ANIVERSĂRI - ROBERT ŞERBAN

La mulţi ani !

ROBERT  ŞERBAN UN MARE SCRIITOR ROMÂN AL MOMENTULUI

Scriitor, jurnalistul, editor şi om de televiziune Robert Şerban face parte din categoria rară a intelectualilor care nu pavează iadul cu intenţii bune. Dedicat trudei sa-le şi fără orgoliul de a-şi zugrăvi „icoana” prin bisericuţe conjuncturale, domnia sa es-te, în primul rând, directorul propriei conştiinţe, pentru care contează valoarea actului de cultură.

Născut la 4 octombrie 1970, în Drobeta - Turnu Severin, este licenţiat al Facul-tăţii de Construcţii (Universitatea Politehnică Timișoara -1995) şi, ulterior, al Facultății de Arte și Design, secția Istoria și Teoria Artei, (Universitatea de Vest Timișoara - 2011).

Din 1990 trăieşte în Timişoara, unde a fost, printre altele: redactor  la FORUM STUDENŢESC (1993–1995); redactor la cotidianul RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ (1995–1998); apoi la cotidianul AGENDA ZILEI(1998); cadru didactic la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii Banatului (1998–2004); redactor-şef adjunct al săptă-mânalului FOCUS VEST (1999–2001); corespondent al postului de radio EUROPA LIBERĂ (2003–); director executiv al centrului de comunicare „Focus Vest” (2003–); director al EDITURII BRUMAR (2005–2014); realizator și moderator al emisiunii PIPER PE LIMBĂ, TVR Timișoara.

Colaborează la publicaţiile ORIZONT, ROMÂNIA LITERARĂ, POESIS, TRIBUNA, ECHINOX, AGORA (SUA), LA PAGE BLANCHE (Franţa), ORTE (Elveţia), BUCHKULTUR (Austria) etc.

A publicat peste 20 de volume şi a apărut în numeroase antologii, din România şi din străinătate. În 2009, i-a apărut, în Germania, volumul de poezie HEIMKINO, BEI MIR, în 2010, în Serbia, volumul bilingv БИОСКОП У МОЈОЈ КУЂИ/ CINEMA LA MINE-ACASĂ în 2012, în Ungaria, volumul de poezie ILLATOS KO-PORSÓ, iar în 2015, în limba franceză, volumul LA MORT PARAFINNE. Poemele lui traduse în germană, sârbă, polonă, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olan-deză, idiş, maghiară, norvegiană, suedeză, arabă, ucrainiană etc. au apărut în numeroa-se antologii şi publicaţii literare.

A obţinut Bursa Fundaţiei Soros (1995) şi rezidenţe literare în Krems (2005, Austria), Thusis (2007, Elveţia), Winterthur (2009, Elveţia), Viena (2013).

La numeroasele premii literare obţinute, începând cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), se adaugă şi ORDINUL MERITUL CULTURAL ÎN GRAD DE CAVALER, acordat de preşedintele României

„Niciodată n-am scris că să demonstrez ceva, cuiva, ci fiindcă am descoperit că punând cuvinte pe hârtie aflu lucruri, mai mult sau mai puţin importante, despre mine, despre ce se întâmplă în jurul meu, în lumea în care trăiesc. Iar reacţiile celor care au citit textele mele m-au încurajat să continui, se acord scrisului un loc foarte important în existenţa mea”

Raul Şerban

MĂ ASCUND

Mă ascund în clopotul cel mare al bisericii
Şi mă rog să nu moară nimeni şi să nu fie sărbătoare
să nu crească dintr-o dată râul
şi focul să nu răbufnească

mă ascund
lipit cu spatele de bronzul zgrunţuros
cu ochii ţintă la limba care atârnă imobilă şi ucigătoare

în clopotul cel mare e negură
dar simt cum palpită o singurătate mai groaznică decât a mea

aburi se ridică din mine şi se condensează pe limba de bronz
o umezesc şi o sărează
iar ea începe să se mişte încet
ca un mort înviat de ploaie

PUŢINĂ INDISCREŢIE

mă plimb într-un cimitir

printre mormintele unor necunoscuți

mă uit la cruci

privesc pozele de pe ele

citesc nume

uneori fac scăderea dintre anul sfârșitului și al

nașterii

oftez din când în când

dar nu pot spune că sufăr

căutați pe cineva anume?

