CELE MAI FRUMOASE POEZII - VII

CELE MAI FRUMOASE POEZII

RETROSPECTIVĂ LIRICĂ

DIN POEZIA ANILOR 2010 (VII)

În anul 2010, fără un motiv anume, am început să străng într-un folder o serie de poezii, intitulându-le „Dulcea devălmăşie”. Nu au existat nici un fel de criterii, legate de numele, vârsta sau statutul autorului. Astfel încât, de multe ori, după un poet de notorietate urmează un elev de liceu sau un necunoscut. Subiectiv, totuşi, credeam şi cred că în textele acsestea se află candele cu lumină lină pâlpâind în efemeritatea vieţii. Aleg acum, pentru domniile voastre, câte o poezie din fiecare autor (în ordine alfabetică) în speranţa că lectura va fi, pentru iubitorii genului liric, una agreabilă.

LM

        

 Ioan Peia

CÎNTÎND

nu poţi fugi de singurătate în vecini

nu poţi chema poştaşul

să sune de două ori

există doar un timp al întîmplărilor frumoase

nu poţi purta decît o dată

haine de sărbătoare

da

lucrurile se întîmplă o singură dată

o dată te naşti, o dată te uimeşti

o dată se sting luminile şi muzicanţii pleacă

oricît te-ai aduna la un loc

tot cu aceeaşi piele te îmbraci dimineaţa

de o mie de ori ca o singură dată

nimeni nu poate consola pe nimeni

fiecare îşi duce în cîrcă propria-i viaţă

ca pe un cufăr gol, omule

degeaba chemi îngerii la priveghi

cu aceiaşi, mereu aceiaşi ochi măsori

crăpăturile din pereţi

în aceleaşi mîini îţi sprijini fruntea

o singură dată, o singură dată se întîmplă

să fie toate, o singură dată

într-o singură explozie de lumină

într-un singur turnir, într-o singură dată

ca atunci cînd metafora coboară în lume

în caleaşcă de aur

numai durerea se repetă mereu şi mereu aceeaşi

înfiptă adînc în beregată ca un sfredel

de pămînt

da

fiecare putrezeşte singur

în propriu-i nume

fiecare în propriu-i semn

am ridicat ochii către vîrfurile plopilor

care legănau cerul deasupra

şi am văzut pîntecul dezgolit al lui dumnezeu

prin care se împleticeau gîştele sălbatice

ţipătul lor ascuţit din toamna tîrzie…

şi l-am rugat:

atîta doar, doamne

să ies din lume cîntînd ca un vierme

cîntînd ca un vierme

înflorit

Nicolae Pogonaru

ROBOMAN

e dimineaţă şi te simţi deja obosit

înainte de o nouă zi la indigo

îţi aprinzi prima ţigară bei cafeaua

şi mai fumezi încă două

dioxidul de carbon prosperă în plămânii tăi

dar te simţi oarecum revigorat

parcă ai alt chef de viaţă

deşi viaţa nu prea are chef de tine

te duci la serviciu precum un robot

programat să facă acelaşi lucru

de ani de zile

nimic nu se modifică

în afară de ora de iarnă şi ora de vară

rămâne aceeaşi ordine

în desfăşurătorul muncii tale planificate de alţii

venit muncit plecat

şi din tot ce-ai vrea să schimbi în viaţa ta

nu reuşeşti să schimbi decât tramvaiul

metroul sau troleibuzul

până la slujbă şi înapoi

în casa ta care puţin câte puţin

începe să te perceapă ca pe un obiect inutil

Florentin Popescu

Întoarcerea lui Don Quijote

vorbele lui se loveau nesfârşit

rosogolite din copaci şi din temple

din străzi de unde gânduri lipseau,

el venea cum numai părinţii

puri şi blagosloviţi şi aşteptaţi,

dau anii-ntr-o parte

şi ne coboară noaptea-n somn

şi oamenii în vorbe rele şi-n blesteme

îl zăvoreau cu-njurături ne-nţelegându-l...

copiii i-au luat calull

şi-au început să se joace

de-a v-aţi ascunselea

se ascundeau cei mici în cei mari

şi mergeau cu calul

până uitau că îl mai au în sânge

şi-atunci calul începea să necheze

ieşea din ei şi se-ntorcea-n copii;

dincolo de umbră joacă vorbe rele

un dans nebun ne-mbătrâneşte mersul

şi nu mai ştim cât e până la moarte

Maria POSTU

SFÂŞIERE NOCTURNĂ

Ora patru dimineaţa.

Animalul insomniei îşi face loc spre mine

printre hămăituri, cântece de cocoşi

mă va găsi oare?

Da, sunt o prada uşoară, înarmată

cum nu sunt

decât cu ultimele coşmaruri

de care tot trage haita de câini

şi nu le mai termină

mă adulmecă, mă încercuieşte,

mă sfâşie încetul cu încetul

fără ca nimeni să-mi sesizeze

împuţinarea,

continui să râd, să rostesc cuvinte,

să traduc întrebări şi să încifrez

răspunsuri.

