ANIVERSĂRI: SILVIA - IOANA SOFINETI

LA MULŢI ANI POETEI SILVIA-IOANA SOFINETI !

IOANID

tatăl meu este îndrăgostit de bărăgan.

îl găsesc mereu acolo

printre straturi de roci

pe sub spicele de grâu răscopt

printre caii câmpiei.

e mereu alături de ioanid

prietenul său imaginar

căruia îi povesteşte tot ce nu a trăit

toţi anii de navetă casă serviciu

pe dunga orizontului

între nord şi sud şi retur.

ioanid îl ascultă şi tace

apoi scrie mici poeme cu degetul

pe geamul aburit al trenului, iarna.

vara merge cu tatăl meu

printre cai, spice şi roci

ascultând nepovestitul.

PIOS FIIND, DECI STATIC

pleci ochii

simți umilința tăind vertebrele

nu ești bisericos, dar parcă îți vine

să te îndoi a mătanie în fața copacului

care curajos își arată frunzele

iar tu nu vrei să le scoți pe ale tale la iveală.

cântă, îți spun ele

dansează, ecoul răspunde.

rămâi mut

nu îndrăznești să te miști ca nu cumva

gestul tău să pară automat

în afara contextului.

închide ochii și lasă vântul

să-ți mângâie frunzele

și zboară și tu înlăuntrul tău.

la un moment dat

vei pluti și în afară.

MAI STAI

voalul ferestrei îți șoptește să mai stai

în gândurile tale, cu ochii spre frunzele

care abia se mai țin, ca și speranțele

pe care le-ai aruncat departe

printre stropii toamnei, printre nori.

mai stai, zice fereastra, nu mă despărți

și pe mine de ce e al meu

chipul tău îmi trebuie să mă oglindesc în el

să văd prin ochii tăi timpul

să simt trecerea norului umbrindu-mă.

mai stai, zic frunzele, măcar cât mai

putem și noi să rămânem

înainte să devenim una cu pământul

unește-ți lacrimile cu noi

să ne regăsim dincolo, în alt anotimp.

mai stai.

RITUAL

cărările noroite nu te duc spre crâng

deși acolo ai vrea să ajungi.

cum adică de ce? păi ce să faci în crâng

dacă acum acolo nu mai e loc cu verdeață.

te uiți chiorâș la mine, de parcă ți-aș povesti

despre pisica aceea care zbura

purtată de baloanele legate de coada ei.

cum care pisică? aia care trecu pe sub

așternutul tău, ziua-n amiaza mare

după două zile de priveghere.

s-a zis cu sufletul tău, gata

l-au luat baloanele pe sus

l-au dus spre adâncurile de dincolo

unde nu-i întristare, nici suspin

unde sper să fie verde

IVIRE

din podul palmei cresc ramuri

se împletesc în aer

nasc frunze și idei

ascultă glasul vântului

separă sunetele păsărilor

de gândurile oamenilor pe care le

combină cu nemărginirea

iscând poeme nu mai lungi

de o palmă.

RENUNŢARE

parchetul scrijelit poartă urmele

fotoliului tras în grabă

atunci când ai plecat.

nu se mai oglindește în el nimic

în afară de umbra surâsului ferestrei

deschise larg spre noapte.

caut printre greieri sunetul pașilor tăi

mă lovește tăcerea peste urechi

drept pedeapsă pentru întârziere

unde eram când te-ai dus, nu știu

pluteam pe undeva, printre pânzele de pe șevalete

printre pensule murdare de imagini

încă neformate.

privesc întunericul și decid

că nu e cazul să te urmez.

ÎNTREBARE

tu vrei să scrii în loc să-mi răspunzi

e grea întrebarea sau mai greu

e să aduni laolaltă

toate răspunsurile vechi de mii

de ani care au fost date

de fiecare dată când s-a întâmplat

ca cineva să aibă nevoie de o certitudine.

crezi că nu e nevoie de răspuns

îţi spui că nici măcar nu există

iar mâna stă într-o suspendare

deasupra paginii albe.

un nor îşi lasă umbra peste ea

tu eşti distras şi uiţi că trebuia

să-mi spui ceva, orice.

dispari cu totul în nor

şi laşi o pagină goală în urma ta.

care era întrebarea?

