POETUL IUBIRII - RADU CÂRNECI

REMEMBER

RADU CÂRNECI – POETUL IUBIRII

(14 febr. 1928 - 9 dec. 2017)

„În legătură cu poezia şi cu celelalte arte, surori bune ale sale, mă sperie adeseori un gând, un gând ciudat, un gând negru aproape şi anume:ce s-ar întâmpla, cum ar re-acţiona lumea, dacă o măsură de timp – o săptămână, nu o lună, o săptămână doar – nu s-ar mai scrie, nu s-ar mai publica, nu s-ar mai citi, nu s-ar mai transmite poezie şi muzică, iar celelalte arte nu s-ar mai vedea. Nu mă gândesc neapărat la un război ni-micitor, nu, ci doar la o temporară şi trecătoare mânie a creatorilor de frumos, nemul-ţumiţi de ei înşişi şi de cei de jur împrejur. Ce s-ar întâmpla? ”

Radu Cârneci

IARBA VERDE, ACASĂ

Acasă, iarba verde aproape de mugure,

- vai, cum îi place să geamă sub paşi! –

o simt cum îmi sărută glezne şi tălpi,

oftând în zori, fără de somn, singură,

fragedă,

iarba în mai.

La amiază are ceva de mândră ţărancă

rotindu-se, toată numai miresme,

şi mă cheamă şi mă cuprinde,

şi-mi intră în sânge hoţeşte, femeie

pătimaşă,

iarba în iunie.

Spre seară începe să cânte de nuntă:

se roagă pentru o noapte de dragoste,

se roagă să-i gust trupul, să-i pătrund

sângele în şuier de coasă,

aprigă,

iarba în iulie.

Seara, la piept, lung mi se tânguie:

e de dor arsă, de dor şi nelinişte,

trupul i se face străveziu şi arde

şi mă arde, şi mă dărui, Doamne,

nebună-i

femeia de iarbă.

Noaptea, iarba se face de taină,

mă ia de mână, neagră şi dârză

şi plecăm, coborâm în rădăcini şi acolo

ne unim trupurile şi suntem

dulce ţărână...

UMBRA LUI ALEXANDRU MAKEDON...

„…To be or not to be?” – Shakespeare - Hamlet

„...la Nil, la Eufrat, apoi la Ind

am strălucit învingător fiind;

luceau în zare apele lui Gange

ademenind armatele-mi falange

dar eu vroiam Frumosul să-l cuprind

la Nil, la Eufrat, apoi la Ind...

...o, timpi de aur! o, măriri trecute!

pierite glorii, glorii ne-ncepute!

paşii de duh: Alexandria mea!

şi moartea ce-n surâs m-ademenea

tărâmului cu zările tăcute:

o, timpi de aur! o, măriri trecute...

...din tot ce-i veşnic numai Aristot

stă-n tainica lumină ca un Tot

iar eu pe Ducipal - albastru fum -

sunt aer-domn în aerul postum

când secoli după secoli trec înot -

din tot ce-i veşnic numai Aristot...“

CEA MAI FRUMOASĂ

Ea era, Cea mai frumoasă,

eu am fost Cel mai nebun,

şi-astăzi iată cum apun:

suflet, sânge, spaimă joasă -

ea era cea mai frumoasă !

Eu am fost Cel mai nebun:

în genunchi rugam o piatră,

inima-mi murea curată

şi-astăzi iată cum apun -

eu am fost cel mai nebun !

Astazi iată cum apun -

cine-o să mă plângă, oare,

ochii verzi de cer, odoare,

peste mine lin răsun' -

astăzi, iată cum apun !

Suflet, sânge, spaimă joasă

m-au purtat prin cer şi iad.

Şi-acum clipele mă scad:

suflet, sânge, spaimă joasă -

ea era Cea mai frumoasă !...

NE PROTEJEAZĂ CINE, IUBITO, CARE ZEU

Ne protejează cine, iubito, care zeu

pătrunde-n carnea noastră şi ne îmbracă chipul?

