ANIVERSĂRI - OVIIDIU CAMELIU PETRESCU

ANIVERSĂRI

OVIDIU CAMELIU PETRESCU

O adevărată „instituţie” de cultură (una din puţinele care îşi împinesc menirea în oraşul nostru), dl. Ovidiu Cameliu Petrescu, preşedintele Asociaţiei culturale «Re-naşterea  buzoiană», dicolo de implicarea în diverse activităţi (sponsorizări, proiecte culturale sau sociale), este în egală măsură şi un poet valoros, versurile domniei sale purtând amprenta intelectualului profund, preocupat de latura existenţială a fiinţei, de ceea ce suntem spiritual, de idealuri, de dragoste şi de speranţă. Este o poezie directă, uşor pesimistă, dar mult mai adevărată decât multe încropiri postmoderniste, care nu vor să „spună” ci doar să epateze.

Aşadar, domnul Ovidiu Cameliu Petrescu merită, de ziua sa, un călduros „La mulţi ani! nu doar din partea cunoscuţilor sau a cititorilşor ci şi, cred eu, din partea tu-turor concitadinilor c pun preţ pe valoare şi cred că putem să redevenim oamenii Mă-riei Sale – Poporul Român.

L.M.

La mulţi ani !

TEAMA

Nu simţi teama ?

Nu te uiţi peste umăr

când petreci cu prietenii,

când faci dragoste,

când îţi zideşti casa ?

Te străduieşti din răsputeri

să-ţi trăieşti clipele

banalei tale fericiri,

dar te trezeşti mereu

numărând paşii către moarte

de parcă asta ar avea vreun rost.

De parcă ceva ar avea vreun rost!

UITARE

Timpul, câine hulpav,

mi-a mai sfâşiat

nişte amintiri.

Clipele petrecute împreună

se preling în neant.

Într-o zi voi uita

şi primul sărut,

iar viscolul clipelor

îmi va risipi fiinţa

spre alt tărâm.

ULISE ORB

Nu mai ştiu să mă întorc

pe ţărmul speranţelor părăsite cândva.

Semnele dăltuite cu trudă

în drumul de piatră

s-au tocit sub bocancii unui noian de clipe.

Rătăcesc prin ploaia  rece ca moartea,

un Ulise orb care a uitat

ce cauta prin lume.

AMINTIRI

Lasă-mă, din când în când,

să rătăcesc printre gândurile tale.

Port în braţe amintirea iubirii

precum nisipul umbre de valuri.

Aşchia unei clipe de fericire

mi-a rămas împlântată

în mână şi mă doare

când îţi mângâi

obrazul încrustat cu regrete.

Ce a mai rămas din noi

în afara amintirilor ?

ÎN LABIRINT

Viaţa mea – un labirint

absurd în care Minotaurul

a murit, aşteptându-mă.

Aş vrea să mai rămân

înăuntru de teama

Nimicului de afară.

INVENTAR

Gata ! Am închis

pentru inventar.

Două bucăţi- ochelari

de văzut lumea în roz-sparţi.

La casare cu ei !

Zâmbete- doar trei-patru,

scorojite şi astea.

Bunătate-am tot împărţit,

în prostie, şi n-a mai

rămas decât eticheta.

Într-un colţ, un suflet trist

ca o icoană scuipată de derbedei.

Ce să mai fac cu el ?

Oricum nu era de vânzare.

Îmi pare mie sau

am dat faliment ?

DISOLUŢIE

Strâng în braţe, cu disperare,

amintirea primului sărut.

Zâmbetul tău,

prizonier într-o lacrimă,

mi se prelinge

printre cutele sufletului.

Prinde-mă de mână

până când valurile timpului

îmi vor risipi făptura.

SUFLETUL MEU

Sufletul meu,

o cetate în care

luptătorii au murit

în aşteptarea bătăliei

ce nu a mai avut loc,

s-a predat deşertului.

Hienele, deja, mi-au

sfâşiat speranţele.

BINE ŞI RĂU

M-aş spovedi

mie însumi,

dar am uitat

să-mi mai înnumăr păcatele

sau faptele bune.

Nu mai ştiu, poate

păcatele au fost singurele

mele fapte bune.

