate la vise

ca printr-un somn de iarnă

16.

De câte ori pleci, Iulia

se face un frig cumplit

prin manualele de istorie contemporană

o aruncare în gol rămâne dimineaţa

egoismul pare o formă

de manifesteare a fidelităţii

clădirile se privesc între ele

ca după un cutremur

un miros de naftalină şi trecut

umple bulevardele

şi absenţa îşi relevă tot mai multe nuanţe

întreg oraşul este

un imens Place Vendôme

cu bijuterii falsificate

eu îmi aparţin din ce în ce mai puţin

iar trupul devine adăpost

unde înnoptează

derizoriul şi risipele.

21.

Vom rămâne în această iubire Iulia

precum sâmburii în fructele răscoapte

o perdea de fluturi albi

invadează livezile

şi începem a spune

că întâlnirile ce nu au loc în timp

e bine să nu aibă loc vreodată

Un gard de nuiele

dublează centura micului târg

unde nopţile sunt atât de tinere

iar prima frază rostită

ca un linx flămând

le sfâşie pe următoarele

O mână străină ne acoperă chipul

adolescenţa noastră

bate la poarta unui cămin de bătrâni

şi în trupul tău

moare pe rând

câte o mireasă

*********************************************************************

 LINIŞTE

Este atâta linişte astăzi de parcă am fi închişi

în interiorul unui sâmbure

şi trebuie să fim foarte atenţi

cu mânuirea cuvintelor în gând

Vrei  să pronunţi „tăiş”

iar mâna ta începe deja să sângereze

Va trebui acum să te concentrezi

pe rememorarea cuvântului bandaj

pentru ca rana să se vindece

Interioarele din care ai plecat

se încovoaie supunând la o grea încercare

structura de rezistenţă a clădirii

Doar o singură cameră se rotunjeşte

asemenea unei turle ruseşti de biserică

Se strâng garoafele din ţeava puştilor vechi

şi trebuie să fiu onest cu trecutul pentru ca aerul din jur

să nu se aprindă ca o vată îmbibată-n spirt

FERESTRELE  MICI

Un fum albăstrui de ţigară şi valurile mării

undeva pe aproape

Pâlcul de palmieri unde soarele se scufundă

Gondola veniţiană a lui Mendelssohn auzindu-se încet

şi senzaţia că neantul poate fi mai localizabil

decât cea mai mică fericire

când singurătatea pare o gropă cu lei

ce te privesc şi amână

iar porumbeii speriaţi de gesturile unui copil

par să şteargă amintirea amintirilor

cu fâlfâitul aripilor

lângă casele  cu ferestre mici

ca nişte ochi semideschişi ce ne îndeamnă

să deschidem braţele

chiar dacă îmbrăţişearea o să vină

peste o mie de ani

ZĂPADA IESE ÎN CÂŞTIG

Într-o sanie încrustată cu diamante

va trece iarna aceasta

când gerul troznește ca și cum ar sfărâma

tablele unor legi străvechi

iar din negoțul cu serile

zapada iese în câștig

Cerul trece în cer

pământul în orizonturi

Firul rece de lumină

deschide măruntaiele străzii

unde glasurile se aud

precum boabe de rubin rostogolindu-se pe

gheața lacurilor

Brațe de frig acoperă chipul grădinii

și noi povestim cum am putea oricând

să trăim tristețea altora

fericirea însă niciodată

ANNO DOMINI

Noaptea în cartierele cu nume de fabrici

ce azi nu mai există

ca într-un palid Fanar

dorul de iarnă sporește așteptarea

cu o veghe în plus pe sofalele adânci

și strigătul galben al lampadarului

ca un firmament în valsul umbrelor noastre

când sângele mușcatelor se împrăștie

pe covorul persan

iar crivățul exfoliază geamuri

Noaptea în cartiere cu nume de fabrici

ce azi nu mai există

unde după joi poate să înceapă miercuri

iar amintirea este un clovn

care merge în mâini și povestește

printre țevile lungi ale instalațiilor abandonate

într-o anume oră din Anno Domini ce sosește

odată cu mașina de pâine

LA MASA DIN COLŢ

Poate e mai bine astfel

Ne vor ţine de urât

regele şi bufonul oraşului

Ultima ninsoare a iernii va viscoli

în cănile din faţa noastră

Lumina se va desface în fâşii subţiri

şi nenumărate franjuri

Vatmanii vor face o tură în plus

Păsările nu vor mai fi împiedicate să vorbească

Iluziile se vor ridica ca un abur din cărţile

profesorilor de matematică

Imnul unei misterioase provincii se va cânta la trompetă

Cineva la masa din colţ va spune întâmplări

despre indienii din rezervaţii

despre genunchii de piatră ai unui statui tocindu-se pe lespezi

despre o întrebare ce nu se rosteşte

dar pe  care toţi o aşteaptă

Poate e mai bine astfel

PLOAIA INTERIOARĂ

Partea aceasta de cartier

cu ploaia lui interioară

când mingea părăsită-n grabă

de câţiva copii se loveşte de zidul de apă

şi revine înapoi de parcă o mâna nevăzută

se joacă cu ea plictisindu-se

Partea acesta de cartier

cu ploaia lui interioară

unde gândurile nu vor trece niciodată

de propia piele

aşa cum un zbor nu-şi poate depăşii aripile

Partea aceasta de cartier

cu ploaia lui interioară

unde patimilor le este milă de noi

să se întoarcă şi amintirea stă ca o sabie

într-un ţesut ce-a pactizat cu fibrele şi muşchii

NATURĂ VIE CU FRUCTE ŞI BRICHETĂ

Două ceşti de cafea pe tava argintată

ca două cartuşe pentru un duel

şi flacăra brichetei roş-albăstruie

înclinându-se sub adierea amiezii

apoi revenindu-şi

între da şi nu între acum sau niciodată

când fructele stau în livezile toamnei

rumene şi coapte puţin mai devreme decât

ne aşteptasem

şi începeam să vorbim despre lucruri exotice

despre căutătorii de aur rămaşi în Ţara de Foc

despre tristeţea vânătorilor de elefanţi

când pachidermele se îndreaptă singure spre tirul armeleor

despre cum va sosi cel aşteptat

ne va zâmbi, ne va vorbi frumos

apoi va striga ,va urla către noi

„Uitaţi-vă sunt eu ! Am venit !”

şi vom privi pieziş

nu îl vom recunoaşte

 ERAM CU TOŢII ACOLO

Era aproape evident că în sacii vagonului poştal

exista destulă speranţă

şi cele mai obscure ziare anunţau prezenţa câte unei licorne

pe aleile dintre blocurile înşiruite

Toate paharele păreau atinse de culoarea albăstruie a răsăritului

şi definitiv uitate erau acum umilinţele vechi

Minutele se roteau lin înapoi şi înainte

precum spiţele roţilor unei biciclete

Orice mică întindere se simţia în ligamentele şi tendoanele miilor de specii

Aşteptam cu pumii strânşi ca o inimă într-un mamifer ce se emoţionează

Eram cu toţii acolo în oraşul cu nume de înger

şi întâmplările nu au putut fi împiedicate