FOTOGRAFIE

vezi cum frunzele se deschid

auzi glas de violoncel

într-o dimineață rece de aprilie.

gândești că au curaj să apară în lume

neștiind ce le așteaptă.

zăpada mieilor se simte în respirația ta

care trece ca un fior printre vertebrele mele

dincolo de carne, de oase, de măduvă

până devin albă

o imagine ștearsă în photoshop.

deschizi toate meniurile

tastezi, încerci să  recompui

ceea ce a devenit nevăzut

frunzele râd la tine

sau de tine, nu știu

ele își urmează calea spre soare

tu rămâi în gândul tău

încercând din răsputeri să mă regăsești

dar nu mă cauți unde trebuie

sunt între frunze.

PREGĂTIRI DE CĂLĂTORIE

ea nu voia să se uite în oglindă

îi tunsesem pletele albite

înțelegeam de ce vrea să se simtă pregătită pentru călătorie

înțelegeam și resemnarea din ochii ei

nu înțelegeam, însă, de ce oglinda 

îi este dușman.

– hai, uită-te să vezi cum îți stă

încercam eu, cu inocența vârstei.

ea întorcea capul, ocolind bucata de sticlă

spre fotografiile de pe pereți

căutând cu privirea imaginea ei tânără

da, acolo nu avea părul alb

da, acolo era sănătoasă

dar da, și acolo eram noi lângă ea.

nu pleci singură, să știi

vom merge și noi câte puțin cu tine

un pic din mine, un pic din sora mea

un pic din tata, un pic din unchiul

vor fi cu tine mereu

pe drumul fără întoarcere

din oglindă.

RUCSACUL ROZ

un călugăr cu rucsac roz îţi taie calea

vorbeşte la telerfon pe trecerea de pietoni

despre cele sfinte poate.

îţi rămâne întipărit în minte rozul

ca o notă discordantă între culorile toamnei

o pată pe retină persistă după ce închizi ochii

roz  roz  roz

te obsedează rucsacul roz.

intri în primul magazin de rechizite şcolare

ţi ceri un rucsac roz, dar să fie foarte roz.

vânzătoarea se uită mirată la tine

te întreabă dacă îl cumperi pentru cineva

îi spui că vrei doar să-l pipăi

şi să urli este !

nu-şi mai bate capul cu tine

te lasă să admiri

temându-se să nu te apuci de urlat.

tu taci, însă, pipăind ţesătura

şi înţelegi de ce călugărul nu putea avea

un rucsac de altă culoare.

IERTARE

priveşti dezamăgit în sufletul lor

încerci să cauţi iertarea

dar ai dat-o deja în doze multiple

de la început şi până acum

nu mai ai de unde să scoţi încă o porţie

răzuieşti pereţii sinelui tău

reuşeşti să mai strângi câteva resturi

în pumn

nu te înduri să le foloseşti

nu acum

poate mai târziu, când te vor convinge

că merită să renunţi la tot ce ţi-a mai rămas.

până atunci priveşti la ei

aştepţi să se îndrepte de la sine

te gândeşti la cât de fraier eşti uneori

când speri.

HOTEL CALIFORNIA

 

Adăugați o legendă

drumul duce printre lanuri

spre nord

în urechi îți urlă hotel california

închizi ochii și faci saltul

nu s-au terminat nici cântecul

nici pasul deasupra șoselei perforate

de salturile de dinainte de tine

toți au vrut să zboare

și toți au suferit de gravitație

drumul patriei e un magnet pentru căderi

fantomele copacilor sunt magnet pentru zbor

nu-ți rămâne decât să cazi continuu

mimând saltul printre cratere

îngânând hotel california prin pustietatea galbenă

AZI NU

o lacrimă alunecă

pe umăr din ochiul stâng.

cu o lene de felină

vântul îmi întoarce privirea spre apus

șoptindu-mi să plec

să nu mai stau locului

să mă duc acasă

printre nori roșii și galbeni și violeți.

închid ochii

îi deschid și las să cadă

o lacrimă din ochiul drept

și spun vântului:

azi nu merg acasă

mă ţine înserarea în ea.

