REMEMBER - GHEORGHE TOMOZEI

REMEMBER

 84 DE ANI DE LA NAŞTEREA POETULUI

Gheorghe Tomozei

(29 aprilie 1936  - 31 martie 1997)

„E fioros de greu să ajungi scriitor, e apocaliptic de greu să rămâi scriitor şi uite, vine adesea Neica Nime şi-ţi suflă în lampă şi în creier şi în speranţă, măturându-ţi litera de pe filă”

Gheorghe Tomozei

(Jurnal – 1 ianuarie 1986)

ÎNCREDERE

Scriu

viaţa mea din viitor,

viaţa de după mine.

Îmi scriu scrisori. Le citesc

sub lumânare (luminare)

privind peste propriul umăr.

Murim, nu e aşa, în fiecare zi

dar cred,

adică vreau să cred

că nu murim egal: azi

am murit mai puţin decât ieri.

Adun zile

pentru Marea Noapte.

Bărbatul e condamnat

la moarte –

tânărul ascultă sentinţa,

adolescentul urcă

pe eşafod

dar de murit

moare copilul…

SOMN VEGHEAT

Îmi place să te veghez.

Tu dormi

şi eu te privesc abia respirând, numai buzele mi le mişc

imperceptibil –

misterios

absurd –

de parcă aş număra

apa.

ORFICĂ

Sânge nevinovat

de piersică

sub mâinile lui.

Cuvântul se sparge

şi fărâmiturile fumegă

realcătuindu-se strâmb

din carne minerală.

Alb. Linişte.

sfâşieri de mătăsuri

şi totuşi

în acest spaţiu

ce orfic

abator !

CUTIA MAGICĂ

E o lacră cu oasele unui copil!

spuneau

E chivotul cu perle al reginei

din Ţara Punt! spuneau,

Ba, nu e decât o lădiţă în care-au fost

portocale! spuneau

şi aveau dreptate: ţineau în mâini

pe tejgeheaua mesei de mezat

lădiţa cu scule

a instalatorului de fulgere

nebunul cetăţii,

autorul de

poesii…

POD FRAGED

Mă las cu toată armura, cu caii

Cu erorile şi ereziile mele mereu sub pedeapsă,

Cu partea mea de pradă

Din Războiul Mirodeniilor, cu strânsura mea

De oase dogite şi cărţi

Mă las în seama podului subţire

Arcuit peste fluviu,

Pod alcătuit din gâturi de viori şi din rouă

Mă las cu toată greutatea insomniilor mele

Pe desenele lui abia întrezărite

Şi sub mine, prăpastia

Vâltoarea

Pierderea

Vidul.

Dar nu mai e drum înapoi,

Sunt al tău,

Pod fraged, reazem târziu…

FINAL PREVIZIBIL

Şi ce va urma ? Ştiu totul pe de rost,

Ce va urma a mai fost :

Vom împărţi cearşaful de duminică

Si cearşaful de post.

Legenda ? un dreptunghi nu mai mare ca patul,

Noi, neîntâmplata şi neîntâmplatul.

Ce n-a fost urmează a lua trup

Cu oase scăpărătoare,de lup.

Alţii vor coborî din visul în care-am intrat,

Cap desenat lîngă cap desenat.

Începută de noi, iubirea străveche

O va sfârşi-o altă, altă pereche…

UN DIALOG

Aşa vorbim noi, peste tranşee

peste sahare

şi arizone

unul tace şi celălalt i-ascultă tăcerea

prin gâtul retezat

al sârmelor telefonice, sârme ghimpate…

LAUS

Cea mai frumoasă moară e de vânt

subţire vânt este candida lance

umflat cu vânt e prinţul de La Manche,

şi de mălai e scutierul blând.

Cea mai frumoasă-i moara-n care bate

numai atâta vânt cât să ridice

din cărţi, barba poetului, de spice

atâta vânt, câtă singurătate.

LA PLECAREA EI

Plecarea ei

semăna cu un asasinat fragil.

Clopotele călcau în genunchi oraşul,

păsările cântau

până nu mai rămânea din ele nimic

şi trupul urma să mă nască

în fiecare dimineaţă mai bătrân.