E timpul să închid

pentru inventar.

NIMICUL

Vine o zi

când afli că

nu mai însemni

nimic pentru nimeni,

nicicând şi nicăieri

şi-atunci moare gândul şi cad stelele.

Nimicul te soarbe

dintr-o dată şi

locul tău în lume

devine locul altora.

Ce să scriem pe crucea lui ?

Nu ştim nimic despre el.

CARPE DIEM

Azi privirea iubitei

îți mângâie sufletul.

Azi mirosul crizantemei

îți pătrunde în sânge

Azi zâmbetul copilului tău

îți vindecă rănile

Azi o fărâmă din viață

se spulberă într-un gând.

Ieri este doar o casă năruită

în care nu mai poți intra

Ieri este doar un castel de nisip

clădit de un străin

pe care-l uităm lăcrimând.

Mâine ce pare că vine spre tine

nu va fi niciodată.

Mâine este doar

o pasare albastră

ce moare în fiecare clipă

a zilei de azi.

Între amintiri și speranțe

trăiești de fapt o singură zi

precum un fluture zburând

într-o lume străină.

Împreună cu regretatul Alexandru Oproescu

ISTORIA ASFINŢITULUI

Ating cuvintele săpate

pe stânca prăbuşită in suflet

şi cuvintele se năruie.

Mă bântuie vina

de a fi scris istoria asfinţitului

fără să fi trăit

bucuria blândă a dimineţilor.

TOTUL CURGE

Pe ţărmul mării albastre

încerci să culegi înţelepciunea

din freamătul veşnicelor valuri.

Totul curge-spunea cândva înţeleptul

dar acum gânduri de piatră

îţi strivesc sufletul.

Au murit pescăruşii speranţei

şi valurile îţi risipesc

fiinţa prelinsă în nisip.

SPOVEDANII

Mă-npiedic în veşmântul vorbelor

când gândurile dor rătăcind

prin sufletul răvăşit de trecute furtuni.

Viscolul clipelor mi-au spulberat

amintirea mângâierilor tale

şi cicatricea surâsului mort

mă chinuie în toamnele reci.

Nimeni nu vrea să asculte

spovedaniile vulturilor striviţi

de stânca timpului.

AŞTEPTARE

Umbra ta îmi mângâie privirea

Şoapte izgonite din vis

se preling pe trup

în nopţi bântuite de nelinişti

şi vântul spulberă cenuşa de aripi.

Zac strivit sub amintiri scorojite

Vino, vino acum

Să mă vindeci cu un zâmbet.

ARIPI USCATE

Speranţa, pasăre istovită

deasupra oceanului,

moare în zbor, departe de mine.

Zidurile pământii ale silei

cresc, tot mai înalte,

în jurul meu.

Aripile mi s-au uscat demult

şi nu mai pot zbura

 către cerul tot mai îndepărtat.

Voi rămâne aici până când crivăţul

Mă va spulbera pe alt tărâm.

RESEMNARE

Să trântim uşa

în faţa clipei,

săgeată otrăvită

ţintind flămând sufletul.

Am strivit bezmetic

pendula, dar ea bate

blând şi sinistru

în fiecare gând.

Zac istovit în

nisipul care mă sufocă.

Fuga mea s-a sfârşit.

CĂUTÂND PRIN CUVINTE

Am intrat în cuvinte

ca într-o casă străină.

Afară mă aştepţi tu să îţi aduc

înţelesurile iubirii, vieţii şi morţii.

Rătăcesc printre sensuri cuminţi,

demult nerăzvrătite.

Gândul, semeţ cândva,

priveşte tot mai des înapoi

şi ochii tăi au secat

aşteptând zâmbetul meu.

Pe celălalt mal foşnesc

Amintiri uscate şi teama,

ploaie de toamnă, se adună

prin cutele sufletului.

Îndoielile mi-au săpat

pe chip întrebări nerostite.

Oare ce mai caut, încă ?

Tu m-ai uitat, aşteptând.

Mirosul amar al crizantemei

se prelinge printre gânduri veştede.

Strigătul de bucurie al petalelor

visurilor uitate a murit

demult sub bocancii anilor

ce au mărşăluit sălbatec

peste trupul meu.

