Postări

Se afișează postări din martie, 2019

NICHITA 86

Imagine
NICHITA STĂNESCU – 86 (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983) „ Numai ceea ce se repetă are valoare,Tom. Ceea ce e singur, ceea ce e unic nu are valoare. Eu am pierdut numai lucruri fără de valoare, am pierdut numai ceea ce am iubit”   ( Scrisoare ) Cuvântul rostit de laureat (August, 1982 - Struga) Astăzi, aici în catedrala Sfânta Sofia, unde suntem fericiţi până la nefericire de faptul că putem să spunem, în mod adevărat şi nebâlbâit credo-ul nostru poetic, ne întoarcem şi zicem: de această dată spre faima „Coroanei de aur“ care se va vesti a fi fiind cel mai mare premiu nu decernat unui om ci unui purtător al sentimentelor lumii, ne înclinăm şi spunem: e fără precedent în istorie când o coroană laurează tâmplele unui iubitor de poezie iar nu ale unui poet. Ca şi maestrul nostru, marele desenator Hokusai cel care semna desenele: Hokusai cel nebun după desen , aidoma lui, celui care are urechi să vadă şi ochi să audă, şi noi înşine semnăm poemele: