ANIVERSĂRI - NICOLAE TĂICUŢU

ANIVERSĂRI

LA MULŢI ANI POETULUI NICOLAI TĂICUŢU !

PĂRTAŞĂ

Acoperă fereastra aceea

cu chipul tău

să scriu versuri

la lumina lui.

ARMONIA FAPTULUI ÎMPLINIT

Mai mare peste noi e dealul,

Spun apele limpezindu-și pletele

În roua dimineții.

Mai mare decât noi e dealul

Spun câmpiile spălându-și pletele

În roua dimineții.

Mai mare decât mine este aducerea-aminte

Spune dealul cuibărindu-se

În căușul palmei mele.

CĂLCÂND PE LUMINĂ

câmpia nu are umbră

precum are dealul

precum are muntele

ea are

o înțelegere simplă cu soarele

- cel dătător de umbre –

să o uite

așa ca din nebăgare de seamă

în veșnică lumină.

DIALOG FIRESC ȘI LA LOCUL LUI

mă întâmpină salcâmul: mă, tu ai început

să semeni din ce în ce mai mult cu mine

ai avut pe cineva în familie salcâm?

după câte-mi amintesc, îi zic

străbunica din partea tatei a fost salcie

aha! conchide și redevine ce-a fost –

prieten dătător de umbră binecuvântată.

IZ PATRIARHAL

…pentru că  aici la capăt de tărâm

am în față inscripția scrijelită pe salcâm

cu jar de pe tava din care iese fum subțire…

la mine-n câmpie pesta casa străbunicului

fiul rămas acasă adică bunicul

și-a construit casa

cu material din demolările

primului război mondial

peste casa bunicului tatăl meu

și-a construit casa cu material din demolările

celui de-al doilea război mondial

și pentru că nimeni până acum

nu a mai ținut cont de ordinea

altor războaie mondiale

peste casa tatei mi-am construit eu casa

cu material aparent din demolarea

unor curți interioare și-acareturi poleite

în răcoare de-argint

în momentul acesta

pe un scăunel scund-circular pe trei picioare

moștenit din tată-n fiu și la o măsuță asemenea

stau în casa străbunicului și prin fereastra

arhetip (piele de batal ciuruită de nisip mare)

contabilizez gradul de responsabilitate

al fiului meu care deja a ridicat doi pereți

peste casa mea

VADUL

am convocat prietenii la o-ntâlnire de suflet

la locul de baştină, la locul preasfânt

din economie de timp şi de spaţiu

i-am rugat să fie reprezentaţi

doar prin distincţia lor în relaţia cu mine

eu, asumându-mi funcţia de responsabil

al întreprinderii şi şef al vămii totodată

aşa cum i-am anunţat - pe calea aerului

pe calea gândului - aşa s-au prezentat şi-aşa

mă lasă să-i percep: pe calea aerului

pe calea gândului

iată-i adunaţi pe islazul comunal

de pe malul nelocuit al râului

tăifăsuind: sprijiniţi în cot, cu tâmpla în mână

pe terasa râului, întinşi pe nisip sau

în buchete-grupuri mici

completându-se întru firea omului

pe fiecare îl recunoşti: într-o aripă deprinsă

anume să ţină-n plutire bucuria revederii

într-un picior ce ştie urmă să lase în nisip

în sânul, colină armonioasă în

relieful trupului şi încă dedat adierii

în neliniştea sexului ascunsă după evantai

sau în cel adumbrit de toamnă

într-un şold prea rotund să fie adevărat

sau într-o gleznă fină uitată de Dumnezeu

în glasul mieros sau în altul baritonal

în bineţele date, în vorba rostită în hău

în zborul planat peste priviri admirative

în semnul de înot al amfibiei în propriul ochi

în urma lăsată în rouă

în felul în care unduie iarba cu gândul...

se recunosc între ei, se ating a-mbrăţişare:

tu al cui eşti? cel mare sau cel mic?

cel din deal sau cel din vale?

dar taică-tu unde este? dar maică-ta?

...undeva mai încolo, aha

sunt undeva mai încolo...

aşa nerostiţi pe buza zilei

nemuriţii mei prieteni mă aşteaptă

CU SFIALĂ ŞI RESPECT

era un tip clasic de barieră -

am dat de unul singur la manivelă

şi-am ridicat-o

pentru că

eram singurul prin preajmă

care să dea liberă trecere

acestei dimineţi

cu sfială şi respect

treceau zorii pe lângă mine

ca la doi-trei metri de mine

să se destrame-n lumina zilei

cu sfială şi respect

treceau apele dimineţii

înstelate şi uşor vălurite

ca la doi-trei metri de mine

să devină lumina zilei

cu sfială şi respect

trecea prietenul ioanid

păşind uşor pe boabe de rouă

ca la doi-trei metri de mine

să dea poezie luminii

de azi

LEGĂNAT DE CUMPĂNA FÂNTÂNII

mi-am rezervat o insulă solitară

în câmpie/ și nu oriunde

ci în câmpia română

e o insulă mică

ce se arată doar

printr-o fântână cu cumpănă

și un salcâm

de fapt salcâmul

e cumpăna fântânii

iar fântâna e

rădăcina salcâmului –

se susțin reciproc

de ani buni, dar

numai simțindu-mi prezența

iar eu, din respect

în fiecare zi

trec cu gândul pe-acolo

și mai scot o găleată de apă

pentru păsările cerului

      

