Jurnal de Curbură

ATROCITĂŢILE FERICIRII În anul 2015 publicam volumul intitulat „Atrocităţile fericirii”. Azi am făcut o serie de fotografii, cărora li se potriveşte acest titlu. Dacă este adevărat că timpul este sincronizat cu eternitatea, la fel cum electronii se învărt în jurul nucleului, fiind – în acelaşi moment – pretutindeni şi nicăieri, înseamnă că poeziile şi fotografiile fac parte din inefabilul unei trăiri unice, chiar dacă, aparent, ele sunt diferite. Zăpadă spulberată Mai ştii, iubita mea, să-mi fi mireasmă cum eu îţi sunt de-a pururi ţie ram? Mai ştii zăpezile de flori şi fluturi pe care eu ţi le ningeam la geam? Mai ştii să-mi spui, cum îmi spuneai odată, când nu aveam din lume alte veşti, că eu îţi sunt zăpada spulberată de viscolul cu care mă iubeşti?...   Ultima primăvară ( Scriitorului Corneliu Ştefan ) N-a mai venit primăvara, n-au mai înflorit ghioceii, nu s-au mai întors păsările din nemărginire. N-a mai fost decât o încremenire

10 poezii de Matei   Vi şniec fotografii: Lucian Mănăilescu „ Poezia a fost iubita mea, amanta mea, patria mea, grădina mea secretă, limba mea secretă, refugiul meu, bătălia mea cu mine însumi, cu lumea.”   Firimiturile care cad Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului fac uneori un zgomot asurzitor se aud ţipete, bufnituri o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului un om moare strivit sub o maşină ploioasă de la masa de lucru a poetului cad uneori firimituri enorme, inadmisibile când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de mult mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi poate că aceste urme de sâng