El ne scrâşneşte piatra, călcându-ne nisipul,

mereu ne-mbogăţeşte, golindu-ne mereu!

De când mă ştiu, în slavă îmi este arhetipul,

de când exişti, în tine-i un zbor de curcubeu,

şi între noi nu noaptea se despleteşte greu,

ci aurora joacă pe bolta frunţii nimbul.

Şi totuşi e o taină, jur-împrejur de noi

Vibrează o putere, ne-ncercuie frumoasă,

ea ne clădeşte munţii, ne-nvăluie cu ploi

şi-mpreunează cerul cu mlaştina umbroasă,

Iar ţie-ţi suie gândul, făcându-te de lună

şi-n jurul tău, eu, clopot, ce-n valea nopţii sună...

ZĂPEZI ŞI FLĂCĂRI

Tăcere de arbori din sticlă, senină,

seve oprite în lungă uimire,

urşi adormiţi după cină,

vânt înalt ca o fată subţire,

poteci bântuite de-un gând,

puhoaie în alb îngheţate,

vulpi de ger, respingând

chemarea puştilor înclinate,

aer rece, ca o pânză de in,

din care ciutele îşi fac broboadă,

izvor de piatră unde cerbii vin

lăsând podoaba frunţilor să cadă,

corbi clocindu-şi ouăle de ger,

aşteptând solemn minunea facerii,

corni severi, în trunchiul de fier

pregătind roşul pentru zilele coacerii,

stele vuind peste frunte, făcând-o

zvelt castel, strălucind de idei,

şi-n sângele meu, tu, flămândo,

cea mai femeie dintre femei –

zăpezi şi flăcări, vuiet în noi,

într-o îmbrăţişare nefirească –

amândoi

în pădurea de sticlă, zeiască.

PRIVINDU-TE, EU UIT CĂ MAI EXIŞTI

Privindu-te, eu uit că mai exiști,
se iscă-n mine ceea ce tu eşti:
un timp în care timpul crește bun
si fericite pajiști îl adun
iar ochii mei de bucurii par trişti:
privindu-te eu uit că mai exişti…

(…topiri de trup în arderea de tot,
vag desenate umbre care pot
amețitor învinge gând și dor,
semințe-n viul lung legănator
în sus, în jos, amețitor înot:
topiri de trup în arderea de tot…)

… ce ierburi fi-vom, ce pământ duios,
ce glezne săruta-vom luminos,
ce fiare îmblânzi-vom, ce azur
vom răsturna în chipul nostru pur
când clopote vor  bate-armonios
ce ierburi fi-vom, ce pământ duios!…

SONET ŞI RUGĂ

Vai, dureros ţi-e de frumoasă gura

şi delicat s-avântă spre cuvânt,

şi are-n ea şoptirea cu har sfânt

şi are-n ea tăcerilor arsura.

E fragedă ca miezul de pământ

şi-amară-adânc, precum adâncă ura

şi proaspătă e-n zori precum e pura

dulceaţă a frunzişului tăcând.

Femeie blândă – sunet dinspre cer – ,

împacă-mă cu zeii de dogoare

şi fă-mă tainei tale temnicer,

iar dacă vrei să mă înalţi spre soare

cădelnitează-ţi vocea în eter:

lumină pururi, lung-legănătoare…

LA PARADISUL BIBLIC…

…când florile-şi închide mandragora

şi noaptea-şi licăre în sine ora

vin iarăşi la câmpiile tăcerii:

râu Eufrat vuind prin vechi imperii

şi sunt al meu fiind al tuturora

când florile-şi închide mandragora

(…la Paradisul biblic timpul zace

în mine strig: tăcerea se desface

renasc mulţimi din pulberi, timpu-n tâmple

adâncul gol cu gând adânc îl umple

şi clipele de trup devin sărace –

la paradisul biblic timpul zace…)

…o, toate cum se duseră-n sfârşire:

iubiri şi uri; abis-nemărginire

apuse neamuri, străluciri în sânge

şi-i Eufratul singurul ce plânge

când moartea cu blândeţe-mi intră-n fire –

o, toate cum se duseră-n sfârşire…

„MICĂ ODĂ LA BACH”

„Fără de tine deseori mă tem

în zborurile nalte prin făptura

pe care-o port, şi-n spaimă te rechem

cu sunet stins, cu încleştată gura

Atunci, în sânge îngeri se adun’

cu aripi line îmblânzind plăcerea

şi cerurilor mele se supun

iar tainele îşi strălucesc averea

Tron luminos, miresme împrejur

iar tu vibrând acolo-n transparenţe

şi lumi din tine izvorând, contur

esenţelor topindu-se-n esenţe

Din suflet păsări largi, de nevăzut

spre alte lumi pornesc ducând iubirea

şi arde-în mine Marele-Absolut

iar tu mă aperi cu nemărginirea…”

BOALĂ

Mi te cobori cu pasul tău uşor

pe treptele de amintiri lânoase

şi te visez din noapte până-n zori,

iubirea mea cu firile întoarse.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând

atât de clară strălucind ca luna

şi străluceşti de dragoste în gând

precum zâmbeşte soarele întruna.

Mi te cobori în negrul absolut

al nopţilor în care mi-e furtună,

iubirea mea din carne şi din lut,

cât te iubesc acum şi totdeauna.

Mi te cobori în vise când adorm

pe raza stelelor încercănate

şi mă trezesc udat din al meu somn

şi te rostesc strigând întreaga noapte.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând

şi râd şi plâng amarul deodată,

iubirea mea prea mult este de când

eşti tot aici, cu mine niciodată.

Şi visul ţine până-n zori de zi

şi ziua mea nu este luminată,

ascult pădurea, scriu şi poezii

şi-ncep să uit şi vreau să zbor odată

PRIVIGHETOAREA DIN VIS ...

la versul tău cu mlădieri sublime

coboară stele raze-n frăgezime

spre-a se uimi și-a-mbogăți-n putere

esența dulce-a muzicii din sfere

departe de nefericiri și crime

la versul tău cu-ademeniri sublime.

(... pasăre-zee,-n aerul de slavă ești

frumusețea frumuseții gravă

a sunetelor  irizând tăcerea

și înserării îndulcindu-i mierea

juvaierând în fiece octavă

pasăre-zee-n aerul de slavă...)

Cuprinde-mă în visul tău minune

primește-mi imnul drept închinăciune

a sângelui zidindu-și neființa

și-a sufletului aurind credința

uimindu-mă ca într-o viziune:

cuprinde-mă în visul tău, minune!...

DUPĂ DRAGOSTE

După dragoste soarele este mai luminos

după dragoste luna are cearcăn frumos

după nunta cerului cu pământul

pietrelor le crește rotundul.

Totul după dragoste: mireasmă de dor

urma sărutului, pasăre-n zbor

în sâni, sub sâni spaimă subțire

în lemnul verde vlagă de mire

în nori și sub nori liniște, după

dragoste gura-i duruta mea cupă.

(Apoi păsările fac pui de cântece

stelele coboară-n descântece

arborii așteaptă fete din fete

fructe lunecând să le desfete

semințele nasc părinți iar casele

cu încă o dungă își înseamnă oasele)

După dragoste soarele e Domn preafrumos

luna și tu cu cearcăn luminos

după nunta cerului cu pământul

sânii tăi tac pârguindu-și rotundul…

BISERICA ÎN MUNŢI

Zid al trupului meu străvechi

al duhului meu dintotdeauna

iată-mă aici lângă morminte,

iată ochiul ierbii limpede şi veşnic

în el am să cobor lacom de întrebări

iată sfinţii coborând de pe ziduri

întinerind, bucurându-se de sosirea mea

îmbiindu-mă să intru în veşnicie.

O, pământ! O, vulturi de pământ!

Iată liniştea cuprinzându-mi genunchii şi umerii

iată-mă în taina de clopot!

Amin...