BUZOIANUL SORIN DESPOT - UN POET ÎN PLINĂ AFIRMARE

POETUL ZILEI

BUZOIANUL SORIN DESPOT –

UN POET ÎN PLINĂ AFIRMARE

Sorin Despot (pseudonimul literar al lui Sorin Staicu) s-a născut în anul 1985 şi a absolvit Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu” din Buzău, după care a urmat Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind - în prezent - consultant în comunicare în industria IT şi, mai ales poet.

În anul 2010 a primit Premiul pentru debut al Uniuni Scriitorilor, pentru volumul „apasă” (Editura Cartea Românească) bucurându-se de aprecierile criticii şi, mai ales, de entuziasmul cititorilor, care descopereau un univers liric în „expansiune”.

Următoarea carte avea să apară în 2016, şi se va numi „termeni/ condiţii” (Casa de Editură Max Blecher).

În intervalul dintre cele două apariţii editoriale Sorin Despot s-a implicat în diverse proiecte (traduceri, proiecte editoriale, coordonarea „Taberei de poezie” de la Săvârşin etc).

Dar, despre cultura şi poeţii buzoieni importanţi, pe care oraşul literaturii de curbură (cum numea regretatul Gheorghe Ene Buzăul) îi „uită” sau îi ignoră vom mai vorbi, într-un viitor apropiat.

L.M.

POEME DE SORIN DESPOT

AM SCRIS O CARTE

am scris o carte

am crescut un cîine

am mințit un om

am am am am am

de nouă ori am

iubește-ți aproapele

consumă cu noimă încearcă

să supraviețuiești intact

întreabă-te luptă promite

am scris o carte

pentru că lumea despre care ne-au vorbit nu există

lumea aceea pe care ne-au injectat-o în creiere

întru impresia că trăim mulțumită sau în pofida ei

dar mai ales pentru că literatura nu ne-a mințit niciodată

și fiindcă astfel sper să ne amintim cine sîntem

PARTAJ

noi împărțim amintiri
și șervețele mototolite
nopți aruncate
pe noptiera de la capul patului

poze de la mare 2004
pe asta cu scoica o iau eu
pe cea cu vânzătoarea de lalele
ți-o las ție
cea cu nisipul ud
nu-mi place ia-o tot tu
eu o păstrez pe cea
cu porumbul fiert
și cu piersici
și bere
pe asta n-o lua
undeva în fundal un copil
aleargă după fluturi albi

fire de păr
unul eu unul tu
unul eu unul tu
o lacrimă de vin
șase monezi ruginite
din vremea căderii romei

împărţim zgârieturi

EXTAZ NEGATIV

dacă aș face-o, aș face-o ca hemingway,
mușcînd din țeava unei puști de vînătoare.
sau ca chamfort, forțîndu-i pe-ai mei
să mă jelească într-un sicriu sigilat.

cum să te liniștesc mai curînd?
mai degrabă am de gînd să spun stop,
să ies pe ușa din față, să las în urmă
un mare semn de-ntrebare.

aș hoinări pe străzile unui alt oraș
pînă i-aș învăța pe de rost ritmul,
micile și marile idiosincrazii, aș găsi
un colțișor confortabil de sufragerie,
o femeie călduță care să-mi toarne-n pahar.

și iarăși, dacă s-ar întîmpla să m-ajungă din urmă,
aș arunca o privire spre magnum, aș săruta fruntea
pruncului meu,
aș lăsa în fotoliul de lîngă fereastră-un bukowski,

semnul de întrebare mototolit.

FLY ME TO THE MOON

m-am trezit dansînd în sufragerie.

seara se insinuase pe bulevardul obregia,
ritmurile line ale copacilor sub lampadare
puseseră stăpînire pe călcîiele mele.

toba mare a ușilor de bloc, fusul
mîngîiat de eșarfe al troleibuzelor.

pentru o clipă semeață,

am lăsat brațele să-mi alunece,
am scăpat beat-ul pe un picior,
schițînd un semicerc cu celălalt.

jazz hands în dreptul genunchilor.

am coborît dintr-o temă cu iz de sinatra,
m-am lăsat purtat pe sub candelabre,
am zvîrlit în piruete pe vîrfuri

fantoma ta în rochie de seară.

SAVUREZ

norișor după norișor.

rostogolesc fumul pe limbă, îi cercetez
asperitățile, inhalez. simt tot ce simt & încă.
mă pun la punct: sînt, cunosc, las în urmă

organisme guvernate prin selecție artificială
de proto-gărgăunele-sultan al lobului frontal.
fluturașii pixelați orbecăie prin ceață după adăpost.

expir zgomotos. mă joc cu mine pînă dispar. acuz
involuții, mă-ntețesc, găzduiesc sindrofii de reactivi
cu rezultat în confuzie și fîs biochimic.

simți nevoia să faci, simți că-ți scapă,
cînd vomiți pe nas, nu-ți recunoști ochii,
nu-ți amintești nume și nimic nu are contur.

vîntul își ascute gheruțele în draperii,
frunzele căzute continuă o vreme fotosinteza,
în maniera zeflemitoare a mecanicii celulare.

