DEZORDINEA PREVENTIVĂ

DEZORDINEA PREVENTIVĂ

 

Fotografiui de Lucian Mănăilescu

Un recent articol al lui Matei Vişniec mi-a reamintit titlul unui roman care s-a dovedit a fi premonitoriu: „DEZORDINEA PREVENTIVĂ”. Pe scurt, în carte este vorba despre două lumi, separate de un zid aparent impenetrabil, pe sub care însă trece un labirint de coridoare subterane în care colcăie ŞOBOLANII. Cele scrise de celebrul autor m-au determinat să recitesc un material, pe care l-am publicat în anul 2011, în almanahul revistei „Fereastra” al cărui redactor şef eram pe atunci. Se intitula: Cinism sau pragmatism – SUPRAPOPULAŢIA şi îl reproduc în ele ce urmează, urmat de articolul lui Matei Vişniec:

Tema impactului democrafic în ascensiune asupra viitorului omenirii, chiar da-că este ţinută departe de ochii publicului constituie, de multă vreme, o preocupare ma-joră pentru politicieni şi nu numai, mai ales acum, când criza globală, schimbările cli-matice, deşertificarea, epuizarea resurselor, creşterea duratei medii de viaţă cu parado-xalele ei consecinţă: tinerii în şomaj şi bătrânii la muncă, speculaţiile financiare etc., prevestesc o apocalipsă ce nu mai poate fi reglată prin mijloacele trecutului (războaie, migraţii, extinderea suprafeţelor cultivate...) Veţi vedea, în cele ce urmează, păreri şo-cante, despre acest subiect, ale unor oameni consideraţi, lideri ai umanităţi.

„Societatea nu face nici o afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia.” – (Theodore Roosevelt)

„Malthus a fost justificat, realitatea a fost surprinsă bine de Malthus. Lumea a treia este suprapopulată, este un dezastru economic, şi nu există nici un mod în care aceasta ar putea ieşi din criză cu această populaţie în creştere rapidă. Filozofia noas-tră este: înapoi la sat”. (Dr. Arne Schiotz, World Wildlife Fund, Director de con-servare)

„O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală.” (Ted Turner, într-un interviu pentru revista Audu-bon. - Robert Edward „Ted” este un magnat al media american și filantrop.)

„Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie să reducem nive-lul populaţiei. Iar guvernele trebuie să ne folosească metodele pentru a obţine rezul-tate, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scăpată de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei.... Programul nostru în El Salvador nu a funcţionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de mulţi oameni... Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să tri-miteti toţi bărbaţii la luptă şi să ucideţi un număr semnificativ de femei fertile... Cel mai rapid mod de a reduce populaţia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ...” (Thomas Ferguson - Departamentul de Stat pentru Populaţie)

„În căutarea unui nou duşman care să ne unească, ne-a venit ideea cu polu-area, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege după ele.... Dar, uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a con-funda simptomele cu cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci înseamnă că inamicul real este chiar umanitatea.” (Alexander King, Bertrand Schneider - Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma în cartea „Pri-ma revoluţie globală” Pag 104-105, 1991)

„Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demogra-fică este o multiplicare necontrolată a oamenilor... Noi trebuie să mutăm eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere mul-te decizii aparent brutale şi lipsite de inimă...” (Paul Ehrlich, profesor la Stanford, în cartea: Bomba numita Populaţie)

„Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ as-tăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: «Virusul-Om.». Primele mele trei obiective principale ar fi: reducea populaţiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi în al treilea rând să văd cât mai multe zone pustii.” (Dave Foreman – ecologist american)

„În scopul de a stabiliza populatia lumii, trebuie să eliminam 350.000 de oa-meni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să îl spun, dar este la fel de rău să nu-l spun.” (Jacques-Yves Cousteau – 1991)

„Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populaţiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceţi populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienţi oameni pentru a face atât de multe daune ecologice.” (Mihail Gorbaciov)

„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantităţi tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate (...) Azi, America ar fi indig-nată dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus în prealabil că există infiltrate în mijlocul lor ameninţări din afară, indiferent dacă sunt reale sau fictive, ca-re pun în pericol însăşi existenţa noastră. Aceasta va fi valabil şi în cazul tuturor po-poarelor din lume iar ele vor dori să fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drep-turile individuale vor fi de bună voie abandonate de către oameni, mai ales dacă bu-năstarea lor va fi garantată de către Guvernul Mondial.” (Dr. Henry Kissinger, Con-ferinţa Bilderberg, Evians, Franţa, 1991)

„Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majoră credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” (David Rockefeller – om de afaceri american, adept al globalismului)

„Războiul şi foametea nu sunt eficiente. În schimb, boala a oferit cel mai efi-cient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând pentru a fi rezolvata criza populaţiei. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90 la sută din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letală şi ucide în câteva zile, în loc de câţiva ani. Trebuie să creştem mortalitatea cu 90% la om. Uciderea oamenilor... Gândiţi-vă la asta... Ştiţi, gripa aviara e bună, de asemenea. Pentru că cel care supravieţuieşte, va îngropa mai apoi nouă. (Dr. Eric Pianka - Profesor de ecologie evolutiva la Univer-sitatea din Texas)