Cineva si-a ancorat

de zidul casei nava

uitând să -mi spună

de care zid şi-a legat marea…

E ora patru şi jumatate,

portul e tot mai departe.

Ofelia Prodan

FILMUL

o să vină repede şi al treilea dintre noi

vezi tu, Tudore, ne ştim poate prea bine

carcasa noastră încă rezistă, metalul încă străluceşte

însă e ultimul lucru la care noi trei

ne vom gândi atunci, muşuroaie de furnici

vor răsări în ochii noştri curioşi, soarele se va întuneca

blândule Tudor, tu care bei cu noi doar vin roşu

şi nu verşi o picătură pentru cei plecaţi n-au trebuinţă,

spui tu, gândul meu le face mult mai mult bine

blândule Tudor, te aşteptăm în văgăuna  de sub

pământul greu, să vii plutind peste oraşe şi poduri

cu sticla ta de vin roşu la piept

dă-o dracu de moarte, cine mai stă

să se gândească la lucruri inutile

tu ştii că ne vom strânge toţi trei şi o să

facem cel mai frumos film, se vor strânge

locuitorii de sub pământul greu, nişte figuranţi de treabă

îi vom plăti bine, dar ei vor refuza banii

ce să facem cu banii, noi vrem din vinul roşu

al blândului Tudor, cel care vine plutind

aşa o să vină cel de-al treilea dintre noi

ce lucru măreţ şi filmul acesta

ne distruge creierul de patru ani de zile

ne roade până şi carcasa

hai Tudore, desfă sticla aia odată

Ion Roşioru

PANTUMURI NOI DIN SATUL VECHI

De ce mi-aş asuma blestemul tăierii puiului de nuc ?

De ce mi-aş ispăşi păcatul când datoria nu mi-o cere?

De ce aş stărui-n pământul strămoşilor să mă astruc?

De ce nu i-aş mai spune morţii un persiflant „la revedere”?

De ce mi-aş ispăşi păcatul când datoria nu mi-o cere?

De ce n-aş traversa durerea singurătăţii unui cuc?

De ce nu i-aş mai spune morţii un persiflant „la revedere”?

De ce n-aş da în trăsnet lucrul de care tocmai mă apuc?

De ce n-aş traversa durerea singurătăţii unui cuc?

De ce n-aş ctitori din vorbe un râu de lapte şi de miere ?

De ce n-aş da în trăsnet lucrul de care tocmai mă apuc?

De ce n-aş crede-n poezia ce-n vecii vecilor nu piere?

De ce n-aş ctitori din vorbe un râu de lapte şi de miere?

De ce n-aş prinde-n dosul şurii un heruvim fumând trabuc?

De ce n-aş crede-n poezia ce-n vecii vecilor nu piere?

De ce mi-aş asuma blestemul tăierii puiului de nuc?

RALUCA SANDOR

ABUR ÎNCET SE RIDICĂ

Iarna tata pleca la vânătoare de iepuri

pe hol paşii lui înţepau tăcut dimineţa

mirosea a cafea tata avea un halat alb

să fie ca zăpada să fie invizibil

îmi făceam griji că va rămâne aşa

că vor veni toţi iepurii lumii şi

vor săpa galerii în zăpadă în tata

mama şoptea vezi să nu te împuşte

dar el se întorcea bine de fiecare dată era bine

cu rucsacul kaki mirosind crud a căldură

a moale a moarte a foame

deasupra lucrurilor zâmbetul stelar al tatei

era pace dincolo de geamul bucătăriei

alunecau zepeline de zăpadă era bine

deasupra cuţitului

Manuela Camelia Sava

DREPTUL DE A VISA...

te visam

ca pe un arbore

învins de clorofilă

și înecat în sângele meu

te doream ca pe o ploaie

ce stingea jarul ochilor mei

te simțeam în fuga cuvintelor

supuse ierbii înalte

mi-era teamă

că dezlipind pleoapele

într-o bună zi

m-aș trezi

fără să te mai pot pipăi,

fără să te mai pot visa

fără să-ți mai pot strivi șoaptele

pe buzele de alabastru

Viorel Savin

*

Ehei...în fiecare primăvară

cam în jurul zilei mele de naştere

precum şarpele / pielea

precum cerbul / coarnele

precum lupul / blana

îmi schimb celulele trupului.

cele obosite de stres

cotidian îmi cad în oase –

din cauza asta păşesc

tot mai greu...

îmi alunecă în vene –

probabil asta explică

de ce agreez

mai nou lenea la soare...

mi se adaugă riduri –

ideograme groteşti

care dau vestea falsă

că aş fi devenit înţelept

şi că suficient preparat

de toate cele

pe care mi le-aţi rezervat

sunt gata să aprob şi să plec.

ehei... şarpele cerbul...!

ehei, lupul!

