LA MULŢI ANI POETULUI ADRIAN ALUI GHEORGHE !

La mulţi ani !

POETUL, SCRIITORUL ŞI OMUL DE CULTURĂ ADRIAN ALUI GHEORGHE A ÎMPLINIT 62 DE ANI

„Adrian Alui Gheorghe este un scriitor multilateral, de o remarcabilă valoare, și o conștiință. A fost nedreptățit flagrant și înainte și după 1989. Și și-a păstrat totuși generozitatea.” 

Alex  Ştefănescu

PANDEMIE 2020
un (fel de) editorial de Adrian Alui Gheorghe

Stați în casă!
Luați cu voi munții
luați cu voi în casă apele
luați cu voi în casă pădurile
nu uitați veverițele afară
și nici graurii

Din dobitoacele curate și din
dobitoacele necurate,
din păsări și din tot ce se tîrăște pe pămînt
luați în casă două cîte două,
cîte o parte bărbătească și
cîte o parte femeiască
luați un laptop
o conexiune whirless
un telefon dacă se poate mai performant
Stați în casă!

Luați cu voi patria
luați cu voi în casă limba cu toate excrescențele ei:
poezie, povești, folclor (și, vai, filosofie!)
luați în casă bibliotecile
afară e pandemie
nori de hîrtie plouă cu tunete sociale

Stați în casă!
Luați cu voi bisericile
un altar se poate ascunde într-un potir de floare
la o adică
înghesuiți într-un colț proiectele în desfășurare
grijile
din cînd în cînd scoateți pe fereastră
la aerisire crizele sociale, economice, morale
chiar și cele de identitate

Luați cu voi în casă
imaginea continentelor în derivă
cînd veți ieși din casă
cîndva într-o nouă eră
ele vor fi alunecat departe, departe
nu o să le mai ajungă imaginația din urmă
pămîntul va fi plat atunci
ca la începuturi
eventual va fi susținut de spinările
a patru elefanți

Luați în casă boabe de grîu, pachete cu făină
zahăr și miere, pachete cu orez
Stați în casă!
Luați cu voi muzici care să facă
respirabilă distanțarea socială
luați medicamente, multe medicamente
în așteptarea maladiilor
care trebuie luate și ele în casă.
Ah, maladiile ca animale de companie!

Americanii stau acum în casele americanilor
francezii stau acum în casele francezilor
spaniolii stau în casele spaniolilor
rușii stau acum în casele rușilor
neozeelandezii stau în casele neozeelandezilor
și așa mai departe în conformitate cu un statu quo
consimțit, în sfîrșit, de toată lumea.
Stați în casă!
Nimeni nu mai vrea să stea în casa celuilalt
și războaiele stau în casă acum
sunt războaie fulger, războaie de rutină
războaie cîștigate, războaie pierdute
cărțile de istorie contemporană le presează ca în ierbar
războaie pe apă, războaie pe uscat,
războaie în sine, războaie în afară de sine

Și cît de ușor te poți pierde acum
între lucrurile mărunte din casă
bună ziua domnule perete,
bună ziua doamnă fereastră
ei, da, se vede, tot îndrăgostită de peisaj?
tot îndrăgostită!
și praful de pe dușumea se dovedește a fi praf de stele
care se dispune după reguli foarte precise
în galaxii locuite de populații de civilizații
care nu au căpătat încă nume în ficționare

Stați în casă!
Tablourile revarsă pe dușumele tot ce au ținut
atîta vreme în captivitate e o lume stranie
în fond subiectivitate maximă de artist
care vedea numai lumea lui pe cînd noi trăiam
în lumea tuturor
fără să ne dăm seama că nu era nicio sfîrîială
cu această realitate paravan pentru ratarea destinelor.
Dar măcar am avut ce rata?

Stați în casă!
Mașina de făcut dragoste s-a împotmolit
ca un buldozer într-un taluz
se confirmă astfel vechile predicții
mă uit în oglindă ca într-o mocirlă
nu văd nimic nou
măștile antivirus nu mai păcălesc pe nimeni
aș fi vrut să zăresc în oglindă
un bătrîn cu fața ridată
ca munții caucazieni pe care a fost răstignit Prometeu
un fumător înrăit
care bea tequila
și care simte alcoolul ca un șmirghel pe gît
femeile să se întrebe
oare ce a avut de pierdut pe lumea asta
bătrînul acesta
și nu a pierdut încă

Stați în casă!
Știu că pe Pămîntul acesta nu mai pot
descoperi un orizont nou
ar fi fost ceva numai că
l-au supt rădăcinile și foamea:
faptul că știu asta îmi e de ajuns

Acum
sunt ca atunci cînd m-am născut
numai că un pic mai speriat.