„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decât în cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferică.” (David Spangler - director al Iniţiativei Planetare, O.N.U)

„Suprapopularea este în prezent vastă, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va răspunde la reducerea viitoare a ratei natalităţii prin metode contraceptive, sterilizare şi avort, dar trebuie să reducem în prezent cât mai mult populaţia. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace necesare.” (Iniţiativa pentru Carta Naţi-unilor Unite ECO-92 PĂMÂNT)

„Femeile în Ţările de Jos, care sunt considerate de către stat că sunt mame im-proprii ar trebui să fie condamnate la a lua contraceptive pentru o perioadă deter-minată de doi ani.” (Marjo Van Dijken - autor al unui proiectului de lege în Ţările de Jos)

„Dacă m-aş reîncarna, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigaş care să reducă populaţia umană. (...) Creşterea populaţiei umane este, probabil, singura şi cea mai gravă ameninţare pe termen lung, pentru supravieţuire. Suntem în pragul unui de-zastru major în cazul în care aceasta creştere nu este temperată - nu doar pentru lu-mea naturii, ci şi pentru lumea oamenilor. Cu cât sunt mai multe persoane, cu atât mai multe resurse vor consuma, şi implicit va fi mai multă poluare .” (Prinţul Phillip, Duce de Edinburgh, soţul reginei Elisabeta)

„Graviditatea ar trebui să fie o crimă pedepsibilă împotriva societăţii, cu ex-cepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie îndemnaţi la a folosi produse contraceptive, guvernul furnizând antidoturi cetăţenilor aleşi pentru fertilizare.” (David Brower – directorul executiv Sierra Club)

„Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea dege-neraţilor pentru infracţiuni, sau de a-i lăsa să moară de foame în imbecilitatea lor, societatea îi va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapţi, să continue soiul lor... Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns”. (Oliver Wendell Holmes - Curtea Suprema de Justiţie, SUA)

„Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea popula-ţiei optime în întreaga lume dar şi în fiecare regiune şi pentru a arbitra diferitele ţări în împărţirile regionale. Controlul mărimii populaţiei ar putea să rămână responsa-bilitatea fiecărui guvern, dar regimul planetar ar trebui să aibă puterea de a aplica limitele convenite.” (John P. Holdren, consultant în ştiinţă al lui Obama).

„Astăzi lumea are 6,8 miliarde de oameni*. Şi ar putea creşte până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficientă cu noi-le vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate şi control a repro-ducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la sută..!” (Bill Gates)

* În acest moment poulaţia lumii numără 7. 778. 110. 000 locuitori (Nota mea)