mă întreabă de la distanță un domn cu ochelari rotunzi

ce mă urmărește de când am venit

mă gândesc că aproape la fel sunt chestionat

când intru în magazinele de pantofi

ca să mă uit la modelele noi sau le cele cu prețuri

reduse

căutați ceva anume?

doar că aici nu pot răspunde ca la pantofi

mulțumesc, mă uit puțin

aici sunt o mulțime de morți care se cunosc între ei

sunt rude unii cu alții

sunt prieteni vecini dușmani

au copilărit împreună au iubit aceleași fete

pământul pe care mă plimb e într-un fel al lor

omul care așteaptă un răspuns de la mine e de-al lor

iar să mint într-un cimitir nu se cade

domnule

îi spun

pe mine mă caut

SĂ FAC ACELAŞI LUCRU

să fi avut vreo trei ani

când am văzut pe stradă o femeie

cum se opreşte

îşi duce mâna la frunte la coşul pieptului

la umărul drept şi la umărul stâng

am crezut atunci

că a cules ceva cu degetele

am alergat acasă

m-am oprit în faţa oglinzii

n-aveam nimic de luat

nici de pe frunte

nici de pe tricoul cu care eram îmbrăcat

aşa m-a găsit tata

încercând să prind ceva cu mâna dreaptă

orice

m-a mângâiat pe cap dar nu mi-a spus nimic

am aflat mai târziu

că femeia înfipsese în ea patru cuie

şi că venise vremea

să fac şi eu acelaşi lucru

PREGĂTIREA

Scot cuvintele

din poem

cu îndârjirea cu care

bunicul scotea cu securea

bucăţele de lemn dintr-un par

până când îl ascuţea atât de bine

încât putea să-l înfigă

dintr-o lovitură

între coastele mistreţului

în burta lupului

a dihorului

scot din poem

versuri întregi

şi

cuvinte

unul

după

altul

îl pregătesc

îi fac vârf

TEHNICI DE CAMUFLAJ

uneori

ca să nu fii recunoscut

e suficient să-ți lași barbă

plete

să te îngrași

să-ți îndeși o șapcă pe cap

să mergi puțin aplecat

cu privirea în pământ

sunt atâtea și atâtea

tehnici de camuflaj

dar cea mai bună

tot dragostea pentru aproapele

se dovedește a fi

ÎN SCAUNUL DE FIER

noaptea

visez uneori chelnerițe

sute și sute

toate severe

încruntate

cu buzele țuguiate

frumoase

dar ale dracului

aprige

de parcă n-aș fi clientul lor

de parcă n-aș avea o lețcaie în buzunar

mă visez la o masă rotundă

de tablă

m-au fixat cu privirea

și vin spre mine hotărâte

mă fac mic

în scaunul de fier forjat

tot mai mic

iar ele vin și vin

sute și sute

în fuste negre și cămăși albe

strâmte

vin

și nu ajung

nu ajung

nu ajung

dar vin

vin

mă trezesc

chircit

cu genunchii la gură

ca un fetus ce știe

că dacă s-ar naște

ar avea o mamă

ruptă pe din două.

LOCUL ÎN CARE EŞTI

Dumnezeu stă tot timpul

cu mâna întinsă

din locul în care ești

nu-ți dai seama

dacă cere ceva

ori dacă dă ceva.

O POSESIUNE PERICULOASĂ

scriitorii poartă cu ei

carnețele caiete agende

au prin buzunarele de la pantaloni

cocoloașe de hârtie scrisă

în cele de la cămăși

coli împăturite și răsîmpăturite

în buzunarele de la haine

au petece de șervețele și colțuri rupte în grabă

pe care sunt mâzgălite

tot felul de înscrisuri ciudate

scriitorii au tot timpul hârtie asupra lor

și niciunuia nu-i pasă

că hârtia se aprinde ușor

și arde repede

ULTIMA ŞTIRE

afli că s-a sinucis un poet

și te întrebi

unde a găsit omul acela

atâta putere

încât

să fie poet

„Un poet e un om foarte vulnerabil, nu are armură, nu are capacitatea de a se replia imediat în faţa unui pericol, nu e în gardă, cum sunt cei mai mulţi. Dimpotrivă, el e în căutarea a tot ceea ce e nesănătos. De fapt, ce să ne mai ascundem: un poet e tot timpul în căutarea morţii. Dar nu ca un sinucigaş, ci ca unul care iubeşte atât de mult viaţa şi frumuseţea ei, încât pare că vrea să găsească un leac împotriva morţii. Iar poveştile – chiar şi când sunt în versuri, sau mai ales atunci! – sunt, crede poetul, acel leac.”