CREZUL CASTORULUI DE CLĂDIRE

cu cît devii mai priceput la a-ți folosi cuvintele,

cu atît îți cresc șansele de îmbogățire. întreabă

un vînzător, un artist de stradă, un antreprenor.

modelează cu vorbușoare deznodămîntul interacțiunii.

dă unei companii un slogan puternic pentru un trimestru rotofei,

învață o companie să comunice cu publicul și va avea

o identitate, voce proprie, aspirații și năzuințe, un viitor.

compania cîștigă dimensiuni umane, viziune, claritate,

pîrghii motivaționale adaptate angajaților, argumente.

scrie subiecților de parcă i-ai privi în ochi, zîmbește-le,

mîngîie-le creștetele în timp ce le iei beregatele. mereu tînără,

compania ta se va îmbăia în sînge de client mulțumit. intră

în rol, rămîi loial definițiilor și arborează-le mai presus de orice.

aprinde în angajatul tău

setea de reușită și instinctul său criminal,

întru cîștigarea, mulțumirea și eterna-i exsangvinație.

BABY TV

o furtună de înțelepciune la marginea fiecărui cuvînt

apoi camera cedează treptat presiunii

eliberînd în atmosferă norișori roz și țestoase

fiecare copil își îmbrățișează animalul de pluș

sub umbrele jucăușe ale perdelei

începe să plouă cu tot cu frunze

apoi să ningă cu tot cu copaci

nimic nu rămîne în picioare

cerul însuși îngenunchiază

sub tonele de fluturi roz

și țestoase

Cum cine?

cine eşti cînd celălalt încetează să-ţi fie?

ridici privirea? nimeni, de care

se agaţă un altul & alţii,

într-o cădere învolburată;

pereţii văluriţi sub toate & tot

insistă să pătrundă.

cadru restrîns pe detaliu: zîmbet,

mişcare suavă a mîinii, strict de

dragul mişcărilor suav-zîmbitoare.

cine eşti dacă celălalt nici n-a fost?

un pluton de priviri în care

ghiceşti o rafală de gloanţe.

nimeni de care să te dezlipeşti, nici

un cuvînt magic, fără poduri sau chei,

inventezi o uşă la fiecare pas, un

pas istoric după fiecare uşă.

încă un zîmbet, o

nouă mişcare suavă,

mănuşile albe

& senzaţia

că îţi scapă

ceva.

TĂMÎIA FUMUL ŞI IARBA

revin aici numai o dată pe an
chiar și atunci cu senzația că pierd timpul
calc cu grijă pe cărarea îngustă
ca și cînd tălpile i-ar datora blîndețe
nu mă dărîmă drumul acesta și nici nu
îmi umple stomacul de noduri nimic
poate doar fotografia mihaelei runceanu
și cele două margarete de pe marmura albă
cert este că aici găsesc liniște iar
certitudini am mai puține de la an la an
înfig mîinile în buzunare capul între umeri
mă balansez un pic înainte de fiecare pas
întîrziind ușor contactul piciorului cu piatra
un fel de nerăbdare surprind în mine și
datoria de-a o ignora
mă conving imediat că sînt emoționat
vîntul apleacă salcia peste fruntea
îngerului de granit un bărbat cu palton
își lasă eșarfa să fluture în fața trandafirilor sigur că
la braț cu paltonul lui e un pardesiu de damă și că
poartă parfumul preferat o broșă și fular maro
din toate părțile chibrituri și brichete clănțăne păcăne zbîrnîie
apoi numai bălării religioase kitschuri
cu pretenții de ritual sau de obiect de cult
puzderia asta de chinezării spirituale
îmi mărește hotărît pasul nici urmă de apăsare
pe chipul acestui bărbat care sapă
aprind un marlboro nu mai am mult
tămîia fumul și iarba se amestecă în mine violent
un porumbel de scîntei îmi împrăștie ochii printre cruci
nume ore și date pornesc în haită în urma mea
le resping cu un gest elegant oprindu-mă calm
lîngă bucata îngrădită de pămînt sub care
cu ani în urmă l-am îngropat pe tata

apoi blanc

nici zîmbetul lui n-a rămas
doar palmele și senzația limpede
că l-am îngropat prea adînc
în pămînt și
în mine