Jurnal de Curbură

Cărţi în curs de apariţie Alexandru Hanganu – Tatuaje pe cortex CARNAVALUL   TRISTEŢII   DISIMULATE Epigramist şi umorist cu antecedente binecunoscute, Alexandru Hanganu păs-trează, în poezia sa, vehemenţa şi ironia, dar şi râsul-plânsul, eterna mască de carnaval a tristeţii disimulate. Cum scria Astralus (Stelian Ionescu) într-un catren, definindu-se: „ Când norii plâng şi când copacii/ Îşi plâng pierduta boltă verde,/ Iar câmpul gol îşi plânge macii,/ Eu râd... că nu mai am ce pierde!” (Plâns de toamnă). Actualul volum semnat de Alexandru Hanganu se află, ca „ţesătură” lirică, un-deva între Ion Barbu şi Urmuz, ermetismul fiind fisurat de ludic, jocuri de cuvinte lu-necând spre calambur, dar şi de „secvenţe” aproape romantice, de genul: „Pe creste-nspumate-n talazuri de vis,/ Stârnindu-se-n mine ca un paradis/ În cartea ce-a noastră-i, c-o singură filă,/ Pe care nici timpul nu poate s-o-nchidă/ Și nici vreo addenda cu rol de final,/ Că-n noi nu e spațiu, e d...

Roxana Mihaela Constantinescu TELEFONUL FĂRĂ FIR Se scoală în fiecare zi cu noaptea în cap. Dacă mai poate, ia câte un dosar acasă și mai face una, alta prin el. Programul ei nu se încheie la 16 00 , la 18 00 , la 20 00 .... Nu știe în nicio zi ora de finish, trage de o zi de muncă și aceasta de ea, ca de un elastic. Care pe care !  Nici nu apucă să se dezbrace, să se spele pe mâini sau să-și tragă sufletul. Sună telefonul .... – Mă scuzați, puteți vorbi două minute? Niciodată nu sunt doar două minu-te,  sunt douăzeci, cincizeci, până rămâne fără baterie, până i se încing urechile. Trage toată ziua de o servietă cât o paporniță, în care îndeasă coduri, dosare complete, hârtii, mape, rechizite, o sticlă cu apă de o jumătate, tabletă, încărcător, robă, agendă. Târăște de ea, ca un alpinist de rucsacul de excursie.  Cu geanta aceea urcă și coboară scări, călătorește între instanțe, vine și pleacă.  Povară cu poveștile de viață ale clienților....

„ LA MULŢI ANI !” – POETULUI   FLORIN   DOCHIA POEME DE DRAGOSTE ETERICE TRANSMITE ÎN DIRECT Lucian MĂNĂILESCU: Stimate domnule Florin Dochia, v-aţi născut la 28 martie 1950, în oraşul Câmpina şi v-aţi dedicat cea mai mare parte din viaţă culturii. Cum aţi defini acest „drum” şi care sunt punctele lui de reper? Florin DOCHIA: Totul se datorează întâmplării. Cum viaţa însăşi este o în-tâmplare mai mult sau mai puţin fericită; am întâlnit pe la 17 ani o doamnă care m-a chemat la un cenaclu literar, am publicat nişte poezii pe la 18 ani, într-o publicaţie judeţeană, am ajuns la 30 de ani să conduc un aşezământ cultural şi m-am hotărât după 50 de ani să adun nişte poezii într-un volum care a fost socotit demn pentru Premiul Opera Prima la Festivalul Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu” (2004). Restul este trai de zi cu zi în dragoste de cărţi şi de artă, reflecţii şi întrebări la care răspunsul nu este niciodată mulţumitor. În afara cărţilor mele de poezie,...

POEZIA ZILEI DOAMNA MARGARETA LABIŞ (SORA POETULUI NICOLAE LABIŞ) DESPRE CAPODOPERA LITERATURII ROMÂNE   „ MOARTEA CĂPRIOAREI” În octombrie 2013, pe scena Festivalului Naţional de Literatură „ Agatha Grigorescu Bacovia ”, de la Mizil, doamna Margareta Labiş, înainte de a recita magis-tral poemul, a destăinuit spectatorilor geneza acestuia; întâmplarea este reală, sora bolnavă fiind chiar domnia sa (Un elev al doamnei, azi celebru neuro-chirurg, întrebat de inspectorul ce asista la ora de română ce i-a plăcut din Moartea căprioarei a răs-puns, candid: „Mi-a plăcut tovarăşa, când era bolnavă, flămândă şi pe moarte...”). Dar, animalul împuşcat a fost un pui de cerb, de unde şi imaginea oarecum neobiş-nuită a căprioarei, din versul: „Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne” . Iată o parte din transcrierea înregistrării de la festival:  „ În timpul secetei din anul 1946. într-o zi toridă de august, un copil din vecini ne-a adus cumplita veste. „ A secat...