RETROSPECTIVĂ LIRICĂ - CELE MAI FRUMOASE POEZII (III)

CELE MAI FRUMOASE POEZII

RETROSPECTIVĂ LIRICĂ

DIN POEZIA ANILOR 2010 (III)

În anul 2010, fără un motiv anume, am început să străng într-un folder o serie de poezii, intitulându-le „Dulcea devălmăşie”. Nu au existat nici un fel de criterii, legate de numele, vârsta sau statutul autorului. Astfel încât, de multe ori, după un poet de notorietate urmează un elev de liceu sau un necunoscut. Subiectiv, totuşi, credeam şi cred că în textele acsestea se află licurici şi sori, sau candele cu lumină lină pâlpâind în efemeritatea vieţii. Aleg acum, pentru domniile voastre, câte o poezie din fiecare autor (în ordine alfabetică) în speranţa că lectura va fi, pentru iubitorii genului liric, una agreabilă.

LM

Constanţa Buzea

ACOLO UNDE CRED CĂ EŞTI

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva.

Jannet B. Carp

AI MUNCIT, SCARLETT

Ai muncit, fată,

nu ca o negresă,

ca un ocnaş.

Ţi-s palmele numai

grunjuri şi sânge.

Printre degetele tale

raze albe

conduc la salină.

Alb orbitor

fiinţa ta.

Nina Cassian

DONNA MIRACULATA

De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă

ca hoitul luminând în întuneric.

Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,

nici ochiul devenit mai fix și sferic,

nici zdreanța mâinilor pe obiecte,

nici mersul, inutil desfigurat de jind,

– ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,

ca nimbul putregaiului sclipind.

Alexandru Cazacu

SCRISORI CĂTRE IULIA

Vom rămâne în această iubire Iulia,

precum sâmburii în fructele răscoapte

o perdea de fluturi albi invadează livezile

şi începem a spune

că întâlnirile ce nu au loc la timp

e bine să nu mai aibă loc vreodată

un gard de nuiele

dublează centura micului târg

unde nopţile sunt atât de tinere

iar prima frază rostită

ca un linx flămând

le sfâşie pe următoarele

O mână străină acoperă chipul

adolescenţa noastră

bate la poarta unui cămin de bătrâni

şi în trupul tău

moare pe rând

câte o mireasă

Ciprian Chirvasiu

TUTA

Altfel, Ondina,

află că sunt bine.

Mi s-a spus mai apoi,

că moartea mea ședea pe câmp

fără treabă,

fără niciun fel de albine

și se uita în zare, ca proasta,

la combine.

Și m-am dus la dânsa și i-am zis:

„Auzi, fă, cât crezi că te-aș mai putea ține?!

Cât să te mai țiu?!”.

Și moartea mea a murit

de dor,

după mine.

FLORENTINA LOREDANA DALIAN

DEPRESIE

Bătrâna cu flori mi-a întins lăcrămioare

de obicei cumpăr le ador azi

doar i-am zâmbit i-am întins o monedă

şi-am trecut mai departe

a alergat după mine

Ia-ţi florile nu primesc de pomană

s-a oprit nedumerită când mi-a văzut lacrimile

de ce plângi maică? a întrebat simplu

cum întreabă femeile de la ţară

chiar aşa de ce plâng? ridic din umeri

mă uit la ea nu se lasă clintită aşteaptă răspuns

Am o depresie zic

Adică ce? Asta-i un fel de doagă lipsă?