LUCIAN SCURTU

Dincolo de Alpi

„Pregătiţi-vă elefanţii, amforele şi pâinea, mâine trecem alpii!”,

le-am spus locuitorilor oraşului, dar ei nu m-au ascultat,

au benchetuit până în zori în faţa altarelor, după care

au adormit obosiţi.

„Pregătiţi-vă idolii, scripeţii şi târfele, mâine trecem alpii!”,

le-am spus în altă zi, dar ei s-au împreunat până în zori

în ieslele lor mizerabile cu femeile altora.

„Pregătiţi-vă leii, lunetele şi pergamentele, mâine trecem alpii!”,

le-am spus într-o zi ploioasă, dar ei şi-au astupat urechile cu ceară

şi au aşteptat semnele cele bune care nu se mai arătau.

„Pregătiţi-vă cămilele, grânele şi scribii, mâine trecem alpii!”,

le-am strigat după un timp, dar ei au spus că sunt nebun

şi mi-au şters numele din anale.

„Pregătiţi-vă corăbiile, busolele şi hărţile, mâine trecem alpii!”,

i-am rugat peste o sută de ani, dar ei m-au închis într-o colivie cu vrăbii

după care au privit neştiutori stelele.

„Pregătiţi-vă icoanele, seminţele şi morţii, mâine trecem alpii!”,

le-am strigat de pe munte, dar ei m-au alungat cu pietre.

Atunci am trecut Alpii de unul singur pe elefantul meu.

ANDREEA SOLOMON

2+2=5

ne complacem în stereotipuri

avizate de guvern.

nu mai dăm ţării atât de mulţi

copii. progresăm spre sterilitate.

basmele germane sunt filme pentru

adulţi. /fantezie-n teroare/

ne-au schimbat poveştile. suntem

mai întâi pensionari comunişti

ca la 60 de ani să ne sugem

degetul mare în mod democratic.

brace yourself ! scufiţa

a mâncat-o pe bunica la cină

fără să ştie /canibalism precoce

în cărţi de colorat/

*

/ Parlamentul a abrogat legea 69/20xx /

din două cadavre am scos două inimi

le-am cusut şi-am dat poporului

noua stemă, sub sloganul

cupidon n-a murit!

/de mâine nu mai primiţi tichete de masă/

poporul aplaudă şi se-ntoarce

la schimbul de noapte.

Paul SPIRESCU

    

      

BON ANNIVERSAIRE

          

Azi e ziua nefericitei mele naşteri fac şaizeci de ani       

valiză de ani adunaţi cu migală

şi cu disperarea clipelor netrăite nicicând…

doamna mea dintotdeauna mi-a cumpărat un cadou

demn pentru oameni mai buni şi mai sinceri ca mine

la ora aceasta ieşită din timp

stă singură la bucătărie şi numără clipele

încinge focul şi-mi pregăteşte fripturi la grătar

(de vin şi de rachiu înmiresmat de prună

am avut eu grijă demult mult mai de mult

acum aproape o infinitate de ani)…

linişte năucitoare despică cerul în două

ca un trăznet care vine de nicăieri

şi se-ntoarce tot acolo de unde-a venit       

doar mama mea bună mama mea dragă

nu poate să vină la mine chiar

şi fraţii mei Constantin şi Ştefan       

şi Dumitru şi Ion s-au retras demult

în lumea lor fără margini şi nu mai vor

să plece de-acolo, să vină de-acolo…         

doamna mea Phaevronia îmi pune acum

muzica mea preferată nocturnă a lui Chopin cu opus  

niciodată cunoscut mie dar cântată de un rusnac nebun         

în stare să spargă pianul în mii de ţăndări

ale destrăbălării noastre ale singurătăţii noastre..         

nu draga mea azi nu vom ieşi în oraş

azi vom rămâne doar noi doi să ne depănăm împreună

amintirile furate ale cerului fardat cu diamante subţiri           

ca nişte minciuni parfumate…

da draga mea astăzi e sigur o zi mare

poate ultima zi se va petrece mult mai rotundă

şi mult mai înaltă alături de mama şi de fraţii mei

Constantin şi Ştefan şi Ion şi Dumitru!

ION STANCIU

LÂNGĂ PÂRÂUL TISĂU

Zăpada crudă adulmecă pârâul,

creşte sub talpă, din nisip,

o blândă vegetaţie de oase.

Aici pe colină

vântul şi buzele se-nţeleg de minune,

Suavă meditaţie despre şoaptă.

Ca vocea într-o peşteră vii spre tine însuţi -

neadevărat ca o pasăre,

răsfăţ al nuanţelor.

De o mie de ori cuprinsul!

E tot ceea ce iubesc în afară de tot ce este.

Aici mi se înfige în carne lumina.

Acest pârâu e respirarea mea,

prin el pot să fiu aici şi atunci!