PARODIILE LUI MIRCEA MICU

PARODIILE LUI MIRCEA MICU

ALEXANDRU ANDRIŢOIU

REPORTAJ  ORIENTAL

Pe sub cocotieri cocote cochetează- când,

deasupra crucea australă închipuieşte armonia.

Cucernici, bonzii tind spre-azurul Nirvanei binecuvântând

iar cămătarii vând azurul bancnotei, neguţătoria.

Femei cu braţe ca de boua, cu guri de cobră, ochi de lincşi

îmbie la amoruri crase pe uliţele tifoide –

nababii trec, în limuzine, cu feţe stricte ca de sficşi,-

aroma cărei flori oprite în sânge pofta mi-o deschide?

O, de-aş avea bancnote-albastre desigur m-aş trezii şi eu

călare pe femei-balens sau subţiate ca o lamă,-

m-aş legăna-ntre baiadere ca bambusul în alizeu

şi-aş bea pălincă englezească, un Johny Walker mai cu seamă

Dar bizuit pe o diurnă fictivă, cenzurat de-un crez

străbat uimit pestriţărimea stufoasă care mă-nconjoară, -

c-un ochi spre sâni, c-un ochi spre pungă, visez, plutesc şi pendulez

între o poftă arzătoare şi-ntre morala proletară.

 ALEXANDRU ANDRIŢOIU

AMINTIRI DIN PROVINCIE

„Cu atenţie mărită

Orice fată se mărită”

Tu care-ai fost un porţelan de Saxa,

blând trandafir amirosind discret,

mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa

şi-o parte din chenzina de poet.

Seara veneai în urbea solitară

unde creşteau arţari şi sicofanţi,

eram elev la şcoala militară

şi-aveam sfieli şi pantaloni bufanţi.

Erai frumoasă, văduvă, distinsă

şi-ntr-un amurg ce-agoniza în spume

deodată fără jenă mi-ai pretins să

fugim la naiba, amândoi, în lume.

Răpus de pielea cu miros de cetini,

de tremurul sprâncenelor de tuş,

am adunat un pol de pe la prieteni

şi-am luat bilete până la Beiuş.

Acolo însă, fire muierească,

tu ai sedus un doctor bătrâior.

La şcoală n-au mai vrut să mă primească

şi am rămas în sat agricultor.

De-atunci urăsc: nurliile vădane

şi ochii lor prăpăstioşi şi reci

oraşele cu B, calea ferată

şi doctorii trecuţi de 40.

MIHAI  BENIUC  

DUPĂ POEZIA „ARCA LUI NOE”

Ce bine c-ai avut cu ce pluti,

Bătrâne Noe şi-ai trăit în pace

Şi c-ai salvat fără măcar să ştii

Maimuţe, lei şi alte dobitoace.

Sau ai ştiut că vine el, Potopul

Şi de tristeţe n-ai vrut să ne spui

De ţi-al luat corabia şi clopul

Şi ai pornit-o pe ocean hai-hui.

Ai luat cu tine numai lucruri bune,

Din vechea lume lucruri de folos

Încât acuma noi putem a spune:

Să ne trăieşti, să fii tu sănătos.

Din ce-ai salvat sînt toate ca-nainte

Femeia cu acelaşi dulce rost.

Grâul e grâu şi lintea este linte,

Doar vinul nu mai este cum a fost.

PETRE GHELMEZ

SCRISOARE IMPROVIZATĂ

Aroma verii scade, se sinucid lalele,

La ora 5 e seară, la ora 8 târziu,

Răpus de-o grea tristețe, iubita mea, îți scriu

Pe nepăsarea unui caiet cu pătrățele.

E liniște, se-aude în aerul pustiu

Cum trec corect cocorii sub razele de stele,

Un tren venind nostalgic în gară la Lehliu

Își arcuiește trupul sub negre păsărele.

Ce să-ți mai spun ? Miroase năprasnic Căpșunica,

Chiria am plătit-o și nu mai sunt restant,

Cei de la Ascensorul tot n-au făcut nimica.

Când vine seara, luna-i un galben briliant.

Și speriat de toamnă, să nu m-apucă frica,

Citesc cu voce tare din Ivasiuc și Kant.