Îhm...

n-are nimic mă consolează nu eşti singura...

da’ să nu mai plângi că-ţi strici ochii

uite eu stau în frig pentru doi bănuţi

bat cale lungă rabd de foame

n-am lemne de foc şi nu mai plâng

tu doar ai coborât din maşină

eşti îmbrăcată încălţată

(oho, şi-ncă cum! dar numai eu am voie s-o spun)

ce-ţi lipseşte? în afară de doaga-aia...

nu pleacă nici nu tace ce să-i răspund?

când nu ştii ce să spui cel mai la-ndemână

e adevărul

dragostea! asta-mi lipseşte

ai vrut să ştii ai aflat mai vrei? na să te saturi

Dragosteeeeaaaa!

se uită buimacă îşi face cruce face

un semn la cap către omul cu fluierul

care cântă şi el pentr-un bănuţ

fata asta săraca e dusă ai auzit ce-i lipseşte?

omul îşi vede de fluierul lui

apoi începe să fredoneze

Dragoste buruiană rea!

femeia îşi vede de lăcrămioarele ei timpurii

eu îmi văd de drumul meu

presărat cu lacrimi

CRISTINA BIANCA DAN

SUPRAPLIN

Hei Gepeto, e prea mult trafic pe planetă

păpușile dorm în linia-ntâi

am în piept o inimă de lemn

cu care îmi ascut creioanele

ieri mi-am îngropat câinele, Gepeto,

ploua în reprize și mi-am întins sufletul  lângă el

plin de noroi, cerul urmărea discret morții din rotobil

e de ajuns o singură viață, simt cum se umple paharul

ultima psihoză e cea pe care-o creezi singur,

dă-mi puțină lumină să alung fluturii

pe tâmpla rece a soarelui voi juca darts

e plin de flori Gepeto și miroase a humă

cobor din trupul meu ca pe o trambulină

omul negru stă mereu după ușă

trezește păpușile, e târziu...

Virgil Diaconu

DIMINEAŢA

În fiecare zi, o armată de vrăbii

îmi deschide fereastra.

În fiecare zi, gălăgia lor îmi aruncă în faţă

dimineaţa.

Dimineaţa, prinţesa aceasta de cartier

care îşi bagă nasul peste tot, prinţesa

cu capul plin de vrăbii,

care mă plesneşte peste ochi cu palmele ei

luminoase

şi mă umple de cântec.

În fiecare zi, o armată de vrăbii

îmi deschide fereastra,

joacă şotronul pe masa mea,

printre manuscrise.

Nici nu mă trezesc bine şi camera

se umple de larma lor.

Toate au să-mi spună câte ceva.

Toate mă ceartă pentru grădina mea

de umbre,

pentru visele rupte; pentru

trandafirii mei negri.

Ziua mea începe cu o zarvă de vrăbii.

În fiecare dimineaţă ele trag de pe mine

leşul tristeţii ce mă acoperă.

Eu voi pleca să cuceresc lumea

cu o legiune de vrăbii.

Voi pleca să cuceresc lumea

cu un singur poem.

Da, cu o singură vrabie mă lepăd de întuneric

ca de o haină veche.

Adrian Diniş

FLORI DE CANCER PENTRU TINE

Plouă, nu mai trebuie să spăl maşina.

dede scoate şi ea farfuriile nespălate

afară în ploaie. Vezi, nu e un motiv

de tristeţe ploaia prin care mă plimb

cu mâinile în buzunarele hanoracului

unde te port ca într-un marsupiu.

Şi mă gândesc că, da, aş putea fi

un monstru de tată care să aibă uter

doar pentru tine ca să te nască

pe tine şi copii pe care n-o să-i ai.

Malformaţia mea congenitală

putea să înflorească şi în altceva decât cancerul.

Pe RMN- Flori de cancer pentru tine.

Nu te uita la mine ca la un monstru.

Loveşte-mă.

Din mine cad bomboane ca dintr-un piñata.

Din mine cade ploaia. Dedică-ţi ploaia.

Am făcut să plouă pentru tine

aşa cum odată o femeie mi-a zâmbit

şi eu am făcut să ningă.