IMAGINI

murmurul ploii se-ngână cu gândul meu

paşii se-ndreaptă prin bălţi albastre

spre tine.

întinzi mâna căuş

prinzi câteva picături pe care le sorbi însetat

te simţi de parcă ai luat pastila din matrix

universul se învârte în jurul tău

vrei să opreşti tăvălugul de imagini

pui un deget pe un chip

şi totul înlemneşte.

e chipul meu crud

mă văd prin ochii tăi şi abia mă recunosc

de parcă nu m-aş fi văzut vreodată

sunt imobilă sub privirea ta.

degetul face o mişcare bruscă

imaginea se schimbă

sunt din nou eu, mai bătrână

nu mă recunosc încă

dar tu ştii că eu voi fi.

a treia oară când pui degetul pe o imagine

aceasta nu mai arată altceva decât

o baltă albastră

prin care trece pasul meu

alături de pasul tău

spre nicăieri.

FELINĂ

sub umbrela roşie stă o pisică neagră.

nu face nimic

doar mişcă leneş din coadă.

întoarce privirea goală spre scările sparte

părând să aleagă între a sta şi a pleca.

ajunsă lângă ea, mă uit în ochii galbeni

şi găsesc soarele

deşi ploaia mi-a ajuns până în suflet.

ridic pisica în braţe

mi se întinde pe şira spinării

până devenim una şi aceeaşi

o pată neagră sub o umbrelă roşie

într-o zi ploiasă

lângă nişte scări sparte

care nu duc nici sus, nici jos.

PUNCT TERMINUS

urmăreai cu degetul rândurile cărţii

nu ştiai ce cauţi

te-ai oprit, ai luat-o de la capăt

şi, evrika, ai tresărit: e aici, e aici!

ai găsit cuvântul pe care credeai că îl cauţi

dar, citindu-l, ţi-ai dat seama că te simţeai gol

pentru că acum nu mai ştiai ce să faci

ai ajuns acolo unde credeai

că trebuie să ajungi

şi n-ai putut să mergi mai departe

pentru că nu mai aveai ce să visezi

descoperiseşi cuvântul şi

acesta îţi spusese totul.

acum puteai să renunţi, nu?

COMUNICARE

nu mai visa, îmi spune

îmi spargi timpanul cu atâta tăcere

mai bine uită-te pe geam şi spune-mi

de ce acele bradului se rup în bătaia vântului?

parcă ar fi trebuit să rămână acolo, neclintite

neciobite, neprihănite.

unde e statornicia lor?

rădăcinile ce scop mai au, dacă nu acela

de a ţine întregul întreg, viaţa viaţă

vezi, ăsta e un subiect bun de discuţie.

tu taci în continuare

poate că încă mai visezi

cum oi fi putând să visezi fără rădăcini, nu ştiu

de ce te agăţi? de acele care cad frânte?

mi-e milă de tine, sincer.

ACCEPTARE

masca pe care o afişez

se compune din fluturi atunci când plouă.

pe aripile lor prind imagini în rogvaiv.

dacă este senin

masca îmi capătă forma unui val de nisip care

sub cerul greu de albastru

se lichefiază şi devine galeu

bun de pus la expoziţie

în privirea ta.

când este noapte port masca stelelor

rătăcite printre valuri de mare.

în zori, masca mi-e plină de rouă

însetată de lumină şi de fluturi.

tu-mi primeşti ca pe un dat firesc

toate aceste măşti

şi îmi răspunzi completându-mă.

PERFECŢIUNE

tuşa de culoare incertă de pe pânza

aproape goală

nu-mi spune nimic.

ar fi trebuit să fie un crochiu

care să surprindă mişcarea bruscă

a dimineţii

imagine fragilă plină de roua visului.

ar putea fi linia din palma ta stângă

întinsă spre ghicirea destinului

sau copacul din faţa casei

cu crengile ridicate către nori.

poate că e doar o tuşă de culoare

aruncată din întâmplare pentru a strica

perfecţiunea pânzei

şi, precum în lecţia despre cub

lumea ar spune, privind-o

ce frumoasă ar fi fost fără dunga aia.