Cum îmi părea timpul. El îmi părea

un ceasornic împăiat…

 

Cu Nichita Stănescu şi Mircea Micu (Din Arhiva Cleopatrei Lorinţiu)

POETUL ŞI PIATRA

Se caută un poet şi, fireşte

o cetate în jurul lui se zideşte,

apoi poetul e alungat din cetate,

cu pietre alungat din cetate

şi din pietrele rezultate

i se înalţă mai apoi un monument

colosal

cu balaur şi cal.

Se ia apoi alt poet

altă piatră,

altă moarte

şi

aşa

mai

departe.

APOCALIPSUL IARMAROC

Pe-o minaretă-a Sfintei Sofii
am dat patru bacovii.
Cu o singură bacovie
poţi avea raclă cu sfântul Zenovie.
- Cât ceri pe-aceste carafe?
- Două cârloave.
- Avem safire, sacâz, caragiale
şi alte giuvaericale:
un pillat, cu mânerul sculptat
şi un nichita cu trei capace.
Face trei cai arăbeşti?
- Face!
Cu un macedonski iei un pac de cinabru
şi-un foarfece de tuns ionbarbu.
Avem manii şi alecsandri.
-Vrei alifie întremătoare, vrei vin de blaga?
-Vreau!
- Bate laba!
Fete nebune
cântă la un antonpann cu trei strune
în varul dogoritoarei amiezi
basmul caprei cu trei arghezi.
Taraba cu peşti
se arămeşte cu văcăreşti.
Şi
se continuă şi după moarte jocul
de-a iarmarocul !
- Avem tot ce vrei
şi nu vrei
De la dosoftei
la tomozei !
Poeţi, îndeobşte fără angarale,
dar mai ales fără parale
iată-i deveniţi, fără grai,
aur, cerb, mălai,
Iată-i pe tarave
cu oase de iubire bolnave,
iată-i pe tron
la Bizantion
Noaptea, ca nisce
fiare, tabără pe odalisce
şi sărutându-le sub fumul
de eminesc…

IUBIRILE

Mâinile-mi le plouă, cald,

părul  doamnei de Cobalt,

Umbra mi-o răstoarnă-n Stix

glasul doamnei de Onix,

se despoaie-n cimitir

glezna doamnei de Porfir

şi mă caută, surpată,

gura doamnei de Agathă,

şi-mi învie-n candelabru

ochii doamnei de Cinabru.

Până m-or întoarce-n ger

mineralele muieri

mă târăsc sub sfânta mână

a domniţei de Ţărână...

COSITOR

Au venit ţiganii

să cositorească pădurea

şi-n urma lor

stejarii şi iepurii şi septembrie

par de argint.

Acum sunt departe, freacă apa fântânilor

şi ţâţele femeilor

risipitori:

cu arama dintr-o turlă

abia de spoiesc un inel

cât firul de iarbă.

La biserică e ceva mai greu,

sfinţii trebuie cojiţi până la lacrimă

de fumul gros al lumânărilor.

Şi tu ai trecut prin căldările lor,

dar sângele cocleşte lesne

şi ei se întorc din drum

lăsând neterminate lespezile de cimitre,

vin, aprind focul,

sparg oul unei stele de cositor asupră-ţi,

înjură,

şi fac din tine clopot.

IUBITA

Parfum friabil,
Miere incinerată -
Ce preț mai ai, frumoaso,
La bursa mirodeniilor?

Mai dulce
Ca pulpa ninsorii,
Firidă
Cu melancolii destupate
Ți-am scris
Un hambar de scrisori.

Sub chipul tau
Am mers de am stat,
Ruină a parfumelor,
Cimitir de păuni,
Moară de frunze.

Aud zgomotul pe care-l produci
Deșurubându-te din castitate,

Când ești departe,
Aud cum mă cotrobăie cenușa,
Aud
Cum îmbătrânesc...

CONDOTIERUL

Sunt condotierul cu lefi neprimite,

cu un cal numai coaste

și o sabie cu limba tăiată.

Nu mi-am primit arginții

pentru ultimele trei războaie

și mâine, de-am să mă prăpădesc

cetatea îi va cumpăra calului meu

ovăz

și un alt condotier

CVARTIR

În trupul care mi-e cvartir

am fost depus de-o întâmplare,

el mi-e şi pat şi cimitir,

schelet cu oasele precare

abia trezite din mirare,

pe care-n urmă le prefir.

De jinduri aurit ca stupul

sub stelele pierzării-mi duc

încărunţitul cap: butuc

pe care-o spadă taie trupul…