Jurnal de Curbură

REVISTA REVISTELOR LITERARE RĂSFOIRI Lucian Mănăilescu Revista ieşeană Booklook este cea mai bună publicaţie românească de literatu-ră umoristică (după părerea noastră), în acest sens fiind relevant articolul apărut recent în revista „Observator” (Toronto - Canada), semnat de Sorin Finchelstein , care notea-ză, printre altele: „ Frunzărind noi, diasporenii, publicaţiile româneşti, în încercarea de a fi la curent cu ce se mai întâmplă pe acasă, suntem deseori stupefiaţi de teribilul nivel al problematicii, gramaticii, limbii şi limbajului unor cotidiene de notorietate ca-re apar pe plaiul strămoşesc. Şi totuşi, alimentând optimismul nostru nebunesc, se în-tâmplă să întâlnim şi rare, fericite excepţii. Ȋn această categorie, se încadreză «Booklook»-ul ieşean editat de Asociaţia Literară Păstorel . Revista umoristică de pe Bahlui întruneşte toate calităţile publicis-tice - conţinut, selecţie, prezentare grafică - la superlativ, oferind astfel o aleasă delec-tare

VICA, O POVESTE ADEVĂRATĂ DIN PARCUL MARGHILOMAN Înainte de a pune în pagină un serial fotografic, pe care l-am intitulat „ Anotim-purile parcurilor buzoiene ”, cred că nu e rău să inserez aici o povestea adevărată aflată zilele trecute când, dezamăgit de felul în care arată acum parcul Marghiloman, mai ales grădina de trandafiri, am stat de vorbă cu oamenii din zonă.  Majoritarea lor cred că actuala stare de lucruri se explică prin faptul că... a plecat Vica! Dar, mai întâi, să ne oprim, foarte pe scurt, asupra unor puncte de repere isto-rice: Se spune că proprietatea a fost câşigată la cărţi de Ion (Iancu) Marghiloman , boierul din Verneşti care avea aventura şi avariţia în sânge, acesta stabilinduşi aici reşe-dinţa sa buzoiană. În anul 1893, fiul său, Alexandru (viitorul prim-ministru al României în mo-mente grele pentru ţară) modernizează conacul, sub supraveghera arhitectului Paul Gottreau , ținând cont de moda vremii din rândul aristocrației bucureștene. Astf

REMEMBER Marele poet ar fi împlinit, la sfârşitul acestei luni, 82 de ani Cezar   Baltag (26 iulie 1937 - 26 mai 1997) OLEANDRU Tare-s supărat pe lume, că eu trec şi ea ramâne : călător lunecător, azi fecior, mâine ulcior. Tot mergând şi înnoptând mi-a crescut părul prea lung. Într-o noapte la Sumedru, a venit un fulger negru şi când m-am trezit în ploaie, cu pletele vâlvătaie, de văpaie şi dogoare îmi călcam păru-n picioare. Ţine-mă, pământ cu iarbă, că vrea umbra să mă soarbă, călător lunecător, azi fecior, mâine ulcior. Oh, Margine, Margine, cu buzele agere. SETEA O femeie locuită de sete luminează golul cuvântului : spune-mi de ce te aştept, spune-mi, de ce îmi legi gura, de ce râzi, de ce te întuneci, de ce mă înnoptezi în trupul tau de eroare ? Un om cu oase de sete numără arborii. Exista setea. Ea are dealuri de sete, ea rosteşte cuvinte de sete. Cine eşti ? Cine eşti ? Cine eşti ? Se

POETUL ZILEI Nichita Stănescu Din cuvântul rostit de Nichita Sănescu la Struga (August, 1982)   ORFEUL DE AUR Astăzi, aici în catedrala Sfânta Sofia, unde suntem fericiţi până la nefericire de faptul că putem să spunem, în mod adevărat şi nebâlbâit credo-ul nostru poetic, ne întoarcem şi zicem: de această dată spre faima „Coroanei de aur“ care se va vesti a fi fiind cel mai mare premiu nu decernat unui om ci unui purtător al sentimentelor lumii, ne înclinăm şi spunem: e fără precedent în istorie când o coroană laurează tâmplele unui iubitor de poezie iar nu ale unui poet. Ca şi maestrul nostru, marele desenator Hokusai cel care semna desenele: Hokusai cel nebun după desen , aidoma lui, celui care are urechi să vadă şi ochi să audă, şi noi înşine semnăm poemele : Nichita Stănescu cel nebun după poezie . AUTOPORTRET Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește. TRISTA VEDERE A GIRAFEI Trist este acel care se poate îndrăgosti de alt