MADE IN CHINA

De la prima carte semnată de mo yan

pe care am citit-o

am spus că va lua premiul nobel

lucru de care academia suedeză a ţinut cont

(mulţumesc, academia suedeză, sper

să colaborăm mai departe

mai am cîteva propuneri

o să revin cu amănunte de asta

nu vă faceţi planuri pentru mult timp);

deşi cu mult timp înainte de a citi

obosit de viaţă, obosit de moarte

mîncam conserve made in china

îmbrăcam haina made in china

mă scăldam în parfumuri made in china;

da, guvernul meu e unul made in china

am citit asta pe marginea fotografiei de grup,

pînă şi limba română pe care o vorbesc

politicienii din fotografie este made in china;

pe sînul tău azi am citit made in china

sărutul tău de dimineaţă a fost made in china

vin şi trec anotimpuri made in china

le petrec cu o tristeţe made in china;

seara chiar m-am gîndit la bucătăreasa

lui confucius şi i-am dat dreptate:

omul nu e decît holograma unui univers

proiectată într-un bob de orez

preparat după o reţetă secretă.

BLUES

Mi-au murit mulţi prieteni.
Deşi au murit, unii continuă să trăiască.
Paradoxală e viaţa, paradoxală e moartea.
Unii mă mai sună uneori, deşi sunt morţi.
Alţii nu mă sună, deşi par vii.
Viaţa morţilor e plină de stupizenii,

moartea viilor e un decont pentru cei care trăiesc în deşert.

Unul dintre morţi mi-a telefonat
ca să îmi explice că s-a obişnuit cu moartea în viaţă

încît mă urăşte pentru că am rămas viu.

Închid telefonul, trag perdeaua.

 

DESTINE

Am ajuns la poezie
cînd poezia
era pusă să îşi scrie
cu sînge propriul act de deces
(eventual cu stil,
eventual recunoscîndu-şi eşecul)

m-am născut într-o literatură
care e un fel de mamă
care-şi sufocă pruncii la naştere,
cu perna,
pentru că nu are cu ce să îi crească

ANIMALUL

Sînt animalul dresat de poezie. O ciudăţenie
spun cei care se pricep la animale
dar şi cei care se pricep la poezie
în fiecare zi vin în jurul gratiilor mele
mă urmăresc se minunează urlă
pentru ca urletul meu să-l audă ieşind din gîtlej
ca un făt din uterul mamei lui.
De fapt, asta fac: urlu.
Urlu cînd îmi întind bomboane colorate copiii
cuprinşi de lăcomia cunoaşterii.
Urlu cînd se săruta îndrăgostiţii
care vor sa mă înveţe cum se descuie moartea
- cu un sărut -
simplu, buzele se lipesc una de alta
saliva se uneşte şi se face un fir de apă
aproape otrăvit
ochii se lipesc între ei cu pleoapele
ca nişte ventuze de piele pe care se găsesc insesizabili
pedunculi care se întreţes o plasă deasă deasă

Din cînd în cînd dumnezeul meu ia biciul
şi mă scoate din cuşcă
mi-e frică precum cărnii abandonate de duh
văd omenirea întreagă făcînd un pas înapoi
animalul din mine simte mirosul sîngelui
alge putrezite pe fundul mării
e un spectacol să vezi atîţia oameni tremurînd
din cauza fricii mele

Uneori se fac demonstraţii practice în faţa
cuştii animalului dresat de poezie:

doamne noi palide suflete urcăm pîn' la tine
ca furii doar noaptea cînd firul de iarbă
cu fruntea e-n cer şi cîntecul broaştei e imnul
de care te lepezi ca de o tristeţe toxică

eu urlu urlu

de ce ne punem piele peste suflet toamna
şi-n cupa cărnii sufletul e ud
      
eu urlu urlu

ah toate rufele au pornit spre sud
s-arate calea stîrcilor albaştri

eu urlu urlu

poeţii înşişi îmi citesc poezii poezii
eu urlu urlu

sînt purtat din casă în casă
urletul meu să-l audă gîngavii
să vorbească
şchiopii să meargă
orbii să vadă
poezia mi-a dat putere să urlu
poezia mi-a facut unghiile să crească      
cu tot cu braţe cu tot cu carne cu tot cu oase

dar vi s-a întîmplat vreodată să credeţi
că numai singurătatea e iubire?
eu am urlat de singurătate şi urletul meu
a smuls două stele
din cuiburile lor.

COMUNITATEA ARTISTICĂ

E o casă plină de poeme.

Tata poem, mama poem, copilul poem.

Pe pereţi sunt atîrnate poeme.

Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă

satîrul poem să-l împartă în bucăţi de poem

care vor fi puse pe o tavă poem

care va fi împinsă brutal pe fundul

cuptorului poem.

Tata poem stă înfipt într-un scaun poem

şi citeşte poeme dintr-un ziar.

Are ochelarii poem pe nas

parcă e o paiaţă scoasă din uz.

Copilul poem a spart un poem şi acum

adună cioburile:

vai, nu arunca poezia la chiuvetă

că se înfundă canalul poem,

strigă mama poem.

HAI, REINER !

Întîi şi-a refuzat numele. Se numea Reiner.
Sau se numea Dimitrie?
Sau poate Iacinto, un nume neobişnuit
printre locuitorii tot mai
abstracţi ai unei lumi care se înghesuia
să urce în cer. Sau se numea
Ezra.
Ezra se numea şi casa în care locuia şi
strada
şi ţara                               
şi continentul …
Sau nu. Se numea pur si simplu Paul.
Paul e un nume pe care moartea
nu-l vede prea lesne, ea vine şi zice:
Unde este Paul?
Dimitrie zice:
Nu ştiu unde este Paul!
Reiner zice: Paul descarcă luna în curte!
Carlos zice: Paul e obosit, Paul doarme cu femeia lui
şi femeia lui
tocmai visează şi Paul merge înainte şi face loc visului
să intre în lume!
Omar, care tocmai trecea pe acolo,
zice morţii: Paul s-a dus dimineaţă
în tîrgul de cîini
să-i înveţe să urle ca oamenii!
Yannis s-a apropiat de moarte
şi i-a zis: Paul este Reiner sau
e chiar Iacinto.
Iacinto i-a spus mortii:
Paul e Edgar!
L-am vazut eu pictîndu-l
pe Edgar
ca să se ascundă!
Piotr zice: Paul
nici n-a trecut azi pe aici,
el vine foarte rar pentru că
însămînţează cu nisip
cîmpiile de la est …!
Atunci moartea zice:
Vei merge cu mine tu, Reiner,
dupa aia vii şi tu Ezra
după care vii şi tu Dimitrie
te pregăteşti şi tu Federico
şi daca între timp nu apare Paul
vii si tu Iacinto
si tu Carlos
si tu Piotr
si dacă Paul nu termină de descărcat luna în curte
vii şi tu Alexandru
şi tu Emanuel
şi tu Iustin
si dacă pămîntul
nu-i tot însamînţat cu nisip vii şi tu
Olivian
şi tu Christian
şi tu Aurelian
şi tu Horst
şi dacă femeia lui Paul încă visează
limba inorogului mîngîindu-i coapsele
vii mai întîi tu Ioachim apoi vii tu
Patrick apoi tu Boris şi pînă vine Paul
din tîrgul de cîini cu mîinile zdrenţuite
de muşcături
pîna se spală de sînge
vii tu Alvin
şi tu Eduard şi tu Antonio
şi pînă Paul se desparte de Edgar cu care
a întemeiat o biserică pentru frica lor
vii tu Nicanor şi tu Yukio şi tu Reiner …
Dar pe mine, zise Reiner,
m-ai mai chemat o dată.

Nu-i nimic, zise moartea,
dragă Reiner,
trebuie să întelegi că toate astea sînt aleatorii
dacă apare între timp Paul schimbăm
ordinea, uite, vezi cum trece un cîntec
prin guşa unei păsări ca un glonte
nu ştii în sîngele cui se va opri
sau dacă soarele se face iarăşi cuvînt ca
la început îţi dai seama ce grea devine şoapta
şi cum ai să poţi respira
dintr-un văzduh ca un cap de marinar smuls
cu tot cu coşul pieptului … ?
Hai, Reiner! 

BAZAR

Dacă ar şti cititorul

cîtă izmeneală filosofardă

se ascunde

sub ceea ce se numeşte

îndeobşte poezie

pe care el ar trebui să o

cinstească precum o religie

a unui trib

ales;

dacă ar şti cititorul

că surogatele i se vînd ca marfă

poetică,

că este păcălit la metru, la kilogram,

la imagine, la profunzime,

că literatura a ajuns un bazar

în care toată lumea

vrea să păcălească pe toată lumea;

dacă ar şti cititorul cît de chinuiţi de cuvinte,

cît de neinspiraţi,

cît de plicticoşi sînt prea adesea poeţii,

ar pune mîna pe par.

