POETUL ZILEI - Mihai Ursachi

POETUL ZILEI

MIHAI URSACHI

SOLIA

Eu sunt ambasadorul Melancoliei

şi iată,

mult prea duioasele mele scrisori

de acreditare.

PRIMA SCRISOARE

Noi, Padişahul

întregii Melancolii,

Împărat al Singurătăţii de sus şi de mijloc,

stăpânitor absolut al regatului Dor

şi Prinţ Seior

al Tristeţii,

dăm ştire la toţi ca să fie cu luare-aminte

către solia trimisului nostru Menestrel.

Dată azi în cetatea Mâhnire.

LA IARMAROCUL DE VORBE

„Hai la băiatu, ia vorba fierbinte,

îşi ţine de cald şi te-ajută la minte!”

„Vând vorbe pestriţe, orice măsură,

se potriveşte la orişice gură!”

„Închiriez arhaisme cu ora.”

„Cuvinte mecanice, Firma Pandora.”

„Vorba dulce mult aduce.”

„Repar la moment epitete năuce.”

„Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz,

vând vorbe de leac pentru văz şi auz!”

„Ia doamnă, ia doamnă, o vorbă de-amor,

pentru noptieră, în dormitor!”

„Atelier de-ndreptat adjective sucite.”

„Ascut la tocilă cuvinte-cuţite.”

„Poftiţi vorbe fragede pentru salată!”

„Poftiţi cu piper, vorbărie tocată!”

„Marele parc neologic. Real:

hiperbola care mănâncă mangal.”

„Must natural de cuvinte! Conţine

cele mai noi şi mai mari vitamine.”

„Aicea se vine cuvântul cel mare,

doi bani kilogramul, să ia fiecare!”

POST SCRIPTUM. TRANSVERSALIILE MARI SAU CELE PATRU ESTETICI. POEZIE PE CARE A SCRIS-O MAGISTRUL URSACHI PE CÂND SE CREDEA PELICAN

Un om din Tecuci avea un motor

dar nu i-a folosit la nimic

DIVANUL CAILOR CU INIMA, SAU DESPRE SCARLATINĂ

Neconcepută făptură…
Caii hieratici dau buzna-n odaie,
incendiu, incendiu! Flacără pură
acum și de-a pururi, acum și de-a pururi… Așa e.

Tu mă întrebi ce e viața. Îți răspund
că e scarlatină. Sau cercetează
vreun tom oarecare – Ezra Pound
sau orice. Caii, caii, nechează.

AMAR ODOR, AMIN

Mă tăvălesc nebun în perni, în muselina

în care ne-am iubit... Obrajii mei îmi ard,

nesăturaţi i-ngrop în jilţul unde-ai tronat – regina

oraşului himeric cu numele Hazard...

De dulcele cătuşe eu nu mai pot scăpa,

oraşul peste care tu ai tronat din perni,

rai fără de prihană, aţa mi se părea:

am aruncat cu zarul şi a căzut Infern.

ORAŞUL METAFIZIC

Oraşul acesta e construit din idei,

ftecare din cărămizile sale este o noţiune.

Deci pe bulevardul Terţului Exclus

la demonstraţia cu numărul 77, silogismul

Barbara, figura întâia,

aici locuiesc, într-o mare şi veche dilemă

din care nu irs niciodată.

ALESUL

Vedeţi-l: acesta e cel ce poartă însemnele,

acesta e cel copleşit de noroc şi de steme,

acesta e cel care tace.

Fericiţi-l, prealăudaţi-l şi fir-vă

milă de el.

CÎINELE MIRIAPODIS 

Un somn adânc, nerăzbătut de glasuri, de umbre
și nici de zborul vreunei păsări.
Doar cîinele Miriapodis
îmi dă tîrcoale subțire și lung,
dar el nu există.
Cîinele Miriapodis
e doar o vagă amintire
despre bănuiala destul de obscură
că undeva printre arbori există un fel de pădure.
Dar cîinele acesta atît de'ndoielnic,
cu toate că mișună - urechelniță lungă
pe la picioarele mele,
cîinele Miriapodis
nici nu există.

Doar apa în veci stătătoare a somnului.

PARABOLA URECHII ŞI A NUMĂRĂTORULUI

Este o formă întortocheată din piatră. Un melc uriaș
sau o ureche imensă din piatră. Adâncă statornicie
e în vuietul mării de plumb. Eu număr.
Iată, picătura din nou se coboară
în melcul de piatră. Nu-i grabă
și nici osteneală. Urechea ascultă,
cum încă un strop se adaugă mării. Așa s-a născut toată
marea;
astfel se naște. O picătură
o dată
la șaisprezece mii de ani.
Aceasta e totul. Eu sunt acel care numără.

 AUTOINTERVIU

Vezi’ţi de treabă Ursachi

şi renunţă odată la obişnuinţa vicleană a poeziei.

Tu care în adolescenţă

ai vrut să te faci oier, apoi

funcţionar la «Piscicola», tu care ţi-ai amăgit

insomniile cu sanskrita, cu Schlegel, cu Bopp, pentru ce

persecuţi tipogràfii, zeţarii, amicii, oamenii cei

cumsecade (criticii literari nu contează – sunt mult prea

şireţi ca să citească vreodată ceva). Iată din nou

ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe

sfoară, mai bine

te-ai face copac, boiler electric sau varză.

Termină naibii.