  

PLOAIE CU SOARE

în tăcere

a fost fătați puii de iepure

instantaneu

ploaia cu soare

le-a indus îndoiala

în osul neformat/ cartilaginos

nu peste mult timp

frica

le-a dezlipit pleoapa

și li s-a arătat

în privire

în toată splendoarea sa

RĂTĂCIRE

peste noapte

- nu se știe ce le-a venit -

mașinăria ceasului din vechiul turn

precum și carcasa

s-au dezmembrat

și-au invadat localitatea

fiecare dintre piese

în funcție de mărime

avea câte o stradă predestinată

pe care alerga buimacă

de la un capăt la altul

se bucura și plângea de fericire

era liberă

se schimonosea în geamul ferestrelor joase

scuipa solzi brumării

pe spațiile verzi…

obosite

când s-au mijit zorii

au constatat cât de inutile sunt

fără tic-tac-ul comun

și de rușine

mișcându-se în ordine

(cu o rigoare de ceas helvetic)

au urcat în vechiul turn

fiecare la locul său

NOD LA BATISTĂ

să nu se uite - acesta a fost

inițial, scopul nodului -

din cufăr a scos bătrâna

batista cu nod – o privește

și, parcă ea a făcut nodul

oare de ce?

o arată bătrânului soț - acesta

o întoarce pe toate fețele

și, parcă el a făcut nodul, își spune

oare de ce?

o înapoiază… și fără niciun ritual anume

(la ce bun, aici, rugăciunile?!)

amândoi, doi mimi pe scenă,dau din cap

a pagubă

ARŞIŢĂ

stăteam în cot întins pe pajiştea urbană

şi-n palmă ţineam edificiul centrului de cultură

(unii credeau că e o machetă în miniatură, eu

vă asigur că nu)

de o parte şi de alta

mă strângea centura oraşului

împestriţată cu zone industriale demolabile/

deplorabile

și femei fluide precum asfaltul sub

arșița soarelui

traficul mă încorseta...

pe spaţiul verde/ strict delimitat

mi se odihnea trupul

loc pentru cap nu era

şi nici clipă ferice

      

  

RITUAL

și pentru că

ploile nu aveau de gând să mai vină

bătrânul învățător a modelat un omuleț

din pământ gălbui

înmuiat cu salivă

- înainte de a trimite scuipatul în țărână

cruce a făcut

și iertare și-a cerut

pentru fapta sa nesăbuită

ce urma să o facă -

rugăciune se făcea pentru ploaie

în procesiunea caloianului dus acum

cu preot și dascăl, cu cântărețe și copii

la izvorul secat din josul câmpiei

ușor buimac, eu am rămas de convoi

la marginea satului am rămas

întru aceeași rugăciune

să desenez în praful drumului

c-o nuielușă uscată de salcâm

caloianul meu

și mulți/ mulți nori de ploaie

O REVELAŢIE

sub cămașa nopții albe

în zâmbetul tău abia schițat

întrezăresc dimineața

și mă descriu

în lunecare ușoară pe sânul tău

zâmbet de seară/ zâmbet de vis

totul, sub umbra lăsată

de lumina tânără a dimineții 

A VENIT TIMPUL

deunăzi, spre seară

a sosit acasă bătrânul poet

s-a așezat sub salcia pletoasă

pe bolovanul de gresie

rotunjit de vremuri

de pe malul crovului-lac

în privirea sa dusă departe

crovul și-a pierdut apa treptat

vegetația de baltă și păsările și peștii

au dispărut odată cu apa

spre dimineață

legănați în balansul zorilor

au dispărut

și salcia

și bolovanul de gresie

și bătrânul poet

acum

câmpie-i de jur-împrejur

numai câmpie

CE VĂ PASĂ!

latră/ urlă în miezul nopţii

surd/ fără ecou

țăranii, foștii țărani, de fapt, se prefac

că nu-l aud/ nu-l iau în seamă

se zvârcolesc totuși

în somn agitat și

cred că la mijloc

e doar mahmureala

de la beția obișnuită fiecărei seri

…

- lăsaţi-mă să latru

pentru coaja de pâine

ce mi-o aruncați, lăsaţi-mă

să latru, se justifică câinele nimănui/

și-al tuturor/ e prea multă linişte

în satul acesta urbanizat!

e prea multă nepăsare!

nu vă e teamă?

mie, da!