FERICIRILE

Fericiţi cei care au aflat pînă cînd

Fericiţi cei care au aflat pînă unde

Fericiţi cei care ştiu din propria experienţă

Fericiţi cei care ştiu din experienţa celorlalţi

Fericiţi cei care au aflat de ce

Fericiţi cei care au uitat de ce

Fericiţi cei care n-au întrebat şi au aflat

Fericiţi cei care au întrebat şi n-au aflat nimic

Fericiţi cei care se apropie

Fericiţi cei care se îndepărtează

Fericiţi cei care suferă pentru că drumul nu are capăt

Fericiţi cei care suferă pentru că drumul se înfundă brusc

Carnea e sfîrtecată de o contradicţie de termeni

pe patul de moarte trupul se tîrîie pînă la margine şi

se aruncă în hău:

mai suna-veţi pentru mine stele din sînge?

mai afla-veţi unde se varsă sîngele tuturor?

Fericiţi cei care au încheiat o înţelegere

Fericiţi cei care au încălcat toate înţelegerile

şi acum îi aşteaptă viaţa la cotitură

Fericiţi cei care au uitat de ce – oricum răspunsul

era aproximativ,

oricum mai urma ceva care ar fi schimbat ordinea lucrurilor

Fericiţi cei nefericiţi pentru ei ziua se naşte cu vinovăţie

Fericiţi cei mutilaţi din iubire

Fericiţi cei care au abandonat cînd mai aveau atît de puţin,

atît de puţin  –

Fericiţi cei care au plătit totul în viaţă

şi le-a mai rămas o mulţime de mărunţiş

cu care pot să joace pe mize obscure la zaruri

Fericiţi cei care ar fi vrut altceva de la soartă

Fericiţi cei care au urcat pînă în vîrf

şi de acolo n-au mai ştiut dacă să se întoarcă acasă

să aducă pîinea ca un trofeu

sau să rămînă ca martori ai propriilor ascensiuni

Fericiţi cei care nu vor să ştie nimic

Fericiţi cei care vor să ştie totul

şi cu unii şi cu alţii am fost în cîrdăşie

pe cînd fluturele spărgea crisalida

pe cînd floarea depunea mărturie cu propria mireasmă

Fericiţi cei care sînt pe punctul de a cîştiga războiul

dar le mai lipseşte un moment de ură

Fericiţi cei care spun nu

cînd eu sînt pe cale să adun la un loc

stelele din două nopţi diferite

Trăiesc laolaltă cu cîţiva morţi

şi cu cîţiva vii

de prea multe ori morţii îi încurajează pe cei vii:

rezistă, rezistă,

l-am auzit pe Dumnezeu cu urechile mele spunînd

că viitorul nu-i atît de negru!

O mulţime de lucruri nu le-am trăit dar mi le amintesc

pe altele le-am trăit, dar le-am uitat

Fericiţi cei care pînă la urmă au conchis

că viaţa nu e mai importantă

decît o călătorie în care sufletul trage hoitul după el

ca să-i arate ce lucruri minunate

ar fi avut de pierdut

dacă ar fi ezitat să se nască

Fericiţi cei care au urcat

Fericiţi cei care au coborît

îi urmăresc şi pe unii şi pe alţii

se tîrăsc pînă în centrul oraşului,

chiar de mai multe ori pe zi,

de fiecare dată o fac cu determinarea

cu care ar săvîrşi un ritual.

Trag cîte o linie pe perete

la fiecare plecare, la fiecare sosire.

Poate că într-o zi ar trebui să le spun

dar poate că e mai bine să nu ştie.

PIAŢA DE LUNI

Cum discută zeii între ei:

– Ce faci?

– Ce să fac? Nişte cîmpuri, nişte dealuri.

– Îmi dai mie muntele acela?

– De ce nu? Cît dai...!

– Cinsprezece milioane de oameni ...!

– Puţin, foarte puţin...! Că e un munte din granit,

poţi să îl compartimentezi în peşteri,

în camere secrete, în sihăstrii, l-am lucrat

două veşnicii şi ceva ...

– Cît ceri?

– Păi, îmi dai cincizeci de milioane de oameni şi

o sută de mii de capre, trei sute de caşaloţi albaştri,

un milion de licurici cu care să delimitez totul

în nopţile cu lună

şi douăzeci de cireşi în floare

de pe versantul unui deal

de pe o insulă din Marea Chinei.

– A, e prea mult ...!

– Dar nu vezi? Florile de cireş au

imprimat

pe fiecare petală

chipul zeiţei

care încălzeşte universul,

a frumuseţii fără rest,

artiştii mei, milioane, au lucrat în adîncuri

cîteva sute de vieţi,

matriţa însăşi e un detaliu

al vieţii veşnice,

al morţii veşnice.

Hai, batem palma...!

(Un fulger mare a aprins bolta).

În noaptea aceea a fost

o ploaie de stele

pe care astronomii

nu au identificat-o cu

nici un alt fenomen cunoscut.