Copacul îţi întinde la fereastră

un buchet de flori de cireşe,

preferatele tale, chiar dacă eşti alergică

la căpşuni eu tot cred că pierzi ceva

ursoaica mea tristă, înnebunită de cântecul ăsta

ca de un câine care aleargă-n juru-i

dede e genul care se va urca în copac

fără să-i pese că nu va mai putea să se dea jos,

fără să-i pese de logica poemului meu

ursoaicele nu se pot urca în copaci

dede, mi-ai adus circul în poezie

şi ursul care merge pe bicicletă

pe un fir de sârmă jonglând cu portocale

Despina, mi-ai spus

că o să mi te arunci în braţe când ai tu chef

te-ai hotărât în care prăpastie?

tu eşti departe, departe

eu sunt singur, singur

singur ca un cuvânt neinventat

aici tot timpul îmi dau ceasul înainte

sau înapoi cu o lună

şi nu se întâmplă niciodată nimic

hai să terminăm totul

moartea e cel mai puternic afrodiziac

în loc de taxi luăm un inorog sau un centaur

şi ne ducem departe, departe

singuri, singuri.

PETRE DINU

PUNCT

în centrul pieptului,

la intersecţia liniilor

care formează o cruce,

acolo îndrăznesc,

cu teamă să cred,

să cred...

că se află sufletul.

tu nu simţi

când ne ţinem

strâns, prea strâns

îmbrăţişaţi

cum în piepturi

arde o flacără?

îţi reaminteşti

cum se ating degetele

când te închini?

de parcă ai ţine

un punct

să nu cadă

Florin DOCHIA

ORA PE MARE (32)

deschide ochii, deschide buzele,

deschide cu palmele inima,

este clipa în care misterul se dezvăluie

şi poţi să afli sintaxa ploii

şi fulgerul din piept să-l înţelegi pe deplin.

stai în umbra unei flăcări,

trupul tău fierbinte s-a închis

ca un templu pe dinăuntru, cu cheia cea mare,

roşu etern se imprimă în pielea ta

ca o puzderie de stele

pe peretele interior al unei clepsidre

în care nisipul curge invers.

ştii că migdalul va înflori încă o dată,

am coborât pleoapele ca să pot vedea

cum îţi împrăştie arome protectoare

în sistemul sanguin, în sistemul limfatic,

aşa cum focul apără lanurile

de marile pericole ale mlaştinii,

aşa cum ştii că moartea te apără

de riscurile maternităţii târzii,

de reciclarea preasfintelor deşeuri

Rodian Drăgoi

PRIN LUMINĂ DE MIREASĂ

mă-ntorceam târziu acasă

prin lumină de mireasă

toată noaptea mă-ntorceam

toată noaptea n-ajungeam

când eram când nu eram

prins în hamuri tot trăgeam

carul greu de lacrimi plin

ştii că vin şi când nu vin

am ajuns n-aş fi ajuns

patul podidit de plâns

şi tu îngropată-n ieri

mirosea a nicăieri

m-am culcat n-am adormit

urla-n ceruri un cuţit

Marius Dumitrescu

REGĂSIREA DE CELĂLALT

Marius Dumitrescu iese din cârciumă:

şi-a băut cafeaua

cu Marius Dumitrescu

din timp în timp se mai întâlnesc

să se piardă-mpreună

în regăsirea de celălalt

schimbă uneori înserările

alteori vieţile între ei

abia ieşit din cârciumă

nimereşte în viaţa poetului

unde adie ca un tremur de pleoapă

amintirea lor cea mai veche

dintr-o dată gândirea i se frânge

în ochiul său albastru

se lasă tăcere şi vede:

cum dă iarba cum începe amurgul

cum îmbătrâneşte lumina

dar poetul ce să facă el

cu viaţa lui cea nouă?

acum prin mijlocul ei de câmpie

ninsă şi orfană de orizont

se duce spre un deal îndepărtat

se tot duce poticnindu-se

înspre dealul pustiu

femeia cernită

dintr-un poem de Ion Mureşan

ar privi-o în ochi

cu ochii ei atât de străini

dar asta înseamnă ca el

mai întâi să orbească.