ROMULUS  VULPESCU

ŞLAGĂR

Femei din carne şi din sînge

Muşcate bine şi băute

În urma cărora se plînge

Pe ruinatele redute,

Femei cu sînii cît un clopot

Amirosind mereu a flori

Zbucnind pe înserat în hohot

Cînd clopotarii trag de sfori,

Femei cu braţe de zăpadă,

Strălucitoare felinare,

La care toţi ar vrea să vadă

Ce se mai scrie prin ziare,

Femei cu glezene-nvineţite

De sărutări dezesperate

Sub care cad, roşind, cuţite

Din inimile sfîşiate,

Femei cu părul – rest de vară

Curgînd pe şolduri, cast, în bernă

Sporind beţia planetară

Şi-mbogăţind orice tavernă,

Femei cu pulpe de zambile

(O, nu subţiri, ci-aşa de scumpe),

Nevinovate, dragi copile,

În care-un „nu ştiu ce” irumpe

Adolescente curioase

Ce-şi cercetează în oglinzi

Prea sîngerînde răni rămase

Din răstignirile pe grinzi,

Salut în voi pieirea noastră,

Nenorocirile şi gafa

De-a confunda oricînd o glastră

Cu Înălţimea Sa Carafa,

Femei din carne şi din sînge

Muşcate bine şi băute

În urma cărora se plînge

Pe ruinatele redute.

EMIL BRUMARU

AH, PIXUL TĂU DE POETESĂ

De dimineaţa pînă seara
Visez la pixul tău, Tamara,
La cel cu care scrii poeme
În timp ce-n beciuri gemul geme

În timp ce castraveţii toţi
Stau în oţet ca nişte hoţi
Pupînd pe pletele rebele
Mult prea duioase pătrunjele

În timp ce verzele de-un an
Dansează-n străchini french can-can
Iar morcovii-şi înfoaie coada
Ca doi păuni visînd Canada

În timp ce alte murături
Dansează rock cu strigături
Lăsîndu-ne întreagă doar
Ruina unui samovar

Şi toate-acestea,-ncet, încet
Mi-aduc aminte că-s poet
Şi-ar trebui să mai şi scriu
Convingător şi bun şi viu

De-aceea te pîndesc, Tamara,
De dimineaţa pînă seara
Nu-ţi vreau rubinul, nici onixul
Vreau doar atîta: să îmi dai pixul

ADI CUSIN  

DIFICULTĂŢI

N-ai observat că seara sunt mai trist?

Când port bretele şi un basc de pictor?

Şi ca să pot, iubito, să exist,

Citesc poeme lungi de Hugo Victor.

Tu nu băga de seamă, fă balet

în şorţul tău cu-albastre picăţele

Şi-ascultă cum se midstuie încet

În vechi potcoave, tinere caiele.

Am cunoscut un tip din Nord de tot,

Era poet şi-avea mănuşi şi pipă,

Venind la noi, s-a întâlnit pe-un pod

Cu o frumoasă şi distinsă tipă.

Ah! viaţă, viaţă, ce noroc pe el

Să umble seara teleleu prin urbe,

Era înalt, n-avea talent de fel

Şi era construit din linii curbe.

Am fost făcut să sufăr în zadar

Îndrăgostit pe veci de macaroane

Aceste lungi întruchipări de var

Ce se consumă seara prin saloane.

N-ai observat că seara sunt mai bleg

Şi am temperatură nepermisă

Şi de la 8 în sus nu înţeleg

Oricât aş vrea – literatura scrisă.

CEZAR IVĂNESCU

DESCÂNTEC ŞI BOCET

„Şade pasărea galbină

pe o aţă de lumină

şi-aşa cântă de frumos

de pică stelele jos”            

Azi am să-ţi cânt ceva cumplit,

bum-bum, la-la, la-la, bum-bum.

Aud un mag încet venind

dinspre cavoul Malcadum

la-la, la-la, bum-bum.

Auzi cum sună oasele

bum-bum, la-la, la-la, bum-bum!

Vom trage toţi ponoasele,

purtaţi întinşi pe-un şubred drum

s-alimentăm foioasele

Bum-bum, la-la, bum, la-la, la

mă voi întinde draga mea

uşor, comod, orizontal,

într-o cutie de santal

şi nimeni nu mă va scula...

M-am dus, te pup, adio, pa!

bum-bum, la-la, bum-bum, la-la...

Grafică: Florin Pucă