Din oglindă mă priveşte

un străin, iar vorbele lui

mă lovesc ca nişte pietre ascuţite.

Doar când visez în nopţile de primăvară

mă mai simt tânăr

şi strâng sub pleoape florile speranţei.

Într-o zi visul nu se va mai sfârşi.

PULBERE

Încerci zadarnic să umpli

cu sensuri sublime cuvintele,

dar ele îţi scuipă

scârbite metaforele.

Vor să rămână vorbe goale,

zgomote surde

într-o bodegă murdară.

Oricum, simţurile noastre

tocite nu mai recunosc

suspinele gândului

din străfundul vorbelor.

Mai bine te afunzi

tăcut prin mizeria lumii

până vei deveni, din nou,

pulbere.

GÂNDACI BEZMETICI

Gândaci bezmetici,

mişunăm prin mizeria lumii

şi credem că descoperim

sensurile existenţei :

Iată adevărul !

rostim, copleşiţi de

măreţia clipei,

în faţa amicilor

ce se desfată cu mici, cu bere

şi cu vorbe goale.

Mai apoi, tăcem solemni

 şi preocupaţi, scobindu-ne

între dinţi ca un canibal

care a mâncat intelectuali la cină.

Fără să simţim

viaţa ne digeră lent,

ca o plantă carnivoră şi

lumea noastră moare

odată cu noi

şi cu gândurile noastre

Zadarnice.

VISURI UITATE

Crede-mă prietene !

Când dai mâna cu un om,

puternic şi frumos, care îţi zâmbeşte,

undeva, ascuns înlăuntrul lui,

este un altul mic şi urât,

care spumegă de furie,

imaginându-şi că tu ai fi fericit.

Mereu ţaţa din vecini

te examinează cu avida curiozitate

a unui adolescent

ce priveşte la Animal Planet

cum un rechin înşfacă

piciorul unui om.

Când vei îmbătrâni

nu vei mai vedea albastrul cerului

ci norii din sufletele celorlalţi.

Trageţi, din nou, peste cap,

faţa de om blând şi inofensiv,

dacă vrei să supravieţuieşti…

Începe o nouă zi !

SISIF ISTOVIT

Începe o nouă zi.

Privesc în gol ca un

Sisif istovit.

Cuvintele ce trebuie să

le împing prin lume

par mai grele

ca niciodată.

Poate am murit demult

şi acum trăiesc

doar fărâme de amintiri

din alte vieţi.

aşteptând să se aştearnă

Tăcerea.

PEŞTERA

Pe pereții peșterii

sufletului tău joacă

umbre ciudate.

Ai ucis gânduri rebele,

iubiri netrăite ți-au încolțit

printre visuri,

dar ai trăit mereu

întâmplări cenușii.

Acum clipele care

ți-au mai rămas

miros trist a pământ,

iar peștera te va strivi

în curând.

MUNŢII

Invidiem munţii.

Ei stau cu frunţile printre nori

şi ascultă triluri de păsări.

Ei nu au mers niciodată

nici la Mahomed, nici la Ivan şi nici la Johnny.

Ne-au privit tăcuţi şi ruşinaţi

Când noi ne-am plecat frunţile

şi au lăcrimat cu mii de izvoare

de dorul lui Burebista

şi al lui Mihai Viteazul.

De vom fi precum munţii

Poate vom simţi

stropul de veşnicie

rătăcit în suflet.

PATRIA MEA

Aş vrea să mă plimb prin pădure,

Aş vrea să miros flori de câmp,

Aş vrea să beau apă de izvor,

Aş vrea să mă simt

Mângâiat de zâmbetul oamenilor,

Aş vrea să respir aerul pur

Al patriei mele.

,, Mişcă mai repede moşule !”

îmi strigă un tânăr dintr-un AUDI Q7.

Alunec pe-o lacrimă

în adâncul sufletului

şi-mi regăsesc patria

Zgribulită printre amintiri.

Avea dreptate vietatea aceea întunecată !

Ce mai caut eu în ţara lui ?

În umbra serii

mă strecor tăcut în patria mea,

Printre amintiri.