LAURA COSMA - POEME
VOLUME ÎN CURS DE APARIŢIE
LAURA COSMA
LAMA DULCE A
TIMPULUI
AVATAR
pășesc printr-o mahala cabotină
ca un mușuroi rectiliniu
lipitorile îmi sug sângele din creier
dar ochiul stâng al lui Horus mă veghează
rana mi se curăță în lumină
merg
merg
merg
lăsând în urmă dâre ale viitorului
în față apare un șotron
intru în joc
fiecare pătrat e trapta către
o lume la viața a șaptea
prima treaptă este o pereche de papuci din
papirus
pe care tălpile tale sprijină lumea
în a doua ți se îndoiesc genunchii a iubire
înaltă
când pe a treia încheietura mâinii tremură
degetele lungi colorează oamenii la puterea a
patra
pentru cea de a cincea suflare
atunci inima este un șase care se rotește
amețitor
al șaptelea pas m-a învățat ieșirea
nicio durere nu e mai mare ca tine
ai fost stâlpul
care m-a ținut dreaptă deasupra întunericului
RESURECŢIE
ne-am născut pentru cer
dar pe Platoul Gizeh preoții
caută stropi de viață-n mastabas
te urmăresc bărbierindu-te
iar gameții încep să cânte la castaniete
corabia lui Keops merge înapoi
ridurile tale au fost afluenți ai Nilului
lacrimile s-au retras în oaze
barba ta era o pădure de chiparoşi
acum ating obrazul tău neted ca o apă
liniştită
dunele de nisip îşi unduie coamele
în ritmul mângâierilor
stropi turcoaz se preling la răsărit
dintr-un sicomor
arunc oglinda de bronz lustruit
un hykso vine spre noi
călăuzit de o stranie nevoie de frumos
din pereții de marmură sare o gazelă
direct în irişii tăi de culoarea setei
face salturi peste fâșiile albe
impregnate cu rășini parfumate
ea
ea
geamăna mea resorbită într-o altă viață
care te-a ales tot pe tine
UNICUS
simți? ești roata pe care am tras lumina
scrutez cu rea-credință oglinda mării
străina are ochii pictați precum regina
egipteană
buzele mușcate până la sânge
s-au îmbătat de trupul tău unicus
și așteaptă războiul lumilor
când veninul viperei ajunge-n cotloanele
minții
plăsmuiești sânii
ea moare în focuri și reînvie din cenușă
merge spre tine
din tine
în tine
atunci aș vrea să cred că ești
un fel de faraon al dragostei
știi? sunt un trup incomplet fără tine
suntem noi înșine doar unul în celălalt
aici
acum
celălalt în unul
pururea
și dăruim Pământului o parte din noi
celebrăm întoarcerea iubirii risipitoare
doar eu sunt cetatea cucerită cu adevărat
restul sunt ziduri
INFERNO
Dante
aș vrea să-ți măsor fiecare pas
de la disperare până la împlinire
de la ură până la iubire
din nimic s-a născut acest grăunte rogvaiv
din care a țâșnit durerea
am fost meduza care te-a înțepat în piept
cu otrava unui Krait
sunt nopți în care mă lovesc de zile
și zile cu care strivesc nopțile
când (încă) încerc să țin firul întins
dorul jumătate apă/jumătate vânt
sculptează neasemuit de ciudat
ghețarul acesta din noi
am înțeles chiar dacă prea târziu
că sunt mult mai frumoasă în tine
acum știu
morții trăiesc pe pământ
ei n-au nevoie să lege-n lanțuri cuvinte
necuvintele-s ardente
Dante
am devenit un alt tu
iar tu ești liniștea dinlăuntru’ meu
IUBIREA CA UN ATOL
azi-noapte m-am gândit pentru ultima dată
la tine
dirijai marea cu pensula
și oceanul s-a făcut verde
și începutul acela cât un fir de nisip
se umplea de sidef
așa s-a născut dragostea
am navigat sute de nopți-lumină
pe o corabie fără ancoră în ochiul furtunii
auzind deseori fluieratul de durere al
delfinului
nu
nu mai pot îndura iubirea
neîncrederea lovește în rafale
inundă țărmul
azi am nevoie de o ancoră să nu mă înnec
SCRIU CU UNGHIA DE MORT
Tată
aripile mi s-au înșurubat în staniol
planează
prin fum de țigară stinsă pe frunte
strig în somn
sunt în derivă cu Tine
când Dante întinde mâna spre Infern
pătrunde orbirea labirintului de jad
fata cu fusta mini stă la colțul norilor
și ușa e deschisă
am nevoie să simt
îmi doresc să simt
culoarea nopții exorcizată de lumină
Tată
scriu cu unghia de mort beatitudinea
înrolată în ploaia de verde
până la ultimul mugur
unde ești?...
AŞ VREA CA PÂNĂ ÎN ULTIMA ZI
să pătrund
în fiecare neuron al creierului tău din
fiecare gând
prin care dezmierzi cruzimea cuvintelor
la o singură coardă fără formă
de tine
de mine
de ei
și de noi (!)
să cred că din colțul zâmbetului mucalit
se îmbracă-n milisecunde tristețea?
ești singurul acrobat al acestui cuget
mortuar
mergi pe o felie de spaimă
sufletul tău e o statuie
în interiorul ei stă viața
ORBIRE DE ALB
poți vedea punctul alb al negrului?
microscopic precum un ovul fecundat
pe care mama l-a tăiat din rădăcină
ai citit toate rândurile scrise de Hugo
din romanul acela cu un happy end
fără să înțelegi vibrația neliniștii
durerea nu poate fi trasă la indigo
trăim tragedia veselă
respirăm/mergem/plângem
dar o mamă își vinde dinții
pentru pruncul cu sindromul down
zâmbetul ei urcă în mulțimea de lacrimi
când întinde mâna spre cer
încerci să evadezi din scena vieții
și să rămâi după cortina cerului
respirația/zâmbetul/pielea
devin un fel de aplauze ale deșertului
sorbi din mine
precum un muribund ultima picătură de lumină
ar trebui să rămânem despuiați în Paradis
doar eu pot suporta iubirea ta electrică
sunt îmbibată cu tine
totuși
câteodată
vreau să intru în trupul tău
să te duc până la capătâiul adevărului
ai orbit de prea mult alb
moartea nu este singura veșnicie ascunsă în
noi
PARTICULA „C”
să mă îmbrac în alb cu brațele tale
suntem două particule cuantice sfidând
incertitudinea
ne studiază în laboratorul din Cern și nu se
dumiresc
toarnă cu pipeta întuneric peste noi
ne ciocnim stârnind paradoxuri
ei nu știu că în noi încolțește lumina
când ne zdrobim de umbră
știu/moartea dă dependență
dar eu trăiesc prin tine
altfel
sunt doar un trup amputat de sentimente
EROTIKON
lumina întinde cearceaful
brațele tale îmi sfărâmă trupul
brațele sunt singura dimensiune a universului
culorile fac implozie în cutele lumii noastre
m-aș putea destrăma
ca să devin membrana inimii tale
dar nu
mai e timp
tăcerea este piatra
care alungă pânza de paianjen dintre noi și
ei
simt cum mă pierd în mulțime
Comentarii
Trimiteți un comentariu