ANUL CÎND NE MOR BĂTRÎNII…

Există un film japonez pe care ar trebui să-l vedem sau să-l revedem în această perioadă de epidemie. Titlul, în engleză, este The Ballad of Narayama. Filmul, realizat de Shohei Imamura, după o nuvelă de Shichiro Fukazawa, a impresionat profund, în 1983, juriul Festivalului de la Cannes şi a obţinut recompensa supremă, Palme d’Or. Povestea din film este inspirată, s-ar părea, din fapte reale: în secolul al XIX-lea, în unele regiuni foarte sărace ale Japoniei, cînd bătrînii împlineau 70 de ani şi nu mai pu-teau munci, erau invitaţi să plece benevol de acasă, de exemplu pe cîte un vîrf de mun-te, şi să aştepte moartea acolo. The Ballad of Narayama narează o astfel de situaţie, plecarea unei mame, acompaniată de fiul ei cel mare, pe „ultimul drum“. Cutumele acelui sat sărac erau stricte şi foarte pragmatice: la ce bun să mai ţii în casă un bătrîn din moment ce nu mai poate munci, ba mai trebuie să-l îngrijeşti, şi care înseamnă o gură în plus, un castron de orez luat de la gura copiilor? Or, iată-ne acum într-o logică similară, doar că de transferarea bătrînilor în lumea cealaltă se ocupă un coronavirus. Statisticile sînt unanime, majoritatea celor morţi în urma contaminării cu COVID-19 sînt oameni avînd peste 60 de ani. De la începutul epidemiei, în Franţa, jurnalele tele-vizate încep aproape sistematic cu dramele intervenite în diverse case de bătrîni unde virusul a intrat nu se ştie cum, iar pensionarii mor pe capete. Este ca şi cum COVID-19 ne-ar fi auzit în ultimii ani că ne tot plîngem de fenomenul îmbătrînirii populaţiei şi ar fi decis, în felul său, „să ne dea o mînă de ajutor“. În Italia, de exemplu, 70% din vic-time sînt bărbaţi, avînd media de vîrstă de 79 de ani…Iată, poate, un subiect pentru un alt film sau poate pentru un roman macabru: un spirit malefic simte că locuitorii unui oraş nu-şi mai iubesc bătrînii şi îşi „oferă serviciile“. Este vorba de un oraş (sau de o ţară, sau de o lume) unde oamenii încă activi, ba chiar hiperactivi, se simt tot mai de-ranjaţi de bătrîni, chiar îngrijoraţi că îi vor costa prea mult întreţinerea părinţilor şi a bunicilor. Longevitatea altora este văzută treptat ca o pacoste. Generaţiei ajunse la vîrsta senectuţii i se reproşează chiar, tacit, că a dus-o prea bine în viaţă, că a profitat de o lungă perioadă de pace, că s-a hrănit bine, că a gustat din plin din plăcerile so-cietăţii de consum şi că nu vrea să mai iasă din scenă, că trage de viaţă excesiv, că îm-pinge limitele ei pînă la nouăzeci de ani şi pînă la o sută. În lumea (imaginară) din acest film macabru, longevitatea persoanelor vîrstnice începe chiar să provoace o pa-nică generală, oamenii încă tineri sau cei aflaţi în plină activitate descoperă că între-ţinerea bătrînilor va fi o lungă povară financiară. Statul este şi el îngrijorat, întrucît bă-trînii au nevoie de medici, de personal specializat, de bucătari, de activităţi adecvate stării lor mentale şi psihice. În plus, mulţi au Alzheimer, ceea ce înseamnă şi mai multe griji, şi mai mulţi bani, şi mai multe asistente la dispoziţia lor… Cam aşa ar urma să înceapă filmul sau nuvela noastră macabră, cu o acumulare de îngrijorări, de dezbateri, de oftaturi, de grimase, de gesturi iritate, de calcule băneşti, de tentative de reformare a sistemului de pensii… În oraşul sau în lumea pline de bătrîni se instalează un fel de alergie generală faţă de ei, deşi oamenii rămîn totuşi civilizaţi, nimeni nu spune exact ce gîndeşte, dar gîndurile sînt aceleaşi, trec dintr‑o minte în alta… „Cît or să mai tră-iască părinţii noştri? Vor să ne îngroape ei pe noi? Deja unii au ieşit la pensie la vîrsta de 55 de ani sau la vîrsta de 60 de ani cel tîrziu… Iar noi va trebui să muncim cel puţin pînă la 65, sau chiar pînă la 67, sau chiar pînă la 70…“ Şi atunci, spiritul malefic, au-zind toate aceste gînduri, simţind toată această revoltă mută a oamenilor maturi şi ac-tivi faţă de părinţii lor inactivi şi octogenari, intră în scenă şi spune: „Mă ocup eu“. Şi ia forma lui COVID-19. Şi aşa dispare treptat o întreagă categorie de populaţie. Sigur, COVID-19 mai greşeşte, pentru că este un virus fără creier. Mai mor şi oameni de 50 de ani, ba chiar unii şi mai tineri, de 16, de 17, de 21 de ani. Pentru spiritul malefic în-să, acestea sînt pierderi colaterale. Obiectivul său rămîne exterminarea bătrînilor, pentru ca oraşul (sau lumea respectivă) să poată răsufla la un moment dat în linişte. Casele de bătrîni se golesc. Familiile rămîn fără bunici. Tot ce trece de 70 de ani se mută în urne funerare sau în cavouri la cimitir. Masacrul durează cam trei luni. Dar imediat după aceea… miracol! Economia redemarează, banii sînt investiţi mai judicios, în invenţii şi inovaţii, în crearea de întreprinderi… Statul răsuflă uşurat întrucît nu mai are de plătit atîtea pensii. Oraşul se redresează ca şi cum ar fi avut o cocoaşă pe spinare şi o mînă divină i-ar fi luat-o brusc. Fiecare locuitor afişează, de alfel, o faţă mai ra-dioasă, mai optimistă. Din spatele fiecăruia a dispărut cocoaşa… Iată-ne, cu toţii, de-barasaţi de cocoaşe! După ce şi-a făcut treaba, spiritul malefic dispare o vreme, se to-peşte în natură. Uf! Oraşul nostru imaginar parcă a întinerit… Sigur, mai rămîne an-goasa faptului că şi cei avînd astăzi 30 sau 40 sau 50 de ani vor îmbătrîni la un moment dat. Dar pînă atunci mai este. Mai vedem ce va fi peste 20 sau 30 de ani… Numai că timpul trece, şi încă repede. Generaţia hiperactivă, eliberată de grija bătrînilor, ajunge şi ea la vîrsta de 65, de 70, de 80 de ani. Şi iată că, într-o bună zi, spiritul malefic îşi face din noua apariţia, pătrunde în luxoasele case şi cămine pe care şi le-au pregătit pentru pensie hiperactivii de altădată şi le spune: Hello, am sosit. „Cum? Ce? Păi, nu aşa ne-a fost vorba“, spun pensionarii surprinşi în plină partidă de whist. Ba da, răs-punde spiritul malefic, cine semnează un contract cu mine o face pentru eternitate.

Matei Vișniec