Raul Şerban

 EX LIBRIS

tot mai mulți oameni

își pun cărțile vechi

în plase rezistente

de la Lidl Carrefour Kaufland

și apoi le așază încet

lângă tomberoanele de gunoi

nu-i lasă inima să le arunce pur și simplu

dar nici să le mai țină în casă n-au cum

așa că le pregătesc un fel de culcuș

cu gândul că dacă au cu adevărat un destin

se vor descurca ele cumva.

O VEDERE DE SUS

dacă urci un deal şi priveşti de-acolo

lumea ţi se pare mai frumoasă şi mai bună

totuşi

simţi o poftă nestăvilită să arunci cu pietre

te aşezi pe un bolovan care

oricât ţi-ai dori

e imposibil de clintit

sub el se ascund câteva vietăţi lipicioase

le tulburi chiar în timp ce-ţi cauţi liniştea

dar ele te iartă

casa nu ţi se vede

e ascunsă de altele mai înalte

mai solide

pline de viaţă

însă focul uitat aprins

îţi face semne cu mâna

printre acoperişuri

iar tu-l recunoşti şi zâmbeşti puţin

vezi

nu eşti chiar aşa de singur

cum ţi se pare

FAŢĂ ÎN FAŢĂ

şi tu ai vrut să sari

într-un marfar şi se fugi cu el

până când liniile se-ntâlnesc

într-un ghem din care

bunica ta ar fi ştiut să facă nişte şosete straşnice

şi tu ai vrut să mănânci din furate

şi să bei de la alţii

să te speli în ochii pământului

întotdeauna orbi de câteva zile

să-ţi sufleci pantalonii şi să alergi de pe un picior pe altul

ca şi cum ai măsura lumea

ai vrut toate astea

cu disperare

în faţa oglinzii mari de pe hol

priveşte-te

priveşte-te

priveşte-te până când

din oglindă

va ieşi urlând o locomotivă şi o va face ţăndări

TATA N-A FOST EROUL MEU

tata n-a fost niciodată eroul meu

am fost un fiu slab

care s-a ascuns în covercile crescătorilor de lubeniţă

aşteptând să vină hoţii şi să-i văd cum fură

ca să ţin apoi secretul în mine

până se coace

i-am admirat verigheta lată cât jumătate de inelar

pantofii împletiţi făcuţi la comandă

scrisul de caligraf

şi bulele de aer

în care mai tot timpul intrau cu uşurinţă cuvintele

vezi-ţi domne de treabă

lasă-mă-n pace

dar n-a fost eroul meu

chiar şi atunci când aruncam amândoi cu pietre în apă

ale mele făceau mai multe valuri

şi-ajungeau întotdeauna mai departe

mult mai departe

ŞTANŢA DIN ARGINT VIU

ai trecut strada

mai întâi însă

te-ai uitat la stânga și la dreapta

nimeni

nici într-o parte

nici în alta

niciunde

cu fiecare pas făcut

a urcat în tine

încet

încet

ca mercurul

singurătatea

înainte

înapoi

nimeni

absolut nimeni

te-ai oprit

mercurul

nu

AMPRENTE

ce bărbat puternic am

şopteşti

și mă atingi

cu vârful degetelor

ca pe un geam aburit

prin care nu se vede mai nimic

tac

asemenea unui învingător

asemenea unui laș

nici eu nu-mi dau prea bine seama

„Poezia mea este autoreferentiala, evenimentele despre care scriu se petrec in jurul propriei persoane, in jurul copiilor mei, al celor apropiati, al prietenilor plecati Dincolo, sunt amintiri, gesturi. Nu trebuie sa inventez, trebuie sa vad, sa aud, sa simt, sa-mi amintesc, sa retraiesc, sa transcriu, in felul meu, aceste experiente umane care mie mi se par… relevante. Pentru mine. Doar pentru mine! Cand scrii despre tine nu ai de ce sa faci si, mai ales, pentru cine sa faci compromisuri. Macar cu tine sa fii sincer!”

Raul Şerban